Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 13 iunie 2008
Monitorul Oficial 413 din 02 Iunie 2008 (M. Of. 413/2008)
NORME TEHNICE din 22 mai 2008 privind determinarea cuantumului comisionului la fondul de risc, in procente, pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de catre stat a imprumuturilor contractate de persoane juridice de la institutiile creditoare, precum si din imprumuturile contractate direct de stat si subimprumutate beneficiarilor finali EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 2 iunie 2008
Cap. i prevederi generale 1.1. În conformitate cu prevederile art. 6 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , se instituie fondul de risc atât pentru împrumuturi contractate cu garanţie de stat, cât şi pentru împrumuturi contractate direct de stat şi subîmprumutate beneficiarilor finali, în scopul acoperirii riscurilor financiare care decurg din astfel de împrumuturi. 1.2. plãtitorii de comision la fondul de risc sunt beneficiari ai finanţãrii rambursabile garantate de stat şi/sau contractate de stat şi subîmprumutate, ...
ORDIN nr. 1.603 din 22 mai 2008 pentru aprobarea Normelor tehnice privind determinarea cuantumului comisionului la fondul de risc, in procente, pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de catre stat a imprumuturilor contractate de persoane juridice de la institutiile creditoare, precum si din imprumuturile contractate direct de stat si subimprumutate beneficiarilor finali EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 2 iunie 2008
În temeiul prevederilor art. 11 alin (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 6 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , şi ale pct. 6.4 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.470/2007 , ministrul economiei şi finanţelor emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã normele ...
Monitorul Oficial 375 din 16 Mai 2008 (M. Of. 375/2008)
LEGE nr. 104 din 9 mai 2008 privind prevenirea si combaterea traficului ilicit de substante cuprinse in "lista interzisa" EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 16 mai 2008
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 prezenta lege reglementeazã prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe cuprinse în "lista interzisã", aprobatã prin ordin al preşedintelui agenţiei naţionale anti-doping. art. 2 (1) În cuprinsul prezentei legi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. (2) prin trafic ilicit de substanţe cuprinse în "lista interzisã" se înţelege fabricarea, prepararea, transformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, cumpãrarea, administrarea, transportul, trimiterea, ...
Monitorul Oficial 361 din 12 Mai 2008 (M. Of. 361/2008)
ORDIN nr. 302 din 10 aprilie 2008 privind aprobarea formularelor de prescriptie medicala cu regim special pentru medicamente cu si fara contributie personala si a Normelor metodologice privind utilizarea si modul de completare a formularelor de prescriptie medicala cu regim special pentru medicamente cu si fara contributie personala EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 12 mai 2008
Având în vedere referatul de aprobare nr. 4.502 din 23 aprilie 2008 al ministerului sãnãtãţii publice şi nr. dg/1.250 din 9 aprilie 2008 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, în temeiul prevederilor: - legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 324/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2008; - ordinului ministrului sãnãtãţii publice nr. 522/2008 şi ordinului preşedintelui casei naţionale de asigurãri ...
ORDIN nr. 832 din 23 aprilie 2008 privind aprobarea formularelor de prescriptie medicala cu regim special pentru medicamente cu si fara contributie personala si a Normelor metodologice privind utilizarea si modul de completare a formularelor de prescriptie medicala cu regim special pentru medicamente cu si fara contributie personala EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 12 mai 2008
Având în vedere referatul de aprobare nr. 4.502 din 23 aprilie 2008 al ministerului sãnãtãţii publice şi nr. dg/1.250 din 9 aprilie 2008 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, în temeiul prevederilor: - legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 324/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2008; - ordinului ministrului sãnãtãţii publice nr. 522/2008 şi ordinului preşedintelui casei naţionale de asigurãri ...
Monitorul Oficial 327 din 25 Aprilie 2008 (M. Of. 327/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 25 aprilie 2008
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008 În scopul asigurãrii protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunãtãţirea calitãţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limitã prevãzute de legislaţia comunitarã în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptãrii de mãsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei curţii de ...
Monitorul Oficial 319 din 23 Aprilie 2008 (M. Of. 319/2008)
ORDIN nr. 1.059 din 7 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice pentru inregistrarea si raportarea datoriei publice EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 23 aprilie 2008
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale pct. 12.2.2, 12.2.3 şi 12.2.5 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.470/2007 , având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul economiei şi finanţelor emite urmãtorul ordin: art. 1 ...
Monitorul Oficial 258 din 02 Aprilie 2008 (M. Of. 258/2008)
NORME TEHNICE din 31 martie 2008 de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2008*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 bis din 2 aprilie 2008
------------ *) aprobate prin ordinul nr. 574/2008 , ordinul nr. 269/2008 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 258 din 2 aprilie 2008. anexa 1 cadrul general de realizare a programelor de sãnãtate secŢiunea a ...
NORME TEHNICE din 31 martie 2008 de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2008*) EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 bis din 2 aprilie 2008
------------ *) aprobate prin ordinul nr. 574/2008 , ordinul nr. 269/2008 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 258 din 2 aprilie 2008. anexa 1 cadrul general de realizare a programelor de sãnãtate secŢiunea a ...
ORDIN nr. 574 din 31 martie 2008 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2008 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 2 aprilie 2008
Vãzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.554 din 31 martie 2008 al agenţiei naţionale de programe a ministerului sãnãtãţii publice şi nr. d.g. 1.151 din 31 martie 2008 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, având în vedere art. 48 alin. (3) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi hotãrârea guvernului nr. 357/2008 pentru aprobarea programelor naţionale de sãnãtate în anul 2008, în temeiul art. 281 alin. (2) din legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 7 alin. (4) ...








