Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 3 martie 2003
Monitorul Oficial 436 bis din 13 Iunie 2017 (M. Of. 436 bis/2017)
ANEXĂ din 30 mai 2017 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 600/2017 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 436 bis din 13 iunie 2017
condiŢii speciale din 1 martie 2011 ale contractului pentru echipamente Şi construcŢii, inclusiv proiectare condiţiile speciale ale contractului sunt prezentate în cele ce urmează. aceste condiţii speciale completează, clarifică, amendează sau instituie excepţii de aplicabilitate de la condiţiile generale de contract. prevederile clauzelor neschimbate de prezentele condiţii speciale sunt valabile în forma dată de condiţiile generale. În cazul unor neconcordanţe între condiţiile speciale şi condiţiile generale, primează prevederile condiţiilor speciale. numerotarea clauzelor condiţiilor speciale nu este consecutivă, corespunde sau completează numerotarea clauzelor condiţiilor generale.1.1.1.1. "contract" înseamnă toate documentele enumerate la articolul 2 din acordul contractual, prevăzut în anexa nr. 2 la ...
Monitorul Oficial 455 bis din 19 Iunie 2017 (M. Of. 455 bis/2017)
ANEXE din 31 mai 2017 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 601/2017 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 455 bis din 19 iunie 2017
Anexa nr. 1 (anexa nr. 1a la normele metodologice) elemente de clasificare În funcŢie de gradul de risc sistemul de clasificare în funcţie de gradul de risc constituie baza unei selecţii specifice a vehiculelor exploatate de întreprinderi cu un bilanţ slab în privinţa respectării cerinţelor de întreţinere a vehiculelor şi de conformitate cu normele tehnice aferente circulaţiei pe drumurile publice. acesta ia în considerare rezultatele inspecţiilor tehnice periodice şi pe cele ale controalelor tehnice în trafic deopotrivă. sistemul de clasificare în funcţie de gradul de risc ţine seama de următorii parametri la stabilirea unui grad ...
Monitorul Oficial 465 din 21 Iunie 2017 (M. Of. 465/2017)
DECIZIA nr. 74 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 73 pct. 1 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 din 21 iunie 2017
┌─────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 414 din 06 Iunie 2017 (M. Of. 414/2017)
HOTĂRÂRE nr. 374 din 25 mai 2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea şi completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 414 din 6 iunie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ix din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare a legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 174/2002, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 181 din 18 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 45, după alineatul (7) se introduc ...
Monitorul Oficial 397 din 26 Mai 2017 (M. Of. 397/2017)
REGULAMENT din 12 mai 2017 de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N.C. Paulescu“ Bucureşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 26 mai 2017
──────────aprobat de ordinul nr. 555 din 12 mai 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 397 din 26 mai 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1(1) institutul naţional de diabet, nutriţie şi boli metabolice „n.c. paulescu“ a fost înfiinţat prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 273 din 11 martie 1993.(2) institutul naţional de diabet, nutriţie şi boli metabolice „n.c. paulescu“ este instituţie sanitară publică cu paturi, de interes public naţional, cu personalitate juridică, care asigură servicii medicale şi de cercetare, denumit în continuare institut.(3) institutul dispune de un număr sporit de spaţii destinate examinării şi efectuării tratamentului pacienţilor internaţi, ...
Monitorul Oficial 390 din 24 Mai 2017 (M. Of. 390/2017)
DECIZIA nr. 157 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 390 din 24 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 374 din 19 Mai 2017 (M. Of. 374/2017)
DECIZIA nr. 26 din 10 aprilie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 374 din 19 mai 2017
Dosar nr. 125/1/2017 ┌────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ionel barbă │- preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului│├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│dana iarina vartires │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal │├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│angelica denisa stănişor│- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal ...
Monitorul Oficial 223 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 223 bis/2017)
NORME TEHNICE din 30 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 377 din 30 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 223 din 31 martie 2017.────────── art. 1 În anii 2017 şi 2018, potrivit hotărârii guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:i. programele naţionale de boli transmisibile:1. programul naţional de vaccinare;2. programul naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare;3. programul naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei hiv/sida;4. programul naţional de prevenire, supraveghere şi control a tuberculozei;5. programul ...
Monitorul Oficial 224 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 224 bis/2017)
NORME TEHNICE din 31 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 224 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 245 din 31 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 224 din 31 martie 2017.────────── cap. icadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate curative art. 1 programele naţionale de sănătate curative, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.art. 2(1) bugetul alocat programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 este prevăzut la capitolul viii din prezenta anexă şi este aprobat anual în legea bugetului de stat.(2) structura programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 229 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 229/2017)
DECIZIA nr. 14 din 6 martie 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 4 aprilie 2017
Dosar nr. 3.777/1/2016┌────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│iulia cristina tarcea │- preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci │- preşedintele secţiei a ii-a civile ...








