Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 58 din 28 februarie 2003
Monitorul Oficial 446 din 29 Iunie 2007 (M. Of. 446/2007)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 446 din 29 iunie 2007
Având în vedere amploarea şi complexitatea reformei legislative în domeniul societăţilor comerciale, realizată prin legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată,având în atenţie necesitatea pregătirii mediului de afaceri pentru aplicarea standardelor europene în materia administrării societăţilor pe acţiuni,urmărind completarea, în termen cât mai scurt, a normelor susceptibile de a fi interpretate diferit de către societăţile comerciale şi, deci, de natură a produce distorsiuni în funcţionarea operatorilor economici şi deficienţe de aplicare a legii,având în vedere recomandările formulate de grupul de state împotriva corupţiei (greco) în ultimul său ...
Monitorul Oficial 429 din 27 Iunie 2007 (M. Of. 429/2007)
HOTARARE din 12 octombrie 2006 in cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A III-a PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 27 iunie 2007
(cererea nr. 58.612/00) În cauza sebastian taub împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii j. hedigan, preşedinte, c. bîrsan, v. zagrebelsky, doamna a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamna i. ziemele, judecãtori, şi v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 288 din 02 Mai 2007 (M. Of. 288/2007)
HOTARARE nr. 78 din 27 ianuarie 2005 (*republicata*) privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si Cultelor*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 2 mai 2007
-------- *) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 1.899/2006 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi cultelor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 9 din 8 ianuarie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare. hotãrârea guvernului nr. 78/2005 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 137 din 15 februarie 2005 şi a mai fost modificatã şi completatã prin hotãrârea guvernului nr. 520/2005 pentru modificarea hotãrârii guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea ...
Monitorul Oficial 265 din 19 Aprilie 2007 (M. Of. 265/2007)
HOTARARE din 16 noiembrie 2006 in Cauza Davidescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 2.252/02) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 19 aprilie 2007
În cauza davidescu contra româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere compuse din: domnii b. m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, v. zagrebelsky, e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul v. berger, grefierul secţiei, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 octombrie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura 1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 2.252/02, îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al ...
Monitorul Oficial 261 din 18 Aprilie 2007 (M. Of. 261/2007)
ORDIN nr. 145 din 21 februarie 2007 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru companiile, societatile nationale si societatile comerciale, aflate sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2007
În baza ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale, în temeiul legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , cu modificãrile ulterioare, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului româniei nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ...
ORDIN nr. 350 din 2 martie 2007 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru companiile, societatile nationale si societatile comerciale, aflate sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2007
În baza ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale, în temeiul legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , cu modificãrile ulterioare, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului româniei nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ...
ORDIN nr. 1.560 din 13 februarie 2007 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru companiile, societatile nationale si societatile comerciale, aflate sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2007
În baza ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale, în temeiul legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , cu modificãrile ulterioare, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului româniei nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ...
Monitorul Oficial 264 din 19 Aprilie 2007 (M. Of. 264/2007)
HOTARARE din 12 octombrie 2006 in Cauza Tovaru impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007
(cererea nr. 77.048/01) În cauza Ţovaru împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere compuse din: domnii j. hedigan, preşedinte, c. bîrsan, v. zagrebelsky, doamna a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamna i. ziemele, judecãtori, şi din domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: ...
Monitorul Oficial 228 din 03 Aprilie 2007 (M. Of. 228/2007)
ORDIN nr. 304 din 22 februarie 2007 pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a unor memorandumuri de finantare ISPA EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 3 aprilie 2007
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice şi a agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a următoarelor memorandumuri de finanţare ispa, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin:1. "Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe dunăre între călăraşi şi brăila şi măsuri complementare localizate în călăraşi, ialomiţa, brăila, constanţa, în românia", semnat de partea comunitară ...
Monitorul Oficial 227 din 03 Aprilie 2007 (M. Of. 227/2007)
NORME METODOLOGICE din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2007
──────────*) aprobate prin hotĂrÂrea nr. 250 din 7 martie 2007, publicată în monitorul oficial nr. 227 din 3 aprilie 2007.──────────prezentele norme metodologice vizează aplicarea unitară a prevederilor legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, precum şi urgentarea aplicării acesteia prin clarificarea unor concepte şi situaţii juridice apărute în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite.cap. iprincipiile de soluţionare a notificărilor1. În procesul de soluţionare a notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite, instituţiile şi persoanele implicate ...








