Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 611 din 13 noiembrie 2002
Monitorul Oficial 775 din 02 Noiembrie 2011 (M. Of. 775/2011)
REGULAMENT din 12 octombrie 2011 de organizare si functionare al Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 2 noiembrie 2011
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor, denumit în continuare consiliul, este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţionalã, ce funcţioneazã în baza prezentului regulament, având competenţa soluţionãrii contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publicã înainte de încheierea contractelor, în conformitate cu prevederile art. 255 şi urmãtoarele din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 337/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.(2) În exercitarea atribuţiilor sale, consiliul adoptã decizii.(3) consiliul are ...
Monitorul Oficial 769 din 01 Noiembrie 2011 (M. Of. 769/2011)
DECIZIE nr. 1.085 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 1 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. ...
Monitorul Oficial 717 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 717/2011)
DECIZIE nr. 1.140 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
DECIZIE nr. 1.132 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4), art. 8 alin. (1) si (2) si art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, precum si a ordonantei in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 1 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 1/2011)
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat pana la data de 1 septembrie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL ------- *) Codul Civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865. Forma preluata reprezinta textul oficial al Codului Civil editat de Ministerul Justitiei in anul 1981, pe care au fost operate trimiteri la legislatia in vigoare la data de 1 septembrie 1996. Ulterior au fost operate si modificarile aduse de ORDONANTA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 abrogata de ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011, ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 14 septembrie 2000, LEGEA nr. 356 din 6 iunie 2002, ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011.
Titlul preliminardespre efectele si aplicarea legilor in genereart. 1legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivã. (cod civil 1589, 1911).-------a se vedea şi art. 15 alin. (2) din constituţia româniei, adoptatã la 8 decembrie 1991 şi publicatã în monitorul oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.art. 2(abrogat expres prin art. 183 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în monitorul oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)art. 3judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã sau neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 528 din 27 Iulie 2011 (M. Of. 528/2011)
DECIZIE nr. 356 din 22 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 27 iulie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror ...
Monitorul Oficial 509 din 19 Iulie 2011 (M. Of. 509/2011)
DECIZIE nr. 731 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) si art. 6 alin. (1), (2) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 19 iulie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 şi art. 6 din ordonanţa guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de societatea comercialã "standard snacks" - s.r.l. din ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...