Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 466 din 4 noiembrie 2004
Monitorul Oficial 215 din 23 Martie 2016 (M. Of. 215/2016)
CONTRACTUL-CADRU din 16 martie 2016 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 23 martie 2016
Cap. i asistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1 (1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;c) să depună, în vederea încheierii contractului, toate documentele necesare în termenele stabilite pentru contractare.(2) asistenţa medicală primară se asigură de către medicii care au dreptul să desfăşoare activitate ca medici de familie potrivit legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, în cabinete medicale organizate conform prevederilor legale în ...
Monitorul Oficial 201 din 17 Martie 2016 (M. Of. 201/2016)
DECIZIE nr. 32 din 27 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) şi art. 422 din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 17 martie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256, raportat la art. 25 alin. (3), coroborat cu art. 397 alin. (3) şi art. 422 din codul de procedură penală, excepţie ridicată de societatea kaufland românia s.c.s. din bucureşti, societatea "monolit lake residence" - s.r.l. din bucureşti şi societatea "high valley investiţii" - s.r.l. din bucureşti în dosarul nr. 4.588/303/2011 (2.934/2014) al curţii de apel bucureşti - secţia a ii-a penală, care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 991 d/2015.2. dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 ianuarie 2016, cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror ...
Monitorul Oficial 191 din 15 Martie 2016 (M. Of. 191/2016)
DECIZIE nr. 887 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9, art. 41^1 şi art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 15 martie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. i pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. ...
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 954 din 23 Decembrie 2015 (M. Of. 954/2015)
DECIZIE nr. 736 din 3 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 23 decembrie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi (2) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de ioana carmen bratu niculiţă în dosarul nr. 23.363/271/2014 al judecătoriei oradea - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 475 d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. referitor la prevederile art. 466 alin. (1) ...
Monitorul Oficial 941 din 19 Decembrie 2015 (M. Of. 941/2015)
LEGEA nr. 339 din 18 decembrie 2015 bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 941 din 19 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2016 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2016art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)
CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...
LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...