Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 112 din 18 iunie 2020
Monitorul Oficial 538 din 23 Iunie 2020 (M. Of. 538/2020)
ORDIN nr. 112 din 24 aprilie 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 538 din 23 iunie 2020
Văzând referatul direcţiei generale politici în industrie alimentară şi comerţ din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 261.227 din 4.03.2020,având în vedere prevederile art. 34-41 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza:- art. 1 alin. (1) şi art. 3 din regulamentul (ce) nr. 178/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a autorităţii europene pentru siguranţa alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare;– ...
Monitorul Oficial 526 din 19 Iunie 2020 (M. Of. 526/2020)
ORDIN nr. 1.112 din 18 iunie 2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 19 iunie 2020
Ordin nr. 1.082 din 18 iunie 2020
ORDIN nr. 97 din 18 iunie 2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 19 iunie 2020
Ordin nr. 1.082 din 18 iunie 2020
ORDIN nr. 1.082 din 18 iunie 2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 19 iunie 2020
Având în vedere necesitatea stabilirii măsurilor şi regulilor ce se impun a fi implementate în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului covid-19, în condiţiile ridicării progresive a restricţiilor,ţinând cont de prevederile legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19 şi ale hotărârii comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă nr. 30/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19,în temeiul prevederilor art. 32-37 şi ale art. 71 alin. (2) din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea ...
Monitorul Oficial 524 din 18 Iunie 2020 (M. Of. 524/2020)
ORDIN nr. 1.097 din 17 iunie 2020 pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 524 din 18 iunie 2020
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale juridice şi resurse umane nr. nt 4.009 din 17.06.2020,având în vedere prevederile art. 176 alin. (4) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iordinul ministrului sănătăţii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 101 din 9 februarie ...
Monitorul Oficial 518 din 17 Iunie 2020 (M. Of. 518/2020)
ORDIN nr. M.112 din 11 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea condiţiilor şi criteriilor de recrutare a candidaţilor la profesia militară, precum şi a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de recrutare şi selecţie a candidaţilor în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate, respectiv pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 17 iunie 2020
Pentru aplicarea prevederilor art. 25 alin. 4, ale art. 36 alin. 1 lit. c^1), e) şi k), ale art. 38 alin. 1 lit. e) şi g), ale art. 40 alin. 1 lit. e) şi ale art. 100 alin. 4 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) şi (3) din legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 alin. (1) şi (3) din legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8^8 lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 511 din 16 Iunie 2020 (M. Of. 511/2020)
ORDIN nr. 87 din 10 iunie 2020 privind modificarea şi completarea Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemul de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2018 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 din 16 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 130 alin. (1) lit. u) şi ale art. 177^1 alin. (2) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 494 din 11 Iunie 2020 (M. Of. 494/2020)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 27 mai 2020 de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 494 din 11 iunie 2020
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 430 din 27 mai 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 494 din 11 iunie 2020.──────────cuprins 1. definirea unor termeni Şi expresii2. abrevieri parteneri instituŢionali implicaŢi În implementarea strategiei3. consideraŢii introductive4. cadrul legal5. definirea problemei6. obiective7. valori Şi principii generale8. monitorizare, evaluare, revizuire9. implicaŢii bugetare10. implicaŢii juridice11. indicatori12. etape ulterioare intrĂrii În vigoare a strategiei, instituŢii responsabile13. plan naŢional de implementare a strategiei naŢionale de reintegrare socialĂ a persoanelor private de libertatestrategia naŢionalĂ de reintegrare socialĂ a persoanelor private de libertate 2020-2024 1. definirea unor termeni şi expresii În sensul prezentei strategii, următorii ...
Monitorul Oficial 485 din 09 Iunie 2020 (M. Of. 485/2020)
ORDIN nr. 124 din 4 mai 2020 privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2020, pe specii şi zone EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 485 din 9 iunie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 5.002 din 27.04.2020 al agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură şi referatul de aprobare nr. db/2.174 din 27.05.2020 al direcţiei biodiversitate din cadrul ministerului mediului apelor şi pădurilor,luând în considerare prevederile art. 10 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul: - art. 7 lit. a.g) din hotărârea guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură, cu modificările ulterioare; – art. 9 alin. (5) din hotărârea ...








