Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 18 decembrie 2006
Monitorul Oficial 715 din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 715/2013)
CODUL DEONTOLOGIC din 1 noiembrie 2013 al profesiei de psiholog cu drept de libera practica EMITENT: COLEGIUL PSHIOLOGILOR DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 20 noiembrie 2013
Preambulcodul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică este elaborat în acord cu dispoziţiile declaraţiei universale a drepturilor omului, care a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin rezoluţia 217 a în cadrul celei de a iii-a sesiuni a adunării generale a organizaţiei naţiunilor unite şi cu prevederile constituţiei româniei, republicată. orice prevedere a acestuia se interpretează în spiritul şi litera celor două acte fundamentale.profesia de psiholog cu drept de liberă practică este o profesie liberă şi independentă, a cărui statut în românia este reglementat prin legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de ...
HOTARARE nr. 4CN din 1 noiembrie 2013 pentru aprobarea Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica si a Codului de procedura disciplinara EMITENT: COLEGIUL PSHIOLOGILOR DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 20 noiembrie 2013
În temeiul dispoziţiilor art. 27 lit. a) din legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului psihologilor din românia,convenţia naţională a colegiului psihologilor din românia hotărăşte:art. 1 (1) se aprobă codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, potrivit anexei nr. 1, şi codul de procedură disciplinară, potrivit anexei nr. 2, denumite în continuare coduri.(2) de la data intrării în vigoare a codurilor, acestea reprezintă normele deontologice şi procedurile de aplicare ale răspunderii disciplinare a psihologilor cu drept de liberă practică înscrişi în colegiului psihologilor din românia.art. ...
Monitorul Oficial 703 din 15 Noiembrie 2013 (M. Of. 703/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 102 din 14 noiembrie 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013
Având în vedere necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente de susţinere a creşterii economice şi de stimulare a investiţiilor, în lipsa cărora finanţarea economiei pe termen scurt şi mediu poate fi afectată,în vederea respectării angajamentelor referitoare la eficientizarea sistemului fiscal, asumate de guvernul româniei în scrisoarea de intenţie şi în memorandumul tehnic de înţelegere încheiate ca urmare a aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre românia şi fondul monetar internaţional,luând în considerare obiectivul stabilit prin programul de guvernare de creştere a veniturilor bugetare prin lărgirea bazei de impozitare, în vederea susţinerii creşterii şi în scopul asigurării stabilităţii financiare a economiei naţionale, se ...
Monitorul Oficial 683 din 06 Noiembrie 2013 (M. Of. 683/2013)
NORME METODOLOGICE din 29 octombrie 2013 privind acordarea exceptărilor prevăzute la art. 2 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 din 6 noiembrie 2013
──────────aprobate prin ordinul nr. m.108 din 29 octombrie 2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 6 noiembrie 2013.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice reglementează activităţile administrative şi tehnice specifice desfăşurate de ministerul apărării naţionale în vederea acordării exceptărilor, atunci când este necesar în interesul apărării, pentru anumite substanţe, ca atare, în preparat sau în articol, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din regulamentul (ce) nr. 1.907/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (reach), de înfiinţare a agenţiei europene pentru produse chimice, de modificare a directivei ...
ORDIN nr. M.108 din 29 octombrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea exceptărilor prevăzute la art. 2 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 din 6 noiembrie 2013
Pentru aplicarea prevederilor art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 60/2013 pentru completarea art. 4 alin. (1) din legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice,luând în considerare avizul ministerului mediului şi schimbărilor climatice nr. 35.844/mn din 10 octombrie 2013,având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. f) din legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (3) din regulamentul (ce) nr. 1.907/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (reach), ...
Monitorul Oficial 666 din 30 Octombrie 2013 (M. Of. 666/2013)
ORDIN nr. 171 din 21 octombrie 2013 privind aprobarea Contractului-cadru pentru transportul titeiului, gazolinei, condensatului si etanului lichid pentru anul 2014 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 30 octombrie 2013
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5.9 şi 7.2 din anexa la hotărârea guvernului nr. 793/2002 privind aprobarea acordului petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între agenţia naţională pentru resurse minerale şi societatea comercială "conpet" - s.a. ploieşti, cu modificările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă contractul-cadru pentru ...
Monitorul Oficial 606 din 30 Septembrie 2013 (M. Of. 606/2013)
REGULAMENT din 20 septembrie 2013 de organizare si functionare al Institutului de Fonoaudiologie si Chirurgie Functionala O.R.L. "Prof. Dr. Dorin Hociota" Bucuresti EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 30 septembrie 2013
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) institutul de fonoaudiologie şi chirurgie funcţională o.r.l. "prof. dr. dorin hociotă" din bucureşti a fost înfiinţat prin hcm nr. 1.561/19 decembrie 1972, publicată în buletinul oficial nr. 156 din 25 decembrie 1972, şi a început să funcţioneze efectiv din data de 1 ianuarie 1973.(2) institutul de fonoaudiologie şi chirurgie funcţională o.r.l. "prof. dr. dorin hociotă" din bucureşti este instituţie sanitară cu paturi, de interes public naţional, cu personalitate juridică, ce asigură servicii medicale şi de cercetare, denumit în continuare institut.(3) institutul poartă amprenta viziunii manageriale a fondatorului său, prof. dr. dorin hociotă, care a ...
ORDIN nr. 1.089 din 20 septembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Institutului de Fonoaudiologie si Chirurgie Functionala O.R.L. "Prof. Dr. Dorin Hociota" Bucuresti EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 30 septembrie 2013
Ţinând cont de prevederile art. 14 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere referatul de aprobare al direcţiei organizare şi politici salariale nr. en 9.167/2013,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1 se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al institutului de fonoaudiologie şi chirurgie funcţională o.r.l. "prof. dr. dorin hociotă" bucureşti, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 direcţiile de specialitate din cadrul ministerului sănătăţii şi institutul de ...
Monitorul Oficial 593 din 20 Septembrie 2013 (M. Of. 593/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare pentru indeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internationale, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 20 septembrie 2013
Având în vedere:- necesitatea întăririi disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar;- scopul reducerii deficitului bugetului general consolidat prin diminuarea arieratelor înregistrate de entităţile publice;- angajamentele asumate de guvernul româniei faţă de organismele financiare internaţionale privind aprobarea prin ordonanţă a guvernului a unor definiţii standard pentru angajamente, până la mijlocul lunii septembrie 2013, astfel încât sistemul de control angajamente aflat în construcţie să fie susţinut de modificările legale şi procedurale care se impun, precum şi de a aproba un set de criterii de prioritizare a proiectelor de investiţii publice semnificative;- faptul că ...
Monitorul Oficial 541 din 27 August 2013 (M. Of. 541/2013)
HOTARARE nr. 1.470 din 12 decembrie 2002 (*republicata*) privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 27 august 2013
--------*) republicată în temeiul art. ii din hotărârea guvernului nr. 1.265/2010 privind modificarea şi completarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2002, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 863 din 23 decembrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.hotărârea guvernului nr. 1.470/2002 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 947 din 23 decembrie 2002 şi a mai fost modificată prin hotărârea guvernului nr. 313/2006 privind modificarea normelor metodologice pentru ...








