Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 98 din 5 martie 2002
Monitorul Oficial 1006 din 18 Decembrie 2006 (M. Of. 1006/2006)
LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.006 din 18 decembrie 2006
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale, definiţii şi principii art. 1 prezenta lege reglementeazã drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrãrii şi incluziunii sociale a acestora. art. 2 (1) persoanele cu handicap, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane cãrora, datoritã unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitãţile de a desfãşura în mod normal activitãţi cotidiene, necesitând mãsuri de protecţie în sprijinul recuperãrii, integrãrii şi incluziunii sociale. (2) de dispoziţiile prezentei ...
Monitorul Oficial 994 din 13 Decembrie 2006 (M. Of. 994/2006)
LEGE nr. 421 din 22 noiembrie 2006 privind aprobarea incetarii valabilitatii, prin denuntare, a unor tratate internationale in domeniul comertului si cooperarii economice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 13 decembrie 2006
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 se aprobã încetarea valabilitãţii, prin denunţare, a tratatelor internaţionale prevãzute în anexa nr. 1 "acorduri comerciale" şi în anexa nr. 2 "acorduri de cooperare economicã". art. 2 ministerul afacerilor externe va face cunoscutã, prin publicare în monitorul oficial al româniei, partea i, în conformitate cu art. 34 alin. (5) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, data la care fiecare tratat prevãzut în anexele nr. 1 şi 2 îşi înceteazã valabilitatea. art. 3 anexele nr. ...
Monitorul Oficial 980 din 07 Decembrie 2006 (M. Of. 980/2006)
DECIZIE nr. 782 din 7 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 980 din 7 decembrie 2006
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor Şerban viorel stãnoiu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 944 din 22 Noiembrie 2006 (M. Of. 944/2006)
LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:a) administrator - autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi care asigură administrarea faunei de interes cinegetic;b) atribuire în gestiune - acţiunea prin care administratorul dă dreptul şi obligaţia de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condiţiile prezentei legi;c) braconaj - acţiunea desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă;d) capcană autorizată - orice dispozitiv folosit în scopul capturării exemplarelor ...
Monitorul Oficial 722 bis din 23 August 2006 (M. Of. 722 bis/2006)
MEMORANDUM DE FINANTARE din 10 martie 2006 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în oraşele Deva şi Hunedoara, judeţul Hunedoara, România"*) EMITENT: COMISIA EUROPEANĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006
──────────*) aprobat de ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006, publicat în monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006, partea i.──────────măsura ispa nr. 2005/ro/16/p/pe/002memorandum de finanŢarecomisia europeană, denumită în continuare "comisia", acţionând în numele şi pentru comunitatea europeană, denumită în continuare "comunitatea", reprezentată de dl. graham meadows, director general pentru politici regionale,pe de o parte, şiguvernul româniei, denumit în continuare "beneficiarul",pe de altă parte,au convenit urmĂtoarele:art. 1măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. măsura la care se face referire ...
MEMORANDUM DE FINANTARE din 10 martie 2006 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Managementul integrat al deseurilor in municipiul Bacau si in zonele invecinate, judetul Bacau, Romania"*) EMITENT: COMISIA EUROPEANA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006
Memorandum de finanŢare din 10 martie 2006 între comisia europeanã şi guvernul româniei privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "managementul integrat al deşeurilor în municipiul bacau şi în zonele invecinate, judeţul bacau, românia"*) emitent: comisia europeanà publicat În: monitorul oficial nr. 722 bis din 23 august 2006 __________ *) aprobat de ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006 , publicat în monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006, partea i. ...
MEMORANDUM DE FINANTARE din 10 martie 2006 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Asistenta tehnica privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de coeziune in sectorul feroviar, in Romania"*) EMITENT: COMISIA EUROPEANA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006
Memorandum de finanŢare din 10 martie 2006 între comisia europeanã şi guvernul româniei privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "asistenta tehnica privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru fondul de coeziune în sectorul feroviar, în românia"*) emitent: comisia europeanà publicat În: monitorul oficial nr. 722 bis din 23 august 2006 __________ *) aprobat de ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006 , publicat în monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006, partea i. ...
Monitorul Oficial 722 din 23 August 2006 (M. Of. 722/2006)
ORDIN nr. 561 din 7 aprilie 2006 pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a unor memorandumuri de finantare ISPA EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 23 august 2006
Ordin nr. 561 din 7 aprilie 2006 pentru publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a unor memorandumuri de finanţare ispa emitent: ministerul finanŢelor publice publicat În: monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006 În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice şi a agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din ...
Monitorul Oficial 718 din 22 August 2006 (M. Of. 718/2006)
HOTARARE nr. 20 din 9 august 2006 privind retragerea autorizatiei Nova Bank - S.A. EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 22 august 2006
Având în vedere constatãrile înscrise în raportul de supraveghere înregistrat la nova bank - s.a. sub nr. 1.060 din 10 martie 2006, întocmit de echipa de inspecţie a bãncii naţionale a româniei, cu privire la: 1. încãlcarea unor prevederi ale legii privind activitatea bancarã şi ale reglementãrilor emise în aplicarea acesteia, precum şi ale normelor proprii ale bãncii constând, în principal, în: - neconstituirea rezervelor minime obligatorii, stabilite conform art. 1 din regulamentul bãncii naţionale a româniei nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - ...
Monitorul Oficial 710 din 18 August 2006 (M. Of. 710/2006)
HOTARARE din 26 noiembrie 2002 definitiva la 26 februarie 2003, in Cauza Mosteanu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A DOUA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 18 august 2006
(cererea nr. 33.176/1996) În cauza moşteanu şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a doua), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii j.-p. costa, preşedinte, a.b. baka, gaukur jorundsson, l. loucaides, c. bîrsan, m. ugrekhelidze, doamna a. mularoni, judecãtori, şi domnul t.l. early, grefier adjunct de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 octombrie 2000 şi 5 noiembrie 2002, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã ultimã datã: ...