Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 94 din 13 mai 1998
Monitorul Oficial 75 din 03 Iulie 2000 (M. Of. 75/2000)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA UNIC LA NIVEL NATIONAL, PE ANUL 2000-2001 incheiat in anul 2000, conform art. 10 si art. 11 din Legea nr. 130/1996 , republicata, semnat de catre parti si inregistrat la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale cu nr. 53.518/15/10.05.2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, (Partea a V-a), nr. 7 din 3 iulie 2000
Cap. 1 dispoziŢii generale art. 1 pãrţile contractante recunosc şi accepta pe deplin ca sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel naţional şi se obliga sa respecte în totalitate prevederile acestuia. art. 2 (1) contractul colectiv de munca la nivel naţional cuprinde drepturile şi obligaţiile patronilor*) şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de munca. (2) În ceea ce priveşte condiţiile specifice de munca, determinate conform legii, drepturile şi obligaţiile pãrţilor se vor stabili prin ...
Monitorul Oficial 330 din 14 Iulie 2000 (M. Of. 330/2000)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizatiile cooperatiste de credit EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 14 iulie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din constituţia româniei, guvernul româniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. titlul i dispoziţii generale cap. 1 domeniul de aplicare art. 1 prezenta ordonanta de urgenta se aplica cooperativelor de credit şi caselor centrale ale cooperativelor de credit, denumite în continuare organizaţii cooperatiste de credit. cap. 2 definiţii art. 2 În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenta termenii ...
Monitorul Oficial 277 din 20 Iunie 2000 (M. Of. 277/2000)
HOTARARE *)din 28 septembrie 1999 in cauza I. Dalban impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI CONSILIUL EUROPEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 20 iunie 2000
------- *) aceasta hotãrâre poate suferi schimbãri de forma înaintea apariţiei în versiune definitiva în culegerea oficialã cuprinzând hotãrâri şi decizii ale curţii. În cauza "i. dalban" impotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului, constituitã conform art. 27 din convenţia pentru apãrarea drepurilor omului şi a libertãţilor fundamentale (convenţia), astfel cum a fost modificatã prin protocolul nr. 11*1) , şi conform dispoziţiilor aplicabile din regulamentul interior*2) , în marea camera compusa din urmãtorii judecãtori: domnii l. wildhaber, preşedinte; ...
RAPORTUL COMISIEI din 20 iunie 2000 pronuntat in cauza C.C.M.C. impotriva Romaniei (Plangerea nr. 32.922/96) EMITENT: COMISIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI Prima Camera PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 20 iunie 2000
I. introducere 1. În paginile urmãtoare sunt inserate un rezumat al situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentatã de pãrţi în fata comisiei europene a drepturilor omului (comisia), precum şi o descriere a procedurii. a. plângerea 2. reclamanta, cetãţean roman, s-a nãscut în anul 1940 şi domiciliazã în craiova. În procedura din fata comisiei ea este reprezentatã de doamna elena oancea, avocat în baroul craiova. 3. plângerea este îndreptatã impotriva româniei. guvernul parat este reprezentat de domnul aurel ciobanu-dordea, director în ministerul justiţiei, în calitate de agent. ...
Monitorul Oficial 224 din 22 Mai 2000 (M. Of. 224/2000)
CONVENTIE din 25 iunie 1998 privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 22 mai 2000
------------- *) traducere. pãrţile la prezenta convenţie, reamintind principiul 1 al declaraţiei de la stockholm asupra mediului uman, reamintind, de asemenea, principiul 10 al declaraţiei de la rio privind mediul şi dezvoltarea, reamintind, în continuare, rezoluţiile adunãrii generale nr. 37/7 din 28 octombrie 1982 privind carta mondialã pentru natura şi nr. 45/94 din 14 decembrie 1990 privind necesitatea de a asigura un mediu sanatos pentru bunãstarea indivizilor, reamintind, de asemenea, carta europeanã privind mediul şi sãnãtatea, adoptatã de prima conferinţa privind mediul ...
LEGE nr. 86 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 22 mai 2000
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnatã la aarhus la 25 iunie 1998. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 6 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele senatului ...
Monitorul Oficial 195 din 05 Mai 2000 (M. Of. 195/2000)
LEGE nr. 76 din 4 mai 2000 bugetului de stat pe anul 2000 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 5 mai 2000
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului şi repartizarea acestora în vederea realizãrii obiectivelor de dezvoltare economicã şi socialã a tarii, precum şi pentru funcţionarea autoritãţilor publice. art. 2 (1) estimarea veniturilor bugetare pentru anul 2000 a fost realizatã pe baza proiectiei indicatorilor macroeconomici. (2) sinteza bugetului de stat pe anul 2000, detaliatã, la venituri, pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe pãrţi, capitole, ...
Monitorul Oficial 194 din 04 Mai 2000 (M. Of. 194/2000)
HOTARARE nr. 334 din 28 aprilie 2000 privind reorganizarea Societatii Nationale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 4 mai 2000
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din constituţia româniei,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează următoarele societăţi comerciale:a) societatea naţionala de transport gaze naturale "transgaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare transgaz - s.a.;b) societatea comercială de explorare şi producţie a gazelor naturale "exprogaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare exprogaz - s.a.;c) societatea comercială de distribuţie a gazelor naturale "distrigaz nord" - s.a., cu sediul în municipiul targu mureş, piaţa ...
Monitorul Oficial 182 din 27 Aprilie 2000 (M. Of. 182/2000)
ORDIN nr. 566 din 21 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la modul de atestare a suspendarii platii taxei pe valoarea adaugata la organele vamale conform art. 25 lit. D.b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adaugata EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 aprilie 2000
Ministrul finanţelor, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor art. 25 lit. d. b) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adãugatã, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 113 din 15 martie 2000, emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba normele metodologice cu privire la modul de atestare a suspendãrii plãţii taxei pe valoarea adãugatã la organele vamale conform art. 25 lit. ...
Monitorul Oficial 183 din 27 Aprilie 2000 (M. Of. 183/2000)
HOTARARE nr. 332 din 27 aprilie 2000 privind recorelarea pensiilor de asigurari sociale de stat EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 aprilie 2000
În temeiul art. 107 din constituţia româniei şi al art. 168 alin. (2) din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, guvernul româniei emite prezenta hotãrâre. art. 1 Începând cu data de 1 mai 2000 cuantumurile individuale ale pensiilor de asigurãri sociale de stat se recoreleaza în 6 etape, în condiţiile prezentei hotãrâri. art. 2 (1) cuantumul pensiei de asigurãri sociale de stat recorelate se obţine prin majorarea cuantumului pensiei cuvenite în luna anterioarã efectuãrii recorelarii cu ...