Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 008 din 25 septembrie 2006
Monitorul Oficial 636 din 15 Octombrie 2013 (M. Of. 636/2013)
ORDIN nr. 1.685 din 8 octombrie 2013 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Societatii Comerciale RO-ARMYCATERING - S.A., filiala a Companiei Nationale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 15 octombrie 2013
Pentru aplicarea prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,având în vedere prevederile legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeană şi fondul monetar internaţional, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 481 din 01 August 2013 (M. Of. 481/2013)
ORDIN nr. 1.038 din 18 iulie 2013 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 august 2013
În temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit căruia, prin ordin al ministrului afacerilor externe, se face cunoscută intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state, care se publică, fără plată, în monitorul oficial al româniei, partea i,constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 8 februarie 2013 a intrat în vigoare memorandumul de înţelegere dintre oficiul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor din românia şi ministerul de finanţe din turkmenistan ...
Monitorul Oficial 119 din 04 Martie 2013 (M. Of. 119/2013)
ORDIN nr. 12 din 12 februarie 2013 privind modificarea si completarea Catalogului national cu pachete, produse si profile de protectie INFOSEC, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat nr. 25/2012 EMITENT: OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMATIILOR SECRETE DE STAT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 4 martie 2013
În temeiul prevederilor:- art. 1 alin. (4) lit. b) şi al art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat, aprobată prin legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (1) din regulamentul privind procedurile, la nivelul guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 561/2009,directorul general al oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat emite prezentul ordin.art. i ...
Monitorul Oficial 777 din 19 Noiembrie 2012 (M. Of. 777/2012)
ORDIN nr. 2.366 din 11 septembrie 2012 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2012 ale societatilor comerciale din sectorul productiei de aparare, filiale ale Companiei Nationale "ROMARM" - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 noiembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 1.420 din 29 octombrie 2012 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2012 ale societatilor comerciale din sectorul productiei de aparare, filiale ale Companiei Nationale "ROMARM" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 noiembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 1.585 din 17 august 2012 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2012 ale societatilor comerciale din sectorul productiei de aparare, filiale ale Companiei Nationale "ROMARM" - S.A. EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 noiembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 753 din 08 Noiembrie 2012 (M. Of. 753/2012)
HOTARARE nr. 1.071 din 6 noiembrie 2012 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 8 noiembrie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii "impozitul pe profit"1. punctul 14^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"14^2. veniturile şi cheltuielile reprezentând dobânzile/penalităţile/daunele-interese contractuale anulate prin convenţii încheiate între părţile contractante sunt venituri impozabile, respectiv cheltuieli deductibile, în anul fiscal în care se înregistrează anularea acestora, în ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 671 din 25 Septembrie 2012 (M. Of. 671/2012)
ORDIN nr. 1.435 din 17 septembrie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.151/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestatiile de servicii specifice efectuate de Centrul Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 25 septembrie 2012
În temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) lit. a) din hotărârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor ...








