Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 16 mai 1992
Monitorul Oficial 268 bis din 20 Noiembrie 1995 (M. Of. 268 bis/1995)
Monitorul Oficial 178 din 09 August 1995 (M. Of. 178/1995)
NORME METODOLOGICE din 28 iulie 1995 pentru aplicarea Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, precum si modalitatile de plata a drepturilor reglementate de lege EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 9 august 1995
i. ajutorul social1. primirea cererilor pentru acordarea ajutorului social1.1 primarul organizează activitatea de primire, înregistrare şi soluţionare a cererilor pentru acordarea ajutorului social, asigură evidenţa şi plata drepturilor stabilite prin serviciile sale specializate.1.2 cererea pentru acordarea ajutorului social (model nr. 1) se completează de unul dintre membrii familiei sau, în cazurile prevăzute de lege, de tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite. persoana care completează şi depune cererea la primar este titularul ajutorului social, iar beneficiarul ajutorului social este familia.cererea pentru acordarea ajutorului social se depune şi se înregistrează la primarul localităţii în a carei raza teritorială domiciliază titularul sau, după caz, ...
Monitorul Oficial 264 din 14 Noiembrie 1995 (M. Of. 264/1995)
HOTARARE nr. 887 din 1 noiembrie 1995 cu privire la Normele metodologice privind vanzarea, contra numerar, a actiunilor societatilor comerciale cu capital de stat care se privatizeaza potrivit Legii nr. 55/1995 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 14 noiembrie 1995
În temeiul art. 17 din legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare,guvernul româniei hotărăşte:art. 1În aplicarea prevederilor art. 7 din legea nr. 55/1995 şi în baza prevederilor art. 17 din aceeaşi lege, acţiunile societăţilor comerciale aferente cotei de capital social care nu este destinată transferului cu titlu gratuit, în limita capitalului social prevăzută în lista societăţilor comerciale care se privatizează, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 626/1995, asa cum a fost modificată prin hotărârea guvernului nr. 732/1995, pot fi vândute de fondul proprietăţii de stat către persoane fizice si/sau juridice, cu capital privat, române ori străine, prin:a) oferte publice de ...
Monitorul Oficial 245 din 26 Octombrie 1995 (M. Of. 245/1995)
HOTARIRE Nr. 809 din 17 octombrie 1995 cu privire la aprobarea Normelor pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adaugata EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 245 din 26 octombrie 1995
Guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 se aproba normele pentru aplicarea ordonanţei guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adãugatã, aprobatã şi modificatã prin legea nr. 130/1992, republicatã, cu modificãrile şi completãrile aprobate prin ordonanţele guvernului nr. 9/1995 şi nr. 22/1995. art. 2 pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrîri se abroga hotãrîrea guvernului nr. 973/1994 cu privire la aprobarea normelor pentru aplicarea ordonanţei guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adãugatã. ...
Monitorul Oficial 178 din 09 August 1995 (M. Of. 178/1995)
HOTARARE nr. 565 din 28 iulie 1995 cu privire la aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, precum si modalitatile de plata a drepturilor reglementate de lege EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 9 august 1995
În baza prevederilor art. 31 alin. (1) din legea nr. 67/1995 privind ajutorul social,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, a modalităţilor de plată a drepturilor reglementate de lege, precum şi formularele tipizate, prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2(1) ministerul muncii şi protecţiei sociale va asigura tipărirea formularelor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legii.(2) departamentul pentru administraţie publica locală, prin prefecturile judeţene şi a municipiului bucureşti, va asigura distribuirea formularelor tipizate către consiliile locale.(3) pentru anul 1995, cheltuielile privind tipărirea formularelor necesare se suportă din ...
Monitorul Oficial 229 din 05 Octombrie 1995 (M. Of. 229/1995)
ORDIN nr. 396 din 25 septembrie 1995 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a licentelor si a autorizatiilor privind efectuarea transporturilor navale de marfuri si calatori si de autorizare a functionarii agentilor economici in perimetrul infrastructurilor portuare si de cai navigabile EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 5 octombrie 1995
În temeiul hotărârii guvernului nr. 452/1994 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, republicată,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice de acordare a licenţelor şi a autorizaţiilor privind efectuarea transporturilor navale de mărfuri şi călători şi de autorizare a funcţionării agenţilor economici în perimetrul infrastructurilor portuare şi de căi navigabile, anexă la prezentul ordin.art. 2licenţele şi autorizaţiile emise până în prezent rămân valabile până la data de 31 decembrie 1995.art. 3Începând cu data publicării în monitorul oficial al româniei a prezentului ordin, ordinul ministrului transporturilor nr. 308/1994, modificat prin ordinul ministrului transporturilor nr. 6/1995, aplicat experimental, precum şi orice ...
Monitorul Oficial 220 din 25 Septembrie 1995 (M. Of. 220/1995)
ORDIN nr. 56 din 27 iunie 1995 pentru aprobarea Normelor metodologice si a criteriilor privind clasificarea pe stele si categorii a structurilor de primire turistice EMITENT: MINISTERUL TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 25 septembrie 1995
Ministrul turismului,în temeiul prevederilor decretului nr. 233/1992 pentru numirea guvernului româniei,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 455/1994 privind organizarea şi funcţionarea ministerului turismului,având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 114/1995 privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice,ţinând seama de propunerile direcţiei generale a clasificării, brevetării, licenţierii şi control servicii turistice, asociaţiei hotelierilor din românia, federaţiei patronale din turism, asociaţiei cabanierilor şi ale asociaţiei naţionale a agenţilor de turism,emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice şi criteriile privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice cuprinse în anexa, care face parte ...
Monitorul Oficial 122 din 19 Iunie 1995 (M. Of. 122/1995)
LEGE Nr. 55 din 15 iunie 1995 pentru accelerarea procesului de privatizare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 122 din 19 iunie 1995
Aceasta lege a fost adoptatã de camera deputaţilor şi senat în şedinţa comuna din 24 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele camerei deputaŢilor preŞedintele senatului adrian nastase prof. univ. dr. oliviu gherman ...
Monitorul Oficial 268 din 20 Noiembrie 1995 (M. Of. 268/1995)
HOTARARE nr. 448 din 29 iulie 1994 (*republicata*) privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 20 noiembrie 1995
-------*) republicată în temeiul art. ii din hotărârea guvernului nr. 816 din 17 octombrie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 247 din 31 octombrie 1995.hotărârea guvernului nr. 448 din 29 iulie 1994 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 219 din 16 august 1994 şi a mai fost modificată prin hotărârea guvernului nr. 285 din 2 mai 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 10 mai 1995, hotărârea guvernului nr. 542 din 21 iulie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 166 din 31 ...
Monitorul Oficial 173 din 04 August 1995 (M. Of. 173/1995)
HOTARIREA 63 din 22 februarie 1994 (REGULAMENT *** Republicat) privind organizarea licitatiilor pentru achizitiile publice de bunuri EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL Nr. 173 din 4 august 1995
Regulament *)privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri *) republicat în temeiul art. iv din hotãrîrea guvernului nr. 414/1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 135 din 3 iulie 1995. regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri a fost aprobat prin hotãrîrea guvernului nr. 63/1994 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 76 din 24 martie 1994, şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 30 septembrie 1994. 1. dispoziţii generale ...