Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 198 din 14 septembrie 2007
Monitorul Oficial 897 din 19 Decembrie 2011 (M. Of. 897/2011)
ORDIN nr. 275 din 6 decembrie 2011 privind aprobarea sistemelor de sanctiuni pentru masurile 211 "Sprijin pentru zona montana defavorizata", 212 "Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montana" si 214 "Plati de agromediu" din Programul national de dezvoltare rurala 2007-2013, aferente cererilor de plata depuse incepand cu anul 2011 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 19 decembrie 2011
În conformitate cu referatul comun de aprobare nr. 27.578 din 28 noiembrie 2011 al agenţiei de plãţi pentru dezvoltare ruralã şi pescuit (apdrp) şi al agenţiei de plãţi şi intervenţie în agriculturã (apia),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare ruralã 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei europene nr. c(2008) 3.837 din 16 iulie 2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare ruralã acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã (feadr), cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 65/2011 al comisiei din 27 ianuarie ...
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 846 din 29 Noiembrie 2011 (M. Of. 846/2011)
ORDIN nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului si dezvoltarii durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanta comunitara, ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 29 noiembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 182.719 din 29 septembrie 2011,ţinând cont de avizele academiei române nr. 3.901 şi nr. 3.902 din 28 septembrie 2011,în baza prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 49/2011,în temeiul art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul mediului şi pãdurilor emite urmãtorul ordin:art. iordinul ministrului mediului şi dezvoltãrii durabile nr. ...
Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)
HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...
Monitorul Oficial 749 din 25 Octombrie 2011 (M. Of. 749/2011)
ORDIN nr. 2.656 din 18 octombrie 2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 25 octombrie 2011
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.________*) anexa se publicã şi în buletinul construcţiilor editat ...
Monitorul Oficial 689 din 28 Septembrie 2011 (M. Of. 689/2011)
ORDIN nr. 42 din 16 septembrie 2011 pentru aprobarea cerintelor legale in materie de gestionare (SMR) privind mediul si identificarea si inregistrarea animalelor in cadrul schemelor si masurilor de sprijin pentru agricultori in Romania EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 28 septembrie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 70.675 din 8 aprilie 2011 al direcţiei generale politici în sectorul vegetal din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale,în conformitate cu prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 2.155 din 30 august 2011 pentru aprobarea cerintelor legale in materie de gestionare (SMR) privind mediul si identificarea si inregistrarea animalelor in cadrul schemelor si masurilor de sprijin pentru agricultori in Romania EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 28 septembrie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 70.675 din 8 aprilie 2011 al direcţiei generale politici în sectorul vegetal din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale,în conformitate cu prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 187 din 5 august 2011 pentru aprobarea cerintelor legale in materie de gestionare (SMR) privind mediul si identificarea si inregistrarea animalelor in cadrul schemelor si masurilor de sprijin pentru agricultori in Romania EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 28 septembrie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 70.675 din 8 aprilie 2011 al direcţiei generale politici în sectorul vegetal din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale,în conformitate cu prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 685 din 27 Septembrie 2011 (M. Of. 685/2011)
ORDIN nr. 198 din 25 august 2011 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea si inregistrarea soiurilor de legume EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 27 septembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 80.554 din 25 august 2011 al direcţiei de inspecţii agroalimentare,ţinând cont de necesitatea armonizãrii legislaţiei româneşti cu directiva de punere în aplicare 2011/68/ue a comisiei din 1 iulie 2011 de modificare a directivelor 2003/90/ce şi 2003/91/ce de stabilire a mãsurilor de punere în aplicare a articolului 7 din directivele 2002/53/ce şi, respectiv, 2002/55/ce ale consiliului în ceea ce priveşte caracteristicile minime de analizat şi condiţiile minime de verificare a anumitor soiuri de specii de plante agricole şi specii de legume, publicatã în jurnalul ...
Monitorul Oficial 660 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 660/2011)
ORDIN nr. 2.278 din 15 septembrie 2011 pentru aprobarea derogarilor in cazul speciilor urs, lup, ras si pisica salbatica EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 15 septembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 38 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 49/2011, şi avizul academiei române nr. 3.479 din 14 septembrie 2011,în baza art. 1 alin. (1) lit. a) din procedura de stabilire a derogãrilor de la mãsurile de protecţie a speciilor de florã şi faunã sãlbaticã, aprobatã prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 203/14/2009,în temeiul art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea ...