Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
m suri din 7 mai 2025
Monitorul Oficial 393 din 08 Mai 2026 (M. Of. 393/2026)
HOTĂRÂRE nr. 382 din 8 mai 2026 privind repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi de învăţământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 pentru finanţarea Programului naţional "Masă sănătoasă" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 393 din 8 mai 2026
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. xix din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1pentru finanţarea programului naţional „masă sănătoasă“, pe perioada desfăşurării cursurilor şcolare din anul 2026, se aprobă repartizarea sumelor pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului bucureşti, în cuantum de 1.531.079 mii lei, potrivit anexei ...
Monitorul Oficial 389 din 08 Mai 2026 (M. Of. 389/2026)
DECIZIA nr. 639 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi ale anexei nr. 3 la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 8 mai 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga ...
DECIZIA nr. 523 din 23 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) şi ale art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 8 mai 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 388 din 08 Mai 2026 (M. Of. 388/2026)
ORDIN nr. 3.617 din 14 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială "Sfântul Calinic de la Cernica" din municipiul Bucureşti, sectorul 6 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile: - legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 3.604 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" din municipiul Bacău, judeţul Bacău EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 3.603 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Avram Iancu" din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 3.602 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din oraşul Copşa Mică, judeţul Sibiu EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile: - legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 3.600 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială Vulcana Pandele din comuna Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile: - legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 3.598 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Profesională Specială Nr. 2 din municipiul Bucureşti, sectorul 2 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile: - legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 3.592 din 6 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Profesională Specială nr. 8 din sectorul 1, municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 8 mai 2026
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...








