Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 90 din 25 mai 1999
Monitorul Oficial 834 din 31 August 2021 (M. Of. 834/2021)
ORDONANŢĂ nr. 18 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 834 din 31 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. v.2 şi 4 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 4 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:"h) audit clinic - o metodă de îmbunătăţire a calităţii asistenţei medicale şi a rezultatelor acesteia prin revizuirea sistematică a practicilor ...
Monitorul Oficial 832 din 31 August 2021 (M. Of. 832/2021)
ORDONANŢĂ nr. 8 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 832 din 31 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i poz. 3 şi 14 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 16 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) de la data înregistrării la organul fiscal central, pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 814 din 25 August 2021 (M. Of. 814/2021)
DECIZIA nr. 416 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 25 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 809 din 24 August 2021 (M. Of. 809/2021)
STRATEGIE din 11 august 2021 de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021-2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 24 august 2021
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 863 din 11 august 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 809 din 24 august 2021.──────────introducereca parte componentă a sistemului judiciar, responsabilitatea instituţiei probaţiunii excedează limitele propriului domeniu de activitate, impune o contribuţie activă la definitivarea reformei iniţiate în cadrul sistemului de justiţie şi, în acelaşi timp, adecvarea capacităţii sistemului de probaţiune, dar şi a culturii organizaţionale la un sistem execuţional penal modern în ceea ce priveşte pedepsele şi măsurile neprivative de libertate, similar celor din alte state europene.noua legislaţie, inclusiv în materie penală, conferă instituţiei probaţiunii atribuţii extinse şi explicite în ceea ce priveşte ...
Monitorul Oficial 800 din 19 August 2021 (M. Of. 800/2021)
DECIZIA nr. 343 din 20 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 453/2004, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 800 din 19 august 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 749 din 02 August 2021 (M. Of. 749/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 din 2 august 2021
^1) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 80/2021 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 384 din 13 aprilie 2021, dându-se textului o nouă numerotare. ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 601 din 26 septembrie 2013 şi anterior a mai fost modificată prin art. 74 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 750 din 02 August 2021 (M. Of. 750/2021)
HOTĂRÂRE nr. 79 din 27 iulie 2021 pentru modificarea şi completarea Normelor privind retragerea, redobândirea şi suspendarea calităţii de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România pentru auditorii financiari şi firmele de audit, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 86/2018 EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 750 din 2 august 2021
În temeiul:- art. 6 din legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare;– art. 3 alin. (1)-(3), art. 5 alin. (2) şi alin. (3) lit. a), art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 2 alin. (3)-(5), art. 13 alin. (3) lit. t), art. 15 alin. (1) şi (4) şi art. 34 din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei camerei ...
Monitorul Oficial 719 bis din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719 bis/2021)
ANEXE din 10 iulie 2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 187/2014 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 bis din 22 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 100 din 10 iulie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 22 iulie 2021. ──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin omai nr. 187/2014)cadrul specific privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul afacerilor interne┌────┬─────┬───────────────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐│ │nr. │ │ │ ...
Monitorul Oficial 711 din 19 Iulie 2021 (M. Of. 711/2021)
DECIZIA nr. 217 din 30 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 din 19 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...