Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 227 din 21 octombrie 1999
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 812 din 21 Septembrie 2018 (M. Of. 812/2018)
HOTĂRÂRE nr. 748 din 20 septembrie 2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 21 septembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 45 din regulamentul (ue) nr. 1.388/2014 al comisiei din 16 decembrie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor obţinute din pescuit şi acvacultură ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta hotărâre se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 45 din regulamentul (ue) nr. 1.388/2014 al comisiei din 16 ...
Monitorul Oficial 803 din 19 Septembrie 2018 (M. Of. 803/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 13 septembrie 2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de stabilire a metodelor de calcul şi de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 803 din 19 septembrie 2018
Având în vedere obligativitatea de transpunere a directivei (ue) 2015/652 a consiliului din 20 aprilie 2015 de stabilire a metodelor de calcul şi a cerinţelor de raportare în temeiul directivei 98/70/cea parlamentului european şi a consiliului privind calitatea benzinei şi a motorinei, denumită în continuare directiva 2015/652/ce, şi a directivei (ue) 2015/1.513 a parlamentului european şi a consiliului din 9 septembrie 2015 de modificare a directivei 98/70/ce privind calitatea benzinei şi a motorinei şi de modificare a directivei 2009/28/ce a parlamentului european şi a consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior ...
Monitorul Oficial 651 din 26 Iulie 2018 (M. Of. 651/2018)
HOTĂRÂRE nr. 549 din 17 iulie 2018 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părţi din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 651 din 26 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 342 alin. (9) şi (10) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din directiva 2003/96/ce a consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi electricităţii, precum şi dispoziţiile regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat,în temeiul dispoziţiilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei ...
Monitorul Oficial 630 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 630/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 19 iulie 2018
România, potrivit angajamentelor luate în faţa comisiei europene, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare implementării unor instrumente economice. aceste instrumente economice sunt foarte importante pentru modernizarea gestionării deşeurilor din românia, dar şi pentru implementarea legislaţiei europene în domeniu.instrumentele economice care trebuie implementate sunt: „plăteşte pentru cât arunci“, „răspunderea extinsă a producătorului“ şi „taxa la depozitare“. pentru a pune în aplicare instrumentele economice „plăteşte pentru cât arunci“ şi „răspunderea extinsă a producătorului“ este necesară modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu, astfel încât să fie stabilite clar responsabilităţile şi obligaţiile tuturor actorilor implicaţi, ţinând cont inclusiv de modificările aduse prin promovarea pachetului ...
Monitorul Oficial 454 din 31 Mai 2018 (M. Of. 454/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 24 mai 2018 privind unele măsuri referitoare la aplicarea unor dispoziţii şi prelungirea unui termen prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 454 din 31 mai 2018
Luând în considerare:- întârzierile producătorilor şi distribuitorilor în pregătirea prototipurilor de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic şi, implicit, întârzierile în depunerea acestora împreună cu documentaţia aferentă pentru avizare tehnică la institutul naţional de cercetare dezvoltare în informatică;– procesele de implementare a noilor aparate de marcat, ulterioare avizării tehnice a prototipurilor, respectiv autorizarea distribuitorilor, producţia noilor modele de aparate de marcat, aprovizionarea distribuitorilor, achiziţia aparatelor de marcat şi fiscalizarea acestora, care sunt consumatoare de timp şi care fac imposibilă punerea pe piaţă a aparatelor de marcat până la termenele prevăzute de lege pentru dotarea operatorilor economici;– ...
Monitorul Oficial 276 din 28 Martie 2018 (M. Of. 276/2018)
LEGE nr. 80 din 28 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 276 din 28 martie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 90 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 973 din 7 decembrie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) prin excepţie de la prevederile alin. (3), în anul 2018, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine ...
Monitorul Oficial 214 bis din 09 Martie 2018 (M. Of. 214 bis/2018)
ANEXE din 3 februarie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.120/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 bis din 9 martie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. m.19 din 3 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 214 din 9 martie 2018.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice specifice)cadrul specifical operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul apărării naţionalea. deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare┌────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐│ │operaţiuni │ │ ││ │supuse │ ...