Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 12 februarie 2018  privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanţelor şcolare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 12 februarie 2018 privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanţelor şcolare

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 176 bis din 26 februarie 2018
──────────
        Aprobată prin Ordinul nr. 123 din 12 februarie 2018, publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 176 din 26 februarie 2018
──────────
    CAP. I
    Organizarea taberelor sociale
    ART. 1
    (1) Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti organizează tabere sociale pentru elevi pe perioada vacanţei de vară 2018.
    (2) Beneficiarii taberelor sociale vor fi în procent de 50% elevi proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie, şi în procent de 50% elevi care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    În funcţie de numărul de elevi din fiecare judeţ menţionaţi la art. 1 alin. (2), Ministerul Tineretului şi Sportului, denumit în continuare Ministerul, va finanţa direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare Direcţii, pentru desfăşurarea taberelor sociale.

    ART. 3
        Ministerul va comunica Direcţiilor locurile şi bugetele aprobate pentru taberele sociale. Acestea din urmă vor comunica inspectoratelor şcolare, şcolilor şi direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, faptul că organizează tabere sociale şi numărul de locuri aprobat pe judeţ, respectiv pe Municipiul Bucureşti.

    ART. 4
    (1) Şcolile centralizează dosarele de participare pentru elevii proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie şi le trimit spre avizare la inspectoratele şcolare. Pentru completarea dosarelor, şcolile pot cere acte doveditoare referitoare la anchetele sociale, de la primăriile de care aparţin elevii. Inspectoratele şcolare le avizează, în limita locurilor disponibile, şi le transmit Direcţiilor.
    (2) Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului centralizează dosarele de participare pentru elevii care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, le avizează, în limita locurilor disponibile şi le transmit Direcţiilor.
    (3) Dosarele vor conţine:
    a) cerere tip - conform Anexei nr. 1.1;
    b) documentele care atestă faptul că elevul este provenit din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie (hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului sau sentinţa judecătorească prin care s-a instituit măsura de protecţie specială);
    c) adeverinţa care atestă calitatea de elev în învăţământul de stat şi media la învăţătură din ultimul an şcolar. Pentru participarea la tabăra socială este obligatorie media 10 la purtare sau calificativul "foarte bine".


    ART. 5
        Direcţiile vor centraliza aceste date, vor verifica documentaţiile ataşate şi vor aproba desfăşurarea taberelor în limita locurilor aprobate şi a bugetului disponibil.

    ART. 6
        În situaţia în care numărul elevilor care pot participa la aceste tabere este mai mare decât numărul locurilor aprobate, elevii vor fi selectaţi având la bază următoarele criterii: mediile generale din ultimul an şcolar încheiat, performanţele sportive şi performanţele artistice.

    ART. 7
        Locaţiile în care se vor desfăşură taberele sociale vor fi centrele de agrement/bazele turistice aflate în administrarea Ministerului prin Direcţii. Cazarea se va face în mod obligatoriu în camere cu maximum 6 locuri.

    ART. 8
        În cazul în care vor exista mai multe solicitări într-o anumită zonă a ţării, iar numărul de locuri disponibile în taberele din administrarea Ministerului este insuficient, Direcţiile au posibilitatea să trimită elevii în centrele de agrement/bazele turistice din administrarea Ministerului în alte zone care au centre de agrement cu locuri disponibile, cu informarea prealabilă a elevilor asupra acestei situaţii.

    ART. 9
        Preţul unei tabere sociale pe zi/persoană trebuie să respecte preţul din oferta Direcţiei prestatoare de servicii. În funcţie de preţul găsit şi de oferta mai avantajoasă economic, direcţiile pot suplimenta numărul de locuri în limitele aceluiaşi buget.

    ART. 10
        Trimiterile şi rezervările se fac direct de către Direcţii, fără intermediari.

    ART. 11
     Direcţiile care trimit beneficiari în taberele sociale vor încheia un contract cu Direcţiile în ale căror centre de agrement/baze turistice se vor desfăşura taberele sociale şi au obligaţia ca în termen de 72 de ore de la contractare, să transmită Direcţiei Activităţi pentru Studenţi şi Tabere, centralizarea referitoare la numărul de elevi care vor beneficia de tabără socială, conform Anexei nr. 1.2.

    CAP. II
    Decontarea taberelor
    ART. 12
     Direcţiile care trimit beneficiari în tabere vor trimite la Direcţia Activităţi pentru Studenţi şi Tabere, până la data de 7 ale lunii, pentru luna următoare, solicitări cu sumele necesare, pentru fiecare serie şi numărul de locuri pentru elevii beneficiari de tabere sociale, conform Anexei nr. 1.3. În baza solicitărilor, Direcţia Activităţi pentru Studenţi şi Tabere va întocmi un centralizator referitor la sumele necesare pentru a fi alocate, pe care îl va înainta Direcţiei Economice şi Resurse Umane, din cadrul Ministerului, până la data de 10 ale lunii.

    ART. 13
        Direcţia Economică şi Resurse Umane va vira cheltuielile referitoare la transportul, cazarea şi masa elevilor beneficiari de tabere sociale, conform solicitărilor Direcţiilor. Se va deconta transportul prin CFR - clasa a II-a, cu microbuze sau autobuze, atât pentru elevii beneficiari, cât şi pentru cadrele didactice însoţitoare.

    ART. 14
     La sfârşitul fiecărei serii de tabără Direcţiile vor transmite, în termen de 15 zile calendaristice, la Direcţia Activităţi pentru Studenţi şi Tabere, din cadrul Ministerului, un raport al taberei, care să cuprindă, conform Anexei nr. 1.4, următoarele documente (cu menţiunea conform cu originalul):
    a) Tabele nominale cu participanţii, conform Anexei nr. 1.5;
    b) Xerocopii ale facturilor aferente taberei, după caz;
    c) Xerocopii ale contractelor/rezervărilor între Direcţii;
    d) Alte documente justificative care stau la baza emiterii facturilor;
    e) Evaluarea activităţilor desfăşurate de participanţi în baza raportului de activitate întocmit de cadrul didactic însoţitor.


    ART. 15
        Toate documentele aferente desfăşurării taberelor sociale, în original, vor fi păstrate la sediul Direcţiilor care realizează trimiteri, iar la solicitarea Ministerului vor fi prezentate pentru verificare.

    ART. 16
    (1) Ministerul va aloca fondurile necesare organizării şi desfăşurării de tabere sociale către Direcţiile care realizează trimiterile.
    (2) În termen de 3 zile lucrătoare de la data la care sumele alocate au intrat în contul Direcţiilor acestea au obligaţia de a le vira prestatorilor de servicii (Direcţiilor care primesc elevii sociali şi prestatorilor de servicii de transport), în vederea stingerii datoriilor.

    ART. 17
        Direcţiile care administrează centrele de agrement/bazele turistice în cadrul cărora se desfăşoară tabere sociale, vor avea obligaţia să asigure o gratuitate destinată unui cadru didactic însoţitor pentru un grup de 10 beneficiari ai taberelor sociale. De asemenea, va beneficia de gratuitate copilul minor al cadrului didactic.

    CAP. III
    Dispoziţii finale
    ART. 18
        Şcolile şi inspectoratele şcolare judeţene care au participanţi în taberele sociale îşi asumă întreaga responsabilitate cu privire la întocmirea dosarelor beneficiarilor, avizarea acestora şi transmiterea lor către Direcţii.

    ART. 19
        Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului care au participanţi în taberele sociale, îşi asumă întreaga responsabilitate cu privire la întocmirea dosarelor beneficiarilor, avizarea acestora şi transmiterea lor către Direcţii.

    ART. 20
    Participarea altor persoane decât elevii beneficiari de drept şi cadrele didactice însoţitoare de grup (1 la 10) este strict interzisă. Întreaga responsabilitate revine Direcţiilor în situaţia în care acestea nu respectă listele de participanţi avizate de instituţiile abilitate prevăzute la art. 4, alin. (1) şi (2).

    ART. 21
     Desfăşurarea taberelor sociale în alte locaţii sau alte spaţii decât cele prevăzute la art. 7, este strict interzisă, determinând neplata contravalorii serviciilor de cazare şi masă.

    ART. 22
        Ministerul poate solicita suplimentar documente, în termen de 60 de zile de la finalizarea taberelor, iar Direcţiile au obligaţia de a transmite toate documentele solicitate, pentru verificarea stadiului organizării şi desfăşurării taberelor sociale. În cazul în care una dintre Direcţii nu transmite documentele solicitate, sau acestea nu sunt conforme, fapta poate fi considerată abatere, iar directorul executiv va răspunde disciplinar pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.

    ART. 23
        Direcţiile îşi asumă întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte organizarea, desfăşurarea şi decontarea taberelor sociale.

    ART. 24
     Anexele nr. 1.1 - 1.5 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

    ANEXA 1.1

    la metodologie




                                   Domnule Director,
        Subsemnatul(a), ........... , domiciliat(ă) în localitatea .......... , str. .......... , nr. .... , judeţul ........ , posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ......, nr. ...... , tel/email ....... în calitate de părinte/tutore/reprezentant legal/însoţitor al elevului ........ , vă rog să aprobaţi pentru acesta, un loc, într-o tabără socială, în perioada vacanţei şcolare de vară.
        Menţionez că elevul ......... , frecventează cursurile unităţii de învătământ .............. , din localitatea clasa ...... , a avut media generală/calificativul ....... şi la purtare media/calificativul ........ , în ultimul an şcolar.
    Data, Semnătura,
    .......... ..........

    ANEXA 1.2

    la metodologie




                     ANTETUL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE SPORT ŞI TINERET
                                     CENTRALIZATOR
        Contractări/rezervări:

┌────┬─────┬─────────┬────────┬────────────┬────┐
│ │ │Centru de│ │ │ │
│Nr. │Nr. │agrement/│Perioada│Nr. şi data │Suma│
│crt.│copii│baza │ │contractului│ │
│ │ │turistică│ │ │ │
├────┼─────┼─────────┼────────┼────────────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────┼─────────┼────────┼────────────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴─────┴─────────┴────────┴────────────┴────┘

                                   DIRECTOR EXECUTIV,
                                   .................

    ANEXA 1.3

    la metodologie




                     ANTETUL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE SPORT ŞI TINERET

        Solicitări sume necesare desfăşurării taberelor sociale
        Vă rugăm să ne alocaţi suma de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi transport, pentru tabăra socială care se va desfăşura în perioada ..........

┌────┬─────┬─────────┬────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │Centru de│ │ │ │
│Nr. │Nr. │agrement/│Perioada│Contravaloare│Contravaloare│
│crt.│copii│baza │ │cazare şi │transport │
│ │ │turistică│ │masă │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────┼─────────┼────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴─────┴─────────┴────────┴─────────────┴─────────────┘

        TOTAL NECESAR: ......... lei.
                                   DIRECTOR EXECUTIV,
                                   .................

    ANEXA 1.4

    la metodologie




                     ANTETUL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE SPORT ŞI TINERET
                                    RAPORTUL TABEREI
        În perioada ......... , un număr de elevi şi cadre didactice însoţitoare, şi-au petrecut vacanţa la (menţionaţi centrul de agrement/baza turistică), ......... localitatea ............. , judeţul .......
        Elevii provin de la unitatea de învăţământ/centru de tip rezidenţial .........
        Transportul acestora a fost efectuat cu (CFR/autocar) ............
        Contravaloarea transportului pe persoană este ......... lei, iar pe întregul grup este de ....... lei, dovedită prin următoarele documente (se enumera documentele aferente transportului, inclusiv contract de prestări servicii, dacă există) ...............
        Contravaloarea serviciilor de cazare şi masă pe persoană este de ........ lei, iar pe întregul grup este de ........ lei, dovedită prin documentele prevăzute la art. 14 din Metodologia privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanţelor şcolare, aprobată prin Ordinul ministrului tineretului şi sportului nr 73/2018.
        Contravaloarea totală a serviciilor de cazare, masă şi transport pentru întregul grup, este în cuantum de ....... lei.
        Menţionăm că au existat/nu au existat probleme, în desfăşurarea taberei.
        Descriere: ...................................................................
                                   DIRECTOR EXECUTIV
                                   .................

    ANEXA 1.5

    la metodologie




                     ANTETUL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE SPORT ŞI TINERET
        Tabel nominal cu participanţii:

┌────┬───────┬──────────┬───────────┬──────────┬─────────┐
│ │ │Unitatea │ │Seria şi │ │
│Nr. │Nume/ │de │ │nr.actului│ │
│crt.│prenume│învătământ│Localitatea│de │Semnătura│
│ │ │/ │ │identitate│ │
│ │ │centru │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────────┴───────────┴──────────┴─────────┘


        Însoţitori:

┌────┬───────┬──────────┬───────────┬───────┬──────────┬─────────┐
│ │ │Unitatea │ │ │Seria şi │ │
│Nr. │Nume/ │de │ │Telefon│nr. │ │
│crt.│prenume│învătământ│Localitatea│/emai1 │actului de│Semnătura│
│ │ │/ │ │ │identitate│ │
│ │ │centru │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────────┴───────────┴───────┴──────────┴─────────┘

                                   DIRECTOR EXECUTIV
                                   .................

                                         -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016