Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 8 februarie 2018
Monitorul Oficial 212 bis din 08 Martie 2018 (M. Of. 212 bis/2018)
REGULAMENT din 9 februarie 2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 212 bis din 8 martie 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 14 din 9 februarie 2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 212 din 8 martie 2018.──────────titlul idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a centrelor de reţinere şi arestare preventivă din subordinea ministerului afacerilor interne, denumite în continuare centre şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora.art. 2În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile utilizate se definesc astfel:a) administraţia centrului – inspectoratul general al poliţiei române, direcţia generală de poliţie a municipiului bucureşti, inspectoratele de poliţie judeţene, ca entităţi cu personalitate juridică, în cadrul cărora este organizat, subordonat nemijlocit sau direct, şi funcţionează ...
Monitorul Oficial 229 din 14 Martie 2018 (M. Of. 229/2018)
ORDIN nr. 314 din 22 februarie 2018 pentru aprobarea Metodologiei de control ex-post privind modul de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 14 martie 2018
Având în vedere:- art. 226 din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 247 din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 112 din legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 din legea nr. 69/2016 privind achiziţiile publice verzi;– art. 3 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru achiziţii publice, aprobată prin legea nr. 244/2015, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (2) şi (3) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 227 din 14 Martie 2018 (M. Of. 227/2018)
METODOLOGIE din 6 februarie 2018 privind încadrarea în categorii de importanţă a digurilor de apărare împotriva inundaţiilor, NTLH-071 EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 14 martie 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 79/36/2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 227 din 14 martie 2018.──────────cap. iobiectul prezentei metodologiiart. 1stabilirea categoriilor de importanţă a digurilor de apărare împotriva inundaţiilor reprezintă o obligaţie legală a proiectanţilor pentru digurile noi, respectiv a deţinătorilor cu orice titlu de diguri pentru cele existente, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) din legea siguranţei digurilor nr. 259/2010, republicată.cap. iiprincipii generaleart. 2(1) categoria de importanţă a digurilor rezultă dintro clasificare care utilizează un sistem de criterii, indici şi notări, conform prezentei metodologii. categoria de importanţă a unui dig se referă şi caracterizează o linie ...
Monitorul Oficial 201 din 06 Martie 2018 (M. Of. 201/2018)
ORDIN nr. 271 din 22 decembrie 2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul activităţii oficiale de criptologie EMITENT: Serviciul de Informaţii Externe PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 201 din 6 martie 2018
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) teza finală din legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile standardelor naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (3) din legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de informaţii externe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, şi al art. 23 alin. 3 din legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea serviciului român de informaţii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 182 din 27 Februarie 2018 (M. Of. 182/2018)
METODOLOGIE din 23 februarie 2018 de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 182 din 27 februarie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.242 din 23 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 182 din 27 februarie 2018.──────────cap. i dispoziţii generaleart. 1În conformitate cu prevederile legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele i-iv.art. 2(1) conform legii, învăţământul primar este învăţământ obligatoriu.(2) numărul de locuri care se alocă, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare, în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurând astfel fiecărui copil un loc.(3) inspectoratele şcolare soluţionează ...
ORDIN nr. 3.242 din 23 februarie 2018 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 182 din 27 februarie 2018
În temeiul art. 23 şi 29 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2se aprobă metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 3direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial, direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie ...
Monitorul Oficial 181 din 27 Februarie 2018 (M. Of. 181/2018)
ORDIN nr. 3.094 din 25 ianuarie 2018 privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 181 din 27 februarie 2018
Luând în considerare adresa nr. 36 din 5 ianuarie 2018 a consiliului pentru finanţarea Învăţământului superior, înregistrată la ministerul educaţiei naţionale cu nr. 002/e/dgiu din 8 ianuarie 2018,în temeiul art. 197, 219, 222 şi 223 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al hotărârii guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2direcţia generală învăţământ universitar şi direcţia generală ...
Monitorul Oficial 176 bis din 26 Februarie 2018 (M. Of. 176 bis/2018)
METODOLOGIE din 12 februarie 2018 privind organizarea taberelor pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 176 bis din 26 februarie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 123 din 12 februarie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 176 din 26 februarie 2018──────────cap. iorganizarea taberelor pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesioniştiart. 1(1) ministerul tineretului şi sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv direcţia pentru sport şi tineret a municipiului bucureşti organizează tabere pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, pe perioada vacanţei de vară 2018.(2) persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, din cauza unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le ...
METODOLOGIE din 12 februarie 2018 privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanţelor şcolare EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 176 bis din 26 februarie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 123 din 12 februarie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 176 din 26 februarie 2018──────────cap. iorganizarea taberelor socialeart. 1(1) ministerul tineretului şi sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv direcţia pentru sport şi tineret a municipiului bucureşti organizează tabere sociale pentru elevi pe perioada vacanţei de vară 2018.(2) beneficiarii taberelor sociale vor fi în procent de 50% elevi proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie, şi în procent de 50% elevi care beneficiază de ...
Monitorul Oficial 176 din 26 Februarie 2018 (M. Of. 176/2018)
ORDIN nr. 123 din 12 februarie 2018 pentru aprobarea Metodologiilor privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi şi a taberelor pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 176 din 26 februarie 2018
Având în vedere:- art. 3 alin. (1) lit. t) din hotărârea guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului tineretului şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 776/2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a direcţiei pentru sport şi tineret a municipiului bucureşti;– nota de fundamentare nr. 239 din 8.02.2018,în temeiul art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului tineretului şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologiile privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi şi a taberelor ...