Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme tehnice din 28 decembrie 2015
Monitorul Oficial 31 din 11 Ianuarie 2019 (M. Of. 31/2019)
NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 31 din 11 ianuarie 2019
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.531 din 28 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 31 din 11 ianuarie 2019.──────────cap. idispoziţii generale1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) măsura de investiţii reprezintă sprijinul acordat prin intermediul programelor de investiţii pentru creşterea competitivităţii producătorilor de vinuri, a performanţei economice a întreprinderilor, precum şi pentru perfecţionarea tehnologiilor de vinificaţie prin care se obţin produse vinicole clasificate conform prevederilor anexei nr. 3 la normele metodologice de aplicare a legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin hotărârea guvernului ...
Monitorul Oficial 22 din 09 Ianuarie 2019 (M. Of. 22/2019)
ORDIN nr. 1.853 din 10 decembrie 2018 privind aprobarea Normelor specifice pentru deservirea trenurilor de marfă de către un singur agent - mecanicul de locomotivă şi modificarea şi completarea unor regulamente şi instrucţiuni din domeniul feroviar EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 9 ianuarie 2019
Având în vedere referatul direcţiei transport feroviar nr. 35.171 din 13 septembrie 2018, ţinând cont de prevederile: - art. 16 alin. (2) lit. f) din legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 3 alin. (2) lit. m) pct. (ii) din anexa nr. 1 „regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii de siguranţă feroviară română - asfr“ la anexa nr. 1 „regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii feroviare române - afer“ la hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) ...
Monitorul Oficial 21 din 09 Ianuarie 2019 (M. Of. 21/2019)
LEGE nr. 362 din 28 decembrie 2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1obiect şi scopart. 1prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional, măsurile şi mecanismele necesare în vederea asigurării unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice şi a stimulării cooperării în domeniu.art. 2(1) scopul prezentei legi îl constituie:a) stabilirea cadrului de cooperare la nivel naţional şi de participare la nivel european şi internaţional în domeniul asigurării securităţii reţelelor şi sistemelor informatice;b) desemnarea autorităţii competente la nivel naţional şi a entităţilor de drept public şi privat care deţin competenţe şi responsabilităţi în aplicarea prevederilor prezentei legi, a punctului unic de ...
Monitorul Oficial 18 din 08 Ianuarie 2019 (M. Of. 18/2019)
ORDIN nr. 1.856 din 11 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor regulamente şi instrucţiuni din domeniul feroviar EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 18 din 8 ianuarie 2019
Având în vedere referatul direcţiei transport feroviar nr. 33.576 din 13 septembrie 2018,ţinând cont de prevederile:- art. 16 alin. (2) lit. f) din legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 3 alin. (2) lit. m) pct. (ii) din anexa nr. 1 „regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii de siguranţă feroviară română - asfr“ la anexa nr. 1 „regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii feroviare române - afer“ la hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din hotărârea ...
HOTĂRÂRE nr. 1.036 din 21 decembrie 2018 pentru organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane prin reorganizarea Agenţiei Zonei Montane, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind centrele regionale şi oficiile de dezvoltare montană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 18 din 8 ianuarie 2019
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 17 alin. (1) şi (3) din legea muntelui nr. 197/2018, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se organizează agenţia naţională a zonei montane, denumită în continuare anzm, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, prin reorganizarea agenţiei zonei montane, care îşi încetează existenţa.(2) agenţia naţională a zonei montane are sediul în municipiul vatra dornei, str. runc nr. 23, judeţul suceava.art. 2anzm are ca obiectiv elaborarea şi ...
Monitorul Oficial 1 din 03 Ianuarie 2019 (M. Of. 1/2019)
DECIZIA nr. 737 din 20 noiembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 12 alin. (1)-(5), art. 13, art. 14, art. 15 alin. (1)-(5) şi art. 16 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...
Monitorul Oficial 1106 din 28 Decembrie 2018 (M. Of. 1106/2018)
LEGE nr. 328 din 21 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 28 decembrie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins: "legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale"2. la articolul 1, alineatele (1)-(3), partea introductivă şi literele b), c),f), h) şi n)-p) ale alineatului (4), alineatul (5), partea introductivă şi litera a) ale alineatului (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "art. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, ...
Monitorul Oficial 1089 din 21 Decembrie 2018 (M. Of. 1089/2018)
NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuţia de asigurări EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 21 decembrie 2018
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a)-e), g) şi h) şi alin. (2) lit. a), b) şi e)-g) din legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări,în urma deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din cadrul şedinţei din data de 28.11.2018, autoritatea de supraveghere financiară emite următoarea normă:cap. idispoziţii generaleart. 1prevederi generale(1) ...
Monitorul Oficial 1070 din 18 Decembrie 2018 (M. Of. 1070/2018)
DECIZIA nr. 584 din 25 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1070 din 18 decembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...