Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016  de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
    TITLUL I
    Dispoziţii generale
    CAP. I
    Definiţii
    SECŢIUNEA 1
    Activitatea independentă
    1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. La încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic real al tranzacţiei/activităţii.
    (2) Criteriul privind libertatea persoanei de a alege locul, modul de desfăşurare a activităţii, precum şi programul de lucru este îndeplinit atunci când cele trei componente ale sale sunt îndeplinite cumulativ. În raportul juridic părţile pot conveni asupra datei, locului şi programului de lucru în funcţie de specificul activităţii şi de celelalte activităţi pe care prestatorul le desfăşoară.
    (3) Persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea chiar şi pentru un singur client, dacă nu există o clauză de exclusivitate în desfăşurarea activităţii.
    (4) Riscurile asumate de prestator pot fi de natură profesională şi economică, cum ar fi: incapacitatea de adaptare la timp şi cu cele mai mici costuri la variaţiile mediului economico-social, variabilitatea rezultatului economic, deteriorarea situaţiei financiare, în funcţie de specificul activităţii.
    (5) În desfăşurarea activităţii persoana fizică utilizează predominant bunurile din patrimoniul afacerii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Persoane afiliate
    2. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 7 pct. 26 din Codul fiscal, se consideră că o persoană controlează în mod efectiv o persoană juridică dacă se stabileşte faptul că, atât din punct de vedere faptic cât şi legal, prin utilizarea informaţiilor şi/sau a documentelor, administratorul/personalul de conducere, are capacitatea de decizie asupra activităţii persoanei juridice vizate, prin încheierea de tranzacţii cu alte persoane juridice care sunt sub controlul aceluiaşi administrator/personal de conducere sau că persoana de conducere din cadrul persoanei juridice este acţionar sau administrator în cadrul persoanei juridice vizate.
    Pentru justificarea controlului exercitat în mod efectiv sunt luate în considerare contractele încheiate între persoanele vizate, drepturile atribuite prin: acte constitutive ale persoanelor juridice, procuri, contracte de muncă sau de prestări de servicii.

    (2) Prevederile art. 7 pct. 26 lit. d) din codul fiscal stabilesc o relaţie de afiliere între două persoane juridice pentru cazul în care o persoană terţă deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor sale afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Definiţia sediului permanent
    3. (1) În aplicarea prevederilor art. 8 din Codul fiscal, sintagma "loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea" acoperă orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, indiferent dacă acestea sunt ori nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc de activitate există şi dacă nerezidentul dispune doar de un spaţiu, nefiind necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii sale. Nu este important dacă clădirile, echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt închiriate ori se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie clădirea sau părţi ale acesteia.
    (2) Este suficient ca un nerezident să aibă la dispoziţia sa un spaţiu utilizat pentru activităţi economice pentru ca acesta să constituie un loc de activitate, nefiind necesar niciun înscris prin care să se facă referinţă la dreptul de utilizare a respectivului spaţiu.
    (3) Deşi nu este necesar niciun înscris prin care să se facă referinţă la dreptul de utilizare a respectivului spaţiu, pentru ca locul respectiv să constituie sediu permanent, simpla prezenţă a unui nerezident într-o anumită locaţie nu înseamnă că locaţia respectivă se găseşte la dispoziţia acelui nerezident. Acest principiu este ilustrat de următoarele situaţii în care reprezentanţi ai unui nerezident sunt prezenţi în spaţiile unei alte societăţi:
    a) Un vânzător care îşi vizitează cu regularitate un client principal pentru a primi comenzi şi se întâlneşte cu directorul de achiziţii sau persoana care ocupă o funcţie similară în biroul acestuia. În acest caz, clădirea clientului nu se află la dispoziţia societăţii pentru care lucrează vânzătorul şi nu constituie un loc fix de activitate prin care se desfăşoară activităţile nerezidentului. Cu toate acestea, în funcţie de situaţia existentă, se poate aplica art. 8 alin. (5) din codul fiscal pentru a considera că există un sediu permanent.
    b) Un angajat al unei societăţi căruia i se permite, pe o perioadă lungă de timp, să utilizeze un birou în sediul unei alte societăţi pentru a asigura respectarea de către societatea din urmă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu prima societate. În acest caz, angajatul desfăşoară activităţi legate de obiectul primei societăţi, iar biroul ce se găseşte la dispoziţia sa în sediul celeilalte societăţi va constitui un sediu permanent al angajatorului său, dacă biroul este pus la dispoziţia sa pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a constitui un "loc de activitate" şi dacă activităţile efectuate acolo nu intră în categoriile de activităţi precizate la art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.
    c) O societate de transport rutier care foloseşte zilnic, o perioadă limitată, o platformă de livrare din depozitul clientului său, pentru a livra mărfuri achiziţionate de acel client. În acest caz, nu se consideră că societatea de transport rutier are acel loc la dispoziţia sa pentru a fi considerat sediu permanent.
    d) Un zugrav care, timp de 2 ani, petrece 3 zile pe săptămână într-o clădire de birouri ce aparţine principalului lui client. În acest caz, prezenţa zugravului în acea clădire de birouri în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zugrăveşte, constituie un sediu permanent al zugravului.

    (4) Cuvintele "prin care" trebuie să se aplice în toate situaţiile în care activităţile economice sunt desfăşurate într-o anumită locaţie ce este la dispoziţia societăţii în acest scop. Astfel, se va considera că o societate angajată pentru pavarea unui drum îşi desfăşoară activitatea "prin" locaţia în care are loc activitatea.
    (5) Locul de activitate trebuie să fie "fix", astfel încât să existe o legătură între locul de activitate şi un anumit punct geografic. Nu este importantă perioada de timp în care o societate a unui stat contractant operează în celălalt stat contractant dacă nu face acest lucru într-un loc distinct, dar nu înseamnă că echipamentul ce constituie locul de activitate trebuie să fie efectiv fixat pe sol. Este suficient ca echipamentul să rămână într-un anumit loc. Dacă există mai multe locuri de activitate şi dacă celelalte condiţii ale sediului permanent sunt îndeplinite, la fiecare dintre aceste locuri, societatea va avea mai multe sedii permanente. Se consideră că există un singur loc de activitate atunci când o anumită locaţie, în interiorul căreia sunt deplasate activităţile, poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic, în ceea ce priveşte activitatea respectivă. Acest principiu poate fi ilustrat prin exemple:
    a) O mină constituie un singur loc de activitate, chiar dacă activităţile pot fi deplasate dintr-o locaţie în alta în interiorul acelei mine, deoarece mina respectivă constituie o singură unitate geografică şi comercială din punct de vedere al activităţii miniere. Un "hotel de birouri" în care o firmă de consultanţă închiriază în mod regulat diferite birouri este considerat ca fiind un singur loc de activitate pentru acea firmă, deoarece, în acest caz, clădirea constituie un tot unitar din punct de vedere geografic, iar hotelul este unicul loc de activitate al acelei firme de consultanţă. O stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg în care îşi fixează standul un comerciant reprezintă unicul loc de activitate al respectivului comerciant.
    b) Faptul că activităţile pot fi desfăşurate într-o zonă geografică limitată nu are ca rezultat considerarea acelei zone geografice ca fiind loc unic de activitate. Astfel, atunci când un zugrav lucrează succesiv în cadrul unei serii de contracte fără legătură între ele pentru mai mulţi clienţi diferiţi, într-o clădire de birouri, fără să existe contract pentru zugrăvirea întregii clădiri, clădirea nu este considerată ca unic loc de activitate. Dacă însă un zugrav efectuează, în cadrul unui singur contract, lucrări în toată clădirea pentru un singur client, acest contract reprezintă un singur proiect şi clădirea în ansamblul său este un singur loc de activitate pentru lucrările de zugrăvit, deoarece constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic.
    c) O zonă în care activităţile sunt desfăşurate ca parte a unui singur proiect ce constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi care nu întruneşte aceleaşi condiţii din punct de vedere geografic nu constituie un loc unic de activitate. Astfel, atunci când un consultant lucrează în diferite sucursale din locaţii diferite în cadrul unui singur proiect de instruire profesională a angajaţilor unei bănci, fiecare sucursală este considerată separat. Dacă însă respectivul consultant se deplasează dintr-un birou în altul în cadrul aceleiaşi sucursale, se va considera că el rămâne în acelaşi loc de activitate. Locaţia unică a sucursalei se încadrează în condiţia de tot unitar din punct de vedere geografic, situaţie care lipseşte în cazul în care consultantul se deplasează între sucursale aflate în locaţii diferite.

    (6) Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră sediu permanent dacă acel loc de activitate are permanenţă. Se consideră astfel că există un sediu permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o perioadă mai lungă de 6 luni. Astfel, în cazul activităţilor a căror natură este repetitivă, fiecare perioadă în care este utilizat locul de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un număr de ani.
    Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu permanent, chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel:
    a) Întreruperile temporare de activitate nu determină încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp, dar aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict temporară.
    b) Situaţiile în care un loc de activitate este utilizat pe perioade foarte scurte de timp de mai multe societăţi conduse de aceeaşi persoană sau de persoane asociate.
    c) Atunci când un loc de activitate care a fost la început conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă, încât nu constituia sediu permanent, dar a fost menţinut mai mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa, chiar dacă a existat doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă acesta a fost lichidat înainte de termen datorită unor situaţii deosebite, cum ar fi eşecul investiţiei.


    (7) Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate. Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate cu regularitate.
    (8) Atunci când activele corporale, precum utilajele, echipamentele industriale, comerciale sau ştiinţifice, clădirile, ori activele necorporale, precum brevetele, procedurile şi alte proprietăţi similare, sunt închiriate sau acordate în leasing unor terţi printr-un loc fix de activitate menţinut de o persoană juridică străină în România, această activitate va conferi locului de activitate caracterul de sediu permanent. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când printr-un loc fix de activitate este furnizat capital. Dacă o persoană juridică străină închiriază sau acordă în leasing utilaje, echipamente, clădiri sau proprietăţi necorporale unei societăţi din România fără ca pentru această închiriere să menţină un loc fix de activitate, atunci utilajele, echipamentele, clădirea sau proprietăţile necorporale închiriate nu constituie un sediu permanent al locatorului, cu condiţia ca obiectul contractului să fie limitat la simpla închiriere a utilajelor sau echipamentelor. Acesta este şi cazul când locatorul furnizează personal, ulterior instalării, pentru a opera echipamentul, cu condiţia ca responsabilitatea acestuia să fie limitată la operarea şi întreţinerea echipamentului sub conducerea, responsabilitatea şi controlul locatarului. Dacă personalul are responsabilităţi mai largi, cum ar fi participarea la deciziile privind lucrările în care va fi utilizat echipamentul, sau dacă operează, asigură service, inspectează şi întreţine echipamentul sub responsabilitatea şi controlul locatorului, atunci activitatea locatorului poate depăşi simpla închiriere a echipamentului şi poate constitui o activitate antreprenorială. În acest caz se consideră că există un sediu permanent dacă este îndeplinit criteriul permanenţei.
    (9) Activitatea unei societăţi este desfăşurată în principal de către antreprenor sau de către personal aflat într-o relaţie de angajare retribuită cu societatea. Acest personal include angajaţi şi alte persoane care primesc instrucţiuni de la societate ca agenţi dependenţi. Prerogativele acestui personal în relaţiile sale cu terţii sunt irelevante. Nu are nicio importanţă dacă agentul dependent este autorizat sau nu să încheie contracte, dacă lucrează la locul fix de activitate. Un sediu permanent este considerat şi dacă activitatea societăţii este desfăşurată în principal cu ajutorul echipamentului automatizat, activităţile personalului fiind limitate la montarea, operarea, controlarea şi întreţinerea acestui echipament. Deci, maşinile cu câştiguri, automatele cu vânzare şi celelalte echipamente similare instalate de o societate a unui stat în celălalt stat constituie un sediu permanent în funcţie de desfăşurarea de către societate şi a altor activităţi în afară de instalarea iniţială a maşinilor. Nu există un sediu permanent atunci când societatea doar instalează maşinile şi apoi le închiriază altor societăţi. Un sediu permanent există atunci când societatea care instalează maşinile se ocupă pe cont propriu şi de operarea acestora şi de întreţinerea lor. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când maşinile sunt operate şi întreţinute de un agent dependent al societăţii.
    (10) Un sediu permanent există imediat ce societatea începe să îşi desfăşoare activitatea printr-un loc fix de activitate. Acesta este cazul atunci când societatea pregăteşte activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Perioada de timp în care locul fix de activitate este înfiinţat de către societate nu trebuie luată în calcul, cu condiţia ca această activitate să difere substanţial de activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Sediul permanent va înceta să existe odată cu renunţarea la locul fix de activitate sau odată cu încetarea oricărei activităţi desfăşurate prin acesta, respectiv atunci când toate actele şi măsurile ce au legătură cu activităţile anterioare ale sediului permanent sunt încheiate, cum ar fi finalizarea tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor. O întrerupere temporară a operaţiunilor nu poate fi privită însă ca o încetare a activităţii. Dacă locul fix de activitate este închiriat unei alte societăţi, acesta va servi numai activităţilor acelei societăţi, nu şi activităţilor locatorului. Sediul permanent al locatorului încetează să existe, cu excepţia situaţiilor în care acesta continuă să îşi desfăşoare activitatea pe cont propriu prin locul fix de activitate.
    (11) Deşi o locaţie în care echipamentul automat este operat de către o societate poate constitui un sediu permanent în ţara în care este situat, trebuie făcută o distincţie între un computer, ce poate fi instalat într-o locaţie astfel încât în anumite condiţii poate constitui sediu permanent, şi datele şi software-ul utilizat de respectivul echipament sau stocat pe el. Astfel, un site web internet, care reprezintă o combinaţie de software şi date electronice, nu constituie un activ corporal, nu are o locaţie care să poată constitui un "loc de activitate" şi nu există "un amplasament, cum ar fi clădiri sau, în unele cazuri, echipamente sau utilaje" în ceea ce priveşte software-ul şi datele ce constituie site-ul web. Serverul pe care este stocat acel site web şi prin intermediul căruia acesta este accesibil este un echipament ce are o locaţie fizică şi locaţia fizică poate constitui un "loc fix de activitate" al societăţii care operează serverul.
    (12) Distincţia dintre site-ul web şi serverul pe care acesta este stocat şi utilizat este importantă, deoarece societatea care operează serverul poate fi diferită de societatea care desfăşoară activităţi prin site-ul web. Este frecventă situaţia ca un site web prin care o societate desfăşoară activităţi să fie găzduit pe serverul unui furnizor de servicii internet. Deşi onorariile plătite unui furnizor de servicii internet în cadrul acestui aranjament pot avea la bază dimensiunea spaţiului pe disc utilizat pentru a stoca software-ul şi datele necesare site-ului web, prin aceste contracte serverul şi locaţia acestuia nu sunt la dispoziţia societăţii, chiar dacă respectiva societate a putut să stabilească că site-ul său web va fi găzduit pe un anumit server dintr-o anumită locaţie. În acest caz, societatea nu are nicio prezenţă fizică în locaţia respectivă, deoarece site-ul web nu este corporal. În aceste cazuri nu se poate considera că respectiva societate a dobândit un loc de activitate prin aranjamentul de găzduire a site-ului. În cazul în care societatea care desfăşoară activităţi printr-un site web are serverul la dispoziţia sa, aceasta deţine în proprietate sau închiriază serverul pe care este stocat şi utilizat site-ul web şi operează acest server, locul în care se află serverul constituie un sediu permanent al societăţii, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii ale art. 8 din Codul fiscal.
    (13) Computerul într-o anumită locaţie poate constitui un sediu permanent numai dacă îndeplineşte condiţia de a avea un loc fix de activitate. Un server trebuie să fie amplasat într-un anumit loc, pentru o anumită perioadă de timp, pentru a fi considerat loc fix de activitate.
    (14) Pentru a se stabili dacă activitatea unei societăţi este desfăşurată integral sau parţial printr-un astfel de echipament trebuie să se analizeze de la caz la caz dacă datorită acestui echipament societatea are la dispoziţie facilităţi acolo unde sunt îndeplinite funcţiile de activitate ale societăţii.
    (15) Atunci când o societate operează un computer într-o anumită locaţie, poate exista un sediu permanent, chiar dacă nu este necesară prezenţa niciunui angajat al societăţii în locaţia respectivă pentru a opera computerul. Prezenţa personalului nu este necesară pentru a se considera că o societate îşi desfăşoară activităţile parţial sau total într-o locaţie, atunci când nu se impune prezenţa personalului pentru a desfăşura activităţi în acea locaţie. Această situaţie se aplică comerţului electronic în aceeaşi măsură în care se aplică şi altor activităţi în care echipamentul funcţionează automat, cum ar fi în cazul echipamentului automat de pompare utilizat în exploatarea resurselor naturale.
    (16) Un alt aspect este cel legat de faptul că nu se poate considera că există un sediu permanent atunci când operaţiunile de comerţ electronic desfăşurate prin computer într-o anumită locaţie dintr-o ţară sunt limitate la activităţile pregătitoare sau auxiliare descrise în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal. Pentru a se stabili dacă anumite activităţi efectuate într-o astfel de locaţie intră sub incidenţa art. 8 alin. (4) din Codul fiscal, ele trebuie analizate de la caz la caz, ţinând seama de diversele funcţii îndeplinite de societate prin respectivul echipament. Activităţile pregătitoare sau auxiliare includ în special:
    a) furnizarea unei legături de comunicaţii - foarte asemănătoare cu o linie telefonică - între furnizori şi clienţi;
    b) publicitatea pentru bunuri sau servicii;
    c) transmiterea informaţiilor printr-un server-oglindă în scopuri de securitate şi eficienţă;
    d) culegerea de date de piaţă pentru societate;
    e) furnizarea de informaţii.

    (17) Există un sediu permanent când aceste funcţii constituie partea esenţială şi semnificativă a activităţii de afaceri a societăţii sau când alte activităţi principale ale societăţii sunt realizate prin computer, echipamentul constituind un loc fix de activitate al societăţii, întrucât aceste funcţii depăşesc activităţile prevăzute la art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.
    (18) Activităţile principale ale unei anumite societăţi depind de natura activităţii de afaceri desfăşurate de respectiva societate. Unii furnizori de servicii internet au ca obiect de activitate operarea serverelor lor în scopul găzduirii site-urilor web sau a altor aplicaţii pentru alte societăţi. Pentru aceşti furnizori de servicii internet, operarea serverelor ce oferă servicii clienţilor reprezintă o componentă a activităţii comerciale care nu este considerată o activitate pregătitoare sau auxiliară.
    În cazul unei societăţi denumite "e-tailer" sau "e-comerciant" ce are ca activitate vânzarea de produse prin internet şi nu are ca obiect de activitate operarea serverelor, efectuarea serviciilor printr-o locaţie nu este suficientă pentru a concluziona că activităţile desfăşurate în acel loc sunt mai mult decât activităţi pregătitoare şi auxiliare. Într-o astfel de situaţie trebuie să se analizeze natura activităţilor desfăşurate din perspectiva activităţii derulate de societate. Dacă aceste activităţi sunt strict pregătitoare sau auxiliare faţă de activitatea de vânzare de produse pe internet şi locaţia este utilizată pentru a opera un server ce găzduieşte un site web care este utilizat exclusiv pentru promovare, pentru prezentarea catalogului de produse sau pentru furnizarea de informaţii potenţialilor clienţi, se aplică art. 8 alin. (4) din codul fiscal şi locaţia nu va constitui un sediu permanent. Dacă funcţiile tipice aferente vânzării sunt realizate în acea locaţie, cum ar fi prin încheierea contractului cu clientul, procesarea plăţii şi livrarea produselor care sunt efectuate automat prin echipamentul amplasat în acel loc, aceste activităţi nu pot fi considerate strict pregătitoare sau auxiliare.

    (19) Unui furnizor de servicii internet care oferă serviciul de a găzdui pe server site-urile web ale altor societăţi nu-i sunt aplicate prevederile art. 8 alin. (5) din Codul fiscal, deoarece furnizorii de servicii internet nu sunt consideraţi agenţi ai societăţilor cărora le aparţin site-urile web, nu au autoritatea de a încheia contracte în numele acestor societăţi şi nu încheie în mod obişnuit astfel de contracte, ei sunt consideraţi agenţi cu statut independent ce acţionează conform activităţii lor obişnuite, lucru evidenţiat şi de faptul că ei găzduiesc site-uri web pentru societăţi diferite. Întrucât site-ul web prin care o societate îşi desfăşoară activitatea nu este în sine o "persoană", conform definiţiei prevăzute la art. 7 din Codul fiscal, art. 8 alin. (5) din codul fiscal nu se poate aplica pentru a considera că există un sediu permanent, în virtutea faptului că site-ul web este un agent al societăţii, în sensul acelui alineat.
    (20) Prin sintagma "orice alte activităţi" din art. 8 alin. (8) din codul fiscal se înţelege serviciile prestate în România, care generează venituri impozabile.
    (21) Atunci când nu este încheiat contract în formă scrisă, se înregistrează documentele care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare.

    CAP. II
    Reguli de aplicare generală
    SECŢIUNEA 1
    Reguli pentru reîncadrarea tranzacţiilor/activităţilor
    4. În sensul prevederilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, prin tranzacţie fără scop economic se înţelege orice tranzacţie/activitate care nu este destinată să producă avantaje economice, beneficii, profituri şi care determină, în mod artificial ori conjunctural, o situaţie fiscală mai favorabilă. În situaţia reîncadrării formei unei tranzacţii/activităţi pentru ajustarea efectelor fiscale se aplică regulile de determinare specifice impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli pentru aplicarea principiului valorii de piaţă
    5. (1) În aplicarea prevederilor art. 11 alin. (4) din Codul fiscal, la ajustarea/estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se utilizează metoda cea mai adecvată dintre următoarele:
    a) metoda comparării preţurilor, care se bazează pe compararea preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate recurge la compararea internă a preţurilor utilizate de persoana juridică vizată în tranzacţiile cu persoane independente sau la compararea externă a preţurilor utilizate în tranzacţii convenite între persoane independente. În cazul în care cantităţile nu sunt comparabile, se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite. Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa de cantitate;
    b) metoda cost plus, care se bazează pe majorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de produse, mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării profitului la costuri. În cazul în care produsele, mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Profitul care majorează costurile furnizorului într-o tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referinţă la marja de profit utilizată de un furnizor independent în tranzacţii comparabile;
    c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul pieţei este determinat pe baza preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi independente, diminuat cu cheltuielile de distribuţie, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la o persoană afiliată este revândut unei persoane independente. Acest preţ este redus cu o marjă brută corespunzătoare, denumită marja preţului de revânzare, reprezentând valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului îşi acoperă cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare în funcţie de operaţiunile efectuate, luând în considerare activele utilizate şi riscul asumat, şi să realizeze un profit corespunzător. În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între persoane afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja profitului de revânzare pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile. La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:
    (i) factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb valutar şi inflaţia;
    (ii) modificările survenite în starea şi gradul de uzură al bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;
    (iii) dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei schimbări a marjei de preţ. Metoda preţului de revânzare este utilizată în cazul în care persoana care revinde nu majorează substanţial valoarea produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de revânzare, bunurile sunt nesemnificativ prelucrate şi, în aceste circumstanţe, se poate stabili marja adecvată;

    d) metoda marjei nete, implică calcularea marjei nete a profitului, obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii comparabile efectuate de persoane independente. Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi indicatori ai persoanelor independente care activează în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate. În efectuarea comparaţiei este necesar să se ia în considerare diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile, avându-se în vedere factori cum sunt: competitivitatea persoanelor şi a bunurilor echivalente pe piaţă, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe piaţă, diferenţa în structura costurilor, precum şi nivelul experienţei în afaceri;
    e) metoda împărţirii profitului presupune estimarea profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele afiliate, proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către persoane independente. Aceasta se foloseşte atunci când tranzacţiile efectuate între persoane afiliate sunt interdependente, astfel încât nu este posibilă identificarea unor tranzacţii comparabile. Împărţirea profiturilor trebuie să se realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a costurilor suportate în urma uneia sau mai multor tranzacţii de către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele folosite de către fiecare dintre părţi;
    f) orice altă metodă recunoscută în Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu amendamentele, modificările şi completările ulterioare.

    (2) În cazul comparării tranzacţiilor dintre persoane afiliate şi cele independente se au în vedere:
    a) diferenţele determinate de particularităţile bunurilor materiale, nemateriale sau ale serviciilor ce fac obiectul tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;
    b) funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective.

    (3) La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea activelor necorporale folosite.
    (4) La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor dintre persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:
    a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial;
    b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacţii supuse liberei concurenţe;
    c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obţinerii comparabilităţii;
    d) circumstanţele cazului individual;
    e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane afiliate;
    f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;
    g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către contribuabil.

    (5) Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:
    a) tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;
    b) condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor persoane independente;
    c) activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi distribuţiei ale entităţilor implicate;
    d) clauzele cuprinse în contractele de transfer privind: obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile acordate, asumarea riscului;
    e) în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele şi riscurile legate de acestea;
    f) condiţiile speciale de concurenţă.

    (6) În aplicarea metodelor se iau în considerare datele şi documentele înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul. În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă părţi terţe independente ţin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare.
    (7) În aplicarea metodelor se iau în considerare aranjamente financiare speciale, cum sunt: condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client diferite de practica comercială obişnuită. De asemenea, în cazul furnizării de către client de materiale sau de servicii auxiliare, la determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi aceşti factori.
    (8) La aplicarea metodelor nu se iau în considerare preţurile care au fost influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:
    a) preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se face transferul;
    b) preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de introducerea de produse noi pe piaţă;
    c) preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor publice.

    (9) Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoanele afiliate, luând în considerare tarifele obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii, cum sunt: transport, asigurare. În cazul în care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda "cost plus".
    (10) În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate proporţional cu beneficiul. La calculul rezultatului fiscal, autorităţile fiscale estimează cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea, proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din publicitate.
    Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se presupune că prima persoană a furnizat celei de-a doua persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă. Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a făcut reclama. În situaţia în care costurile de publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana afiliată.

    (11) Când un contribuabil acordă un împrumut/credit unei persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de împrumut/credit, indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru alocarea veniturilor se analizează:
    a) dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii beneficiarului şi a fost utilizat în acest scop;
    b) dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului.
    Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului se va efectua dacă la data acordării împrumutului nu se aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.
    Atunci când se analizează cheltuielile/veniturile cu dobânda, trebuie luate în considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de schimb valutar şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb valutar, precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului.
    Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb valutar, de exemplu: clauze care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea unui contract de acoperire a riscului valutar sau pentru plata la termen pe cheltuiala împrumutătorului.
    În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile, bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri asimilate dobânzilor.

    (12) Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoane afiliate.
    În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor, know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi dacă sunt incluse în preţul acestora.

    (13) În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele:
    a) între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă;
    b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt.

    (14) Ajustarea/Estimarea evidenţelor, realizată de autoritatea fiscală în scopul reflectării principiului valorii de piaţă a produselor, mărfurilor şi serviciilor, se efectuează şi la cealaltă persoană afiliată.
    Pentru ajustări/estimări efectuate între persoane române afiliate se aplică şi procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoane române afiliate stabilită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Codul de procedură fiscală), iar pentru ajustări/estimări efectuate între persoane române afiliate cu persoane nerezidente se aplică şi procedura amiabilă stabilită potrivit Codului de procedură fiscală.

    (15) Ajustarea/Estimarea preţurilor de transfer, pentru a reflecta principiul valorii de piaţă în cadrul tranzacţiilor derulate între persoane al produselor, mărfurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei, va fi efectuată de organele de inspecţie fiscală la nivelul tendinţei centrale a pieţei. Tendinţa centrală a pieţei va fi considerată valoarea mediană a intervalului de comparare a indicatorilor financiari ai societăţilor/tranzacţiilor comparabile identificate sau în situaţia în care nu se găsesc suficiente societăţi/tranzacţii comparabile, pentru a putea stabili un interval de comparabilitate, se vor identifica cel mult trei societăţi sau tranzacţii comparabile şi se va utiliza media aritmetică a indicatorilor financiari ai acestora sau a tranzacţiilor identificate.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Prevederi privind respectarea regulilor de ajutor de stat
    6. Facilităţile fiscale de natura ajutorului de stat, aşa cum acesta este definit la art. 2 alin. (1 ) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, se acordă cu respectarea prevederilor naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat.
    TITLUL II
    Impozitul pe profit
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabili
    1. (1) În aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, din categoria persoanelor juridice române fac parte companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, indiferent de subordonare, societăţile, indiferent de forma juridică de organizare şi de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin, societăţile agricole şi alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, cooperativele agricole, societăţile cooperative, instituţiile financiare şi instituţiile de credit, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile, precum şi orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislaţiei române, cu excepţiile prevăzute la art. 13 alin. (2) din Codul fiscal. În cazul persoanelor juridice române care deţin participaţii în capitalul altor societăţi şi care întocmesc situaţii financiare consolidate, calculul şi plata impozitului pe profit se fac la nivelul fiecărei persoane juridice din grup.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, persoanele juridice străine, cum sunt: companiile, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile şi orice entităţi similare, înfiinţate şi organizate în conformitate cu legislaţia unei alte ţări, devin subiect al impunerii atunci când îşi desfăşoară activitatea, integral sau parţial, prin intermediul unui sediu permanent în România, aşa cum este definit acesta în Codul fiscal, de la începutul activităţii sediului permanent.
    (3) În sensul art. 13 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal, fundaţia constituită ca urmare a unui legat, în condiţiile legii, este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane, care, pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat în mod permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, în interesul unor colectivităţi.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli speciale de impozitare
    2. Veniturile obţinute de către contribuabilii prevăzuţi la art. 15 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din Codul fiscal, care sunt utilizate în alte scopuri decât cele expres menţionate la literele respective, sunt venituri impozabile la calculul rezultatului fiscal. În vederea stabilirii bazei impozabile, din veniturile respective se scad cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, proporţional cu ponderea veniturilor impozabile în totalul veniturilor înregistrate de contribuabil.
    3. (1) Organizaţiile nonprofit care obţin venituri, altele decât cele menţionate la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal, şi care depăşesc limita prevăzută la alin. (3) plătesc impozit pe profit pentru profitul impozabil corespunzător acestora. Determinarea rezultatului fiscal se face în conformitate cu prevederile titlului II din Codul fiscal. În acest sens se vor avea în vedere şi următoarele:
    a) stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal;
    b) determinarea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din Codul fiscal, prin parcurgerea următorilor paşi:
    (i) calculul sumei în lei reprezentând echivalentul a 15.000 euro prin utilizarea cursului mediu de schimb valutar EUR/RON comunicat de Banca Naţională a României pentru anul fiscal respectiv;
    (ii) calculul valorii procentului de 10% din veniturile prevăzute la lit. a);
    (iii) stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din codul fiscal ca fiind valoarea cea mai mică dintre sumele stabilite conform precizărilor anterioare;

    c) stabilirea veniturilor neimpozabile prin adunarea sumelor de la lit. a) şi b);
    d) determinarea veniturilor impozabile prin scăderea din totalul veniturilor a celor de la lit. c), precum şi a celorlalte venituri neimpozabile prevăzute de titlul II din Codul fiscal;
    e) determinarea valorii deductibile a cheltuielilor corespunzătoare veniturilor impozabile de la lit. d), avându-se în vedere următoarele:
    (i) stabilirea cheltuielilor corespunzătoare veniturilor impozabile de la lit. d) prin scăderea din totalul cheltuielilor a celor aferente activităţii nonprofit şi a unei părţi din cheltuielile comune, determinată prin utilizarea unei metode raţionale de alocare, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
    (ii) ajustarea cheltuielilor determinate conform regulilor de la pct. i), luându-se în considerare prevederile art. 25 din Codul fiscal;

    f) stabilirea rezultatului fiscal ca diferenţă între veniturile impozabile de la lit. d) şi cheltuielile deductibile stabilite la lit. e); la stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elementele similare veniturilor şi cheltuielilor, deducerile fiscale, precum şi pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31 din Codul fiscal;
    g) calculul impozitului pe profit prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 sau la art. 18 din Codul fiscal, după caz, asupra rezultatului fiscal pozitiv stabilit potrivit lit. f).

    (2) Veniturile realizate de organizaţiile nonprofit din transferul sportivilor sunt venituri impozabile la determinarea rezultatului fiscal.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor
    4. Intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru stabilirea veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare activităţilor vizate. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare, precum şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din activităţile vizate în veniturile totale realizate de contribuabil. În cazul în care impozitul pe profit datorat este mai mic decât 5% din veniturile înregistrate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, aferente activităţilor vizate, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acest impozit se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal.
    CAP. II
    Calculul rezultatului fiscal
    SECŢIUNEA 1
    Reguli generale
    5. (1) În aplicarea art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, pentru calculul rezultatului fiscal, veniturile şi cheltuielile sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte sume care, din punct de vedere fiscal, sunt elemente similare veniturilor şi cheltuielilor.
    (2) Exemple de elemente similare veniturilor:
    a) diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
    b) rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale, potrivit prevederilor art. 26 alin. (6) şi (7) din Codul fiscal;
    c) rezerva legală şi rezervele reprezentând facilităţi fiscale, potrivit prevederilor art. 26 alin. (8) şi (9) din Codul fiscal;
    d) sumele înregistrate în soldul creditor al contului "Rezultatul reportat din provizioane specifice", potrivit art. 46 din Codul fiscal, reprezentând rezervele devenite impozabile în conformitate cu art. 26 alin. (5) din Codul fiscal;
    e) sumele înregistrate în rezultatul reportat care se impozitează potrivit art. 21 din Codul fiscal;
    f) sumele reprezentând reducerea sau anularea filtrelor prudenţiale care au fost deductibile la determinarea profitului impozabil, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal;
    g) câştigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor de participare proprii dobândite/răscumpărate.

    (3) Exemple de elemente similare cheltuielilor:
    a) sumele înregistrate în rezultatul reportat care se deduc la calculul rezultatului fiscal în conformitate cu prevederile art. 21 din Codul fiscal;
    b) diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
    c) valoarea neamortizată a cheltuielilor de dezvoltare care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, această valoare este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata iniţială stabilită conform legii, mai puţin perioada pentru care s-a calculat amortizarea;
    d) pierderea înregistrată la data vânzării titlurilor de participare proprii reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare al titlurilor de participare proprii şi valoarea lor de dobândire/răscumpărare. Pierderile din anularea titlurilor de participare proprii, reprezentând diferenţa dintre valoarea de răscumpărare a titlurilor de participare proprii anulate şi valoarea lor nominală, nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;
    e) pentru sumele transferate din contul 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie" în creditul contului 1176 "Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene", potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se au în vedere următoarele:
    (i) sumele de natura cheltuielilor specifice localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activităţi pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale reprezintă elemente similare cheltuielilor potrivit prevederilor art. 28 alin. (15) din Codul fiscal;
    (ii) sumele de natura cheltuielilor, altele decât cele prevăzute la pct. i), sunt elemente similare cheltuielilor numai dacă acestea sunt deductibile în conformitate cu prevederile art. 25 şi 28 din Codul fiscal.


    (4) La scoaterea din gestiune a titlurilor de participare se poate utiliza una dintre metodele folosite pentru scoaterea din evidenţă a stocurilor.
    (5) La calculul rezultatului fiscal al contribuabililor care plătesc trimestrial impozit pe profit, limitele cheltuielilor deductibile se aplică trimestrial, astfel încât, la finele anului acestea să se încadreze în prevederile titlului II din Codul fiscal. Pentru contribuabilii care plătesc impozitul pe profit anual, limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de titlul II din codul fiscal se aplică anual. În cazul contribuabililor care intră sub incidenţa art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, pentru determinarea rezultatului fiscal al anului fiscal modificat care cuprinde atât perioade din anul 2015, cât şi din anul 2016, se au în vedere următoarele:
    a) pentru veniturile, cheltuielile sau orice alte elemente, înregistrate până la data de 31 decembrie 2015, se aplică regimul fiscal prevăzut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; pentru determinarea bazei de calcul a rezultatului fiscal se iau în considerare veniturile, cheltuielile şi elementele înregistrate până la data de 31 decembrie 2015;
    b) pentru veniturile, cheltuielile sau orice alte elemente, înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016, al căror regim fiscal, limită de deducere şi/sau metodologie de calcul au fost modificate, se aplică prevederile în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016 luând în considerare regimul fiscal, limită de deducere şi/sau metodologia de calcul, astfel cum au fost reglementate începând cu această dată; pentru determinarea bazei de calcul a rezultatului fiscal se iau în considerare veniturile, cheltuielile şi elementele înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016.

    (6) Pentru calculul rezultatului fiscal, dobânzile penalizatoare/ penalităţile/daunele-interese contractuale anulate prin convenţii încheiate între părţile contractante sunt cheltuieli deductibile/ venituri impozabile, în anul fiscal în care se înregistrează în evidenţa contabilă anularea acestora, în condiţiile în care dobânzile penalizatoare/penalităţile/daunele-interese, stabilite în cadrul contractelor iniţiale încheiate în derularea activităţii economice, pe măsura înregistrării lor, au reprezentat venituri impozabile/cheltuieli deductibile.

    6. Intră sub incidenţa prevederilor art. 19 alin. (5) din codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale şi care aplică regulile de evidenţă şi decontare a veniturilor şi cheltuielilor stabilite prin regulamente de aplicare a convenţiilor la care România este parte, de exemplu: convenţia în domeniul serviciilor poştale, comunicaţiilor electronice, transporturilor internaţionale etc.
    7. În aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1) şi (6) din Codul fiscal, pe baza deciziei de ajustare/estimare a veniturilor sau cheltuielilor uneia din persoanele afiliate, emise de organul fiscal competent, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, ajustările/estimările de preţuri de transfer astfel stabilite se iau în calcul, de către persoana juridică română afiliată, la determinarea rezultatului fiscal al perioadei în care s-a derulat tranzacţia, după cum urmează:
    a) venitul/cheltuiala stabilite la nivelul unuia dintre contribuabili reprezintă cheltuială/venit la nivelul celuilalt contribuabil;
    b) venitul stabilit suplimentar din ajustare/estimare este luat în calcul prin intermediul unui element similar venitului, respectiv cheltuiala stabilită suplimentar din ajustare/estimare este luată în calcul prin intermediul unui element similar cheltuielii, şi prin aplicarea tratamentului fiscal, de impozitare sau de deducere, corespunzător celui aplicat venitului/cheltuielii iniţial/iniţiale în legătură cu care aceste ajustări/estimări au fost efectuate, venitul/cheltuiala suplimentară reprezentând o diferenţă de preţ a unei tranzacţii anterioare şi nu o tranzacţie nouă.

    8. În aplicarea prevederilor art. 19 alin. (7) din Codul fiscal, pentru calculul rezultatului fiscal contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă fiscală, ţinut în formă scrisă sau electronică, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor. În registrul de evidenţă fiscală trebuie înscrise veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, veniturile neimpozabile potrivit art. 23 din Codul fiscal, deducerile fiscale, elementele similare veniturilor, elementele similare cheltuielilor, cheltuielile nedeductibile, potrivit art. 25 din Codul fiscal, precum şi orice informaţie cuprinsă în declaraţia fiscală, obţinută în urma unor prelucrări ale datelor furnizate de înregistrările contabile. Evidenţierea veniturilor şi a cheltuielilor aferente se efectuează pe natură economică, prin totalizarea acestora pe trimestru şi/sau an fiscal, după caz.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară
    9. În aplicarea prevederilor art. 21 lit. a) pct. 3 din Codul fiscal, sumele înregistrate în creditul contului rezultatul reportat provenite din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor nu reprezintă elemente similare veniturilor la momentul înregistrării, acestea fiind tratate ca rezerve şi impozitate potrivit art. 26 alin. (5) din Codul fiscal, cu condiţia evidenţierii în soldul creditor al acestuia, analitic distinct, potrivit art. 21 lit. a) pct. 1 din Codul fiscal.
    Exemplu - Retratarea mijloacelor fixe amortizabile ca urmare a trecerii de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost.
    Un contribuabil prezintă următoarea situaţie cu privire la un mijloc fix amortizabil:
    - cost de achiziţie: 1.000.000 lei;
    – rezervă din reevaluare înregistrată la 31 decembrie 2003: 300.000 lei;
    – rezervă din reevaluare înregistrată la 31 decembrie 2004: 500.000 lei;
    – amortizarea rezervelor din reevaluare cumulată la momentul retratării este de 350.000 lei, din care:
    – suma de 150.000 lei a fost dedusă potrivit prevederilor Codului fiscal în vigoare pentru perioadele respective şi nu a intrat sub incidenţa prevederilor art. 22 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare până la data de 31 decembrie 2015, respectiv art. 26 alin. (6) din Codul fiscal;
    – suma de 200.000 lei nu a fost dedusă potrivit prevederilor Codului fiscal;
    – actualizarea cu rata inflaţiei a mijlocului fix, evidenţiată în contul rezultatul reportat, este de 200.000 lei (suma brută), iar amortizarea cumulată aferentă costului actualizat cu rata inflaţiei este de 50.000 lei;
    – metoda de amortizare utilizată: amortizare liniară.

    Pentru simplificare considerăm că durata de amortizare contabilă este egală cu durata normală de utilizare fiscală.
    Operaţiuni efectuate la momentul retratării
    În situaţia în care se trece de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost, au loc următoarele operaţiuni:
    Etapa I: Eliminarea efectului reevaluărilor:
    1. eliminarea surplusului din reevaluare în sumă de 800.000 lei;
    2. anularea sumelor reprezentând amortizarea reevaluării în sumă de 350.000 lei.
    Operaţiunea de anulare a rezervei nu are impact fiscal, deoarece, în acest caz, impozitarea se efectuează ca urmare a anulării sumelor reprezentând amortizarea reevaluării în sumă de 350.000 lei. Pentru sumele provenite din anularea amortizării rezervelor de reevaluare, din punct de vedere fiscal, se va face distincţia dintre amortizarea rezervei din reevaluare care a fost dedusă la calculul profitului impozabil şi amortizarea rezervei din reevaluare care nu a fost dedusă la calculul profitului impozabil, astfel:
    - suma de 150.000 lei care provine din anularea unor cheltuieli pentru care s-a acordat deducere reprezintă element similar veniturilor, conform prevederilor art. 21 lit. b) pct. 1 din Codul fiscal;
    – suma de 200.000 lei care provine din anularea unor cheltuieli pentru care nu s-a acordat deducere nu reprezintă element similar veniturilor, conform prevederilor art. 21 lit. b) pct. 4 din Codul fiscal.


    Etapa II: Înregistrarea actualizării cu rata inflaţiei:
    1. actualizarea cu rata inflaţiei a valorii mijlocului fix cu suma de 200.000 lei;
    2. actualizarea cu rata inflaţiei a valorii amortizării mijlocului fix cu suma de 50.000 lei.

    Conform art. 21 lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, sumele brute înregistrate în creditul contului rezultatul reportat, provenite din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, sunt tratate ca rezerve şi impozitate potrivit art. 26 alin. (5) din Codul fiscal, cu condiţia evidenţierii în soldul creditor al acestuia, analitic distinct.
    Prin urmare, suma de 200.000 lei este tratată ca rezervă dacă aceasta este evidenţiată în soldul creditor al contului rezultatul reportat, analitic distinct.
    Suma de 50.000 lei reprezintă element similar cheltuielilor, potrivit art. 21 lit. a) pct. 4 din Codul fiscal.
    În situaţia în care suma de 50.000 lei diminuează soldul creditor al contului rezultatul reportat, analitic distinct, în care sunt înregistrate sumele brute din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, concomitent cu deducerea acesteia, se impozitează suma de 50.000 lei din suma brută de 200.000 lei, deoarece o parte din rezervă este utilizată.

    10. Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care la momentul retratării utilizează valoarea justă drept cost presupus vor avea în vedere şi următoarele reguli:
    a) valoarea fiscală a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor este cea stabilită potrivit prevederilor art. 7 pct. 45 din Codul fiscal;
    b) regimul fiscal al rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor este prevăzut la art. 26 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal;
    c) transferul sumelor aferente reevaluării din contul 105 "Rezerve din reevaluare" în contul 1178 "Rezultatul reportat provenit din utilizarea, la data trecerii la aplicarea IFRS, a valorii juste drept cost presupus", respectiv al sumelor din contul 1065 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" în contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" nu se impozitează, cu condiţia evidenţierii şi menţinerii sumelor respective în soldul creditor al conturilor 1178, respectiv 1175, analitice distincte. În situaţia în care sumele respective nu sunt menţinute în soldul creditor al conturilor 1178, respectiv 1175, analitice distincte, acestea se impozitează astfel:
    (i) sumele care au fost anterior deduse şi care nu au fost impozitate potrivit art. 22 alin. (5^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare până la data de 31 decembrie 2015, respectiv art. 26 alin. (6) din Codul fiscal, se impozitează la momentul utilizării potrivit art. 26 alin. (5); diminuarea soldului creditor al conturilor de rezultat reportat, analitice distincte, se consideră utilizare a rezervei;
    (ii) sumele care sunt deduse ulterior prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate şi/sau casate se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a mijloacelor fixe şi terenurilor, după caz.

    Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară utilizează referinţele pentru simbolul şi denumirea conturilor corespunzător reglementărilor contabile aplicabile.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Scutirea de impozit a profitului reinvestit
    11. (1) În aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Codul fiscal, pentru profitul investit în calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, precum şi în programe informatice, scutirea de impozit se aplică pentru cele produse şi/sau achiziţionate şi puse în funcţiune în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016 inclusiv.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Codul fiscal, profitul contabil brut cumulat de la începutul anului este profitul contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, înregistrat până în trimestrul punerii în funcţiune a activelor menţionate la art. 22 alin. (1) din Codul fiscal, fără a lua în considerare sursele proprii sau atrase de finanţare ale acestora. Pentru activele menţionate la art. 22 alin. (1) din Codul fiscal, achiziţionate în baza contractelor de leasing financiar, scutirea de impozit pe profit se aplică de către utilizator, cu condiţia respectării prevederilor art. 22 alin. (8) din Codul fiscal.
    (3) Determinarea scutirii de impozit pe profit - exemple de calcul:
    Exemplul 1 - Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii care aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit
    Societatea A achiziţionează şi pune în funcţiune în luna octombrie 2016 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei. Profitul contabil brut aferent perioadei 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016 este 500.000 lei.
    La sfârşitul anului 2016 societatea înregistrează un profit impozabil în sumă de 600.000 lei.
    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului reinvestit se parcurg următoarele etape:
    - se calculează impozitul pe profit aferent anului 2016:
    600.000 x 16% = 96.000 lei, din care impozitul pe profit aferent trimestrului IV este 40.000 lei;

    – se calculează impozitul pe profit aferent profitului reinvestit: având în vedere faptul că profitul contabil aferent perioadei 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016 în sumă de 500.000 lei acoperă investiţia realizată, impozitul pe profit scutit este:
    70.000 x 16% = 11.200 lei; impozit pe profit scutit = 11.200 lei;

    – repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale:
    a) determinarea sumei aferente rezervei legale, dacă contribuabilul are obligaţia constituirii acesteia potrivit legii. Presupunem, în acest caz, că societatea A repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului reinvestit fiind 3.500 lei;
    b) determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:
    70.000 - 3.500 = 66.500 lei.



    Valoarea fiscală a echipamentului tehnologic este 70.000 lei care se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 28 din Codul fiscal. Pentru acest echipament tehnologic contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.

    Exemplul 2 - Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit
    La sfârşitul anului 2016 o societate înregistrează un profit impozabil în sumă de 2.500.000 lei. Profitul contabil brut aferent anului 2016 este de 1.900.000 lei. Societatea achiziţionează şi pune în funcţiune în luna martie 2016 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, în luna iulie un echipament tehnologic în valoare de 110.000 lei şi în luna octombrie mai multe calculatoare în valoare totală de 30.000 lei.
    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului reinvestit se parcurg următoarele etape:
    - se calculează impozitul pe profit aferent anului 2016:
    2.500.000 x 16% = 400.000 lei;

    – se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice şi calculatoare:
    70.000 + 110.000 + 30.000 = 210.000 lei;

    – având în vedere faptul că profitul contabil brut acoperă investiţiile realizate, impozitul pe profit aferent profitului reinvestit este:
    210.000 x 16% = 33.600 lei; impozit pe profit scutit = 33.600 lei;

    – repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale. Presupunem, în acest caz, că societatea repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului reinvestit fiind 10.500 lei;
    – determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:
    210.000 - 10.500 = 199.500 lei.


    Valoarea fiscală a activelor respective se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 28 din Codul fiscal. Pentru aceste active contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.

    Exemplul 3 - Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit în echipamente tehnologice care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi. Contribuabilul aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit.
    În perioada 1 ianuarie 2016-31 martie 2016 o societate înregistrează profit impozabil în sumă de 2.000.000 lei. Profitul contabil brut aferent perioadei 1 ianuarie 2016-31 martie 2016 este de 600.000 lei.
    Societatea efectuează investiţii într-un echipament tehnologic: în luna septembrie 2014 în valoare de 50.000 lei, în luna ianuarie 2015 în valoare de 80.000 lei şi în luna februarie 2016 în valoare de 90.000 lei. Pentru echipamentul tehnologic respectiv nu sunt puneri în funcţiune parţiale, punerea în funcţiune a întregii investiţii realizându-se în luna martie 2016.
    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului reinvestit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:
    - se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2016:
    2.000.000 x 16% = 320.000 lei;

    – se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice:
    50.000 + 80.000 + 90.000 = 220.000 lei;

    – având în vedere faptul că profitul contabil brut din trimestrul punerii în funcţiune al investiţiei acoperă investiţiile anuale realizate, impozitul pe profit aferent profitului reinvestit este:
    220.000 x 16% = 35.200 lei; impozit pe profit scutit = 35.200 lei;

    – repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale. Presupunem, în acest caz, că la sfârşitul anului societatea repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului reinvestit fiind 11.000 lei;
    – determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:
    220.000 - 11.000 = 209.000 lei.

    Valoarea fiscală a activelor respective se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 28 din Codul fiscal. Pentru aceste active contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.



    (4) În aplicarea prevederilor art. 22 alin. (6) din Codul fiscal, scutirea se acordă pentru valoarea echipamentelor tehnologice menţionate la art. 22 alin. (1) din Codul fiscal, în curs de execuţie, înregistrate în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2016 şi puse în funcţiune în anul 2016. În cazul în care echipamentele tehnologice respective sunt înregistrate parţial în imobilizări corporale în curs de execuţie înainte de data de 1 iulie 2014 şi parţial după data de 1 iulie 2014, scutirea de impozit pe profit se aplică numai pentru partea înregistrată în imobilizări corporale în curs de execuţie începând cu data de 1 iulie 2014 şi care este cuprinsă în valoarea echipamentelor tehnologice puse în funcţiune în anul 2016.
    (5) În înţelesul prevederilor art. 22 alin. (7) din Codul fiscal, activele considerate noi sunt cele care nu au fost utilizate anterior datei achiziţiei.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Venituri neimpozabile
    12. (1) În aplicarea prevederilor art. 23 lit. b) din Codul fiscal, pentru dividendele primite de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, astfel cum acesta este definit la art. 24 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal, cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, persoana juridică română care primeşte dividendele trebuie să deţină:
    a) certificatul de atestare a rezidenţei fiscale a persoanei juridice străine, emis de autoritatea competentă din statul terţ al cărui rezident fiscal este;
    b) declaraţia pe propria răspundere a persoanei juridice străine din care să rezulte că aceasta este plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit în statul terţ respectiv;
    c) documente prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiei de deţinere, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 23 lit. c) din Codul fiscal, titlurile de participare sunt cele definite potrivit art. 7 pct. 40 din Codul fiscal. În cazul majorării capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare, se au în vedere următoarele:
    a) valoarea fiscală a titlurilor de participare noi este valoarea de înregistrare, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
    b) sumele reprezentând majorarea valorii nominale a titlurilor de participare existente se adaugă la valoarea de achiziţie sau de aport a acestora.

    (3) Exemple privind aplicarea art. 23 lit. c) din Codul fiscal:
    Exemplul 1:
    În anul 2016, societatea A a achiziţionat de pe piaţa reglementată un număr de 5.000 de acţiuni ale societăţii B la un preţ unitar de 100 lei/acţiune.
    Societatea B comunică societăţii A faptul că, în conformitate cu hotărârea adunării generale a acţionarilor, se majorează capitalul social al societăţii B prin încorporarea profitului în sumă de 400.000 lei. Majorarea se efectuează prin emiterea de titluri de participare noi, societatea A primind 4.000 de acţiuni la valoarea nominală de 100 de lei. Societatea A deţine 5% din titlurile de participare ale societăţii B.
    Veniturile înregistrate de societatea A ca urmare a majorării capitalului social la societatea B reprezintă venituri neimpozabile potrivit art. 23 lit. c) din Codul fiscal, acestea urmând să fie impozitate la momentul vânzării titlurilor de participare respective.
    Ulterior, societatea A vinde titlurile deţinute la societatea B la o valoare de 350 lei/acţiune, realizând venituri din vânzarea titlurilor de participare în sumă de 1.750.000 lei.
    Având în vedere faptul că valoarea fiscală a titlurilor de participare primite ca urmare a majorării capitalului social la societatea B este 400.000 lei, iar la momentul înregistrării acestora acestea au reprezentat venituri neimpozabile, la momentul vânzării titlurilor, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 23 lit. i) din Codul fiscal, profitul impozabil este:
    Profit impozabil = 1.750.000 - 900.000 + 400.000 = 1.250.000 lei


    Exemplul 2:
    Societatea A a achiziţionat de pe piaţa reglementată un număr de 4.000 de acţiuni ale societăţii B la un preţ unitar de 150 lei/acţiune.
    Societatea B comunică societăţii A faptul că, în conformitate cu hotărârea adunării generale a acţionarilor, se majorează capitalul social al societăţii B prin încorporarea rezervelor în sumă de 500.000 lei. Majorarea se efectuează prin emiterea de titluri de participare noi, societatea A primind 5.000 de acţiuni la valoarea nominală de 100 lei. Societatea A deţine 5% din titlurile de participare ale societăţii B.
    Sumele reprezentând valoarea titlurilor de participare noi, înregistrate de societatea A în rezerve, potrivit reglementărilor contabile, ca urmare a majorării capitalului social la societatea B nu reprezintă elemente similare veniturilor potrivit art. 23 lit. c) din Codul fiscal, acestea urmând să fie impozitate la momentul vânzării titlurilor de participare respective.
    Ulterior, societatea A vinde titlurile deţinute la societatea B la o valoare de 250 lei/acţiune, realizând venituri din vânzarea titlurilor de participare în sumă de 2.250.000 lei.
    Având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 23 lit. i) din Codul fiscal, sumele reprezentând valoarea titlurilor de participare noi primite de societatea A se impozitează la momentul vânzării titlurilor de participare.
    Profit impozabil = 2.250.000 - 1.100.000 + 500.000 = 1.650.000 lei
    Veniturile reprezentând anularea rezervei potrivit reglementărilor contabile, sunt venituri neimpozabile potrivit art. 23 lit. d) din Codul fiscal.


    (4) În aplicarea prevederilor art. 23 lit. h) din Codul fiscal, contribuabilii pentru care prin acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative s-a prevăzut faptul că profitul aferent anumitor activităţi nu este impozabil sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru delimitarea veniturilor şi a cheltuielilor aferente acestora. În situaţia în care evidenţa contabilă nu asigură informaţia necesară delimitării cheltuielilor comune, la determinarea profitului aferent acestor activităţi, cheltuielile comune se iau în calcul proporţional cu ponderea veniturilor obţinute din aceste activităţi în veniturile totale realizate de contribuabil.
    (5) Veniturile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, în aplicarea prevederilor art. 23 lit. i) din Codul fiscal, sunt cele înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
    (6) În aplicarea prevederilor art. 23 lit. o) din Codul fiscal, se vor avea în vedere următoarele:
    a) sumele în bani sau în natură primite de către acţionarii/asociaţii iniţiali, ca urmare a reducerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin acţiunile/părţile sociale, sunt venituri neimpozabile dacă reprezintă capital aportat de acţionari/asociaţi din patrimoniul personal;
    b) în cazul restituirilor în bani sau în natură, efectuate cu ocazia reducerii capitalului social către acţionarii/asociaţii care au achiziţionat ulterior acţiunile/părţile sociale, sunt venituri neimpozabile sumele primite până la nivelul costului de achiziţie a acţiunilor/părţilor sociale respective.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Cheltuieli
    13. (1) În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, fără a se limita la acestea, următoarele:
    a) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
    b) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate şi pentru alte persoane fizice în condiţiile în care cheltuielile respective sunt efectuate în legătură cu lucrări executate sau servicii prestate de acestea în scopul desfăşurării activităţii economice a contribuabilului;
    c) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
    d) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
    e) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
    f) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
    g) cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuţie;
    h) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării prevederilor titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal, în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată este aferentă unor bunuri sau servicii achiziţionate în scopul desfăşurării activităţii economice, de exemplu: aplicare pro rată, efectuare de ajustări, taxa pe valoarea adăugată plătită într-un stat membru al UE;
    i) cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii;
    j) cheltuielile reprezentând dobânzi penalizatoare, penalităţi şi daune-interese, stabilite în cadrul contractelor încheiate, în derularea activităţii economice, cu persoane rezidente/ nerezidente, pe măsura înregistrării lor;
    k) cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau financiară a activităţii contribuabilului;
    l) cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dacă la data evaluării/reevaluării nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 23 lit. i) din Codul fiscal;
    m) cheltuielile generate de evaluarea ulterioară şi executarea instrumentelor financiare derivate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli deductibile la calculul rezultatului fiscal şi cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare. De exemplu:
    a) cheltuielile efectuate pentru securitate şi sănătate în muncă, potrivit legii;
    b) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale efectuate potrivit legislaţiei specifice;
    c) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale.


    14. În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Codul fiscal, cheltuielile cu salariile şi cele asimilate salariilor, astfel cum sunt definite potrivit titlului IV "Impozitul pe venit" din Codul fiscal, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, indiferent de regimul fiscal aplicabil acestora la nivelul persoanei fizice.
    15. (1) Cheltuielile efectuate în baza contractului colectiv de muncă, ce intră sub incidenţa prevederilor art. 25 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, sunt cheltuielile de natură socială stabilite în cadrul contractelor colective de muncă la nivel naţional, de ramură, grup de unităţi şi unităţi, altele decât cele menţionate în mod expres în cadrul art. 25 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.
    (2) În aplicarea art. 25 alin. (3) lit. j) din Codul fiscal, în cazul locuinţei de serviciu date în folosinţa unui salariat sau administrator, cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea acesteia sunt deductibile în limita corespunzătoare raportului dintre suprafaţa construită prevăzută de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, majorată cu 10%, şi totalul suprafeţei construite a locuinţei de serviciu respective.
    (3) În cazul în care sediul unui contribuabil se află în locuinţa proprietate a unei persoane fizice, în aplicarea art. 25 alin. (3) lit. k) din Codul fiscal, cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente sediului sunt deductibile în limita determinată pe baza raportului dintre suprafaţa pusă la dispoziţie contribuabilului, menţionată în contractul încheiat între părţi, şi suprafaţa totală a locuinţei. Contribuabilul va justifica cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente sediului cu documente legale, cum sunt contractele încheiate cu furnizorii de utilităţi şi alte documente.

    16. (1) În sensul prevederilor art. 25 alin. (3) lit. l) din Codul fiscal, regulile de deducere, termenii şi expresiile utilizate, condiţiile în care vehiculele rutiere motorizate, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la pct. 68 din normele metodologice date în aplicarea art. 298 al titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal.
    (2) Justificarea utilizării vehiculelor, în sensul acordării deductibilităţii integrale la calculul rezultatului fiscal, se efectuează pe baza documentelor financiar-contabile şi prin întocmirea foii de parcurs care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.
    (3) În cadrul cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate supuse limitării fiscale se cuprind cheltuielile direct atribuibile unui vehicul, cum sunt: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecţiile tehnice periodice, rovinieta, chiriile, partea nedeductibilă din taxa pe valoarea adăugată, dobânzile, comisioanele, diferenţele de curs valutar înregistrate ca urmare a derulării altor contracte decât cele de leasing. În cazul cheltuielilor reprezentând diferenţe de curs valutar înregistrate ca urmare a derulării unui contract de leasing, limita de 50% se aplică asupra diferenţei nefavorabile dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare aferente datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente.
    Aplicarea limitei de 50% pentru stabilirea valorii nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal se efectuează după aplicarea limitării aferente taxei pe valoarea adăugată, respectiv aceasta se aplică şi asupra taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a acordat drept de deducere din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
    Exemplul 1. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile aferente unui vehicul care nu este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice
    - cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile - 2.000 lei
    – partea de TVA nedeductibilă - 200 lei
    – baza de calcul al valorii nedeductibile a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile - 2.200 lei (2.000 + 200)
    – valoarea nedeductibilă a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile - 2.200 x 50% = 1.100 lei.

    Exemplul 2. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor privind combustibilul aferente unui vehicul care nu este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice
    - cheltuieli privind combustibilul - 1.000 lei
    – partea de TVA nedeductibilă - 100 lei
    – baza de calcul al valorii nedeductibile a cheltuielilor privind combustibilul - 1.100 lei (1.000 + 100)
    – valoarea nedeductibilă a cheltuielilor privind combustibilul - 1.100 x 50% = 550 lei.



    17. (1) Prin autorităţi române/străine, în sensul art. 25 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, se înţelege totalitatea instituţiilor, organismelor şi autorităţilor din România şi din străinătate care urmăresc şi încasează amenzi, dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere, execută confiscări, potrivit prevederilor legale.
    (2) În sensul prevederilor art. 25 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal, cheltuielile privind stocurile şi mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul rezultatului fiscal, în măsura în care acestea se găsesc situate în zone declarate afectate, potrivit prevederilor legale pentru fiecare domeniu. Cauzele de forţă majoră pot fi: epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de război.
    (3) În sensul art. 25 alin. (4) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal, condiţia referitoare la distrugerea stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile se consideră îndeplinită atât în situaţia în care distrugerea se efectuează prin mijloace proprii, cât şi în cazul în care stocurile sau mijloacele fixe amortizabile sunt predate către unităţi specializate.
    (4) În sensul prevederilor art. 25 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, fără a se limita la acestea, următoarele:
    a) bunurile, mărfurile şi serviciile acordate acţionarilor sau asociaţilor, precum şi lucrările executate în favoarea acestora;
    b) cheltuielile cu chiria şi întreţinerea spaţiilor puse la dispoziţie acestora.

    (5) Dificultăţile financiare majore care afectează întregul patrimoniu al debitorului, în sensul prevederilor art. 25 alin. (4) lit. h) pct. 5 din Codul fiscal, sunt cele care rezultă din situaţii excepţionale determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de război.

    18. (1) În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i) din Codul fiscal, în cazul în care reglementările contabile aplicabile nu definesc "cifra de afaceri", aceasta se determină astfel:
    a) pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, cu excepţia instituţiilor de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine, "cifra de afaceri" cuprinde veniturile din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii din care se scad sumele reprezentând reduceri comerciale acordate şi se adaugă subvenţiile de exploatare aferente cifrei de afaceri;
    b) pentru instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine, "cifra de afaceri" cuprinde:
    (i) venituri din dobânzi;
    (ii) venituri din dividende;
    (iii) venituri din taxe şi comisioane;
    (iv) câştiguri/pierderi realizate aferente activelor şi datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere - net;
    (v) câştiguri sau pierderi privind activele şi datoriile financiare deţinute în vederea tranzacţionării - net;
    (vi) câştiguri sau pierderi privind activele şi datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere - net;
    (vii) câştiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire - net;
    (viii) diferenţe de curs de schimb - câştig/pierdere - net;
    (ix) câştiguri/pierderi din derecunoaşterea activelor, altele decât cele deţinute în vederea vânzării - net;
    (x) alte venituri din exploatare;

    c) pentru instituţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, "cifra de afaceri" cuprinde:
    (i) venituri din dobânzi şi venituri asimilate;
    (ii) venituri privind titlurile: venituri din acţiuni şi din alte titluri cu venit variabil, venituri din participaţii, venituri din părţi în cadrul societăţilor legate;
    (iii) venituri din comisioane;
    (iv) profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare;
    (v) alte venituri din exploatare.


    (2) Exemplu de calcul privind scăderea din impozitul pe profit datorat a cheltuielilor reprezentând sponsorizarea.
    Un contribuabil plătitor de impozit pe profit încheie un contract de sponsorizare conform legii privind sponsorizarea, în calitate de sponsor, care are ca obiect plata unei sume de 15.000 lei. Contractul de sponsorizare se încheie în data de 2 noiembrie 2016, în aceeaşi lună efectuându-se şi plata sumei de 15.000 lei.
    La calculul profitului impozabil pentru anul 2016, contribuabilul prezintă următoarele date financiare:

┌─────────────────────────┬────────────┐
│Venituri din vânzarea │ │
│mărfurilor │= 1.000.000 │
│Venituri din prestări de │lei │
│servicii │= 2.000 lei │
│ │────────────│
│Total cifră de afaceri │= 1.002.000 │
│Cheltuieli privind │lei │
│mărfurile │= 750.000 │
│Cheltuieli cu personalul │lei │
│Alte cheltuieli de │= 20.000 lei│
│exploatare │= 90.000 lei│
│din care: 15.000 lei │ │
│sponsorizare │────────────│
│ │860.000 lei │
│Total cheltuieli │ │
└─────────────────────────┴────────────┘


    Calculul profitului impozabil pentru anul 2016:
    Profitul impozabil = 1.002.000 - 860.000 + 15.000 = 157.000 lei.

    Impozitul pe profit înainte de scăderea cheltuielii cu sponsorizarea:
    157.000 x 16% = 25.120 lei.

    Avându-se în vedere condiţiile de deducere prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. i) din Codul fiscal, prin aplicarea limitelor, valorile sunt:
    - 0,5% din cifra de afaceri reprezintă 5.010 lei;
    – 20% din impozitul pe profit înainte de deducerea cheltuielilor de sponsorizare reprezintă 5.024 lei.

    Suma de scăzut din impozitul pe profit este 5.010 lei.
    Pentru anul 2016 impozitul pe profit datorat este de:
    25.120 - 5.010 = 20.110 lei.

    Suma care nu s-a scăzut din impozitul pe profit, respectiv suma de 9.990 lei, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestei sume se va efectua, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.


    SECŢIUNEA a 6-a
    Provizioane/Ajustări pentru depreciere şi rezerve
    19. (1) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, rezerva se calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la calculul rezultatului fiscal trimestrial sau anual, după caz. Rezervele astfel constituite se majorează sau se diminuează în funcţie de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectuează şi în funcţie de nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al patrimoniului. În situaţia în care, ca urmare a efectuării unor operaţiuni de reorganizare, prevăzute de lege, rezerva legală a persoanei juridice beneficiare depăşeşte a cincea parte din capitalul social sau din patrimoniul social, după caz, diminuarea rezervei legale la nivelul prevăzut de lege nu este obligatorie.
    În cazul în care rezerva legală este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, inclusiv pentru majorarea capitalului social, rezerva reconstituită ulterior acestei utilizări, în aceeaşi limită, este deductibilă la calculul rezultatului fiscal.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) pentru lucrările de construcţii care necesită garanţii de bună execuţie, conform prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se constituie trimestrial, în limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a valorii lucrărilor executate şi confirmate de beneficiar pe baza situaţiilor de lucrări;
    b) înregistrarea la venituri a provizioanelor constituite pentru garanţiile de bună execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de garanţie înscrise în contract;
    c) aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul provizioanelor pentru garanţii de bună execuţie a contractelor externe, acordate în condiţiile legii producătorilor şi prestatorilor de servicii, în cazul exporturilor complexe, proporţional cu cota de participare la realizarea acestora, cu condiţia ca acestea să se regăsească distinct în contractele încheiate sau în tariful lucrărilor executate/facturile emise.

    (3) În aplicarea art. 26 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) creanţele, altele decât creanţele asupra clienţilor reprezentând sumele datorate de clienţii interni şi externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate, sunt cele înregistrate după data de 1 ianuarie 2016;
    b) ajustările pentru deprecierea creanţelor sunt deductibile, în limita prevăzută de lege, la nivelul valorii creanţelor neîncasate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată;
    c) în cazul creanţelor în valută, provizionul este deductibil la nivelul valorii influenţate cu diferenţele de curs favorabile sau nefavorabile ce apar cu ocazia evaluării acestora;
    d) ajustările pentru deprecierea creanţelor sunt luate în considerare la determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. c) din codul fiscal şi nu poate depăşi valoarea acestora, înregistrată în contabilitate în anul fiscal curent sau în anii anteriori.

    (4) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sumele reprezentând reducerea sau anularea filtrelor prudenţiale înregistrate potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României, care au fost deduse la calculul rezultatului fiscal se impozitează în ordinea inversă înregistrării acestora.
    (5) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, în cazul societăţilor din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor sunt deductibile rezervele tehnice calculate conform prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare. Conform dispoziţiilor acestei legi rezervele de prime şi de daune se constituie din cote-părţi corespunzătoare sumelor aferente riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele.
    (6) În aplicarea art. 26 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, creanţele, altele decât creanţele asupra clienţilor reprezentând sumele datorate de clienţii interni şi externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate, sunt cele înregistrate după data de 1 ianuarie 2016. De asemenea, pentru deducerea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor se au în vedere şi regulile prevăzute la alin. (3).
    (7) Pentru aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, companiile aeriene din România deduc, la calculul rezultatului fiscal, provizioane constituite pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparare a parcului de aeronave şi a componentelor aferente, potrivit programelor de întreţinere ale aeronavelor aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, la un nivel stabilit pe baza tipului de aeronavă, numărului de ore de zbor aprobat şi al tarifului practicat de prestator, prevăzut în contractul încheiat cu acesta.
    (8) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. n) pct. 1 din Codul fiscal, starea de calamitate naturală sau alte cauze de forţă majoră sunt cele reglementate la pct. 17 alin. (2), reprezentând evenimente produse după data de 1 ianuarie 2016.

    20. În sensul art. 26 alin. (2) din Codul fiscal, domeniul exploatării zăcămintelor naturale este reprezentat de exploatarea de resurse minerale şi petroliere, potrivit legii.
    21. În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (5) din Codul fiscal, în cazul operaţiunilor de reorganizare, contribuabilul cedent şi contribuabilul beneficiar efectuează şi următoarele operaţiuni:
    a) contribuabilul cedent transmite contribuabilului beneficiar un înscris care trebuie să cuprindă informaţii fiscale referitoare la rezervele/provizioanele transferate, care au fost deduse şi neimpozitate;
    b) contribuabilul beneficiar înregistrează în registrul de evidenţă fiscală, distinct, rezervele/provizioanele preluate în baza înscrisului transmis de contribuabilul cedent.

    22. În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (6) din Codul fiscal, în cazul mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare, potrivit legii, prin utilizarea metodei valorii globale, rezervele aferente reevaluărilor efectuate după data de 1 ianuarie 2004 cuprinse în valoarea cheltuielilor cu activele cedate se impozitează la persoana juridică cedentă, în situaţia în care nu se aplică prevederile art. 33, respectiv art. 34 din Codul fiscal.
    23. Intră sub incidenţa art. 26 alin. (9) din codul fiscal următoarele sume înregistrate în conturi de rezerve sau surse proprii de finanţare, în conformitate cu reglementările privind impozitul pe profit:
    a) sumele reprezentând diferenţele nete rezultate din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele normative în vigoare, care au fost neimpozabile;
    b) scutirile şi reducerile de impozit pe profit aplicate asupra profitului reinvestit potrivit prevederilor legii, inclusiv suma profitului investit, diferenţa dintre cota redusă de impozit pentru exportul de bunuri şi/sau servicii şi cota standard, precum şi cele prevăzute în legi speciale.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar
    24. (1) În aplicarea prevederilor art. 27 din codul fiscal se au în vedere următoarele:
    a) creditele şi împrumuturile se includ în capitalul împrumutat, indiferent de data la care acestea au fost contractate;
    b) capitalul propriu cuprinde: capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. Rezultatul exerciţiului financiar luat în calcul la determinarea capitalului propriu, pentru sfârşitul perioadei, este cel înregistrat de contribuabil înainte de calculul impozitului pe profit. În cazul sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispoziţie de persoana juridică străină pentru desfăşurarea activităţii în România, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte rezerve, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale;
    c) cheltuielile cu dobânzile însumate cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar aferente creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare mai mare de un an, luate în considerare la calculul gradului de îndatorare, sunt deductibile la determinarea rezultatului fiscal în condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) din Codul fiscal;
    d) în vederea determinării valorii deductibile a cheltuielilor cu dobânzile se au în vedere şi următoarele:
    (i) pentru împrumuturile angajate de la alte entităţi, cu excepţia celor prevăzute la art. 27 alin. (6) din Codul fiscal, se aplică limita prevăzută la art. 27 alin. (7) din Codul fiscal. Valoarea cheltuielilor cu dobânzile care excede nivelul de deductibilitate prevăzut la art. 27 alin. (7) din codul fiscal este nedeductibilă, fără a mai fi luată în calcul în perioadele fiscale următoare;
    (ii) modul de calcul al dobânzii, conform art. 27 alin. (7) din Codul fiscal, va fi cel corespunzător modului de calcul al dobânzii aferente împrumuturilor;

    e) gradul de îndatorare se calculează ca raport între media capitalului împrumutat şi media capitalului propriu, prin utilizarea valorilor existente la începutul anului şi la sfârşitul perioadei, după cum urmează:

┌──────────┬──────────────────────────────────────┐
│ │Capital împrumutat (începutul anului │
│ │fiscal) + │
│Gradul de │Capital împrumutat (sfârşitul │
│îndatorare│perioadei) │
│= │──────────────────────────────────────│
│ │Capital propriu (începutul anului │
│ │fiscal) + │
│ │Capital propriu (sfârşitul perioadei) │
└──────────┴──────────────────────────────────────┘

    (i) în cazul în care gradul de îndatorare astfel determinat este mai mic sau egal cu 3, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă de curs valutar sunt deductibile integral după ce s-au efectuat ajustările prevăzute la art. 27 alin. (7) din Codul fiscal;
    (ii) dacă gradul de îndatorare astfel determinat este mai mare decât 3 sau capitalul propriu are o valoare negativă, suma cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţe de curs valutar este nedeductibilă în perioada de calcul al impozitului pe profit. Acestea se reportează în perioada următoare, în condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) din Codul fiscal, până la deductibilitatea integrală a acestora.


    (2) În sensul prevederilor art. 27 alin. (6) din Codul fiscal, băncile internaţionale de dezvoltare şi organizaţiile similare sunt, fără a se limita la acestea, următoarele:
    a) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.);
    b) Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.);
    c) Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.);
    d) Banca Internaţională de Cooperare Economică (B.I.C.E.);
    e) Banca Internaţională de Investiţii (B.I.I.);
    f) Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.);
    g) Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (A.D.I.).

    (3) Intră sub incidenţa prevederilor art. 27 alin. (6) din codul fiscal şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar, aferente împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise, potrivit legii, de către societăţi, cu respectarea cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, potrivit prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare pe pieţe străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea în domeniu a statelor respective.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Amortizarea fiscală
    25. Exemplu de calcul al amortizării prin utilizarea regimului de amortizare degresivă, în aplicarea art. 28 alin. (7) din Codul fiscal. Pentru un mijloc fix se dau următoarele date:
    - valoarea de intrare: 350.000 lei;
    – durata normală de funcţionare conform catalogului: 10 ani;
    – cota anuală de amortizare: 10%;
    – cota anuală de amortizare degresivă: 10% x 2,0 = 20%;
    Amortizarea anuală se va calcula astfel:

┌───────┬───────────────────────┬────────────────────┬──────────────────────┐
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│An │Modul de calcul │Amortizarea │Valoarea rămasă │
│ │ │anuală degresivă │(lei) │
│ │ │(lei) │ │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│1 │350.000 x 20% │70.000 │280.000 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│2 │280.000 x 20% │56.000 │224.000 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│3 │224.000 x 20% │44.800 │179.200 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│4 │179.200 x 20% │35.840 │143.360 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│5 │143.360 x 20% │28.672 │114.688 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│6 │114.688/5 ani │22.937,6 │91.750,4 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│7 │ │22.937,6 │68.812,8 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│8 │ │22.937,6 │45.875,2 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│9 │ │22.937,6 │22.937,6 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
│10 │ │22.937,6 │0 │
│───────│───────────────────────│────────────────────│──────────────────────│
└───────┴───────────────────────┴────────────────────┴──────────────────────┘



    26. În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (12) lit. c) din Codul fiscal, amortizarea fiscală a cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, se calculează astfel:
    a) pe baza perioadei iniţiale/duratei rămase din perioada iniţială a contractului, indiferent dacă acesta se prelungeşte ulterior, în cazul investiţiilor efectuate în cadrul perioadei iniţiale a contractului de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune;
    b) pe baza perioadei prelungite/duratei rămase din perioada prelungită a contractului, în cazul investiţiilor efectuate în cadrul perioadei prelungite a contractului de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune;
    c) pe durata normală de funcţionare, potrivit opţiunii contribuabilului, începând cu luna următoare finalizării investiţiei, în cazul investiţiilor ce pot fi identificate potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

    27. În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (14) din Codul fiscal, la momentul scăderii din gestiune a mijloacelor de transport din categoria M1, valoarea rămasă neamortizată este deductibilă în limita a 1.500 lei înmulţită cu numărul de luni rămase de amortizat din durata normală de funcţionare stabilită de contribuabil potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
    28. Pentru determinarea valorii fiscale a mijloacelor fixe se au în vedere următoarele:
    a) în cazul mijloacelor fixe care au fost reevaluate, înregistrându-se o creştere a valorii acestora, şi la care, ulterior, se efectuează o reevaluare care determină o descreştere a valorii acestora, se procedează la o scădere a rezervei din reevaluare în limita soldului creditor al rezervei, în ordinea descrescătoare înregistrării rezervei, iar valoarea fiscală a terenurilor şi valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile se recalculează corespunzător. În aceste situaţii, partea din rezerva din reevaluare care a fost anterior dedusă şi nu a fost impozitată reprezintă elemente similare veniturilor în perioada în care se efectuează operaţiunile de reevaluare;
    b) în valoarea fiscală a mijloacelor fixe, la data intrării în patrimoniu, se include şi taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă, potrivit prevederilor titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal.

    29. (1) În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (17) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice.
    (2) Prin casarea unui mijloc fix se înţelege operaţia de scoatere din funcţiune a activului respectiv, urmată de dezmembrarea acestuia şi valorificarea părţilor componente rezultate, prin vânzare sau prin folosirea în activitatea curentă a contribuabilului.

    30. Valoarea imobilizărilor necorporale/corporale în curs de execuţie care nu se mai finalizează şi se scot din evidenţă pe seama conturilor de cheltuieli, în baza aprobării/deciziei de sistare, precum şi valoarea rămasă a investiţiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune, în situaţia în care contractele se reziliază înainte de termen, reprezintă cheltuieli nedeductibile, dacă nu au fost valorificate prin vânzare sau casare.
    31. În aplicarea art. 28 alin. (21) din Codul fiscal, opţiunea se efectuează la data intrării imobilizării corporale în patrimoniul contribuabilului şi determină efecte din punct de vedere al calculului rezultatului fiscal, în funcţie de abordarea pentru care s-a optat, fie la data punerii în funcţiune prin deducerea întregii valori fiscale de la data intrării în patrimoniu, fie începând cu luna următoare celei în care imobilizarea corporală este pusă în funcţiune, prin efectuarea de deduceri de amortizare fiscală, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Codul fiscal.
    SECŢIUNEA a 9-a
    Contracte de leasing
    32. În aplicarea art. 29 din Codul fiscal, încadrarea operaţiunilor de leasing se realizează avându-se în vedere prevederile art. 7 pct. 7 şi 8 din codul fiscal şi clauzele contractului de leasing.
    SECŢIUNEA a 10-a
    Pierderi fiscale
    33. (1) În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) recuperarea pierderilor fiscale anuale se face în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora;
    b) pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (2) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) pierderile fiscale anuale din anii precedenţi anului operaţiunilor de fuziune, divizare sau desprindere a unei părţi din patrimoniul acestuia, nerecuperate de contribuabilul cedent şi transmise contribuabilului beneficiar, se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează datei la care aceste operaţiuni produc efecte, potrivit legii, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 7 ani, în ordinea în care au fost înregistrate acestea de către contribuabilul cedent;
    b) pierderile fiscale înregistrate de contribuabilul cedent în perioada din anul fiscal curent, cuprinsă între data începerii anului fiscal şi data la care operaţiunea respectivă produce efecte, transmise contribuabilului beneficiar, se recuperează la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează datei la care aceste operaţiuni produc efecte, potrivit legii. Această pierdere este luată în calcul de către contribuabilul beneficiar, la stabilirea rezultatului fiscal din anul fiscal respectiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi;
    c) în scopul recuperării pierderii fiscale transferate sau menţinute, după caz, contribuabilul cedent şi contribuabilul beneficiar efectuează şi următoarele operaţiuni:
    (i) contribuabilul cedent calculează pierderea fiscală pe perioada cuprinsă între data începerii anului fiscal şi data la care operaţiunea de desprindere a unei părţi din patrimoniu produce efecte, în vederea stabilirii părţii de pierdere transmise contribuabilului beneficiar, respectiv părţii pe care continuă să o recupereze, proporţional cu activele transferate/ menţinute;
    (ii) contribuabilul cedent evidenţiază partea de pierdere fiscală din anul curent, precum şi din anii precedenţi transferată/menţinută, în registrul de evidenţă fiscală;
    (iii) contribuabilul cedent transmite contribuabilului beneficiar un înscris care trebuie să cuprindă informaţii fiscale referitoare la pierderile fiscale anuale transferate contribuabilului beneficiar, înregistrate în declaraţiile sale de impozit pe profit, inclusiv cea pentru anul în care operaţiunea de reorganizare produce efecte, detaliate pe fiecare an fiscal, iar în cazul operaţiunilor de desprindere a unei părţi din patrimoniu, transmite şi partea din pierderea fiscală înregistrată în anul curent, stabilită prin ajustarea pierderii fiscale calculate la pct. i), precum şi pierderile fiscale din anii precedenţi, proporţional cu activele transmise contribuabilului beneficiar, potrivit proiectului de divizare;

    d) contribuabilul beneficiar înregistrează, în registrul de evidenţă fiscală, pierderile fiscale preluate pe baza înscrisului transmis de contribuabilul cedent, în care evidenţiază distinct şi perioada de recuperare pentru fiecare pierdere fiscală transferată.

    (3) În cazul operaţiunilor menţionate la art. 33 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, prevederile alin. (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru recuperarea pierderii fiscale înregistrate de societatea cedentă, de către sediul permanent al societăţii beneficiare.
    (4) În scopul aplicării prevederilor art. 31 alin. (2) din Codul fiscal, prin parte de patrimoniu transferată ca întreg în cadrul unei operaţiuni de desprindere efectuate potrivit legii, se înţelege ramura de activitate aşa cum aceasta este definită de art. 32 alin. (2) lit. g), respectiv de art. 33 alin. (2) pct. 11 din Codul fiscal. Caracterul independent al unei ramuri de activitate se apreciază potrivit prevederilor pct. 34. În situaţia în care partea de patrimoniu desprinsă nu este transferată ca întreg, în sensul identificării unei ramuri de activitate independente, pierderea fiscală înregistrată de contribuabilul cedent înainte ca operaţiunea de desprindere să producă efecte potrivit legii se recuperează integral de către acest contribuabil.

    SECŢIUNEA a 11-a
    Regimul fiscal care se aplică fuziunilor, divizărilor totale, divizărilor parţiale, transferurilor de active şi achiziţiilor de titluri de participare între persoane juridice române
    34. În aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) criteriile de apreciere a caracterului independent al ramurii de activitate se verifică la societatea cedentă şi vizează îndeplinirea în mod cumulativ a unor condiţii referitoare la:
    (i) existenţa ca structură organizatorică distinctă de alte diviziuni organizatorice ale societăţii cedente;
    (ii) diviziunea să funcţioneze ca un ansamblu independent, în condiţii normale pentru sectorul economic de activitate al acesteia, prin verificarea existenţei clientelei proprii, activelor corporale şi necorporale proprii, stocurilor proprii, personalului propriu, precum şi a altor active şi pasive care sunt legate în mod indirect de ramura transferată. Dacă este cazul, ramura cuprinde şi servicii administrative proprii, de exemplu serviciul de contabilitate, serviciul descentralizat de personal etc.;
    (iii) exercitarea efectivă a activităţii la momentul aprobării operaţiunii de transfer de către adunările generale ale celor două societăţi, cedentă şi beneficiară, sau la data la care operaţiunea are efect, dacă aceasta este diferită;

    b) ramura de activitate independentă nu cuprinde:
    (i) elemente de activ şi/sau de pasiv aferente altor ramuri de activitate ale societăţii cedente;
    (ii) elemente de activ şi/sau de pasiv referitoare la gestiunea patrimonială a societăţii cedente;
    (iii) elemente izolate de activ şi/sau de pasiv.



    SECŢIUNEA a 12-a
    Regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor totale, divizărilor parţiale, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni între societăţi din România şi societăţi din alte state membre ale Uniunii Europene
    35. În scopul aplicării prevederilor art. 33 alin. (2) pct. 11 din Codul fiscal, se au în vedere criteriile de apreciere a caracterului independent al ramurii de activitate prevăzute la pct. 34. Nu se consideră active şi pasive aparţinând unei ramuri de activitate independente elementele de activ şi/sau de pasiv aparţinând altor ramuri de activitate, activele şi/sau pasivele izolate, precum şi cele care se referă la gestiunea patrimonială a persoanei juridice care efectuează transferul.
    SECŢIUNEA a 13-a
    Asocieri cu personalitate juridică
    36. În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (3) din Codul fiscal, pentru situaţia în care profitul obţinut de persoana juridică română, participantă într-o asociere cu personalitate juridică înregistrată într-un alt stat, a fost impozitat în acel stat, acordarea creditului fiscal se efectuează similar cu procedura de acordare a creditului fiscal pentru persoanele juridice române care desfăşoară activităţi prin intermediul unui sediu permanent într-un alt stat, reglementată conform normelor metodologice date în aplicarea art. 39 din Codul fiscal.
    CAP. III
    Aspecte fiscale internaţionale
    SECŢIUNEA 1
    Rezultatul fiscal al unui sediu permanent
    37.
    (1) În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele juridice străine care desfăşoară activităţile menţionate la art. 8 din codul fiscal datorează impozit pe profit de la începutul activităţii, în măsura în care se determină depăşirea duratei legale de 6 luni sau termenele prevăzute în convenţiile de evitare a dublei impuneri, după caz. În situaţia în care nu se determină înainte de sfârşitul anului fiscal dacă activităţile din România vor fi pe o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situaţia în care durata specificată este depăşită.
    (2) Pentru încadrarea unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea şi a altor activităţi similare ca sedii permanente se va avea în vedere data începerii activităţii din contractele încheiate cu persoanele juridice române beneficiare sau alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat pentru realizarea contractului de bază.
    (3) În scopul deducerii cheltuielilor alocate unui sediu permanent de către persoana juridică străină care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul acestuia, precum şi de către orice altă persoană afiliată acelei persoane juridice străine, pentru serviciile furnizate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
    a) serviciul furnizat să fie efectiv prestat. Pentru a justifica prestarea efectivă a serviciului, sediul permanent trebuie să prezinte autorităţilor fiscale orice documente justificative din care să rezulte date privitoare la:

    (i) natura şi valoarea totală a serviciului prestat;
    (ii) părţile implicate;
    (iii) criteriile proprii de împărţire a costurilor pe fiecare beneficiar al serviciului respectiv, dacă este cazul; acestea trebuie să fie adecvate naturii serviciului şi activităţii desfăşurate de sediul permanent;
    (iv) prezentarea oricăror alte elemente de recunoaştere a cheltuielilor care pot să ateste prestarea serviciului respectiv.
    Justificarea prestării efective a serviciului se efectuează cu situaţiile de lucrări, procesele-verbale de recepţie, rapoartele de lucru, studiile de fezabilitate, de piaţă sau cu orice alte asemenea documente;
    b) serviciul prestat trebuie să fie justificat şi prin natura activităţii desfăşurate la sediul permanent.

    (4) La stabilirea preţului de piaţă al transferurilor efectuate între persoana juridică străină şi sediul său permanent, precum şi între acesta şi orice altă persoană afiliată acesteia, vor fi utilizate regulile preţurilor de transfer, astfel cum sunt acestea detaliate în normele metodologice pentru aplicarea art. 11 din Codul fiscal, completate cu liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Veniturile unei persoane juridice străine obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română
    38. (1) În aplicarea art. 38 din Codul fiscal, persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
    (2) În cazul vânzării de proprietăţi imobiliare situate în România, rezultatul fiscal reprezintă diferenţa dintre valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare şi costul de cumpărare, construire sau îmbunătăţire a proprietăţii, redus cu amortizarea fiscală aferentă, după caz. Valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare se reduce cu comisioanele, taxele sau cu alte sume plătite, aferente achiziţionării/vânzării.
    (3) Rezultatul fiscal rezultat din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii imobiliare situate în România se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile care sunt subiecte ale impozitului cu reţinere la sursă.
    (4) Rezultatul fiscal rezultat din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare se determină ca diferenţă între veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare şi valoarea fiscală de achiziţie a acestora, inclusiv orice comisioane, taxe sau alte sume plătite, aferente achiziţionării/vânzării unor astfel de titluri de participare.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Evitarea dublei impuneri
    39.
    (1) În aplicarea prevederilor art. 39 din Codul fiscal, impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin.
    (2) Din punct de vedere fiscal, la sfârşitul anului fiscal, operaţiunile efectuate prin intermediul unor sedii permanente din străinătate ale persoanelor juridice române, înregistrate în cursul perioadei în monedă străină, respectiv veniturile, cheltuielile, alte sume impozabile sau deductibile, cât şi impozitul plătit se convertesc în lei prin utilizarea cursului valutar mediu anual, comunicat de Banca Naţională a României.
    (3) O persoană juridică română care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent într-un alt stat calculează rezultatul fiscal la nivelul întregii societăţi, potrivit dispoziţiilor titlului II din Codul fiscal. În scopul acordării creditului fiscal aferent unui sediu permanent contribuabilul calculează profitul impozabil şi impozitul pe profit aferente acelui sediu permanent, în conformitate cu reglementările fiscale din România.
    (4) Documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România, potrivit dispoziţiilor acestui articol, este cel care atestă plata, confirmat de autoritatea fiscală străină. În cazul în care documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România este prezentat după depunerea la autorităţile fiscale a declaraţiei privind impozitul pe profit, creditul fiscal se acordă pentru anul la care se referă, prin depunerea, în acest sens, a unei declaraţii rectificative.
    (5) Limitarea prevăzută la art. 39 alin. (6) din codul fiscal va fi calculată separat pentru fiecare sursă de venit. În scopul aplicării acestei prevederi, toate veniturile persoanei juridice române a căror sursă se află în aceeaşi ţară străină vor fi considerate ca având aceeaşi sursă.
    (6) Exemplu: un contribuabil desfăşoară activităţi atât în România, cât şi în ţara străină X unde realizează venituri printr-un sediu permanent, precum şi din alte surse, în mod independent de sediul permanent. Contribuabilul aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda creditului. Sumele au fost transformate în lei prin utilizarea cursului valutar mediu anual, comunicat de Banca Naţională a României.
    Pentru activitatea desfăşurată în ţara străină X situaţia este următoarea:
    Pentru sediul permanent:
    - profitul impozabil aferent anului 2016, conform regulilor din ţara străină X, este de 100.000 lei;
    – impozitul pe profit pentru anul 2016, conform regulilor din ţara străină X, este de 30.000 lei, cota de impozit fiind de 30%;
    – profitul impozabil aferent anului 2016, conform regulilor din legea română, este de 80.000 lei, deoarece legislaţia română privind impozitul pe profit permite deducerea unor cheltuieli care nu sunt deductibile în ţara străină X;
    – impozitul pe profit pentru anul 2016, conform prevederilor din legea română, este de 12.800 lei, cota de impozit fiind de 16%;

    Alte venituri realizate din ţara X:
    - venituri din dobânzi: 10.000 lei;
    – impozit de 10% cu reţinere la sursă pentru veniturile din dobânzi: 1.000 lei.

    Pentru activitatea desfăşurată atât în România, cât şi în ţara străină X situaţia este următoarea:
    - profitul impozabil aferent anului 2016, conform regulilor din legea română, este de 1.000.000 lei, respectiv 80.000 lei profit impozabil al sediului permanent şi 920.000 lei profit impozabil pentru activitatea din România;
    – impozitul pe profit pentru anul 2016, conform regulilor din legea română, este de 160.000 lei, cota de impozit fiind de 16%.

    Potrivit situaţiei prezentate mai sus, suma maximă reprezentând creditul fiscal extern ce i se poate acorda contribuabilului este de 13.800 lei, respectiv 12.800 lei impozit pe profit plus 1.000 lei impozit cu reţinere la sursă.
    Deoarece impozitul plătit în străinătate în sumă de 31.000 lei este mai mare decât limita maximă de 13.800 lei care poate fi acordată sub forma creditului fiscal extern, contribuabilul va putea scădea din impozitul pe profitul întregii activităţi suma de 13.800 lei.

    (7) Când o persoană juridică rezidentă în România obţine venituri/profituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt supuse impozitării în statul străin, pentru evitarea dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz.
    (8) Când o persoană juridică rezidentă în România realizează profituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, pot fi impuse în celălalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri "metoda scutirii", profiturile vor fi scutite de impozit pe profit în România. Aceste profituri sunt scutite de impozit pe profit dacă se prezintă documentul justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, care atestă impozitul plătit în străinătate. În scopul aplicării "metodei scutirii", pentru determinarea rezultatului fiscal la nivelul persoanei juridice române, veniturile şi cheltuielile înregistrate prin intermediul sediului permanent reprezintă venituri neimpozabile, potrivit art. 23 lit. n) din Codul fiscal, respectiv cheltuieli nedeductibile potrivit art. 25 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.
    SECŢIUNEA a 4-a
    Pierderi fiscale externe
    40. Potrivit art. 40 din Codul fiscal, pierderile realizate din activitatea desfăşurată printr-un sediu permanent situat într-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri se recuperează numai din profitul impozabil realizat de acel sediu permanent. În sensul aplicării acestei prevederi, prin sursă de venit se înţelege ţara în care este situat sediul permanent. Recuperarea pierderii se va realiza conform normelor prevăzute pentru aplicarea art. 31 din Codul fiscal, în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
    CAP. IV
    Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale. Declararea şi plata impozitului pe profit
    41. (1) Contribuabilii nou-înfiinţaţi în cursul unui an fiscal, alţii decât cei prevăzuţi la art. 41 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, aplică, pentru anul înfiinţării, sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41 alin. (1) din Codul fiscal.
    (2) Încadrarea în activităţile prevăzute la art. 41 alin. (5) lit. b) din codul fiscal este cea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare. Verificarea ponderii veniturilor obţinute de contribuabili din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură se face la sfârşitul fiecărui an fiscal, iar în situaţia în care veniturile majoritare se obţin din alte activităţi decât cele menţionate, aceştia vor aplica pentru anul fiscal următor sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41 alin. (1) din Codul fiscal.
    (3) În situaţia în care, în cursul anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, impozitul pe profit aferent anului precedent se modifică şi se corectează în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, plăţile anticipate care se datorează începând cu trimestrul efectuării modificării se determină în baza impozitului pe profit recalculat.
    (4) În aplicarea prevederilor art. 41 alin. (19) din Codul fiscal, regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi societăţile în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, au obligaţia de a plăti impozitul pe profit la bugetul local respectiv, pe întreaga perioadă în care intervine obligaţia de a contribui, potrivit legii, cu impozitul pe profit la Fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare.
    (5) În aplicarea prevederilor art. 41 alin. (15) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
    a) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit trimestrial, pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
    (i) în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua lună a trimestrului calendaristic, prima lună a trimestrului calendaristic respectiv va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv;
    (ii) în cazul în care anul fiscal modificat începe în a treia lună a trimestrului calendaristic, primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv;

    b) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
    (i) în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua lună a trimestrului calendaristic, prima lună a trimestrului calendaristic respectiv va constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv;
    (ii) în cazul în care anul fiscal modificat începe în a treia lună a trimestrului calendaristic, primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv.


    (6) Exemplu privind calculul şi plata impozitului pe profit în cazul contribuabililor care au optat pentru anul fiscal diferit de anul calendaristic:
    Un contribuabil a optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, în anul 2016, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic. Astfel, contabil, exerciţiul financiar este perioada 1 august 2016-31 iulie 2017. Potrivit art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, optează şi pentru modificarea anului fiscal. Contribuabilul comunică organelor fiscale competente, în data de 10 august 2016, opţiunea ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar.
    În acest caz, în funcţie de sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit, contribuabilul aplică următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
    a) pentru primul an fiscal modificat:
    1. în cazul în care aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit:
    (i) luna iulie 2016 va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 octombrie 2016;
    (ii) declaraţia privind impozitul pe profit, formularul "101" va cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente perioadei 1 ianuarie 2016-31 iulie 2017, iar termenul de depunere a declaraţiei şi de plată a impozitului pe profit aferent este până la data de 25 octombrie 2017, inclusiv;

    2. în cazul în care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial:
    (i) luna iulie 2016 va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţii anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul 2015, până la data de 25 octombrie 2016;
    (ii) declaraţia privind impozitul pe profit, formularul "101" va cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente perioadei 1 ianuarie 2016-31 iulie 2017, iar termenul de depunere a declaraţiei şi de plată a impozitului pe profit aferent este până la data de 25 octombrie 2017, inclusiv;


    b) perioada 1 august 2017-31 iulie 2018 reprezintă următorul an fiscal modificat, format din trimestrele august-octombrie 2017, noiembrie 2017-ianuarie 2018, februarie-aprilie 2018, mai-iulie 2018.


    (7) În aplicarea prevederilor art. 41 alin. (16) din Codul fiscal, la calculul rezultatului fiscal al contribuabililor care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de lichidare nu sunt impozitate: rezervele constituite din profitul net, sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit sau ale unor scutiri de impozit, repartizate ca rezerve, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabile capitalului social în devize sau din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele normative în vigoare, dacă legea nu prevede altfel.

    CAP. V
    Impozitul pe dividende Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende
    42. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 43 din Codul fiscal, nefiind considerate dividende, distribuirile cuprinse în excepţiile prevăzute la art. 7 pct. 11 din Codul fiscal.
    TITLUL III
    Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
    SECŢIUNEA 1
    Definiţia microîntreprinderii
    1. (1) Pentru încadrarea în condiţiile privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, prevăzute la art. 47 lit. b) şi c) din Codul fiscal, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar.
    (2) Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor.
    (3) Pentru încadrarea în sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2016, verificarea condiţiei prevăzute la art. 47 lit. c) din Codul fiscal, respectiv încadrarea în nivelul veniturilor realizate de 100.000 euro, se verifică pe baza veniturilor care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53 din Codul fiscal, realizate la data de 31 decembrie 2015.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii
    2. Persoanele juridice române care nu intră sub incidenţa sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit art. 48 alin. (6) din Codul fiscal, sunt următoarele:
    a) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor de organizare şi funcţionare din domeniul bancar, cum sunt: instituţiile de credit, respectiv băncile, organizaţiile cooperatiste de credit, băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ, băncile de credit ipotecar etc.;
    b) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor de organizare şi funcţionare din domeniul asigurărilor, respectiv din domeniu pieţei de capital, cum sunt:
    (i) societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare, societăţi de asigurare-reasigurare;
    (ii) burse de valori sau de mărfuri, societăţi de servicii de investiţii financiare, societăţi de registru, societăţi de depozitare;

    c) persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;
    d) persoanele juridice care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Anul fiscal
    3. (1) În cazul înfiinţării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă începe:
    a) de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului, dacă are această obligaţie;
    b) de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente, dacă are această obligaţie, potrivit legii.

    (2) Perioada impozabilă a unei microîntreprinderi se încheie, în cazul divizărilor sau al fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanei juridice prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:
    a) la data înregistrării în registrul comerţului/registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente a noii societăţi sau a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau a mai multor societăţi noi;
    b) la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operaţiunea sau la altă dată stabilită prin acordul părţilor, în cazul în care se stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii.

    (3) Perioada impozabilă a microîntreprinderii se încheie, în cazul dizolvării urmate de lichidare, la data depunerii situaţiilor financiare la registrul unde a fost înregistrată, potrivit legii, înfiinţarea persoanei juridice respective.
    (4) În cazul microîntreprinderilor care îşi încetează existenţa în cursul anului, data până la care se depune declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este una dintre datele menţionate la alin. (2) şi (3), la care se încheie perioada impozabilă.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Cotele de impozitare
    4. (1) Intră sub incidenţa prevederilor art. 51 alin. (2) din codul fiscal microîntreprinderile nou-înfiinţate începând cu 1 ianuarie 2016.
    (2) Perioada de 60 de zile nu se raportează la anul fiscal.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Baza impozabilă
    5. (1) Baza impozabilă asupra căreia se aplică cotele de impozitare prevăzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din codul fiscal este reprezentată de totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a "Conturi de venituri", potrivit reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad categoriile de venituri menţionate la art. 53 alin. (1) şi se adaugă elementele menţionate la art. 53 alin. (2) din Codul fiscal.
    (2) Microîntreprinderile care îşi încetează existenţa în urma unei operaţiuni de reorganizare sau de lichidare, potrivit legii, şi care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost şi plătitoare de impozit pe profit, la calculul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, nu includ în baza impozabilă: rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum şi sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit sau ale unor scutiri de impozit, repartizate ca rezerve, potrivit legii, care au fost constituite în perioada în care au fost plătitoare de impozit pe profit.
    (3) În cazul în care se achiziţionează case de marcat, din baza impozabilă se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcţiune. Punerea în funcţiune se face potrivit prevederilor legale.

    TITLUL IV
    Impozitul pe venit
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    SECŢIUNEA 1
    Scutiri
    1. În înţelesul art. 60 pct. 1 lit. a)-d) din Codul fiscal, scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap grav sau accentuat, conform documentelor justificative. Pentru a beneficia de prevederile art. 60 pct. 1 din codul fiscal contribuabilii au obligaţia de a depune, după caz, la organul fiscal competent sau la angajatorul/plătitorul de venituri documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat. Documentele vor fi prezentate în original şi în copie, organul fiscal competent, angajatorul/plătitorul de venituri păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.
    2. Potrivit prevederilor art. 60 pct. 2 din Codul fiscal, încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se efectuează de către angajator, în conformitate cu reglementările ordinului comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, al ministrului comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi al ministrului finanţelor publice. În acest sens, nu este necesar avizul instituţiilor emitente ale actului normativ menţionat.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Venituri neimpozabile
    3. (1) În categoria veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 62 lit. a) din codul fiscal se cuprind veniturile obţinute de persoanele fizice, potrivit legii, cum sunt:
    a) alocaţia de stat pentru copii;
    b) alocaţia lunară de plasament, acordată pentru fiecare copil, potrivit legii;
    c) indemnizaţia lunară primită de persoanele cu handicap grav şi accentuat, potrivit legii;
    d) indemnizaţia lunară, respectiv indemnizaţia de însoţitor prevăzute la art. 43, respectiv la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) contravaloarea serviciilor hoteliere acordate membrilor de familie care însoţesc în spital copii cu handicap sau copii bolnavi, potrivit legii;
    f) ajutorul pentru încălzirea locuinţei;
    g) indemnizaţia lunară pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, acordată potrivit Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată;
    h) ajutorul social acordat potrivit legii;
    i) ajutorul de urgenţă acordat de Guvern şi de primari în situaţii de necesitate, ca urmare a calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi altor situaţii deosebite stabilite prin lege;
    j) ajutoarele pentru procurarea de dispozitive medicale;
    k) ajutorul lunar primit de personalul militar trecut în rezervă, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale căror raporturi de serviciu au încetat şi care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, fiind clasaţi "apt limitat" sau ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad, a reorganizării unor unităţi, a reducerii unor funcţii din statele de organizare ori pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, apte de muncă, dar care nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor;
    l) indemnizaţia de şomaj şi alte drepturi neimpozabile acordate conform legislaţiei în materie;
    m) echivalentul salariului primit de membrii familiei funcţionarului public, care au dreptul la pensie de urmaş, în caz de deces al acestuia;
    n) indemnizaţiile acordate în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
    o) indemnizaţiile acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
    p) indemnizaţiile acordate în baza Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
    q) suma fixă pentru îngrijire primită de invalizii şi accidentaţii de război, marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate, potrivit legii;
    r) indemnizaţia lunară primită de magistraţii care în perioada anilor 1945-1989 au fost înlăturaţi din justiţie din motive politice, potrivit legii;
    s) indemnizaţiile şi sporurile invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, precum şi alte sume acordate în baza Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;
    t) renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război;
    u) ajutorul anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice, acordat veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi altor persoane defavorizate, potrivit legii;
    v) sprijinul material lunar primit de soţul supravieţuitor, precum şi de copiii minori, urmaşi ai membrilor titulari, corespondenţi şi de onoare din ţară ai Academiei Române, acordat în conformitate cu legea privind acordarea unui sprijin material pentru soţul supravieţuitor şi pentru urmaşii membrilor Academiei Române;
    w) ajutoarele acordate emigranţilor politici potrivit legislaţiei în vigoare;
    x) ajutorul nerambursabil pentru refugiaţi sau pentru persoanele cărora li s-a acordat protecţie subsidiară;
    y) ajutoarele umanitare, medicale şi sociale;
    z) ajutorul de deces acordat potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi ajutorul pentru procurarea de proteze, orteze şi de alte produse ortopedice, acordate în baza legislaţiei de pensii;
    aa) ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat potrivit legii;
    bb) renta viageră acordată de la bugetul de stat, bugetele locale şi din alte fonduri publice, potrivit legii;
    cc) indemnizaţia de merit acordată în condiţiile Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare;
    dd) drepturi reprezentând transportul gratuit urban şi interurban, acordate, potrivit legii, pentru adulţii cu handicap accentuat sau grav şi pentru asistenţii personali, asistenţii personali profesionişti şi însoţitorii acestora, precum şi pentru asistenţii personali şi însoţitorii copiilor cu handicap grav sau accentuat;
    ee) indemnizaţia lunară de invaliditate acordată cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, precum şi rezerviştilor voluntari şi personalului civil, potrivit legii, ca urmare a participării la acţiuni militare;
    ff) drepturile, reprezentând ajutoare, indemnizaţii şi orice forme de sprijin, acordate potrivit reglementărilor în vigoare personalului participant la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului statului român, personalului participant la acţiuni militare, pentru cazurile de invaliditate survenite în timpul sau din cauza serviciului, potrivit legii;
    gg) alte asemenea venituri acordate potrivit normelor legale în vigoare.

    (2) Prin alte persoane în sensul art. 62 lit. a) se înţelege, cu titlu de exemplu, casa de ajutor reciproc a pensionarilor, pentru ajutoarele umanitare, medicale şi sociale acordate membrilor din contribuţiile acestora, organizaţiile umanitare, organizaţiile sindicale, Crucea Roşie, unităţile de cult recunoscute în România şi alte entităţi care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale.
    (3) Potrivit prevederilor art. 62 lit. a) din Codul fiscal, în categoria veniturilor neimpozabile se cuprind şi formele de sprijin cu destinaţie specială acordate din bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile în conformitate cu legislaţia internă şi reglementările europene, de exemplu:
    a) forme de sprijin acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal sub forma schemelor de plăţi directe şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) ajutoare de stat şi forme de sprijin acordate fermierilor din sectorul zootehnic potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) sprijinul nerambursabil acordat potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015) 3.508 din mai 2015, de aprobare a Programului de Dezvoltare Rurală al României pentru sprijin din Fondul European Agricol pentru dezvoltare rurală;
    d) forme de sprijin nerambursabil acordate potrivit Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007) 6.664 din 14 decembrie 2007 şi Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2015) 8416 din 25 noiembrie 2015;
    e) formele de sprijin acordate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", în bani şi în natură, primite de către cursanţi pentru participarea la cursuri, precum şi bursele acordate în cadrul acestui program.

    (4) În aplicarea prevederilor art. 62 lit. g) din codul fiscal sunt neimpozabile despăgubirile, sumele asigurate şi orice alte drepturi acordate asiguraţilor, beneficiarilor sau terţelor persoane păgubite, din asigurările de orice fel, potrivit legislaţiei privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Sumele reprezentând alte drepturi acordate asiguraţilor pot avea, printre altele, următoarele forme: răscumpărări parţiale în contul persoanei asigurate, plăţi eşalonate, rente, venituri rezultate din fructificarea rezervelor constituite din primele plătite de asiguraţi, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, indiferent de denumirea sau forma sub care sunt plătite, în contul persoanei asigurate. În cazul în care suportatorul primei de asigurare este o persoană fizică independentă, persoană juridică sau orice altă entitate care desfăşoară o activitate, atunci contravaloarea primelor de asigurare reprezintă venituri impozabile pentru persoana fizică beneficiară.
    (5) În sensul prevederilor art. 62 lit. j) din Codul fiscal, în această categorie se includ, cu titlu de exemplu:
    a) produsele oferite gratuit producătorilor agricoli individuali care au suferit pagube ca urmare a calamităţilor naturale potrivit prevederilor din contractul încheiat între părţi;
    b) despăgubirile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul militar încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;
    c) despăgubirile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente survenite în timpul sau din cauza serviciului militar pe teritoriul naţional;
    d) despăgubirile acordate poliţiştilor sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie.

    (6) În sensul prevederilor art. 62 lit. n) din Codul fiscal, în această categorie se includ, dar nu sunt limitate:
    a) drepturile în bani primite de elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ;
    b) indemnizaţia lunară şi indemnizaţia suplimentară stabilită în raport cu anul de studiu şi funcţia îndeplinită pentru persoanele care urmează cursurile de formare a cadrelor militare şi militarilor în termen;
    c) indemnizaţia lunară primită de soldaţii profesionişti în perioada programului de instruire.

    (7) Prin cadru instituţionalizat menţionat la art. 62 lit. o) din codul fiscal se înţelege orice entitate care are ca obiect de activitate educaţia şcolară, universitară, pregătirea şi/sau perfecţionarea profesională, recunoscută de autorităţi ale statului român.
    (8) Veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură prevăzute la art. 62 lit. v) din Codul fiscal, sunt acordate prin legi speciale şi cuprind, printre altele:
    a) contravaloarea protezelor acordate gratuit pentru marii mutilaţi şi persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, a medicamentelor gratuite, accesului gratuit la sanatorii şi baze de tratament aparţinând Ministerului Sănătăţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi altor instituţii potrivit legii;
    b) contravaloarea transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun şi altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) contravaloarea asistenţei medicale şi a medicamentelor acordate în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor, a transportului gratuit cu mijloacele de transport în comun şi pe calea ferată română, contravaloarea biletului gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică şi altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidenţa prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) contravaloarea călătoriilor gratuite pe calea ferată, gratuităţile pe mijloacele de transport în comun în mediul urban, a lemnelor de foc sau echivalent cărbuni, a asistenţei medicale gratuite în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării, a biletelor de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice, a protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a fotoliilor rulante, a aparatelor auditive şi implanturilor cardiace, mijloacelor moto şi auto speciale pentru persoanele cu handicap fizic şi altele asemenea, potrivit Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) contravaloarea transportului gratuit urban şi interurban, acordate, potrivit legii, pentru adulţii cu handicap accentuat sau grav, pentru asistenţii personali, asistenţii personali profesionişti şi însoţitorii acestora, precum şi pentru asistenţii personali şi însoţitorii copiilor cu handicap grav sau accentuat, asistenţă medicală gratuită în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Persoanele fizice prevăzute la art. 62 lit. v) din codul fiscal datorează impozit pe venit pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 61 din Codul fiscal.

    (9) Beneficiază de prevederile art. 62 lit. w) din codul fiscal următorii specialişti din domeniul sportiv: profesorii cu diplomă de licenţă sau de absolvire, instructorii şi managerii din domeniu, precum şi alte persoane calificate pentru asistenţă medicală, cercetare şi asistenţă ştiinţifică, organizare şi conducere tehnică şi alte ocupaţii complementare, potrivit reglementărilor în materie.
    (10) În categoria veniturilor neimpozabile menţionate la art. 62 lit. x) din Codul, fiscal se cuprind:
    a) premii obţinute la concursuri pe obiecte sau discipline de învăţământ, pe meserii, cultural-ştiinţifice, festivaluri, simpozioane, concursuri tehnico-ştiinţifice, premii obţinute la campionate şi concursuri sportive şcolare, naţionale şi internaţionale;
    b) contravaloarea avantajelor sub formă de masă, cazare şi transport;
    c) alte drepturi primite de participanţi cu ocazia acestor manifestări.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Cotele de impozitare
    4. În aplicarea prevederilor art. 64 din Codul fiscal, la determinarea impozitului anual/lunar, la plăţile anticipate cu titlu de impozit calculat pentru veniturile prevăzute la art. 61 din Codul fiscal, bazele de calcul al impozitului vor fi stabilite prin rotunjire la un leu, prin neglijarea fracţiunilor de până la 50 de bani inclusiv sau prin majorarea fracţiunilor ce depăşesc 50 de bani.
    SECŢIUNEA a 4-a
    Perioada impozabilă
    5. (1) În aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) din Codul fiscal, anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale unui an calendaristic în care se realizează venituri.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul decesului contribuabilului, perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, cuprinzând numărul de luni din anul calendaristic până la data decesului.

    CAP. II
    Venituri din activităţi independente
    SECŢIUNEA 1
    Definirea veniturilor din activităţi independente
    6. (1) În aplicarea prevederilor art. 67 din Codul fiscal, se supun impozitului pe veniturile din activităţi independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual şi/sau într-o formă de asociere constituită potrivit dispoziţiilor legale şi care nu dă naştere unei persoane juridice, în vederea desfăşurării de activităţi în scopul obţinerii de venituri.
    (2) Exercitarea unei activităţi independente, reglementată prin art. 67 din Codul fiscal, presupune desfăşurarea acesteia cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu şi urmărind obţinerea de venituri.
    (3) O activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 din criteriile prevăzute la art. 7 pct. 3 din codul fiscal este o activitatea independentă.
    (4) Activităţile care generează venituri din activităţi independente cuprinse în cadrul art. 67 alin. (1) din codul fiscal sunt, cu titlu de exemplu:
    a) activităţi de producţie;
    b) activităţi de cumpărare efectuate în scopul revânzării;
    c) organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive şi altele asemenea;
    d) activităţi al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agenţie, de agent de asigurare şi alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului civil, precum şi a altor acte normative, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul;
    e) vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate;
    f) activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, şi altele asemenea;
    g) transport de bunuri şi de persoane;
    h) activităţi de prestări de servicii.

    (5) Veniturile reglementate la art. 67 din codul fiscal obţinute din valorificarea în regim de consignaţie sau prin vânzare directă către agenţi economici şi alte instituţii a bunurilor rezultate în urma unei prelucrări sau procurate în scopul revânzării sunt considerate venituri din activităţi independente. În această situaţie consignatarul/cumpărătorul va solicita documente care atestă provenienţa bunurilor respective, precum şi cele care atestă desfăşurarea unei activităţi independente. Nu se încadrează în aceste prevederi bunurile din patrimoniul personal.
    (6) Persoanele fizice nerezidente sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obţinute din desfăşurarea în România, potrivit legii, a unei activităţi independente în conformitate cu reglementările art. 67 din Codul fiscal, printr-un sediu permanent.
    (7) În aplicarea art. 67 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice asociate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fără personalitate juridică, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societăţii civile profesionale, asupra venitului net distribuit.
    (8) În sensul art. 67 alin. (2) din Codul fiscal, în categoria venituri din profesii liberale sunt cuprinse, cu titlu de exemplu, veniturile obţinute de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate în condiţiile legii şi a îndeplinirii a cel puţin 4 din criteriile prevăzute la art. 7 pct. 3 din Codul fiscal.
    (9) Potrivit prevederilor art. 67 din Codul fiscal, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt venituri realizate din valorificarea drepturilor industriale, cum ar fi: invenţii, know-how, mărci înregistrate, francize şi altele asemenea, recunoscute şi protejate prin înscrisuri ale instituţiilor specializate, precum şi a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor. Veniturile de această natură se supun regulilor de determinare pentru veniturile din activităţi independente şi în situaţia în care drepturile respective fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licenţă, franciză şi altele asemenea, precum şi cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă, cum ar fi: remuneraţie directă, remuneraţie secundară, onorariu, redevenţă şi altele asemenea. Veniturile rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală prevăzute în mod expres în contractul încheiat între părţi reprezintă venituri din drepturi de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse în categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală şi veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumţia de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
    7. (1) Potrivit prevederilor art. 68 din Codul fiscal, în venitul brut se includ toate veniturile în bani şi în natură, cum ar fi: venituri din vânzarea de produse şi de mărfuri, venituri din prestarea de servicii şi executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii, şi orice alte venituri obţinute din exercitarea activităţii, inclusiv încasările efectuate în avans care se referă la alte exerciţii fiscale, precum şi veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilităţile băneşti aferente afacerii, din alte activităţi adiacente şi altele asemenea. În venitul brut se includ şi veniturile încasate ulterior încetării activităţii independente, pe baza facturilor emise şi neîncasate până la încetarea activităţii.
    Prin activităţi adiacente se înţelege toate activităţile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.

    (2) În venitul brut al afacerii se include şi suma reprezentând contravaloarea bunurilor şi drepturilor din patrimoniul afacerii care trec pe parcursul exercitării activităţii în patrimoniul personal al contribuabilului, operaţiune considerată din punct de vedere fiscal o înstrăinare. Evaluarea acestora se face la preţurile practicate pe piaţă sau stabilite prin expertiză tehnică.
    În cazul schimbării modalităţii de exercitare a unei activităţi, precum şi al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, în condiţiile continuării activităţii, se include în venitul brut al afacerii care urmează să se transforme/schimbe şi contravaloarea bunurilor şi drepturilor care trec în patrimoniul afacerii în care s-a transformat/schimbat.
    În cazul bunurilor şi al drepturilor amortizabile care trec în patrimoniul altei afaceri prin schimbarea modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, se aplică următoarele reguli:
    a) cele cu valoare rămasă de amortizat se înscriu în Registrul-inventar la această valoare, care constituie şi bază de calcul al amortizării;
    b) cele complet amortizate se înscriu în Registrul-inventar la valoarea stabilită prin expertiză tehnică sau la preţul practicat pe piaţă; pentru acestea nu se calculează amortizare şi valoarea acestora nu constituie cheltuială deductibilă din veniturile noii activităţi.

    În cazul bunurilor şi al drepturilor neamortizabile care trec în patrimoniul altei afaceri prin schimbarea modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, acestea se înscriu în Registrul-inventar la valoarea înscrisă în evidenţa contabilă din care provin şi nu constituie cheltuială deductibilă din veniturile noii activităţi.
    În cazul începerii unei activităţi ca urmare a schimbării modalităţii de exercitare a activităţii şi/sau transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, aporturile aduse în noul patrimoniu nu constituie venit brut.

    (3) În cazul schimbării modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfăşurată de contribuabil într-o formă de organizare prevăzută de lege.
    Venitul net anual/Pierderea anuală se determină prin însumarea venitului net/pierderii înregistrat/înregistrate în toate perioadele fiscale din anul fiscal în care a avut loc schimbarea şi/sau transformarea formei de exercitare a activităţii.
    Venitul net anual/Pierderea anuală se înscrie în declaraţia privind venitul realizat.
    Pierderea fiscală înregistrată în anul în care a avut loc schimbarea modalităţii de exercitare a activităţii şi/sau transformarea formei de exercitare a activităţii se reportează şi se compensează potrivit regulilor de reportare prevăzute la art. 118 din Codul fiscal.

    (4) Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidenţele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 68 alin. (4)-(7) din Codul fiscal.
    (5) Sunt cheltuieli deductibile, cu titlul de exemplu următoarele:
    a) cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar şi mărfuri;
    b) cheltuielile cu lucrările executate şi serviciile prestate de terţi;
    c) cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii pentru clienţi;
    d) chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă utilajelor şi altor instalaţii utilizate în desfăşurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere;
    e) dobânzile aferente creditelor bancare;
    f) cheltuielile cu comisioanele şi cu alte servicii bancare;
    g) cheltuielile cu primele de asigurare care privesc active corporale şi/sau necorporale, inclusiv pentru stocurile deţinute, precum şi primele de asigurare efectuate pentru asigurarea de risc profesional;
    h) cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile (activele) din patrimoniul personal/patrimoniul afacerii, când acestea reprezintă garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;
    i) cheltuielile poştale şi taxele de telecomunicaţii;
    j) cheltuielile cu energia şi apa;
    k) cheltuielile cu transportul de bunuri şi de persoane, altele decât cele prevăzute la art. 68 alin. (5) lit. j) din Codul fiscal;
    l) cheltuieli de natură salarială;
    m) cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;
    n) cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu prevederile art. 28 din Codul fiscal, după caz;
    o) valoarea rămasă neamortizată a bunurilor şi drepturilor amortizabile înstrăinate, determinată prin deducerea din preţul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării şi limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;
    p) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria/rata de leasing în cazul leasingului operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile în cazul leasingului financiar, stabilite în conformitate cu reglementările în materie privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;
    q) cheltuielile pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea contribuabilului şi a salariaţilor acestuia;
    r) cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea aferente bunurilor imobile care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii;
    s) cheltuielile ocazionate de participarea la congrese şi alte întruniri cu caracter profesional;
    t) cheltuielile efectuate pentru salariaţi pe perioada delegării/detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizaţiile plătite acestora, precum şi cheltuielile de transport şi cazare;
    u) cheltuielile de reclamă şi publicitate reprezintă cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare când reclama şi publicitatea se efectuează prin mijloace proprii. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
    v) contravaloarea cotei de 10% aplicată la venitul brut din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, datorată biroului de expertiză locală, potrivit legislaţiei privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară;
    w) alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor.
    Sunt cheltuieli deductibile şi cele efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor folosite pentru desfăşurarea afacerilor chiar dacă documentele sunt emise pe numele proprietarului, şi nu pe numele contribuabilului.

    (6) Limita echivalentului în euro a cheltuielilor deductibile limitat, prevăzută la art. 68 din Codul fiscal, se transformă în lei la cursul mediu comunicat de Banca Naţională a României pentru anul în care s-a efectuat plata.
    (7) În sensul prevederilor art. 68 alin. (7) lit. k) din Codul fiscal, regulile de deducere, termenii şi expresiile prevăzute, condiţiile în care vehiculele rutiere motorizate, supuse limitării fiscale, se consideră a fi utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii au semnificaţiile prevăzute la pct. 68 din normele metodologice date în aplicarea art. 298 alin. (6) din codul fiscal din titlul VII "Taxa pe valoarea adăugată".
    Dacă vehiculele respective nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii, se limitează la 50% dreptul de deducere a cheltuielilor efectuate conform art. 68 alin. (4) şi (5) din codul fiscal legate de aceste vehicule, cu excepţia cheltuielilor privind amortizarea pentru care se aplică regulile privind amortizarea prevăzute la art. 28 titlul II din Codul fiscal, după caz. În cadrul cheltuielilor supuse limitării fiscale se cuprind cheltuielile direct atribuibile fiecărui vehicul, inclusiv cele reprezentând: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecţiile tehnice periodice, rovinieta etc.
    În vederea acordării deductibilităţii integrale la calculul venitului net anual, justificarea utilizării vehiculelor se efectuează pe baza documentelor justificative şi prin întocmirea foii de parcurs care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.

    (8) În aplicarea prevederilor art. 68 din Codul fiscal, toate bunurile, drepturile şi obligaţiile aferente desfăşurării activităţii se înscriu în Registrul-inventar şi constituie patrimoniul afacerii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit
    8. (1) În sensul prevederilor art. 69 din Codul fiscal, pentru contribuabilii care realizează venituri din desfăşurarea activităţilor de producţie, comerţ şi prestări servicii cuprinse în nomenclatorul elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, venitul net se determină pe bază de norme anuale de venit. Pentru determinarea venitului net anual se aplică criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit. La stabilirea normelor anuale de venit de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, respectiv a municipiului Bucureşti vor fi consultate consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
    (2) În situaţia în care un contribuabil desfăşoară aceeaşi activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfăşurare a activităţii.
    (3) În cazul în care un contribuabil desfăşoară mai multe activităţi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit corectate potrivit criteriilor specifice.
    (4) Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară o activitate independentă ca întreprindere individuală, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit, cu respectarea prevederilor art. 69 din Codul fiscal.
    (5) În aplicarea art. 69 din Codul fiscal, în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma anuală de venit corespunzătoare fiecărui asociat din cadrul asocierii nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Pentru determinarea venitului net anual al fiecărui membru asociat se aplică criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit.
    (6) La stabilirea coeficienţilor de corecţie a normelor de venit se vor avea în vedere următoarele criterii:
    a) vadul comercial şi clientela;
    b) vârsta contribuabililor;
    c) timpul afectat desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (7) şi (8) al prezentei secţiuni;
    d) gradul de handicap sau de invaliditate a contribuabilului;
    e) activitatea se desfăşoară într-un spaţiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;
    f) realizarea de lucrări, prestarea de servicii şi obţinerea de produse cu material propriu sau al clientului;
    g) folosirea de maşini, dispozitive şi scule, acţionate manual sau de forţă motrice;
    h) caracterul sezonier al unor activităţi;
    i) durata concediului legal de odihnă;
    j) desfăşurarea activităţii cu salariaţi;
    k) contribuţia fiecărui asociat în cazul activităţii desfăşurate în cadrul unei asocieri;
    l) informaţiile cuprinse în declaraţia informativă depusă în scop de TVA potrivit prevederilor art. 324 din Codul fiscal;
    m) alte criterii specifice.
    Diminuarea normelor de venit ca urmare a îndeplinirii criteriului de vârstă a contribuabilului se operează începând cu anul următor celui în care acesta a împlinit numărul de ani care îi permite reducerea normei. Corectarea normelor de venit pentru contribuabilii care au şi calitatea de salariat sau îşi pierd această calitate se face începând cu luna următoare încheierii/desfacerii contractului individual de muncă.

    (7) Venitul net din activităţi independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, în sensul art. 69 din codul fiscal se reduce proporţional cu:
    a) perioada de la începutul anului şi până la momentul autorizării din anul începerii activităţii;
    b) perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, în situaţia încetării activităţii, la cererea contribuabilului.

    (8) Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării sau altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc proporţional cu perioada nelucrată, la cererea contribuabililor. În situaţia încetării activităţii în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, persoanele fizice autorizate şi asociaţiile fără personalitate juridică sunt obligate să înştiinţeze în scris, în termen de 5 zile, organele fiscale în a căror rază teritorială aceştia îşi desfăşoară activitatea.
    (9) Pentru contribuabilii impuşi pe bază de norme de venit, care îşi exercită activitatea o parte din an, în situaţiile prevăzute la alin. (7) şi (8) din prezenta secţiune, venitul net aferent perioadei efectiv lucrate se determină prin raportarea normei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se înmulţeşte cu numărul zilelor de activitate.
    În acest scop organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care va cuprinde date şi informaţii privind:
    a) situaţia care a generat corectarea normei de venit, cum ar fi: începutul/sfârşitul activităţii, întreruperea temporară, conform alin. (8) din prezenta secţiune şi altele asemenea;
    b) perioada în care nu s-a desfăşurat activitate;
    c) documentele justificative depuse de contribuabil;
    d) recalcularea normei, conform prezentului alineat.


    (10) Venitul net din activităţi independente desfăşurate de persoana fizică cu handicap grav sau accentuat, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, se reduce proporţional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului. Plăţile anticipate de impozit vor fi calculate pentru venitul net anual redus proporţional cu numărul de zile. Prevederea se aplică atât în cazul contribuabilului încadrat, în cursul perioadei impozabile, în gradul de handicap grav sau accentuat, cât şi în cazul contribuabilului care în cursul perioadei impozabile nu se mai încadrează în gradul de handicap respectiv, potrivit legii.
    (11) În sensul art. 69 din Codul fiscal, pentru contribuabilul care optează să fie impus pe bază de normă de venit şi care anterior a fost impus în sistem real, având investiţii în curs de amortizare, valoarea amortizării nu diminuează norma de venit. Veniturile realizate din valorificarea investiţiilor respective sau trecerea lor în patrimoniul personal în cursul perioadei de desfăşurare a activităţii sau în caz de încetare a activităţii majorează norma de venit proporţional cu valoarea amortizată în perioada impunerii în sistem real.
    În cazul contribuabilului impus pe bază de normă de venit, care pe perioada anterioară a avut impunere în sistem real şi a efectuat investiţii care au fost amortizate integral, veniturile din valorificarea sau trecerea acestora în patrimoniul personal ca urmare a încetării activităţii vor majora norma de venit.

    (12) În aplicarea prevederilor art. 69 din Codul fiscal, contribuabilii care în cursul anului fiscal îşi completează obiectul de activitate cu o altă activitate care nu este cuprinsă în nomenclator vor fi impuşi în sistem real, pentru veniturile realizate din întreaga activitate, de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilă.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală
    9. (1) Potrivit prevederilor art. 70 din Codul fiscal, venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferenţă între venitul brut şi comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuţii de colectare şi de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi, în următoarele situaţii:
    a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune;
    b) venituri din exercitarea dreptului de suită;
    c) venituri reprezentând remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

    (2) În sensul art. 70 din Codul fiscal, venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală cuprinde atât sumele încasate în cursul anului, cât şi reţinerile în contul plăţilor anticipate efectuate cu titlu de impozit.
    În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală se includ în venitul brut atât veniturile în bani, cât şi echivalentul în lei al veniturilor în natură. Evaluarea veniturilor în natură se face la preţul pieţei sau la preţul stabilit prin expertiză tehnică, la locul şi la data primirii acestora.

    (3) În cazul în care determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală se face pe bază de cote forfetare de cheltuieli, nu există obligativitatea înregistrării în evidenţa contabilă a cheltuielilor efectuate în scopul realizării venitului.
    Cheltuielile forfetare includ comisioanele şi alte sume care revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri drept plată a serviciilor prestate pentru gestiunea drepturilor de către aceştia din urmă către titularii de drepturi.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Opţiunea de a stabili venitul net anual utilizându-se datele din contabilitate
    10. În sensul art. 71 din Codul fiscal, opţiunea de a determina venitul net în sistem real se face astfel:
    a) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 69 alin. (1) din Codul fiscal, care au desfăşurat activitate în anul precedent şi au fost impuşi pe bază de norme de venit, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea acesteia până la data de 31 ianuarie inclusiv;
    b) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 69 alin. (1) din Codul fiscal, care încep activitatea în cursul anului fiscal, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea acesteia în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Reţinerea la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
    11. (1) Plătitorii veniturilor prevăzute la art. 72 alin. (1) din codul fiscal au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira în cursul anului fiscal impozitul reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat de contribuabili. Plata anticipată se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitul brut. Reţinerea impozitului reprezentând plată anticipată se efectuează din veniturile plătite în baza contractului încheiat în formă scrisă între plătitorul de venit şi beneficiarul venitului, contribuabil potrivit titlului IV din Codul fiscal.
    Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cărora le revine obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat, sunt, după caz:
    a) utilizatorii de opere, invenţii, know-how şi altele asemenea, în situaţia în care titularii de drepturi îşi exercită drepturile de proprietate intelectuală în mod personal, iar relaţia contractuală dintre titularul de drepturi de proprietate intelectuală şi utilizatorul respectiv este directă;
    b) organismele de gestiune colectivă sau alte entităţi, care, conform dispoziţiilor legale, au atribuţii de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, a căror gestiune le este încredinţată de către titulari. În această situaţie se încadrează şi producătorii şi agenţii mandataţi de titularii de drepturi, prin intermediul cărora se colectează şi se repartizează drepturile respective.


    (2) În sensul art. 72 din Codul fiscal, în situaţia în care sumele reprezentând venituri din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală se colectează prin mai multe organisme de gestiune colectivă sau prin alte entităţi asemănătoare, obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat revine organismului sau entităţii care efectuează plata către titularul de drepturi de proprietate intelectuală.
    (3) În cazul contribuabililor ale căror plăţi anticipate sunt calculate în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (1) din codul fiscal pentru veniturile de această natură realizate în alte condiţii, aceştia au obligaţia să le evidenţieze în contabilitate separat şi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate trimestriale, în conformitate cu art. 121 din Codul fiscal.

    CAP. III
    Venituri din salarii şi asimilate salariilor
    SECŢIUNEA 1
    Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor
    12. (1) În sensul art. 76 alin (1) şi (2) din Codul fiscal, veniturile brute din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, raport de serviciu, act de detaşare precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor statute speciale prevăzute de lege, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din:
    a) sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum şi pe baza actului de numire:
    (i) salariile de bază;
    (ii) sporurile şi adaosurile de orice fel;
    (iii) indemnizaţii pentru trecerea temporară în altă muncă, pentru reducerea timpului de muncă, pentru carantină, precum şi alte indemnizaţii de orice fel, altele decât cele menţionate la pct. 3 alin. (1), având aceeaşi natură;
    (iv) recompensele şi premiile de orice fel;
    (v) sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituţiile publice, cele reprezentând stimulentele acordate salariaţilor agenţilor economici;
    (vi) sumele primite pentru concediul de odihnă, cu excepţia sumelor primite de salariat cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariatului şi familiei sale necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă;
    (vii) sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă;
    (viii) valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de creşă, voucherelor de vacanţă, acordate potrivit legii;
    (ix) orice alte câştiguri în bani şi în natură, primite de la angajatori de către angajaţi, ca plată a muncii lor;

    b) indemnizaţiile, precum şi orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese sau numite în funcţie, potrivit legii, precum şi altora asimilate cu funcţiile de demnitate publică, determinate potrivit sistemului de stabilire a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică;
    c) drepturile personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare reprezentând solda lunară/salariul lunar acordat potrivit legii;
    d) sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, ajutoarele acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, precum şi ajutoarele sau plăţile compensatorii primite de poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare aflaţi în situaţii similare, acordate potrivit legislaţiei în materie.
    e) indemnizaţiile, primele şi alte asemenea sume acordate membrilor aleşi ai unor entităţi, cum ar fi: organizaţii sindicale, organizaţii patronale, alte organizaţii neguvernamentale;
    f) veniturile obţinute de condamnaţii care execută pedepse la locul de muncă;
    g) sumele plătite sportivilor ca urmare a participării în competiţii sportive, precum şi sumele plătite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti în domeniu pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive, de către structurile sportive cu care aceştia au relaţii contractuale de muncă, indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc, cu excepţia celor prevăzute la art. 62 lit. w) din Codul fiscal;
    h) compensaţii băneşti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă;
    i) sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii;
    j) indemnizaţii sau alte drepturi acordate angajaţilor cu ocazia angajării sau mutării acestora într-o altă localitate, stabilite potrivit contractelor de muncă, statutelor sau altor dispoziţii legale, cu excepţia celor prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. m) şi n) din Codul fiscal;
    k) indemnizaţii prevăzute în contractul de muncă plătite de angajator pe perioada suspendării contractului de muncă ca urmare a participării la cursuri sau la stagii de formare profesională ce presupune scoaterea integrală din activitate, conform legii;
    l) indemnizaţii lunare brute şi alte avantaje de natură salarială acordate membrilor titulari, corespondenţi şi membrilor de onoare ai Academiei Române;
    m) indemnizaţii primite la data încetării raporturilor de serviciu;
    n) remuneraţia plătită avocatului coordonator numit/ales pentru activitatea de coordonare desfăşurată în cadrul societăţii civile profesionale de avocaţi şi societăţii profesionale cu răspundere limitată, potrivit legii;
    o) ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă;
    p) indemnizaţia lunară acordată, potrivit reglementărilor în vigoare, soţilor sau soţiilor cadrelor militare mutate într-o altă garnizoană, care au fost încadrate în muncă şi au întrerupt activitatea datorită mutării împreună cu soţii sau soţiile, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei activităţi autorizate aducătoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni de la data mutării cadrului militar;
    q) orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură.
    În categoria persoanelor juridice fără scop patrimonial prevăzute la art. 76 alin. (2) lit. b) se cuprind, cu titlu de exemplu, entităţi, persoane juridice, care potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare desfăşoară activităţi nonprofit, cum ar fi: asociaţii, fundaţii, partide politice, organizaţii patronale, organizaţii sindicale, case de ajutor reciproc, culte religioase.


    (2) Avantajele în bani şi în natură prevăzute la art. 76 alin. (3) din codul fiscal sunt considerate a fi orice foloase primite de angajat de la terţi sau ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă ori a unei relaţii contractuale între părţi, după caz.
    (3) La stabilirea venitului impozabil se au în vedere şi avantajele primite de persoana fizică, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (3) din Codul fiscal, cum ar fi:
    a) folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii, în scop personal;
    b) acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrică, termică şi altele;
    c) abonamentele la radio şi televiziune, pentru mijloacele de transport, abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice;
    d) permisele de călătorie pe diverse mijloace de transport;
    e) cadourile, inclusiv tichetele cadou primite cu diverse ocazii, cu excepţia celor menţionate la art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal;
    f) contravaloarea folosinţei unei locuinţe în scop personal şi a cheltuielilor conexe de întreţinere, cum sunt cele privind consumul de apă, consumul de energie electrică şi termică şi altele asemenea, cu excepţia celor prevăzute în mod expres la art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal;
    g) cazarea şi masa acordate în unităţi proprii de tip hotelier;
    h) contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de o altă entitate (angajator), pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari, cu excepţia primelor de asigurare obligatorii potrivit legislaţiei în materie şi cele care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal.
    Tratamentul fiscal al avantajului reprezentând contravaloarea primelor de asigurare este următorul:
    a) pentru beneficiarii care obţin venituri salariale şi asimilate salariilor de la suportatorul primelor de asigurare acestea sunt impuse prin cumularea cu veniturile de această natură ale lunii în care sunt plătite primele de asigurare;
    b) pentru alţi beneficiari care nu au o relaţie generatoare de venituri salariale şi asimilate salariilor cu suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse în conformitate cu prevederile art. 114 din Codul fiscal;
    c) contravaloarea contribuţiilor la un fond de pensii facultative potrivit legii, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari, cu excepţia celor care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 76 alin (4) lit. ş) din codul fiscal sunt impuse prin cumularea cu veniturile de natură salarială ale lunii în care sunt plătite.

    Avantajele în bani pot fi sumele primite pentru procurarea de bunuri şi servicii, precum şi sumele acordate pentru distracţii sau recreere.
    Avantajele în bani şi echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile, indiferent de forma organizatorică a entităţii care le acordă.
    Fac excepţie veniturile care sunt expres menţionate ca fiind neimpozabile, în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 76 alin. (4) din Codul fiscal.

    (4) Veniturile în natură, precum şi avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la preţul pieţei la locul şi data acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parţială sunt evaluate ca diferenţă între preţul pieţei la locul şi data acordării avantajului şi suma reprezentând plata parţială.
    (5) Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:
    a) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicându-se un procent de 1,7% pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia. În cazul în care vehiculul este închiriat de la o terţă persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;
    b) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a locuinţei primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafeţele locative deţinute de stat. Avantajele conexe, cum ar fi: apă, gaz, electricitate, cheltuieli de întreţinere şi reparaţii şi altele asemenea, sunt evaluate la valoarea lor efectivă;
    c) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul şi locuinţa se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsură specifică sau la nivelul preţului practicat pentru terţi.

    (6) Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosinţă mixtă se face astfel:
    a) pentru vehicule evaluarea se face conform alin. (5) lit. a), iar avantajul se determină proporţional cu numărul de kilometri parcurşi în interes personal din totalul kilometrilor;
    b) pentru alte bunuri evaluarea se face conform prevederilor alin. (5) şi avantajul se determină proporţional cu numărul de metri pătraţi folosiţi pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal.

    (7) Nu sunt considerate avantaje:
    a) contravaloarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun pentru angajaţii a căror activitate presupune deplasarea frecventă în interiorul localităţii;
    b) reducerile de preţuri practicate în scopul vânzării, de care pot beneficia clienţii persoane fizice;
    c) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice efectuate, precum şi utilizarea autoturismului de serviciu pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
    d) diferenţele de tarif la cazare în locaţiile reprezentând amenajări recreative şi sportive din dotarea instituţiilor publice de care beneficiază personalul propriu, conform legii;
    e) primele de asigurare aferente contractelor de asigurare civilă profesională pentru administratori/directori, încheiate şi suportate de societate pentru care desfăşoară activitatea, potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) cazarea gratuită în centrele de refacere a capacităţii de muncă/cabanele militare pentru personalul armatei, potrivit legii.

    (8) Angajatorul stabileşte partea corespunzătoare din convorbirile telefonice reprezentând folosinţa în scop personal, care reprezintă avantaj impozabil, în condiţiile art. 76 alin. (3) din Codul fiscal, şi se va impozita prin cumulare cu veniturile salariale ale lunii în care salariatul primeşte acest avantaj. În acest scop angajatorul stabileşte limita convorbirilor telefonice aferente sarcinilor de serviciu pentru fiecare post telefonic, urmând ca ceea ce depăşeşte această limită să fie considerat avantaj în natură, în situaţia în care salariatului în cauză nu i sa imputat costul convorbirilor respective.
    (9) La evaluarea avantajului folosirii în scop personal a vehiculului din patrimoniul angajatorului cu folosinţă mixtă, pus la dispoziţie unui angajat, nu se iau în considerare distanţa dus-întors de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă/locul desfăşurării activităţii, precum şi cheltuielile efectuate pentru realizarea sarcinilor de serviciu.
    (10) În aplicarea prevederilor art. 76 alin. (4) lit. a), ajutoarele de înmormântare sunt venituri neimpozabile atât în cazul angajatului, cât şi în cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de muncă sau prevederilor din legi speciale.
    (11) În sensul prevederilor art. 76 alin. (4) lit. a) din codul fiscal limita de 150 lei se aplică separat pentru cadourile, inclusiv tichetele cadou, acordate pentru fiecare ocazie din cele prevăzute, pentru fiecare angajat şi pentru fiecare copil minor al angajatului, chiar şi în cazul în care părinţii lucrează la acelaşi angajator. Partea care depăşeşte limita de 150 lei reprezintă venit impozabil din salarii.
    (12) Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile primite de persoanele fizice în baza unor legi speciale şi finanţate din buget, cu respectarea destinaţiilor şi cuantumului prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. a) paragrafele 1 şi 2 din Codul fiscal, cum ar fi:
    a) ajutorul acordat soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor, în cazul decesului personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;
    b) ajutorul suplimentar, în cuantum de două solde lunare/salarii de bază brute, acordat la decesul cadrelor militare în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

    (13) În sensul prevederilor art. 76 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în categoria drepturilor de hrană acordate de angajatori angajaţilor, potrivit legii, se cuprind:
    a) alocaţiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanţă, internă şi internaţională, diferenţiată pe categorii de acţiuni;
    b) contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentaţiei de efort necesare în perioada de pregătire;
    c) drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi valoarea financiară a normei de hrană, atunci când nu beneficiază de drepturi în natură, acordată personalului militar şi civil, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    d) alte drepturi de această natură primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocaţia de hrană zilnică pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave; alocaţia zilnică de hrană pentru consumurile colective din unităţile bugetare şi din regiile autonome/societăţile cu specific deosebit; alocaţia de hrană acordată donatorilor onorifici de sânge; alocaţia de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice şi altele asemenea.

    (14) În aplicarea prevederilor art. 76 alin. (4) lit. d) prin locuinţe acordate ca urmare a specificităţii activităţii se înţelege acele locuinţe asigurate angajaţilor când activitatea se desfăşoară în locuri izolate, precum staţiile meteo, staţiile pentru controlul mişcărilor seismice, sau în condiţiile în care este solicitată prezenţa permanentă pentru supravegherea unor instalaţii, utilaje şi altele asemenea.
    (15) Potrivit prevederilor art. 76 alin. (4) lit. f), nu sunt venituri impozabile:
    a) contravaloarea echipamentelor tehnice primite de angajat sub formă de aparatură, dispozitive, unelte, alte mijloace asemănătoare, necesare în procesul muncii;
    b) contravaloarea echipamentului individual de protecţie cu care este dotat fiecare participant în procesul muncii pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc;
    c) contravaloarea echipamentului individual de lucru care cuprinde mijloacele primite de un angajat în vederea utilizării lor în timpul procesului muncii pentru a-i proteja îmbrăcămintea şi încălţămintea;
    d) contravaloarea alimentaţiei de protecţie primite în mod gratuit de persoanele fizice care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare;
    e) contravaloarea materialelor igienico-sanitare primite în mod gratuit de persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită;
    f) contravaloarea medicamentelor primite de cadrele militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în activitate, sportivi, personalul navigant şi alte categorii de personal, potrivit legii;
    g) contravaloarea echipamentului şi a materialelor de resortul echipamentului, cum ar fi: materiale de spălat şi de igienă, materiale de gospodărie, materiale pentru atelierele de reparaţii şi întreţinere, rechizite şi furnituri de birou, primite în mod gratuit de personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, în condiţiile legii;
    h) valoarea financiară anuală a normelor de echipare, valoarea financiară a drepturilor de echipament, precum şi materiale de resortul echipamentului în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională;
    i) altele asemenea.

    (16) În aplicarea prevederilor art. 76 alin. (4) lit. h), în categoria cheltuielilor de delegare şi detaşare se cuprind cheltuielile cu transportul, cazarea, precum şi indemnizaţia de delegare şi de detaşare în ţară şi în străinătate, stabilite în condiţiile prevăzute de lege sau în contractul de muncă aplicabil.
    (17) În sensul prevederilor art. 76 alin. (4) lit. m), prin cheltuieli de mutare în interesul serviciului se înţelege cheltuielile cu transportul personal şi al membrilor de familie ai angajatului, precum şi al bunurilor din gospodărie, cu ocazia mutării salariatului într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în situaţia în care, potrivit legii, se decontează de angajator.
    (18) În aplicarea prevederilor art. 76 alin. (4) lit. n), sunt considerate venituri neimpozabile:
    a) indemnizaţia de instalare acordată elevilor şi studenţilor militari la absolvirea instituţiilor de învăţământ militar;
    b) indemnizaţia de mutare acordată personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu;
    c) indemnizaţiile de instalare şi mutare primite de beneficiarii de astfel de venituri, acordate în conformitate cu prevederile legilor speciale.

    (19) În aplicarea prevederilor art. 76 alin. (4) lit. o) din Codul fiscal, veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile şi nu se declară în România potrivit prevederilor Codului fiscal.
    (20) Veniturile din salarii obţinute de contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal pentru activitatea desfăşurată într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România sunt impozabile în România dacă persoana fizică este prezentă în acel stat pentru o perioadă care nu depăşeşte perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care se desfăşoară activitatea şi veniturile din salarii nu sunt suportate de un sediu permanent al angajatorului care este rezident în România.
    (21) În situaţia în care contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal care au desfăşurat activitatea dependentă în alt stat pentru o perioadă mai mică decât perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care se desfăşoară activitatea îşi prelungesc ulterior perioada de şedere în statul respectiv peste perioada prevăzută de convenţie, dreptul de impunere asupra veniturilor din salarii revine statului străin.
    După expirarea perioadei prevăzute în convenţie, angajatorul care este rezident în România sau are sediul permanent în România nu mai calculează, nu mai reţine şi nu mai virează impozitul pe venitul din salarii. Contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal datorează în statul străin impozit din prima zi pentru veniturile realizate ca urmare a desfăşurării activităţii în acel stat.

    (22) Pentru veniturile din salarii obţinute de contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal pentru activitatea desfăşurată într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, dreptul de impunere revine statului străin dacă persoana fizică este prezentă în acel stat pentru o perioadă care depăşeşte perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care se desfăşoară activitatea. În această situaţie, angajatorul care este rezident în România sau are sediul permanent în România şi care efectuează plata veniturilor din salarii către contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal nu are obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venitul din salarii, întrucât dreptul de impunere revine statului străin în care persoana fizică îşi desfăşoară activitatea.
    (23) În situaţia în care contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal urmează să desfăşoare activitatea dependentă în alt stat într-o perioadă mai mare decât perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care se desfăşoară activitatea, dar detaşarea acestora încetează înainte de perioada prevăzută în convenţie, dreptul de impunere a veniturilor din salarii revine statului român, astfel:
    a) în situaţia în care persoana fizică îşi continuă relaţia contractuală generatoare de venituri din salarii cu angajatorul, veniturile aferente perioadelor anterioare pentru care nu s-a calculat, nu s-a reţinut şi nu s-a virat impozitul pe salarii se impun separat faţă de drepturile lunii curente, prin aplicarea cotei de impozit asupra bazei de calcul determinate separat pentru fiecare lună. Impozitul astfel calculat se reţine de către angajator din veniturile din salarii începând cu luna încetării detaşării şi până la lichidarea impozitului. Impozitul se recuperează într-o perioadă cel mult egală cu perioada în care persoana fizică a fost detaşată în străinătate.
    Angajatorul, la solicitarea autorităţii fiscale, prezintă documente care atestă încetarea detaşării, respectiv documentul/documente care atestă data sosirii în România a persoanei detaşate;

    b) în situaţia în care persoana fizică nu mai are relaţii contractuale generatoare de venituri din salarii cu angajatorul şi acesta din urmă nu poate efectua reţinerea diferenţelor de impozit, regularizarea impozitului datorat de persoana fizică se realizează de către organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind veniturile realizate din străinătate.

    (24) Pentru veniturile din salarii obţinute de contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal pentru activitatea desfăşurată într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România prin sediul său permanent stabilit în statul în care persoana fizică îşi desfăşoară activitatea şi salariul este suportat de către acest sediu permanent, dreptul de impunere revine statului străin indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate.
    (25) Pentru veniturile din salarii obţinute de contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal pentru activitatea desfăşurată într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau persoanele respective nu sunt vizate de o convenţie de evitare a dublei impuneri şi care sunt plătiţi de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, dreptul de impunere revine statului român, indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Deducere personală
    13. (1) În sensul art. 77 din Codul fiscal, deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, în limita venitului realizat.
    Deducerea personală este stabilită în funcţie de venitul brut lunar din salarii realizat la funcţia de bază de către contribuabil şi numărul de persoane aflate în întreţinerea acestuia.

    (2) Obligaţia stabilirii persoanelor aflate în întreţinerea contribuabilului în funcţie de care se atribuie deducerea personală este în sarcina plătitorului de venit din salarii, la funcţia de bază.
    Persoana aflată în întreţinere poate avea sau nu domiciliu comun cu contribuabilul în a cărui întreţinere se află.
    Sunt considerate persoane aflate în întreţinere soţul/soţia contribuabilului, copiii acestuia, precum şi alţi membri de familie până la gradul al doilea inclusiv.

    (3) În sensul art. 77 alin. (3) din Codul fiscal, în categoria "alt membru de familie aflat în întreţinere" se cuprind rudele contribuabilului şi ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv.
    (4) Sunt considerate persoane aflate în întreţinere militarii în termen, studenţii şi elevii militari ai instituţiilor de învăţământ militare şi civile, peste vârsta de 18 ani, dacă veniturile obţinute sunt mai mici sau egale cu 300 lei lunar.
    (5) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele majore condamnate, care execută pedepse privative de libertate.
    (6) Copilul minor este considerat întotdeauna întreţinut, cu excepţia celor încadraţi în muncă, indiferent dacă se află în unităţi speciale sanitare sau de protecţie specială şi altele asemenea, precum şi în unităţi de învăţământ, inclusiv în situaţia în care costul de întreţinere este suportat de aceste unităţi. În acest caz eventualele venituri obţinute de copilul minor nu se au în vedere la încadrarea în venitul de 300 lei lunar.
    Pentru copilul minor aflat în întreţinerea părinţilor sau a tutorelui, deducerea personală se acordă fiecăruia dintre părinţi, respectiv tutorelui.
    Pentru copilul minor provenit din căsătorii anterioare, dreptul la deducerea personală revine părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul şi unuia dintre soţi care formează noua familie.
    Pentru copilul minor pentru care s-a dispus plasamentul, în condiţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul de a fi preluat ca persoană aflată în întreţinere pentru acest copil se acordă:
    a) persoanei căreia i s-a dat în plasament copilul; sau
    b) ambilor soţi care formează familia căreia i s-a dat în plasament copilul.

    În situaţia în care într-o familie sunt mai mulţi copii aflaţi în întreţinere, cu excepţia copiilor minori, aceştia vor fi preluaţi în întreţinerea unuia dintre părinţi conform înţelegerii dintre părţi. În aceste situaţii contribuabilii vor prezenta plătitorului de venit fie o declaraţie pe propria răspundere din partea soţului/soţiei, fie o adeverinţă emisă de plătitorul de venit din salarii al acestuia/acesteia, după caz, din care să rezulte numărul şi identitatea copiilor care sunt preluaţi în întreţinere de fiecare soţ/soţie.
    Copilul minor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, încadrat în muncă în condiţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, devine contribuabil şi beneficiază de deducerea personală, situaţie în care, pentru perioada respectivă, părinţii nu mai beneficiază de deducerea personală.
    Verificarea încadrării veniturilor acestor persoane în sumă de 300 lei lunar se realizează prin compararea acestui plafon cu veniturile brute realizate de persoana fizică aflată în întreţinere.

    (7) În cursul anului fiscal, în cazul în care angajatul obţine venituri la funcţia de bază, pentru a stabili dreptul acestuia la deducere pentru persoane aflate în întreţinere, se compară venitul lunar realizat de persoana aflată în întreţinere cu suma de 300 lei lunar, astfel:
    a) în cazul în care persoana aflată în întreţinere realizează venituri lunare de natura pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor şi altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana întreţinută rezultă din însumarea tuturor drepturilor de această natură realizate într-o lună;
    b) în cazul în care venitul este realizat sub formă de câştiguri la jocuri de noroc, premii la diverse competiţii, dividende, dobânzi şi altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana fizică aflată în întreţinere se determină prin împărţirea venitului realizat la numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, exclusiv luna de realizare a venitului;
    c) în cazul în care persoana întreţinută realizează atât venituri lunare, cât şi aleatorii, venitul lunar se determină prin însumarea acestor venituri.
    La stabilirea venitului lunar, în sumă de 300 lei, al persoanei aflate în întreţinere nu se iau în calcul veniturile prevăzute la art. 62 lit. o), w), x) şi/sau pensiile de urmaş cuvenite conform legii, precum şi prestaţiile sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (8) Dacă venitul unei persoane aflate în întreţinere depăşeşte 300 lei lunar, ea nu este considerată întreţinută.
    În funcţie de venitul lunar al persoanei întreţinute, plătitorul veniturilor din salarii va proceda după cum urmează:
    a) în situaţia în care una dintre persoanele aflate în întreţinere, pentru care contribuabilul beneficiază de deducere personală, obţine în cursul anului un venit lunar mai mare de 300 lei lunar, plătitorul veniturilor din salarii va reconsidera nivelul deducerii personale corespunzătoare pentru persoanele rămase în întreţinere începând cu luna următoare celei în care a fost realizat venitul, indiferent de data la care se face comunicarea către angajator/plătitor;
    b) în situaţia în care contribuabilul solicită acordarea deducerii personale pentru persoana aflată în întreţinere ca urmare a situării venitului lunar al acesteia din urmă sub 300 lei lunar, plătitorul de venituri din salarii va începe acordarea deducerii personale reconsiderate pentru persoana în întreţinere odată cu plata drepturilor lunare ale lunii în care contribuabilul a depus documentele justificative.


    (9) Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la plătitorul de venituri din salarii o declaraţie pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
    a) datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
    b) datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreţinere (numele şi prenumele, codul numeric personal).
    În ceea ce priveşte copiii aflaţi în întreţinere care nu sunt minori, la această declaraţie contribuabilul care realizează venituri din salarii va anexa şi adeverinţa de la plătitorul de venituri din salarii a celuilalt soţ sau declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală pentru acel copil.

    (10) Declaraţia pe propria răspundere a persoanei aflate în întreţinere, cu excepţia copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
    a) datele de identificare a persoanei aflate în întreţinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
    b) datele de identificare a contribuabilului care beneficiază de deducerea personală corespunzătoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
    c) acordul persoanei întreţinute ca întreţinătorul să o preia în întreţinere;
    d) nivelul şi natura venitului persoanei aflate în întreţinere, inclusiv menţiunea privind suprafeţele de teren agricol şi silvic deţinute, precum şi declaraţia cu privire la desfăşurarea de activităţi agricole, silvicultură şi/sau piscicultură;
    e) angajarea persoanei aflate în întreţinere de a comunica persoanei care contribuie la întreţinerea sa orice modificări în situaţia venitului realizat.
    Declaraţiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale nu se emit ca formulare tipizate.

    (11) Contribuabilul va prezenta plătitorului de venituri din salarii documentele justificative care să ateste persoanele aflate în întreţinere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naştere ale copiilor, adeverinţa de venit a persoanei întreţinute sau declaraţia pe propria răspundere şi altele. Documentele vor fi prezentate în original şi în copie, plătitorul de venituri din salarii păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.
    (12) Dacă la un contribuabil intervine o schimbare care are influenţă asupra nivelului reprezentând deducerea personală acordată şi această schimbare duce la diminuarea deducerii personale, contribuabilul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs evenimentul care a generat modificarea, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul.
    (13) În situaţia în care depunerea documentelor justificative privind acordarea deducerii personale se face ulterior apariţiei evenimentului care modifică, în sensul majorării, nivelul acesteia, angajatorul/plătitorul de venituri din salarii va acorda deducerea personală reconsiderată odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii în care contribuabilul a depus toate documentele justificative.
    (14) Deducerea personală nu se fracţionează în funcţie de numărul de ore în cazul veniturilor realizate în baza unui contract de muncă cu timp parţial, la funcţia de bază.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Determinarea impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor
    14. (1) Venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună conform art. 76 alin. (1)-(3) din codul fiscal de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
    Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi pe teritoriul României sunt considerate venituri din salarii realizate din România sumele primite de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în România, precum şi de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, indiferent unde este primită suma.

    (2) Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează un impozit lunar final, calculat şi reţinut de către plătitorul de venituri.
    Pentru impunerea veniturilor din salarii se utilizează cota de impozit de 16%, luându-se în calcul pentru determinarea bazei de calcul a impozitului la funcţia de bază şi deducerea personală stabilită potrivit art. 77 din Codul fiscal, după caz.

    (3) Drepturile salariale acordate în natură, precum şi avantajele acordate angajaţilor se evaluează conform pct. 12 alin. (4)-(6) şi se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor şi avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.
    (4) Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor cadou, voucherelor de vacanţă, acordate potrivit legii, luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite.
    (5) Transformarea în lei a sumelor obţinute, potrivit legii, în valută, reprezentând venituri din salarii realizate în România, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, astfel:
    a) în situaţia în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau în cazul încetării raporturilor de muncă, se utilizează cursul de schimb valutar în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata; sau
    b) în celelalte cazuri, cursul de schimb valutar în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi.

    (6) Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, cota de impozit de 16% se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:
    a) pentru veniturile obţinute la locul unde se află funcţia de bază, ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii în România sau în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, precum şi, după caz, a contribuţiei individuale la bugetul de stat datorată potrivit legii, şi următoarele:
    (i) deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
    (ii) cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
    (iii) contribuţiile la fondurile de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro;
    (iv) primele de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro.
    Deducerea contribuţiilor reţinute pentru fonduri de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative se realizează numai pe baza documentelor privind calificarea fondurilor de pensii facultative respective, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la solicitarea angajatorului.
    Pe parcursul anului plătitorul de venituri din salarii cumulează sumele în euro, prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. (iii) şi (iv) din Codul fiscal, şi verifică încadrarea în plafonul deductibil prevăzut de lege. Pentru verificarea încadrării în plafonul anual, cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul leu/euro comunicat de Banca Naţională a României, în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile salariale.
    În cazul în care un angajat care obţine venituri din salarii la funcţia de bază se mută în cursul anului la un alt angajator, verificarea încadrării în plafonul anual a sumelor reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative şi primele de asigurare voluntară de sănătate, pentru care se acordă deducerea, se efectuează în baza documentelor justificative eliberate de către angajatorul anterior prin care se atestă nivelul deducerilor acordate până la momentul mutării;

    b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii în România sau în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, precum şi, după caz, a contribuţiei individuale la bugetul de stat datorată potrivit legii, pe fiecare loc de realizare a acestora.
    Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma:
    (i) drepturilor de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării raporturilor de muncă;
    (ii) sumelor reprezentând drepturile prevăzute la pct. 12 alin. (1) lit. d) şi i);
    (iii) veniturilor prevăzute la pct. 12 alin. (1) lit. n).

    În sensul prevederilor art. 78 alin. (2) din Codul fiscal, prin instrumente juridice internaţionale se înţelege regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi acordurile şi convenţiile în domeniul securităţii sociale la care România este parte.


    (7) În cazul sumelor plătite direct de către angajat care are calitatea de participant la un fond de pensii facultative, pentru determinarea bazei de calcul al impozitului pe veniturile din salarii, contribuţiile la fondurile de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la fondurile de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, plătite se deduc din veniturile lunii în care s-a efectuat plata contribuţiei, în limita venitului realizat, pe baza documentelor justificative emise de către fondul de pensii facultative. Deducerea acestor contribuţii se realizează numai pe baza documentelor privind calificarea fondurilor de pensii facultative respective, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la solicitarea angajatului.
    (8) În cazul sumelor plătite direct de către angajat, membru de sindicat, pentru determinarea bazei de calcul al impozitului pe veniturile din salarii, cotizaţia sindicală plătită se deduce, în limitele stabilite potrivit legii, din veniturile lunii în care s-a efectuat plata cotizaţiei, pe baza documentelor justificative emise de către organizaţia de sindicat.
    (9) În scopul determinării impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se află funcţia de bază se înţelege:
    a) pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, locul unde are încheiat contractul individual de muncă sau alte documente specifice, potrivit legii;
    b) în cazul în care activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi angajatori, locul declarat de persoanele fizice angajate. Angajatul are obligaţia să declare numai angajatorului la care a ales funcţia pe care o consideră de bază, pentru un singur loc de muncă, prin depunerea declaraţiei pe propria răspundere. Declaraţia pe propria răspundere nu reprezintă un formular tipizat.
    Funcţia de bază poate fi declarată de angajat şi la locul de muncă la care acesta realizează venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. La schimbarea locului unde se află funcţia de bază, angajatul are obligaţia depunerii unei declaraţii pe propria răspundere de renunţare la funcţia de bază la angajatorul ales iniţial.

    (10) Suma care reprezintă prima de vacanţă sau o parte din aceasta se cumulează cu veniturile de natură salarială ale lunii în care se plăteşte această primă.
    (11) Indemnizaţiile aferente concediilor de odihnă se defalcă pe lunile la care se referă şi se impun cumulat cu veniturile realizate în aceste luni.
    (12) Contribuţiile sociale obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar potrivit alin. (6) pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii sunt cele datorate potrivit reglementărilor în domeniu, astfel:
    a) contribuţia individuală de asigurări sociale;
    b) contribuţia individuală pentru asigurările sociale de sănătate;
    c) contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
    d) alte contribuţii individuale obligatorii stabilite prin lege.


    SECŢIUNEA a 4-a
    Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinaţiei unei sume din impozit
    15. În înţelesul art. 79 din Codul fiscal, în categoria entităţilor nonprofit se cuprind, de exemplu: asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale, patronatele, camerele de comerţ, partidele politice, asociaţiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare, desfăşoară activităţi nonprofit, iar sumele primite din impozit sunt folosite în acest scop.
    SECŢIUNEA a 5-a
    Termenul de plată a impozitului
    16. (1) În sensul art. 80 veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor şi avantajelor în natură se reţine din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeaşi lună.
    (2) Impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor se calculează şi se reţine lunar de angajatori/plătitori pe baza statelor de salarii/plată.
    (3) Calculul şi reţinerea impozitului lunar se efectuează de către plătitori, la data ultimei plăţi a veniturilor din salarii aferente fiecărei luni, conform prevederilor art. 78 din Codul fiscal, indiferent dacă veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sau sub formă de avans şi lichidare.
    În situaţia în care în cursul unei luni se efectuează plăţi de venituri cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă neefectuat şi altele asemenea, reprezentând plăţi intermediare, impozitul se calculează şi se reţine la fiecare plată, prin aplicarea cotei asupra plăţilor intermediare diminuate cu contribuţiile sociale obligatorii, după caz.
    La data ultimei plăţi a drepturilor salariale aferente unei luni impozitul se calculează potrivit art. 78 din Codul fiscal, asupra veniturilor totale din luna respectivă, prin cumularea drepturilor salariale respective cu plăţile intermediare.
    Impozitul de reţinut la această dată reprezintă diferenţa dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale şi suma impozitelor reţinute la plăţile intermediare.

    (4) În cazul în care un angajat care obţine venituri din salarii la funcţia de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare sursă de venit (loc de realizare a venitului).
    Deducerea personală se acordă numai de primul angajator, în limita veniturilor realizate în luna respectivă, până la data lichidării.
    Dacă reangajarea are loc în aceeaşi lună cu lichidarea, la stabilirea bazei de calcul pentru determinarea impozitului lunar aferent veniturilor realizate în această lună de la angajatorul următor nu se va lua în calcul deducerea personală.

    (5) Impozitul calculat şi reţinut lunar se virează la bugetul de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri din salarii
    17. (1) În aplicarea prevederilor art. 81 declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit se completează de plătitorul de venit şi se depun la organul fiscal la care plătitorul de venit este înregistrat în evidenţă fiscală.
    (2) Declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit pentru angajaţii care au fost detaşaţi la o altă entitate se completează de către angajator sau de către plătitorul de venituri din salarii în cazul în care angajatul detaşat este plătit de entitatea la care a fost detaşat.
    (3) În situaţia în care plata venitului salarial se face de entitatea la care angajaţii au fost detaşaţi, angajatorul care a detaşat comunică plătitorului de venituri din salarii la care aceştia sunt detaşaţi date referitoare la deducerea personală la care este îndreptăţit fiecare angajat.
    Pe baza acestor date plătitorul de venituri din salarii la care angajaţii au fost detaşaţi întocmeşte statele de salarii şi calculează impozitul, în scopul completării declaraţiei privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit.

    (4) Fiecare angajator/plătitor de venituri din salarii şi asimilate salariilor este obligat, potrivit prevederilor art. 78 alin. (5) din Codul fiscal, să determine impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil, prin însumarea impozitului aferent venitului fiecărei luni din anul fiscal, indiferent de numărul de luni în care contribuabilul a realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor de la acesta.
    (5) Plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor au obligaţia de a completa declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit şi pentru veniturile din salarii plătite angajaţilor pentru activitatea desfăşurată de aceştia în străinătate, indiferent dacă impozitul aferent acestor venituri a fost sau nu calculat, reţinut şi virat. La completarea declaraţiei, plătitorii de venituri din salarii identifică persoanele care în cursul anului precedent au desfăşurat activitate salariată în străinătate.
    (6) Pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 82 din codul fiscal care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi pentru care plătitorul de venituri nu a optat să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului aferent acestor venituri, obligaţia determinării impozitului anual pe venitul din salarii, pe sursa respectivă, revine contribuabilului.
    (7) În situaţia în care se constată elemente care generează modificarea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor şi/sau a bazei de impunere aferente veniturilor unei persoane fizice, pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calculul impozitului lunar, recalcularea drepturilor respective şi stabilirea diferenţelor de impozit constatate se efectuează pentru luna la care se referă, iar diferenţele de impozit rezultate vor majora/diminua impozitul datorat începând cu luna constatării.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Plata impozitului pentru anumite venituri salariale şi asimilate salariilor
    18. (1) În sensul art. 82 din Codul fiscal, contribuabilii care desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate, care, potrivit acestui titlu, se impun în România, precum şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România, pentru care angajatorul nu îndeplineşte obligaţiile privind calculul, reţinerea şi plata impozitului pe salarii, au obligaţia să depună lunar o declaraţie la organul fiscal competent.
    Persoanele fizice, juridice sau orice altă entitate la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilii prevăzuţi la art. 82 alin. (1) din codul fiscal au obligaţia să depună o declaraţie informativă privind începerea/încetarea activităţii acestor contribuabili. Declaraţia informativă se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială este înregistrată în evidenţa fiscală persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul.
    Declaraţia informativă se depune ori de câte ori apar modificări de natura începerii/încetării activităţii în documentele care atestă raporturile de muncă, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

    (2) În înţelesul art. 82 alin. (6) din Codul fiscal, sfera de cuprindere a entităţilor nonprofit este cea prevăzută la pct. 15.

    CAP. IV
    Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
    SECŢIUNEA 1
    Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor
    19. (1) În categoria veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor, în înţelesul art. 83 din Codul fiscal, se cuprind veniturile din închirieri şi subînchirieri de bunuri mobile şi imobile, precum şi veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.
    (2) Veniturile obţinute din închirieri şi subînchirieri de bunuri imobile, în sensul art. 83 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cele din cedarea folosinţei locuinţei, caselor de vacanţă, garajelor, terenurilor şi altora asemenea, inclusiv a unor părţi din acestea, utilizate în scop de reclamă, afişaj şi publicitate, a căror folosinţă este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct şi altele asemenea.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinţei bunurilor
    20. (1) În aplicarea art. 84 din Codul fiscal, în vederea determinării venitului brut, la sumele reprezentând chiria sau arenda în bani şi/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, şi valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispoziţiilor legale sau înţelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
    (2) Reprezintă venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, şi care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În termen de 30 de zile de la finalizarea investiţiilor, partea care a efectuat investiţia este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal valoarea investiţiei. Proprietarul, uzufructuarul sau alt deţinător legal are obligaţia să declare la organul fiscal competent valoarea investiţiei, în declaraţia privind venitul realizat.
    (3) Proprietarul are obligaţia de a efectua cheltuielile referitoare la întreţinerea şi repararea locuinţei închiriate, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
    (4) În cazul efectuării de către chiriaş a unor astfel de cheltuieli care cad în sarcina proprietarului şi se încadrează în cota forfetară de cheltuieli, cu diminuarea corespunzătoare a chiriei, impunerea rămâne nemodificată.
    (5) În situaţia în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere.
    (6) Venitul net se determină ca diferenţă între sumele reprezentând chiria în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, prevăzute în contractul încheiat între părţi, şi cota de cheltuială forfetară de 40% reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului.
    Pentru recunoaşterea deductibilităţii cheltuielii stabilite forfetar proprietarul nu este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative.
    Cheltuiala deductibilă aferentă venitului, stabilită în cota forfetară de 40% aplicată la venitul brut, reprezintă uzura bunurilor închiriate şi cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea acestora, impozitele şi taxele pe proprietate datorate potrivit legii, comisionul reţinut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosinţă, respectiv eventuale nerealizări ale veniturilor din arendare scontate, generate de condiţii naturale nefavorabile, cum ar fi: grindina, seceta, inundaţii, incendii şi altele asemenea.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Reguli aplicabile contribuţiilor sociale aferente veniturilor realizate din cedarea folosinţei bunurilor
    21. În sensul art. 90 alin. (1) contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" se deduc de organul fiscal competent din veniturile realizate pe fiecare sursă din categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă determinarea venitului net se efectuează în sistem real, pe baza normelor de venit sau prin utilizarea cotelor forfetare de cheltuieli.
    În cazul în care veniturile luate în calcul la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate depăşesc plafonul corespunzător anului fiscal respectiv, stabilit potrivit prevederilor titlului V "Contribuţii sociale obligatorii", sunt deductibile sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate alocate venitului corespunzător fiecărei surse, potrivit regulilor de la pct. 17 prevăzute în normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 175 alin. (3) din Codul fiscal.
    Organul fiscal competent are obligaţia recalculării venitului net/bazei impozabile şi determinării impozitului pe venit datorat.
    CAP. V
    Venituri din investiţii
    SECŢIUNEA 1
    Definirea veniturilor din investiţii
    22. (1) În aplicarea art. 91 lit. b) din codul fiscal sunt considerate venituri din dobânzi, fără a fi limitate, următoarele:
    a) dobânzi obţinute din obligaţiuni;
    b) dobânzi obţinute pentru conturile curente, conturi escrow, depozitele la vedere, colaterale şi la termen, inclusiv la certificatele de depozit;
    c) suma primită sub forma de dobândă pentru împrumuturile acordate;
    d) dobânzi obţinute din instrumente alternative de investire de tipul structurilor (depozite structurate) în care este legat un instrument derivat cu un depozit;
    e) alte venituri obţinute din deţinerea de titluri de creanţă.

    (2) În aplicarea art. 91 lit. c) din codul fiscal în cadrul instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe piaţa la buna înţelegere (OTC) se includ, fără a se limita, următoarele:
    a) forward pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă;
    b) swap pe cursul de schimb;
    c) swap pe rata dobânzii;
    d) opţiuni pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă;
    e) opţiuni pe rata dobânzii;
    f) opţiuni pe acţiuni sau indici bursieri;
    g) opţiuni pe alte active suport (de exemplu: mărfuri);
    h) opţiuni binare;
    i) forward rate agreement;
    j) swap pe acţiuni;
    k) sau orice combinaţii ale acestora.
    Pentru scopuri fiscale, sunt incluse în categoria instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe piaţa la buna înţelegere (OTC) şi tranzacţiile în marjă.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Determinarea câştigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar
    23. (1) În cazul transferurilor titlurilor de valoare exprimate în valută, prevăzute la art. 94 din Codul fiscal, cursul de schimb valutar utilizat în vederea determinării câştigului şi a impozitului aferent este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ziua determinării câştigului.
    (2) În sensul art. 94 alin. (11) în cazul lichidării unei persoane juridice, la transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociaţi/acţionari activele din situaţiile financiare vor fi evaluate la valoarea justă, respectiv preţul de piaţă.
    Baza impozabilă în cazul lichidării unei persoane juridice se stabileşte astfel:
    a) determinarea sumei reprezentând diferenţa între valoarea elementelor de activ şi sumele reprezentând datoriile societăţii;
    b) determinarea excedentului sumei stabilite la lit. a) peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.



    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea venitului din operaţiuni cu instrumentele financiare derivate
    24. (1) Câştigul/pierderea obţinută din operaţiuni de tip repo/reverse repo care au la bază transferul instrumentelor financiare derivate se determină conform regulilor de la art. 95 din Codul fiscal.
    (2) Venitul realizat din operaţiuni cu instrumente financiare derivate îl reprezintă încasările efective din toate aceste operaţiuni realizate în cursul unui an şi evidenţiate în contul contribuabilului din aceste operaţiuni, mai puţin încasările de principal.
    Costurile aferente tranzacţiei reprezintă plăţile efective din toate aceste operaţiuni realizate în cursul unui an şi evidenţiate în contul contribuabilului din aceste operaţiuni, mai puţin plăţile de principal.
    Prima încasată în cadrul opţiunilor încheiate pe pieţe la buna înţelegere (OTC) se include în veniturile realizate, iar prima plătită se include în costurile aferente.
    În cazul contractelor forward pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă, baza de impozitare o reprezintă diferenţă favorabilă dintre cursul forward la care se încheie tranzacţia iniţială şi cursul spot/forward la care tranzacţia se închide printr-o operaţiune legată de sens contrar, multiplicată cu suma contractului şi evidenţiată ca atare în contul clientului la închiderea tranzacţiei.
    Schimbul valutar la vedere sau la termen nu este inclus în operaţiuni cu instrumente financiare derivate, dacă prin natura lor aceste tranzacţii nu sunt asimilate contractelor forward sau opţiuni pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă.
    În cazul tranzacţiilor în marjă, câştigul/pierderea din aceste tranzacţii reprezintă diferenţa pozitivă/negativă realizată între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare evidenţiată în contul de marjă al beneficiarului de venit, diminuată cu costurile aferente tranzacţiei dovedite prin documente justificative.
    Pentru opţiunile cu profit fix (binare), în cazul în care opţiunea se exercită, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre suma încasată/plătită în urma exercitării opţiunii şi prima plătită/încasată pentru cumpărarea/vânzarea opţiunii. În cazul în care opţiunea nu se exercită, baza impozabilă o reprezintă suma încasată pentru vânzarea opţiunii.


    SECŢIUNEA a 4-a
    Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii
    25. În aplicarea art. 97 alin. (5), în cazul lichidării unei persoane juridice obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine reprezentantului legal al persoanei juridice.
    Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de reprezentantul legal al persoanei juridice.
    CAP. VI
    Venituri din pensii
    SECŢIUNEA 1
    Reţinerea impozitului din venitul din pensii
    26. (1) În sensul art. 101 din codul fiscal drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.
    (2) La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur plafon de venit neimpozabil stabilit potrivit art. 100 din Codul fiscal, de la fiecare fond de pensii.
    (3) La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit art. 100 din codul fiscal se acordă pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.
    (4) Diferenţele de venituri din pensii, prevăzute la art. 101 alin. (8) din Codul fiscal, primite de la acelaşi plătitor şi stabilite pentru perioadele anterioare se impozitează separat faţă de drepturile de pensie ale lunii curente, prin aplicarea cotei de impozit asupra venitului impozabil lunar din pensii. Venitul lunar impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală, reprezentând diferenţele de venituri din pensii, a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, datorată potrivit legii, şi a plafonului neimpozabil lunar stabilit potrivit art. 100 din Codul fiscal.
    (5) Impozitul pe veniturile din pensii se calculează, se reţine lunar de către administratorii fondurilor de pensii şi se plăteşte de către unităţile plătitoare ale acestor venituri până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, la organul fiscal în a cărui rază îşi au sediul plătitorii de venituri.
    (6) Administratorii fondurilor de pensii vor emite norme interne specifice privind aplicarea prevederilor alin. (5).

    SECŢIUNEA a 2-a
    Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinaţiei unei sume din impozit
    27. În înţelesul art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, sfera de cuprindere a entităţilor nonprofit este cea prevăzută la pct. 15.
    CAP. VII
    Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură
    SECŢIUNEA 1
    Definirea veniturilor
    28. (1) În aplicarea art. 103 din Codul fiscal, veniturile din activităţi agricole realizate individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică, stabilite pe baza normelor de venit, se supun impunerii potrivit prevederilor cap. VII al titlului IV din Codul fiscal, indiferent de forma de organizare a activităţii. Veniturile din activităţi agricole supuse impunerii pe bază de norme de venit în conformitate cu prevederile art. 106 din codul fiscal cuprind veniturile rezultate din cultivarea terenurilor, creşterea şi exploatarea animalelor, deţinute cu orice titlu, inclusiv cele luate în arendă.
    (2) Veniturile din activităţi agricole menţionate la art. 103 alin. (1) lit. a)-c) din Codul fiscal, pentru care sunt stabilite norme de venit conform art. 106 din Codul fiscal, sunt impozabile indiferent dacă se face sau nu dovada valorificării produselor.
    (3) Terminologia folosită pentru definirea grupelor de produse vegetale şi animale prevăzute la art. 105 alin. (2) din codul fiscal pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit este cea stabilită potrivit legislaţiei în materie, astfel:
    a) Produsele vegetale cuprinse în grupele pentru care venitul se stabileşte pe baza normelor de venit sunt prevăzute în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, aprobat prin ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    În cadrul grupei de produse vegetale - leguminoase pentru boabe se cuprind:
    (i) mazăre pentru boabe;
    (ii) fasole pentru boabe;
    (iii) bob;
    (iv) linte;
    (v) năut;
    (vi) lupin.


    b) Grupele de produse animale pentru care venitul se stabileşte pe baza normelor de venit sunt definite după cum urmează:
    1. vaci şi bivoliţe:
    (i) vaci - femele din specia taurine care au fătat cel puţin o dată;
    (ii) bivoliţe - femele din specia bubaline care au fătat cel puţin o dată;

    2. ovine şi caprine:
    (i) oi - femele din specia ovine care au fătat cel puţin o dată;
    (ii) capre - femele din specia caprine care au fătat cel puţin o dată;

    3. porci pentru îngrăşat - porci peste 35 de kg, inclusiv scroafele de reproducţie;
    4. albine - familii de albine;
    5. păsări de curte - totalitatea păsărilor din speciile găini, raţe, gâşte, curci, bibilici, prepeliţe.


    (4) În vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil veniturilor din activităţi agricole, la încadrarea în limitele stabilite pentru fiecare grupă de produse vegetale şi fiecare grupă de animale vor fi avute în vedere suprafeţele/capetele de animal însumate în cadrul grupei respective.
    (5) Sunt considerate în stare naturală produsele agricole vegetale obţinute după recoltare, precum şi produsele de origine animală: lapte, lână, ouă, piei crude, carne în viu şi carcasă, miere şi alte produse apicole definite potrivit legislaţiei în materie, precum şi altele asemenea.
    Preparatele din lapte şi din carne sunt asimilate produselor de origine animală obţinute în stare naturală.
    Norma de venit stabilită în condiţiile prevăzute la art. 106 din codul fiscal include şi venitul realizat din înstrăinarea produselor vegetale, a animalelor şi a produselor de origine animală, în stare naturală.

    (6) Modificarea structurii suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale/numărului de capete de animale/familiilor de albine, intervenite după data de 25 mai, nu conduce la ajustarea normelor de venit, respectiv a venitului anual impozabil.
    În cazul suprafeţelor destinate produselor vegetale hamei, pomi şi vie, suprafeţele declarate cuprind numai grupele de produse vegetale intrate pe rod începând cu primul an de intrare pe rod. Suprafeţele din grupa pomii pe rod cuprind numai pomii plantaţi în livezi.
    Norma de venit corespunzătoare veniturilor realizate din creşterea şi exploatarea animalelor, precum şi din valorificarea produselor de origine animală în stare naturală, în conformitate cu prevederile art. 106 din Codul fiscal, include şi venitul realizat din:
    a) exemplarele feminine din speciile respective care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. b);
    b) exemplarele masculine din speciile respective reprezentând animale provenite din propriile fătări şi cele achiziţionate numai în scop de reproducţie pentru animalele deţinute de contribuabili şi supuse impunerii potrivit prevederilor art. 106 din codul fiscal (de exemplu: viţei, tauri, bivoli, miei, berbeci, purcei).

    Veniturile din activităţi agricole generate de exemplarele prevăzute la lit. a) şi b) incluse în norma de venit nu se impozitează distinct faţă de veniturile realizate din creşterea şi exploatarea animalelor din grupele prevăzute la alin. (3) lit. b). Contribuabilii au obligaţii declarative numai pentru animalele cuprinse în grupele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. b).
    Veniturile din activităţi agricole realizate din creşterea şi exploatarea exemplarelor masculine din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, indiferent de vârstă, se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II "Venituri din activităţi independente" al titlului IV din Codul fiscal, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, numai în cazul în care acestea au fost achiziţionate în scopul creşterii şi valorificării lor sub orice formă.

    (7) Contribuabilii care obţin doar venituri din activităţi agricole pentru care au fost stabilite norme de venit nu au obligaţii contabile.
    (8) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate agricolă pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit şi o altă activitate agricolă pentru care nu există obligaţia stabilirii normelor de venit potrivit art. 104 alin. (3) cheltuielile efectuate în comun, care sunt aferente veniturilor pentru care există regimuri fiscale diferite, vor fi alocate proporţional cu suprafeţele de teren/numărul de capete de animale/numărul de familii de albine deţinute.
    (9) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate agricolă pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit şi o altă activitate independentă pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate se aplică regimul fiscal specific fiecărei activităţi în parte.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Venituri neimpozabile
    29. (1) În aplicarea prevederilor art. 105 nu au obligaţii de declarare şi nu datorează impozit potrivit prevederilor cap. VII al titlului IV din Codul fiscal:
    a) persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică ce deţin cu orice titlu suprafeţe de teren destinate producţiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde, destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii respectivi, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit şi a celor prevăzute la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal;
    b) persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică care obţin venituri din exploatarea păşunilor şi fâneţelor naturale, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (3);
    c) contribuabilii arendatori, care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor supuse impunerii potrivit prevederilor cap. IV al titlului IV din Codul fiscal;
    d) contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea în mod individual, în limitele stabilite potrivit tabelului prevăzut la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în cazul în care veniturile sunt obţinute din exploatarea bunurilor deţinute în comun sau în devălmăşie şi sunt atribuite conform pct. 30 alin. (2). Suprafeţele de teren/animalele respective sunt considerate din punct de vedere fiscal ca fiind incluse în patrimoniul personal şi generează venituri neimpozabile conform art. 62 lit. m) din Codul fiscal.

    (2) În cazul contribuabililor care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, plafonul neimpozabil se acordă la nivel de asociere.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea venitului anual din activităţi agricole pe bază de norme de venit
    30. (1) În aplicarea art. 106 din Codul fiscal, pentru persoanele prevăzute la art. 60 pct. 1 lit. d) din Codul fiscal, venitul net anual/norma de venit se reduce proporţional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului. Impozitul anual/Plăţile anticipate cu titlu de impozit stabilite conform deciziei de impunere va/vor fi calculat/calculate pentru venitul net anual/norma de venit, reduse proporţional cu numărul de zile.
    Prevederea se aplică atât în cazul persoanei fizice încadrate, în cursul anului fiscal, în gradul de handicap grav sau accentuat, cât şi în cazul contribuabilului care în cursul perioadei impozabile nu se mai încadrează în gradul de handicap respectiv, potrivit legii.

    (2) Veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit, realizate din exploatarea bunurilor (suprafeţe destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine), deţinute în comun sau în devălmăşie de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole, în situaţia în care acestea nu se cunosc. În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafeţelor destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Calculul şi plata impozitului aferent veniturilor din activităţi agricole
    31. (1) În sensul art. 107 din Codul fiscal, perioada de declarare a suprafeţelor cultivate/cap de animal/familie de albine este până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal pentru anul în curs şi cuprinde informaţii privind suprafeţele cultivate/ capetele de animal/familiile de albine deţinute la data declarării.
    În cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi agricole atât individual, cât şi într-o formă de asociere, în declaraţia depusă până la data de 25 mai inclusiv contribuabilii vor completa numai informaţii referitoare la activitatea desfăşurată în mod individual.
    Contribuabilii/asocierile fără personalitate juridică care au depus declaraţia prevăzută la art. 107 alin. (2) din codul fiscal pot depune o nouă declaraţie pentru anul în curs, până la data de 25 mai a anului respectiv, în situaţia modificării structurii suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale/numărului de capete de animale/familii de albine.

    (2) În cazul contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care depun cu întârziere declaraţia pentru anul în curs, după data de 25 mai, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai.
    (3) Pe baza declaraţiilor depuse de contribuabili/asocieri fără personalitate juridică, organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat. Impozitul determinat de organul fiscal competent reprezintă impozit final şi nu se recalculează.
    (4) Nu au obligaţii declarative contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţiile declarative fiind îndeplinite de asociatul care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice.

    CAP. VIII
    Venituri din premii şi din jocuri de noroc
    32. (1) În sensul aplicării prevederilor art. 108 alin. (1) din codul fiscal în această categorie se cuprind venituri în bani şi/sau în natură, ca de exemplu:
    a) venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii;
    b) venituri sub formă de premii în bani şi/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale, altele decât:
    (i) veniturile prevăzute la art. 62 din Codul fiscal;
    (ii) veniturile plătite de entitatea cu care aceştia au relaţii generatoare de venituri din salarii potrivit cap. III al titlului IV din Codul fiscal;

    c) venituri impozabile obţinute din jocuri de noroc.

    (2) În scopul delimitării veniturilor din premii de veniturile din jocuri de noroc, sunt considerate câştiguri de natura jocurilor de noroc cele acordate participanţilor la joc de către orice persoană juridică autorizată să exploateze astfel de jocuri de noroc, conform legislaţiei în materie.

    CAP. IX
    Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal
    SECŢIUNEA 1
    Definirea venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal
    33. (1) În aplicarea prevederilor art. 111 alin. (1) din codul fiscal se definesc următorii termeni:
    a) prin contribuabil, în sensul art. 111 din Codul fiscal, se înţelege persoana fizică căreia îi revine obligaţia de plată a impozitului.
    În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmiţătorul în cazul contractului de întreţinere, al actului de dare în plată, al contractului de tranzacţie etc., cu excepţia transferului prin donaţie.
    În contractele de schimb imobiliar calitatea de contribuabil o au toţi copermutanţii, coschimbaşii, cu excepţia schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, situaţie în care calitatea de contribuabil o are numai proprietarul bunului imobil.
    În cazul transferului dreptului de proprietate prin donaţie, calitatea de contribuabil revine donatarului, în situaţia în care acesta este contribuabil potrivit prevederilor titlului IV "Impozitul pe venit" din Codul fiscal.
    Contribuabil este şi persoana fizică din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrăminte ale acestuia cu titlu de aport la capitalul social.
    În cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauză de moarte, prin succesiune legală sau testamentară, calitatea de contribuabil revine moştenitorilor legali sau testamentari, precum şi legatarilor cu titlu particular;

    b) prin construcţii de orice fel se înţelege:
    (i) construcţii cu destinaţia de locuinţă;
    (ii) construcţii cu destinaţia de spaţii comerciale;
    (iii) construcţii industriale, hale de producţie, sedii administrative, platforme industriale, garaje, parcări;
    (iv) orice construcţie sau amenajare subterană ori supraterană cu caracter permanent, pentru a cărei edificare este necesară autorizaţia de construcţie în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) prin terenul aferent construcţiilor se înţelege terenuri-curţi, construcţii şi anexele acestora, conform titlului de proprietate, identificat printr-un identificator unic - numărul cadastral - sau care constituie un singur corp funciar;
    d) prin terenuri de orice fel, fără construcţii, se înţelege terenurile situate în intravilan sau extravilan, indiferent de categoria de folosinţă, cum ar fi: curţi, grădini, teren arabil, păşune, fâneaţă, teren forestier, vii, livezi şi altele asemenea pe care nu sunt amplasate construcţii şi nu pot fi încadrate în categoria terenurilor aferente construcţiilor în înţelesul lit. c);
    e) prin transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se înţelege înstrăinarea, prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare, donaţie, rentă viageră, întreţinere, schimb, dare în plată, tranzacţie, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătoreşti şi altele asemenea;
    f) nu constituie transfer impozabil constatarea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă/hotărâre judecătorească definitivă şi executorie a dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii;
    g) data de la care începe să curgă termenul este data dobândirii, iar calculul termenului se face în condiţiile dreptului comun.
    Termenul în raport cu care se calculează data dobândirii este:
    (i) pentru construcţiile noi şi terenul aferent acestora, termenul curge de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală, în condiţiile prevăzute de lege;
    (ii) pentru construcţiile neterminate şi terenul aferent acestora, termenul se calculează de la data dobândirii dreptului de proprietate sau dezmembrămintelor sale asupra terenului;


    h) data dobândirii se consideră:
    (i) pentru imobilele dobândite prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar: Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, data dobândirii este considerată data validării, prin hotărârea comisiei judeţene de aplicare a legilor de mai sus, a propunerilor făcute de comisiile locale de aplicare a acestor legi. Numărul şi data hotărârii sunt înscrise în adeverinţele eliberate de comisiile locale fiecărui solicitant îndreptăţit la restituire ori constituire;
    (ii) pentru imobilele atribuite, restituite, retrocedate etc. în baza următoarelor legi: Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, data dobândirii este considerată data emiterii actului administrativ, respectiv ordinul prefectului, dispoziţia de restituire sau orice alt act administrativ în materie;
    (iii) în cazul în care foştii proprietari sau moştenitorii acestora au dobândit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, data dobândirii este considerată data rămânerii definitive şi irevocabile/ definitive şi executorie a hotărârii judecătoreşti;
    (iv) pentru imobilele dobândite cu titlu de uzucapiune, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, data dobândirii este considerată data la care a început să curgă termenul de uzucapiune;
    (v) în cazul înstrăinării unor imobile rezultate din dezmembrarea, respectiv dezlipirea unui imobil, data dobândirii acestor imobile este data dobândirii imobilului iniţial care a fost supus dezlipirii, respectiv dezmembrării;
    (vi) în cazul înstrăinării terenurilor alipite şi ulterior dezmembrate, respectiv dezlipite, data dobândirii este considerată data la care a fost dobândit imobilul cu suprafaţa cea mai mare din operaţia de alipire;
    (vii) în cazul înstrăinării unor imobile rezultate din alipirea unora dobândite la date diferite, impozitul se va calcula în funcţie de data dobândirii parcelei cu suprafaţa cea mai mare;
    (viii) în cazul în care parcelele alipite au suprafeţele egale, data dobândirii este considerată data la care a fost dobândită ultima parcelă;
    (ix) în cazul schimbului, data dobândirii imobilelor care fac obiectul schimbului va fi data la care fiecare copermutant, respectiv coschimbaş, a dobândit proprietatea.


    (2) În aplicarea art. 111 alin. (2) din Codul fiscal, nu se datorează impozit la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul următoarelor legi speciale: Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi orice alte acte normative cu caracter reparatoriu.
    Este exceptată de la plata impozitului transmiterea dreptului de proprietate prin donaţie între rude ori afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi. Dovada calităţii de soţ, rudă sau afin se face cu acte de stare civilă.
    Înstrăinarea ulterioară a proprietăţilor imobiliare dobândite în condiţiile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 va fi supusă impozitării, cu excepţia transmiterii dreptului de proprietate prin donaţie între rude ori afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi.
    Face excepţie de la impunere transmiterea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia pentru proprietăţile imobiliare din patrimoniul afacerii definite conform pct. 7 alin. (8) din normele metodologice date în aplicarea art. 68 din Codul fiscal, acestea fiind incluse în categoriile de venituri pentru care venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitate.
    În cazul partajului judiciar sau voluntar, precum şi al regimului separaţiei de bunuri nu se datorează impozit.

    (3) În cazul procedurii succesorale se aplică următoarele reguli:
    a) finalizarea procedurii succesorale are loc la data întocmirii încheierii de finalizare a succesiunii;
    b) impozitul datorat va fi achitat de către contribuabil la data întocmirii încheierii finale de către notarul public;
    c) în situaţia în care succesiunea legală sau testamentară este dezbătută şi finalizată prin întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii, nu se datorează impozit. Nu se datorează impozit nici în situaţia în care, după finalizarea succesiunii, se solicită certificat de moştenitor suplimentar şi se întocmeşte încheierea finală suplimentară înainte de expirarea termenului de 2 ani;
    d) în cazul finalizării succesiunii prin întocmirea încheierii finale după expirarea termenului de 2 ani, moştenitorii datorează impozitul de 1% prevăzut în art. 111 alin. (3) din Codul fiscal;
    e) în cazul în care succesiunea a fost finalizată prin întocmirea încheierii de finalizare înainte de expirarea termenului de 2 ani şi se solicită certificat de moştenitor suplimentar după expirarea termenului de 2 ani, calculat de la data decesului autorului succesiunii, moştenitorii datorează impozit în condiţiile art. 111 alin. (3) din codul fiscal numai pentru proprietăţile imobiliare ce se vor declara şi menţiona în încheierea finală suplimentară;
    f) în cazul succesiunilor vacante şi al partajului succesoral nu se datorează impozit;
    g) impozitul se calculează şi se încasează la valoarea proprietăţilor imobiliare cuprinse în masa succesorală.
    Masa succesorală, din punct de vedere fiscal şi în condiţiile art. 111 alin. (1) şi (3) din Codul fiscal, cuprinde numai activul net imobiliar declarat de succesibili. În cazul în care aceştia nu au cunoştinţă sau nu declară valoarea bunurilor imobile ce compun masa succesorală, la stabilirea valorii masei succesorale vor fi avute în vedere valorile bunurilor din studiul de piaţă. În scop fiscal, prin activul net imobiliar se înţelege valoarea proprietăţilor imobiliare după deducerea pasivului succesoral corespunzător acestora. În pasivul succesiunii se includ obligaţiile certe şi lichide dovedite prin acte autentice şi/sau executorii, precum şi cheltuielile de înmormântare până la concurenţa sumei de 1.000 lei, care nu trebuie dovedite cu înscrisuri.
    În cazul în care în activul succesoral se cuprind şi bunuri mobile, drepturi de creanţă, acţiuni, certificate de acţionar etc., se va stabili proporţia valorii proprietăţilor imobiliare din totalul activului succesoral, iar pasivul succesoral se va deduce din valoarea bunurilor mobile, respectiv imobile, proporţional cu cota ce revine fiecăreia din categoriile de bunuri mobile sau imobile.
    După deducerea pasivului succesoral corespunzător bunurilor imobile, din valoarea acestora se determină activul net imobiliar reprezentând baza impozabilă;

    h) în cazul în care procedura succesorală se finalizează prin hotărâre judecătorească, se aplică dispoziţiile prezentului alineat.

    (4) În sensul prevederilor art. 111 alin. (4) din codul fiscal la transmiterea dreptului de proprietate, impozitul prevăzut la art. 111 alin. (1) şi (3) din codul fiscal se calculează la valoarea declarată de părţi.
    În cazul proprietăţilor imobiliare transferate cu titlu de aport la capitalul social, valoarea la care se va stabili impozitul este aceea din actul prin care s-a realizat aducerea bunului imobil ca aport în natură la capitalul social, astfel:
    a) în cazul în care legislaţia în materie impune întocmirea unei expertize de evaluare, impozitul se va stabili la valoarea din act, dar nu mai puţin de valoarea rezultată din expertiza de evaluare;
    b) în cazul în care legislaţia în materie nu impune întocmirea unei expertize de evaluare, impozitul se va stabili la valoarea din act.

    Pentru construcţiile neterminate, la înstrăinarea acestora, valoarea se va stabili pe baza unui raport de expertiză/evaluare, care va cuprinde valoarea construcţiei neterminate la care se adaugă valoarea terenului aferent declarată de părţi. Raportul de expertiză/evaluare va fi întocmit pe cheltuiala contribuabilului de un expert/evaluator autorizat în condiţiile legii.
    La schimb imobiliar, impozitul se calculează la valoarea fiecăreia din proprietăţile imobiliare transmise.
    În cazul schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, impozitul se calculează la valoarea bunului imobil, calitatea de contribuabil fiind a persoanei fizice care transmite proprietatea imobiliară.
    Studiul de piaţă reprezintă colectarea informaţiilor de pe piaţa imobiliară în ceea priveşte oferta/cererea şi valorile de piaţă corespunzătoare proprietăţilor imobiliare care fac obiectul transferului dreptului de proprietate potrivit prevederilor art. 111 din Codul fiscal. Acesta trebuie să conţină informaţii privind valorile minime consemnate pe piaţa imobiliară în anul precedent în funcţie de tipul proprietăţii imobiliare, de categoria localităţii unde se află situată aceasta, respectiv zone în cadrul localităţii/rangul localităţii. Studiile de piaţă sunt comunicate de către Camerele Notarilor Publici, după fiecare actualizare, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a fi utilizate începând cu data de întâi a lunii următoare primirii acestora.
    În anul 2016, expertizele privind valoarea de circulaţie a proprietăţilor imobiliare pentru anul 2015, actualizate pentru anul 2016, sunt asimilate studiului de piaţă.
    În cazul în care valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piaţă, notarul public transmite o notificare organului fiscal competent cu privire la respectiva tranzacţie, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care a avut loc aceasta. Notificarea trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) părţile contractante;
    b) numărul actului notarial;
    c) valoarea înscrisă în actul de transfer;
    d) valoarea stabilită în studiul de piaţă.


    (5) În aplicarea art. 111 alin. (6) din Codul fiscal, impozitul se va calcula şi se va încasa de către notarul public, anterior autentificării actului sau semnării încheierii de finalizare a procedurii succesorale.
    Impozitul poate fi plătit de către contribuabil fie în numerar, pe chitanţă, la sediul biroului notarului public, fie prin virament bancar, într-un cont al biroului notarial. În cazul plăţii impozitului prin virament bancar, dovada achitării se face cu ordinul de plată.
    Documentul de plată a impozitului de către contribuabil se va menţiona în încheierea de autentificare, respectiv în încheierea de finalizare a procedurii succesorale şi în certificatul de moştenitor.
    Modelul chitanţelor ce vor fi utilizate de către notarii publici la încasarea impozitului se va stabili şi se va tipări de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.
    În situaţia în care instanţele judecătoreşti nu transmit în termenul legal documentaţia prevăzută de lege, organul fiscal poate stabili impozitul datorat, la solicitarea contribuabilului, pe baza documentaţiei prezentate de acesta. În situaţia în care la primirea documentaţiei transmise de instanţele judecătoreşti constată diferenţe care conduc la modificarea bazei de impunere, organul fiscal emite o decizie de impunere, conform procedurii legale.
    Baza de calcul al impozitului datorat este cea stabilită potrivit hotărârii judecătoreşti sau documentaţiei aferente hotărârii, în situaţia în care acestea includ valoarea imobilului stabilită de un expert autorizat în condiţiile legii.
    În cazul în care în hotărârea judecătorească nu este precizată valoarea imobilului stabilită de un expert autorizat în condiţiile legii sau în documentaţia aferentă hotărârii nu este cuprinsă expertiza privind stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, baza de calcul a impozitului se va stabili în condiţiile art. 111 alin. (5) din Codul fiscal.
    În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul are obligaţia declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentaţiei aferente transferului.


    CAP. X
    Venituri din alte surse
    34. (1) În aplicarea art. 114 alin. (1) din Codul fiscal, în această categorie se includ, de exemplu, următoarele venituri realizate de persoanele fizice:
    a) remuneraţiile pentru munca prestată în interesul unităţilor aparţinând Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi în atelierele locurilor de deţinere, acordate, potrivit legii, condamnaţilor care execută pedepse privative de libertate;
    b) veniturile primite de studenţi sub forma indemnizaţiilor pentru participarea la şedinţele senatului universitar;
    c) sumele plătite de către organizatori persoanelor care însoţesc elevii la concursuri şi alte manifestări şcolare;
    d) indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale;
    e) veniturile obţinute de persoanele care fac figuraţie la realizarea de filme, spectacole, emisiuni televizate şi altele asemenea;
    f) tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de venituri din salarii;
    g) venituri sub forma anumitor bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, şi membrii de familie ai acestora, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
    h) sume rămase disponibile după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi a căror restituire a fost solicitată de proprietarii de păduri persoane fizice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare;
    i) veniturile obţinute de persoanele fizice sub forma bacşişului, potrivit prevederilor legale.

    (2) În veniturile din activităţile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) din codul fiscal sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie şi care desfăşoară activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, fără a avea caracter de continuitate şi pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II "Venituri din activităţi independente" şi cap. VII "Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură" din titlul IV al Codului fiscal.

    CAP. XI
    Venitul net anual impozabil
    SECŢIUNEA 1
    Stabilirea venitului net anual impozabil
    35. (1) În aplicarea art. 118 din Codul fiscal, venitul net anual se determină de către contribuabil, pe fiecare sursă, din următoarele categorii:
    a) venituri din activităţi independente;
    b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
    c) venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, venituri din silvicultură şi piscicultură.

    (2) Venitul net anual impozabil/Câştigul net anual impozabil se determină de organul fiscal competent.
    (3) Venitul impozabil ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite, ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual impozabil.
    (4) Impozitul pe venitul anual impozabil se calculează pentru veniturile din România şi/sau din străinătate.
    (5) Pentru determinarea venitului net anual impozabil se procedează astfel:
    a) se determină venitul net anual/pierderea fiscală anuală pentru activitatea desfăşurată în cadrul fiecărei surse din categoriile de venit menţionate la alin. (1) al prezentului punct, potrivit regulilor proprii. Pentru persoanele fizice asociate venitul net/pierderea anuală luat/luată în calcul la determinarea venitului net anual impozabil este venitul net/pierderea distribuit/distribuită;
    b) venitul net anual impozabil se determină pe fiecare sursă de venit prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale din aceeaşi sursă admise la report pentru anul fiscal de impunere.
    Dacă pierderile fiscale reportate aferente unei surse sunt mai mari decât venitul net anual al sursei respective, rezultatul reprezintă pierdere de reportat.

    (6) Rezultatul negativ dintre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile, înregistrate pentru fiecare sursă de venit din categoriile de venituri, reprezintă pierdere fiscală pentru acea sursă de venit.
    (7) În aplicarea art. 118 alin. (4) din Codul fiscal, dacă în urma compensării admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta reprezintă pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al şaptelea an inclusiv.
    (8) Regulile de compensare şi reportare a pierderilor sunt următoarele:
    a) reportarea pierderilor se va face an după an, pe sursa respectivă, începând cu pierderea cea mai veche;
    b) dreptul la reportul pierderii este personal şi supus identităţii contribuabilului; nu poate fi transmis moştenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acesteia, şi reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Declaraţii privind venitul estimat/norma de venit
    36. (1) În sensul art. 120 din codul fiscal contribuabilii care încep o activitate independentă, precum şi cei care realizează venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activităţi independente, au obligaţia declarării veniturilor şi cheltuielilor estimate a se realiza în anul de impunere, pe fiecare sursă şi categorie de venit. Declararea veniturilor şi a cheltuielilor estimate se face prin depunerea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit, pe fiecare sursă şi categorie de venit, la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
    Obligaţia depunerii declaraţiilor privind venitul estimat/norma de venit revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real şi desfăşoară activitatea în mod individual sau într-o formă de asociere care nu dă naştere unei persoane juridice, cât şi contribuabililor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, cu excepţia veniturilor din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit.
    Contribuabilii care în anul 2015 au realizat venituri din activităţi independente impozitate prin metoda de reţinere la sursă, altele decât cele din drepturi de proprietate intelectuală, iar începând cu anul 2016 pentru aceste venituri se schimbă regimul fiscal prin efectul legii, au obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit până la data de 31 ianuarie 2016 inclusiv.
    Nu depun declaraţii privind venitul estimat/norma de venit contribuabilii care desfăşoară activităţi independente pentru care plăţile anticipate se realizează prin reţinere la sursă de către plătitorul de venit.
    În cazul în care contribuabilul obţine venituri într-o formă de asociere, fiecare asociat va declara veniturile estimate rezultate din distribuirea venitului net estimat al asocierii fără personalitate juridică, cu excepţia asociaţiilor care realizează venituri din activităţi agricole pentru care venitul se stabileşte pe baza normelor de venit, precum şi a asocierilor prevăzute la art. 125 alin. (10) din Codul fiscal.

    (2) Asocierile fără personalitate juridică ce încep o activitate independentă au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat/norma de venit la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are sediul asociaţia, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului de asociere, odată cu înregistrarea acestuia la organul fiscal.
    (3) Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia depunerii la organul fiscal competent a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit pe fiecare sursă de realizare a venitului, odată cu înregistrarea contractului de cedare a folosinţei bunurilor, în termen de 30 de zile de la încheierea acestuia.
    Nu depun declaraţie privind venitul estimat/norma de venit contribuabilii care realizează venituri din arendă.

    (4) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit şi care solicită trecerea pentru anul fiscal următor la impunerea în sistem real vor depune declaraţia privind venitul estimat/norma de venit până la data de 31 ianuarie, completată corespunzător. Contribuabilii care încep o activitate impusă pe bază de norme de venit şi optează pentru determinarea venitului net în sistem real vor depune declaraţia privind venitul estimat/norma de venit în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, completată corespunzător.
    (5) Organul fiscal competent este definit potrivit legislaţiei în materie.
    (6) În sensul art. 120 alin. (3) din Codul fiscal, prin motive obiective care conduc la depunerea unei noi declaraţii privind venitul estimat/norma de venit în vederea recalculării nivelului plăţilor anticipate se înţelege: întreruperi temporare de activitate în cursul anului din motive medicale justificate cu documente, situaţii de forţă majoră, alte cauze care generează modificarea veniturilor.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea plăţilor anticipate de impozit
    37. (1) În aplicarea prevederilor art. 121 din Codul fiscal, plăţile anticipate se stabilesc de către organul fiscal competent definit potrivit legislaţiei în materie.
    Plata sumelor astfel stabilite se efectuează la organul fiscal competent.
    Pentru stabilirea plăţilor anticipate se va utiliza cota de impunere prevăzută la art. 64 alin. (1) din Codul fiscal.

    (2) Sumele reprezentând plăţi anticipate se achită în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie.
    (3) În cazul contribuabililor impuşi pe bază de norme de venit, stabilirea plăţilor anticipate se face pe baza normelor de venit aprobate pentru anul de impunere, corespunzător activităţii desfăşurate.
    (4) Solicitarea emiterii unei noi decizii de plată anticipată, potrivit art. 120 alin. (3) din Codul fiscal, se face prin depunerea de către contribuabil a unei declaraţii privind venitul estimat/ norma de venit.
    (5) În cazul contribuabililor care obţin venituri de aceeaşi natură, pentru care plăţile anticipate se stabilesc atât de organul fiscal, cât şi prin reţinere la sursă, la stabilirea plăţilor anticipate de către organul fiscal se exclud din venitul net veniturile pentru care plăţile anticipate se realizează prin reţinere la sursă, proporţional cu ponderea acestora în totalul veniturilor brute.
    (6) În aplicarea prevederilor art. 121 alin. (8) şi (9) din Codul fiscal, contribuabilii care reziliază contractele de închiriere în cursul anului au obligaţia să înştiinţeze în scris în termen de 5 zile organul fiscal competent. În acest sens se vor anexa, în copie, documentele din care să rezulte rezilierea contractelor de închiriere, cum ar fi declaraţia pe propria răspundere.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Declaraţia privind venitul realizat
    38. (1) În sensul prevederilor art. 122 declaraţiile privind venitul realizat sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile şi cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării veniturilor, pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare sursă, în vederea stabilirii de către organul fiscal a plăţilor anticipate.
    (2) Declaraţiile privind venitul realizat se depun, în intervalul 1 ianuarie-25 mai inclusiv al anului următor celui de realizare a venitului, la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie.
    (3) Contribuabilii care realizează venituri din străinătate impozabile în România au obligaţia să declare în România veniturile respective până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
    (4) Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială au avut domiciliul fiscal o declaraţie privind venitul realizat.
    Declaraţiile vor cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Stabilirea şi plata impozitului anual datorat
    39.
    (1) Sfera de cuprindere a entităţilor nonprofit este cea prevăzută pct. 15 dat în aplicarea art. 79 din Codul fiscal.
    (2) Organul fiscal competent stabileşte venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil şi impozitul anual datorat pe baza declaraţiei privind venitul realizat şi emite decizia de impunere la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (3) Decizia de impunere anuală se emite de organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie.
    SECŢIUNEA a 6-a
    Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică
    40. (1) În sensul prevederilor art. 124 din Codul fiscal, venitul net obţinut din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală deţinute în comun se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care titularii acestora le deţin în acea proprietate, determinate conform regulilor în vigoare specifice fiecărui domeniu.
    În cazul în care cotele-părţi nu se cunosc, repartizarea veniturilor se face în mod egal.

    (2) Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor deţinute în comun pe cote-părţi se repartizează între coproprietari proporţional cu cotele deţinute de aceştia în coproprietate. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor deţinute în comun în devălmăşie se repartizează în mod egal între proprietarii comuni. Repartizarea venitului net conform prevederilor de mai sus se face în condiţiile în care în contractul de cedare a folosinţei se menţionează că partea contractantă care cedează folosinţa este reprezentată de coproprietari. În condiţiile în care coproprietarii decid asupra unei alte împărţiri, se va anexa la contract un act autentificat din care să rezulte voinţa părţilor.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Reguli privind asocierile fără personalitate juridică
    41. (1) În sensul art. 125 sunt supuse obligaţiei de încheiere şi înregistrare a unui contract de asociere atât asociaţiile fără personalitate juridică, ale căror constituire şi funcţionare sunt reglementate prin acte normative speciale, respectiv asociaţii familiale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, societate civilă medicală, cabinete asociate de avocaţi, societate civilă profesională de avocaţi, notari publici asociaţi, asociaţii în participaţiune constituite potrivit legii, cât şi orice asociere fără personalitate juridică constituită în baza Codului civil.
    (2) Asociatul desemnat conform prevederilor art. 125 alin. (2) din codul fiscal are şi următoarele obligaţii:
    a) să asigure organizarea şi conducerea evidenţelor contabile, în conformitate cu prevederile cap. II al titlului IV din Codul fiscal;
    b) să determine venitul net/pierderea obţinut/obţinută în cadrul asociaţiei, precum şi distribuirea venitului net/pierderii pe asociaţi potrivit prevederilor art. 125 alin. (5) din Codul fiscal;
    c) să depună o declaraţie privind veniturile şi cheltuielile estimate, la termenele stabilite, la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, în conformitate cu prevederile art. 121 din Codul fiscal;
    d) să înregistreze contractul de asociere, precum şi orice modificare a acestuia la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociaţiei se înţelege locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei;
    e) alte obligaţii ce decurg din aplicarea titlului IV din Codul fiscal.

    (3) În cazul asocierilor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit, asociatul desemnat are următoarele obligaţii:
    a) să înregistreze contractul de asociere, precum şi orice modificare a acestuia la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociaţiei se înţelege locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei;
    b) să determine venitul impozabil obţinut în cadrul asociaţiei, precum şi distribuirea acestuia pe asociaţi potrivit prevederilor art. 107 alin. (2);
    c) alte obligaţii ce decurg din aplicarea titlului IV din Codul fiscal.

    (4) Asociaţia, cu excepţia celor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe baza normelor de venit, prin asociatul desemnat, depune, până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală o declaraţie anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat, conform prevederilor art. 125 alin. (4)
    O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei în declaraţia privind venitul realizat.

    (5) Venitul net se consideră distribuit şi dacă acesta rămâne la asociaţie sau este pus la dispoziţie asociaţilor.
    (6) În cazul modificării cotelor de participare în cursul anului, pentru distribuirea venitului net anual se va proceda astfel:
    a) se determină un venit net/o pierdere intermediar/ intermediară la sfârşitul lunii în care s-au modificat cotele pe baza venitului brut şi a cheltuielilor, astfel cum acestea sunt înregistrate în evidenţele contabile;
    b) venitul net/pierderea intermediar/intermediară se alocă fiecărui asociat, în funcţie de cotele de participare, până la data modificării acestora;
    c) la sfârşitul anului, din venitul net/pierderea anual/anuală se deduce venitul net/pierderea intermediar/intermediară, iar diferenţa se alocă asociaţilor, în funcţie de cotele de participare ulterioare modificării acestora;
    d) venitul net/pierderea anual/anuală distribuit/distribuită fiecărui asociat se determină prin însumarea veniturilor nete/pierderilor intermediare determinate potrivit lit. b) şi c).

    (7) În cazul societăţii civile cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de determinare a venitului net din activităţi independente.
    În cazul filialei constituite potrivit legii speciale prin asocierea unei societăţi profesionale cu răspundere limitată cu una sau mai multe persoane fizice, filiala fiind supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, determinarea venitului obţinut în cadrul entităţii se efectuează în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
    Pentru membrii asociaţi în cadrul filialei se aplică următoarele reguli:
    1. persoanele fizice asociate au obligaţia să asimileze acest venit distribuit în funcţie de cota de participare venitului net anual din activităţi independente;
    2. societatea profesională cu răspundere limitată asociată în cadrul filialei va include venitul distribuit în funcţie de cota de participare în venitul brut al activităţii independente, pentru anul fiscal respectiv.

    Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, au obligaţia să asimileze acest venit distribuit venitului net anual din activităţi independente.


    CAP. XII
    Aspecte fiscale internaţionale
    SECŢIUNEA 1
    Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente
    42. (1) În aplicarea prevederilor art. 126 din codul fiscal pentru veniturile realizate de un nerezident din activităţi independente, atribuibile unui sediu permanent definit potrivit art. 8 din Codul fiscal, impozitul se determină prin aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net anual impozabil aferent acestuia.
    (2) Pentru calculul impozitului pe veniturile din activităţi independente, altele decât cele prevăzute la art. 74 din Codul fiscal, sumele reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului anual pe venit se stabilesc de către organul fiscal pe a cărui rază teritorială se realizează în întregime sau cu preponderenţă venitul.
    (3) După încheierea anului fiscal organul fiscal va elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente
    43. (1) În sensul prevederilor art. 127 din Codul fiscal, veniturile obţinute de persoanele fizice nerezidente din România din activităţi dependente se impozitează separat pe fiecare sursă/loc de realizare, impozitul lunar calculat fiind impozit final. După încheierea anului fiscal, organul fiscal va elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit pentru anul fiscal respectiv, la cererea contribuabilului.
    (2) Profesorii şi cercetătorii nerezidenţi care desfăşoară o activitate în România ce depăşeşte perioada de scutire stabilită prin convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state se impun pentru veniturile realizate în intervalul de timp ce depăşeşte perioada de scutire, potrivit titlului VI din Codul fiscal.
    (3) Veniturile din activităţi dependente obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii în România de persoane fizice rezidente ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri şi plătite de angajatori rezidenţi sau nerezidenţi se impozitează în România din prima zi de desfăşurare a activităţii. De asemenea, se impun din prima zi de desfăşurare a activităţii dependente în România şi veniturile obţinute de persoanele fizice care nu fac dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
    (4) a) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România se impun dacă persoana fizică este prezentă în România una sau mai multe perioade de timp ce depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin şi numai dacă respectiva persoană fizică face dovada rezidenţei în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
    b) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România şi sunt prezente în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin se impun în România dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
    (i) salariul este plătit de un angajator care este rezident sau în numele acestuia;
    (ii) salariul este suportat de un sediu permanent pe care angajatorul nerezident îl are în România (veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România).

    c) Veniturile din salarii se impozitează începând cu prima zi de la data sosirii persoanei fizice, dovedită cu viza de intrare în România de pe paşaport, după caz.
    La determinarea impozitului se va avea în vedere principiul celor 183 de zile care sfârşesc în anul calendaristic în cauză. Modul de calcul al celor 183 de zile se va face aplicându-se metoda zilelor de prezenţă. Contribuabilul are posibilitatea să furnizeze dovezi referitoare la prezenţa sa, pe baza datelor din documentele de transport, paşaport şi alte documente prin care se atestă intrarea în România. În calculul celor 183 de zile se includ: ziua de sosire, ziua de plecare şi toate celelalte zile petrecute pe teritoriul României. Orice fracţiune de zi în care contribuabilul este prezent în România contează drept zi de prezenţă pentru calculul celor 183 de zile.


    (5) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (4) al prezentului punct sunt obligaţi ca în termen de 15 zile de la data începerii activităţii să se adreseze organului fiscal în a cărui rază teritorială se realizează venitul, în vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil acestor venituri, în conformitate cu prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu alte state.
    Astfel, contribuabilul va depune la organul fiscal, după caz, următoarele:
    a) cerere;
    b) copie de pe documentul care reglementează raportul de muncă şi traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizaţi;
    c) certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului al cărui rezident este sau un alt document prin care se atestă rezidenţa fiscală, document vizat de organul fiscal al statului său de rezidenţă, tradus şi legalizat de organul autorizat din România;
    d) documentele care atestă dreptul de muncă şi de şedere, după caz, pe teritoriul României.

    Dacă persoanele fizice nerezidente nu prezintă în termenul stabilit documentele prevăzute la alineatul precedent, acestea datorează impozit pe veniturile din salarii din prima zi de desfăşurare a activităţii. În situaţia în care persoanele respective depun ulterior documentele solicitate, organul fiscal va efectua regularizarea impozitului plătit.

    (6) Contribuabilii plătiţi din străinătate de un angajator nerezident care îşi prelungesc perioada de şedere în România, precum şi cei care, prin prezenţe repetate în România, depăşesc 183 de zile sau perioada menţionată în convenţiile de evitare a dublei impuneri sunt obligaţi să înştiinţeze în scris organul fiscal competent despre depăşirea acestui termen, caz în care datorează impozit din prima zi pentru veniturile realizate ca urmare a desfăşurării activităţii în România.
    (7) În situaţia în care persoanele fizice care au desfăşurat activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză ori în perioada şi condiţiile menţionate în convenţiile de evitare a dublei impuneri şi au fost plătite din străinătate îşi prelungesc perioada de şedere în România peste 183 de zile sau peste perioada menţionată în convenţie, impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfăşurată în România este datorat începând cu prima zi de sosire în România. În acest caz, contribuabilul depune la organul fiscal competent declaraţii lunare de impunere, care vor cuprinde veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii şederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a perioadei de 183 de zile expirate sau a perioadei menţionate în convenţie.
    În situaţia în care beneficiarul venitului realizează salariul într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat perioada de 183 de zile sau perioada menţionată în convenţie, sumele înscrise în declaraţii se pot stabili la nivelul unei medii lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărţită la numărul de luni din acea perioadă.

    (8) Sintagma activităţi dependente desfăşurate în România include şi activităţile desfăşurate de persoane fizice nerezidente în cadrul transportului internaţional efectuat de întreprinderi cu locul conducerii efective sau rezidentă în România.
    (9) Persoanele fizice care realizează venituri din România şi care au rezidenţă într-un stat contractant cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri se impun în România conform titlului IV din codul fiscal pentru venituri, altele decât cele supuse impunerii potrivit titlului VI din Codul fiscal, atunci când nu prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau un alt document prin care se atestă rezidenţa fiscală.
    În aceleaşi condiţii şi pentru aceleaşi categorii de venituri se impun şi persoanele fizice care realizează venituri din România şi sunt rezidente ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri.

    (10) În situaţia în care există convenţii de evitare a dublei impuneri, persoana fizică cu dublă rezidenţă - română şi a unui stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri -, cu domiciliul în România, se va impune în România, coroborat cu prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
    Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri persoana fizică respectivă va prezenta autorităţilor fiscale române certificatul de rezidenţă fiscală sau un alt document prin care se atestă rezidenţa fiscală, precum şi traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizaţi.
    Pentru a stabili al cărui rezident este persoana fizică respectivă, contribuabilul va face dovada "centrului intereselor vitale", respectiv va prezenta organului fiscal documentele necesare prin care se atestă că veniturile obţinute în celălalt stat sunt superioare celor realizate în România şi autoritatea fiscală a statului respectiv îşi rezervă dreptul de a-l considera rezident fiscal din punct de vedere al impunerii veniturilor mondiale, caz în care impunerea acestui contribuabil în România se va face numai pentru veniturile din România.
    Prin documente necesare se înţelege: copiile declaraţiilor de impunere din celălalt stat, declaraţia pe propria răspundere privind situaţia copiilor şcolarizaţi, situaţia de avere, după caz, a familiei şi altele asemenea. În situaţia în care veniturile din celălalt stat nu sunt la nivelul care să conducă la acordarea rezidenţei fiscale în acest stat şi autoritatea fiscală română apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru impunerea veniturilor în România, acestui contribuabil i se vor impune în România veniturile mondiale şi, prin schimb de informaţii, autorităţile competente române şi din celălalt stat se vor informa asupra acestui caz.

    (11) Contribuabilii persoane fizice române care locuiesc în străinătate şi care îşi menţin domiciliul în România se impun în România pentru veniturile impozabile conform prevederilor titlului IV din Codul fiscal, realizate atât în România, cât şi în străinătate, iar obligaţiile fiscale se exercită direct sau, în situaţia în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod direct, prin desemnarea unui împuternicit sau reprezentant fiscal.
    (12) Cetăţenii străini refugiaţi şi care sunt prezenţi în România, potrivit autorizărilor specifice acordate, se impozitează pentru veniturile realizate pe teritoriul României.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente
    44. În aplicarea prevederilor art. 129 din Codul fiscal, persoanele fizice nerezidente care realizează venituri din România şi cărora le revin potrivit titlului IV din codul fiscal obligaţii privind declararea acestora depun declaraţiile privind venitul realizat la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie.
    SECŢIUNEA a 4-a
    Venituri obţinute din străinătate
    45. Contribuabilii care obţin venituri din străinătate potrivit art. 130 alin. (1) din codul fiscal au obligaţia declarării acestora.
    Pentru veniturile din pensii şi sume asimilate acestora, obţinute din străinătate, pentru care România are drept de impunere, contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind veniturile realizate din străinătate.
    Impozitul datorat în România se determină prin aplicarea cotei de impunere asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă, stabilită potrivit prevederilor art. 100 din Codul fiscal, calculată la nivelul anului. Suma lunară neimpozabilă se acordă pentru fiecare sursă de venit din pensii.
    SECŢIUNEA a 5-a
    Evitarea dublei impuneri prin metoda creditului fiscal sau metoda scutirii
    46. (1) În aplicarea art. 131 persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România şi persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (2) din codul fiscal sunt supuse impozitării în România pentru veniturile din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.
    În situaţia în care, pentru veniturile din străinătate de natura celor prevăzute la art. 61 lit. a), c) şi f) din Codul fiscal, statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au dreptul să deducă, pentru fiecare sursă de venit, din impozitul pe venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate, în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.
    Veniturile din străinătate realizate de contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Codul fiscal, precum şi impozitul aferent, a cărui plată în străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, exprimate în unităţile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României din anul de realizare a venitului respectiv.

    (2) Impozitul plătit în străinătate, care se deduce din impozitul pe venit datorat în România, este limitat la partea de impozit pe venit datorat în România.
    Prin venit mondial se înţelege suma veniturilor impozabile din România şi din străinătate din categoriile de venituri realizate de persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) din codul fiscal şi de cele care îndeplinesc condiţia menţionată la art. 59 alin. (2) din Codul fiscal.

    (3) Pentru veniturile menţionate la art. 61 lit. a), c) şi f) din Codul fiscal, care au fost globalizate în străinătate, creditul fiscal extern pentru fiecare venit este limitat la impozitul pe venit calculat prin aplicarea cotei medii de impozit din străinătate, aplicată asupra fiecărei surse de venit obţinut în străinătate, dar nu mai mult decât cota de impozit prevăzută la titlul IV din Codul fiscal, aferentă venitului respectiv.
    Cota medie de impozit se calculează astfel:

┌───────┬────────────────────────────────────────────┐
│ │ │
│Cota │ │
│medie │impozit plătit în străinătate │
│de │--------------------------------------------│
│impozit│venit global obţinut în străinătate │
│= │ │
│ │ │
└───────┴────────────────────────────────────────────┘


    Venitul global obţinut în străinătate reprezintă toate categoriile de venituri care, conform legii din statul respectiv, se globalizează în străinătate.

    (4) Pentru veniturile realizate în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care nu au fost globalizate în vederea impozitării, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit plătit în străinătate, dar nu mai mult decât cel datorat pentru un venit similar în România, potrivit Codului fiscal.
    (5) Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mare decât impozitul plătit în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în străinătate. În situaţia în care suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mică decât impozitul plătit în statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat este la nivelul sumei calculate conform alin. (2) al prezentului punct.
    (6) Calcularea creditului fiscal extern se face de către organul fiscal competent, separat pe fiecare sursă de venit. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii prevăzute mai sus, pentru fiecare sursă de venit şi pe fiecare ţară.
    (7) În cazul veniturilor prevăzute la art. 61 lit. b), d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile din statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, a căror impunere în România este finală, se va acorda astfel:
    a) în situaţia în care în străinătate cota de impozit este mai mare decât cea prevăzută în titlul IV din codul fiscal pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat, aplicându-se cota prevăzută în acest titlu;
    b) în situaţia în care cota de impozit este mai mică în străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în România se calculează ca diferenţă între impozitul pe venit calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul IV din codul fiscal şi impozitul pe venit plătit în străinătate pentru venitul realizat în străinătate.
    Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. b), d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal se acordă potrivit prevederilor alin. (4).

    (8) a) În situaţia prevăzută la pct. 12 alin. (19) al normelor date în aplicarea art. 76 alin. (4) lit. o) din Codul fiscal, plătitorul de venit din salarii restituie contribuabilului impozitul reţinut pe venitul din salarii potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
    b) În vederea regularizării de către organul fiscal a impozitului pe salarii datorat în România pentru activitatea desfăşurată în străinătate, contribuabilii prevăzuţi la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din codul fiscal care sunt plătiţi pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România au obligaţia de a declara în România veniturile respective potrivit declaraţiei privind veniturile realizate din străinătate la termenul prevăzut de lege, cu excepţia contribuabililor care realizează venituri de această natură în condiţiile prevăzute la pct. 12 alin. (20), alin. (23) lit. a) şi alin. (25), pentru care impozitul este final.
    c) Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate se depune la organul fiscal competent însoţită de următoarele documente justificative:
    (i) documentul menţionat la art. 81 alin. (2) din codul fiscal întocmit de angajatorul rezident în România ori de către un sediu permanent în România care efectuează plăţi de natură salarială din care să rezulte venitul bază de calcul al impozitului;
    (ii) contractul de detaşare;
    (iii) documente justificative privind încetarea raportului de muncă, după caz;
    (iv) certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul, precum şi orice alte documente care pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate, pentru situaţia în care dreptul de impunere a revenit statului străin.


    (9) Când o persoană fizică rezidentă în România obţine venituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt supuse impozitului pe venit în statul străin, pentru evitarea dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz.
    (10) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) şi cele prevăzute la art. 59 alin. (2) din codul fiscal care realizează un venit şi care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat pot fi impuse în celălalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri "metoda scutirii", respectivul venit va fi scutit de impozit în România. Acest venit se declară în România, dar este scutit de impozit dacă se anexează documentul justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin, care atestă impozitul plătit în străinătate.
    (11) La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul anexează la declaraţia privind venitul realizat documentele justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul şi cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri. Aceste documente sunt utilizate pentru aplicarea metodelor de evitare a dublei impuneri prevăzute în convenţiile de evitare a dublei impuneri.

    TITLUL V
    Contribuţii sociale obligatorii
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    SECŢIUNEA 1
    Definiţii
    1. În înţelesul titlului V din Codul fiscal, prin legislaţie europeană aplicabilă în domeniul securităţii sociale se înţelege regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială pe care România le aplică.
    CAP. II
    Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii
    2. (1) Prin cetăţenii români, cetăţenii altor state şi apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, astfel cum sunt prevăzuţi la art. 136 lit. b) din Codul fiscal, se înţelege acele persoane fizice care potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează contribuţia de asigurări sociale în România.
    (2) În categoria persoanelor prevăzute la art. 136 lit. c) din codul fiscal se includ şi persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori şi care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţiile de asigurări sociale pentru salariaţii lor care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale din România.
    (3) În sensul art. 136 lit. a), b) şi c) din Codul fiscal, persoanele care potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează contribuţia de asigurări sociale în statele respective, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activitate dependentă într-un stat care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, la angajatori din aceste state, care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România, nu au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii din România.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor pentru care plata unor prestaţii sociale se achită de instituţii publice
    3. (1) Sumele care se includ în câştigul brut realizat din salarii şi în veniturile asimilate salariilor, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, sunt cele prevăzute la art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale potrivit prevederilor art. 141 şi 142 din Codul fiscal.
    (2) În categoria sumelor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. c) din codul fiscal se includ indemnizaţiile persoanelor alese în consiliul de administraţie/comitetul director/consiliul superior, comitetul executiv/biroul permanent, comisia de disciplină şi altele asemenea, cu excepţia indemnizaţiilor cenzorilor, care se încadrează la art. 139 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.
    (3) În categoria persoanelor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. d) din codul fiscal se includ administratorii, membrii consiliului de administraţie, consiliului de supraveghere şi comitetului consultativ, precum şi reprezentanţii statului sau reprezentanţii membrilor consiliului de administraţie, fie în adunarea generală a acţionarilor, fie în consiliul de administraţie, după caz.
    (4) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 139 alin. (1) lit. j)-m) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprind în baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective, potrivit regulilor prevăzute la art. 76 alin. (6) din Codul fiscal.
    (5) În înţelesul prevederilor art. 139 alin. (1) lit. j)-m) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.
    (6) În categoria sumelor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. n) din codul fiscal se includ remuneraţiile acordate în baza contractului de mandat preşedintelui şi membrilor comitetului executiv; remuneraţia cenzorului cu contract de mandat se încadrează la art. 139 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

    4. În baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau de persoanele asimilate acestora, prevăzută la art. 140 din Codul fiscal, se includ sumele care fac parte din baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, ţinându-se seama de excepţiile prevăzute la art. 141 şi 142 din Codul fiscal.
    Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă se realizează potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    Exemplu de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator
    Se folosesc următoarele simboluri:
    N = cota de contribuţie pentru condiţii normale de muncă (26,3%);
    D = cota de contribuţie pentru condiţii deosebite de muncă (31,3%);
    S = cota de contribuţie pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă (36,3%);
    BCA = baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale (câştig brut realizat, dar nu mai mult de 5 ori câştigul salarial mediu brut);
    TV = suma câştigurilor realizate la nivel de angajator;
    TVN = suma câştigurilor realizate în condiţii normale de muncă la nivel de angajator;
    TVD = suma câştigurilor realizate în condiţii deosebite de muncă la nivel de angajator;
    TVS = suma câştigurilor realizate în condiţii speciale de muncă şi în alte condiţii de muncă la nivel de angajator;
    NA = cota de contribuţie datorată de angajator pentru condiţii normale de muncă, 15,8% (26,3% - 10,5%);
    DA = cota de contribuţie datorată de angajator pentru condiţii deosebite de muncă, 20,8% (31,3% - 10,5%);
    SA = cota de contribuţie datorată de angajator pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, 25,8%, (36,3% - 10,5%);
    BCP = baza de calcul plafonată pentru calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator (numărul de asiguraţi x 5 câştiguri salariale medii brute);
    CMB = câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat;

    CAS datorată de asigurat = BCA x 10,5%;
    CAS datorată de angajator:
    Varianta I. Dacă suma câştigurilor realizate nu depăşeşte BCP:
    CAS datorată de angajator = TVN x NA + TVD x DA + TVS x SA

    Varianta II. Dacă suma câştigurilor realizate depăşeşte BCP:
    CAS datorată de angajator = (TVN x NA + TVD x DA + TVS x SA) x BCP / TV
    CMB = 2.415 lei (pentru anul 2015)

    Se presupune că angajatorul are 4 salariaţi. În aceste condiţii:
    BCP este: 4 salariaţi x 5 x 2.415 lei = 48.300 lei

┌─────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────┐
│ │ │ │ │Suma │CAS │
│ │ │Suma │Suma │câştigurilor│datorată│
│ │Suma │câştigurilor│câştigurilor│realizate │pentru │
│Nr. crt. │câştigurilor│realizate │realizate │în condiţii │asigurat│
│asiguraţi│realizate │în condiţii │în condiţii │speciale │[col. │
│ │(lei) │normale │deosebite │şi în alte │(2) x │
│ │ │de muncă │de muncă │condiţii │10,5%] │
│ │ │(lei) │(lei) │de muncă │(lei) │
│ │ │ │ │(lei) │ │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│(1) │(2) │(3) │(4) │(5) │(6) │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│1. │1.200 │1.200 │0 │0 │126 │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│2. │3.000 │1.500 │800 │700 │315 │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│3. │25.000 │15.000 │10.000 │0 │1.268*) │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│4. │28.000 │0 │0 │28.000 │1.268*) │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Total │57.200 │17.700 │10.800 │28.700 │- │
└─────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────┘

──────────
    *) 1.268 lei = 2.415 lei x 5 x 10,5%. Întrucât, în acest caz, câştigul brut lunar, total, realizat de angajat, depăşeşte plafonul maxim reprezentând echivalentul a 5 câştiguri salariale medii brute, contribuţia individuală se calculează prin aplicarea cotei asupra acestui plafon.
    CAS datorată de angajator:
    (17.700 x 15,8% + 10.800 x 20,8% + 28.700 x 25,8%) x 48.300 / 57.200 = (2.797 lei + 2.246 lei + 7.405 lei) x 0,844 = 10.506 lei

──────────



    5. (1) În aplicarea prevederilor art. 142 lit. b) din Codul fiscal, partea care depăşeşte limita de 150 lei reprezintă venit din salarii şi se cuprinde în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.
    (2) În sensul art. 142 lit. r) din Codul fiscal, nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii tichetele cadou acordate potrivit legii, altele decât cele acordate pentru ocaziile prevăzute la art. 142 lit. b) din Codul fiscal.
    (3) La încadrarea în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor care nu se cuprind în bazele de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii, a sumelor sau avantajelor acordate, prevăzute la art. 142 din Codul fiscal, primite în legătură cu o activitate dependentă, se aplică, după caz, regulile stabilite prin normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (4) din Codul fiscal.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiilor prevăzute la art. 136 lit. d)-f) din Codul fiscal, precum şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din alte state
    6. (1) În sensul art. 146 alin. (6) din Codul fiscal, în cazul în care persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) din codul fiscal obţin venituri ca urmare a încheierii mai multor raporturi juridice cu acelaşi angajator, aceste venituri se cumulează, după care se plafonează în vederea obţinerii bazei lunare de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale. În cazul în care persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) din codul fiscal obţin venituri ca urmare a încheierii mai multor raporturi juridice cu angajatori diferiţi, veniturile obţinute se plafonează separat de către fiecare angajator în parte.
    (2) În sensul art. 146 alin. (10) şi (11) din Codul fiscal, în cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând indemnizaţii de şomaj sau indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate stabilite pentru perioade anterioare conform legii, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale care erau în vigoare în acea perioadă.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente
    7. (1) În sensul art. 148 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, se aplică prevederile stabilite prin Normele metodologice de aplicare a art. 69 din Codul fiscal. În cazul în care un contribuabil desfăşoară mai multe activităţi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit sau în situaţia în care un contribuabil desfăşoară aceeaşi activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, determinarea valorii anuale a normei de venit se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfăşurare a activităţii.
    (2) Pentru contribuabilii care îşi exercită activitatea o parte din an, norma anuală de venit redusă proporţional cu perioada din anul calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea potrivit regulilor stabilite prin Normele metodologice de aplicare a art. 69 din codul fiscal se raportează la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea, inclusiv luna în care începe, încetează sau se suspendă activitatea.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale
    8. (1) În sensul art. 151 alin. (8) din Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care în cursul anului fiscal nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care intră în categoria persoanelor care au calitatea de pensionari sau în categoria persoanelor asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit art. 150 din Codul fiscal, începând cu luna în care acestea se încadrează în categoriile respective de persoane.
    (2) În aplicarea art. 151 alin. (8) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea, nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale sau intră în suspendare temporară a activităţii, se aplică, după caz, prevederile normelor metodologice de aplicare a art. 121 din Codul fiscal, precum şi regulile reglementate prin procedura de aplicare a prevederilor art. 121 alin. (10) din Codul fiscal, stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    CAP. III
    Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate
    9. (1) În categoria persoanelor prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. b) din codul fiscal se includ cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Persoanele care intră sub incidenţa prevederilor art. 153 alin. (1) lit. c) din codul fiscal sunt cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de rezidenţă în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În categoria persoanelor prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. d) din codul fiscal se includ cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi cărora li s-a atribuit cod numeric personal de către autorităţile române, fără eliberarea unui document care să ateste rezidenţa pe teritoriul României, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Persoanele care intră sub incidenţa prevederilor art. 153 alin. (1) lit. e) din codul fiscal sunt pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, pentru care reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează potrivit prevederilor Ordinului Casei Naţionale de Pensii Publice şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.285/437/2011 privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor sistemului public de pensii din România având reşedinţa sau domiciliul declarat pe teritoriul altui stat.
    (5) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f) din codul fiscal includ şi contribuabilii care au calitatea de angajatori, respectiv persoanele fizice şi juridice, care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru salariaţii lor care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale de sănătate din România.
    (6) În sensul art. 153 alin. (1) lit. a)-d) din Codul fiscal, persoanele fizice care desfăşoară activitate dependentă într-un stat care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, la angajatori din aceste state, care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România, nu au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

    10. (1) Persoanele prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. d) şi e) din codul fiscal sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate numai pentru drepturile acordate de actele normative în baza cărora sunt încadrate în categoriile respective de persoane. Pentru veniturile realizate, altele decât cele exceptate, se datorează contribuţie.
    (2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, verificarea condiţiei privind nivelul venitului realizat se efectuează de către organul fiscal, în anul următor celui de realizare a venitului, pe baza informaţiilor din declaraţia privind venitul realizat sau din declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală a organului fiscal, după caz.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor aflate sub protecţia sau în custodia statului
    11. (1) Sumele care se includ în câştigul brut realizat din salarii şi în veniturile asimilate salariilor, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, sunt cele prevăzute la art. 157 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 157 alin. (2) din Codul fiscal.
    (2) Pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017, din salarii sau asimilate salariilor prevăzute la art. 157 alin. (1) din Codul fiscal, în situaţia în care totalul veniturilor lunare realizate este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 139 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.
    (3) Pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017, baza de calcul lunară al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de angajatori sau de persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, reprezintă totalul câştigurilor brute realizate din veniturile din salarii sau asimilate salariilor prevăzute la art. 157 alin. (1) din Codul fiscal, asupra cărora s-a calculat contribuţia individuală plafonată potrivit alin. (2).
    (4) În categoria sumelor prevăzute la art. 157 alin. (1) lit. c) din codul fiscal se includ indemnizaţiile persoanelor alese în consiliul de administraţie/comitetul director/consiliul superior, comitetul executiv/biroul permanent, comisia de disciplină şi altele, cu excepţia indemnizaţiilor cenzorilor, care se încadrează la art. 157 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal.
    (5) În categoria persoanelor prevăzute la art. 157 alin. (1) lit. e) din codul fiscal se includ administratorii, membrii consiliului de administraţie, consiliului de supraveghere şi comitetului consultativ, precum şi reprezentanţii statului sau reprezentanţii membrilor consiliului de administraţie, fie în adunarea generală a acţionarilor, fie în consiliul de administraţie, după caz.
    (6) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 157 alin. (1) lit. m)-p) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprind în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate individuală, determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective.
    (7) În înţelesul prevederilor art. 157 alin. (1) lit. m)-p) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat (non-UE) care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.
    (8) În categoria sumelor prevăzute la art. 157 alin. (1) lit. q) din codul fiscal se includ remuneraţiile acordate în baza contractului de mandat preşedintelui şi membrilor comitetului executiv, iar remuneraţia cenzorului cu contract de mandat se încadrează la art. 157 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal.
    (9) Sumele prevăzute la art. 158 alin. (2) din codul fiscal care se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator reprezintă:
    a) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru primele 5 zile de incapacitate temporară de muncă, suportate de angajator;
    b) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, numai pentru primele 3 zile de incapacitate, suportate de angajator.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Stabilirea şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor obţinute de persoanele fizice aflate sub protecţia sau în custodia statului şi în cazul veniturilor din pensii, inclusiv a celor provenite din alte state
    12. În sensul art. 168 alin. (10) din Codul fiscal, în cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând ajutor social, indemnizaţii de şomaj, venituri din pensii, precum şi indemnizaţii pentru creşterea copilului stabilite pentru perioade anterioare conform legii, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă.
    13. (1) În aplicarea art. 169 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din pensii provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, completează declaraţia prevăzută la art. 120 din codul fiscal cu venitul estimat calculat ca produs între venitul lunar din pensie evaluat la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă depunerii declaraţiei, şi numărul de luni din anul fiscal în care se realizează venitul din pensie.
    (2) În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la art. 169 alin. (7) din Codul fiscal, contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată se repartizează la termenele de plată următoare.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente
    14. În sensul art. 170 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, se aplică prevederile pct. 7 dat în aplicarea art. 148 alin. (2) din Codul fiscal.
    SECŢIUNEA a 5-a
    Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate
    15. În sensul art. 174 alin. (6) din Codul fiscal, pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, din agricultură, silvicultură sau piscicultură, precum şi persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea sau intră în suspendare temporară a activităţii, se aplică, după caz, prevederile normelor metodologice de aplicare a art. 121 din Codul fiscal, precum şi regulile reglementate prin procedura de aplicare a prevederilor art. 121 alin. (10) din Codul fiscal, stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    SECŢIUNEA a 6-a
    Stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, precum şi din cedarea folosinţei bunurilor
    16. Salariul de bază minim brut pe ţară, prevăzut la art. 175 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată aferent lunilor pentru care se stabileşte contribuţia.
    17. În aplicarea prevederilor art. 175 alin. (3) din Codul fiscal, pentru stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru încadrarea bazei lunare de calcul în plafoanele prevăzute la art. 175 alin. (2) şi la art. 173 din Codul fiscal, se determină baza anuală de calcul ca sumă a bazelor de calcul anuale aferente veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Baza anuală de calcul nu poate fi mai mică decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară şi nici mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut înmulţită cu 12 luni. Dacă baza anuală de calcul, determinată ca sumă a bazelor de calcul anuale aferente veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, este sub nivelul plafonului minim, organul fiscal stabileşte, prin decizia de impunere anuală, contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată la nivelul contribuţiei anuale aferentă plafonului anual minim. În cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, dacă baza anuală de calcul, determinată ca sumă a bazelor de calcul anuale aferente veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, este mai mare decât plafonul maxim, organul fiscal stabileşte, prin decizia anuală, contribuţia anuală datorată calculată prin aplicarea cotei individuale asupra plafonului maxim. Contribuţia anuală datorată se alocă venitului corespunzător fiecărei surse, proporţional cu ponderea în baza anuală de calcul a bazelor de calcul anuale aferente fiecărei surse, în vederea acordării deducerii potrivit prevederilor titlului IV "Impozitul pe venit" din Codul fiscal.
    SECŢIUNEA a 7-a
    Stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din investiţii şi din alte surse
    18. Salariul de bază minim brut pe ţară, prevăzut la art. 178 alin. (4) din Codul fiscal, este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, aferent lunilor pentru care se stabileşte contribuţia.
    SECŢIUNEA a 8-a
    Stabilirea contribuţiei anuale de asigurări sociale de sănătate
    19. Salariul de bază minim brut pe ţară, prevăzut la art. 179 alin. (3) din Codul fiscal, este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, aferent lunilor pentru care se stabileşte contribuţia, iar câştigul salarial mediu brut este cel utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul fiscal pentru care se stabileşte contribuţia anuală de asigurări sociale de sănătate.
    SECŢIUNEA a 9-a
    Stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care nu realizează venituri
    20. În sensul art. 180 alin. (3) din Codul fiscal, dacă perioada în care nu s-au realizat venituri este mai mică de 6 luni şi nu s-a efectuat plata contribuţiei lunare pentru această perioadă, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea se raportează la numărul de luni în care nu s-au realizat venituri, începând cu luna următoare celei în care s-au realizat venituri.
    Salariul de bază minim brut pe ţară, utilizat la stabilirea bazei de calcul al contribuţiei, este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, aferent lunii în care se solicită înregistrarea.
    CAP. IV
    Contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj
    21. (1) Prin cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, astfel cum sunt prevăzuţi la art. 184 lit. a) din Codul fiscal, se înţelege acele persoane fizice care potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează contribuţia de asigurări pentru şomaj în România.
    (2) În categoria persoanelor prevăzute la art. 184 lit. b) din codul fiscal se includ şi persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori şi care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţiile de asigurări pentru şomaj pentru salariaţii lor, care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale din România.
    (3) În sensul art. 184 lit. a) şi b) din Codul fiscal, persoanele care potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează contribuţia de asigurări pentru şomaj în statele respective, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activitate dependentă într-un stat care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, la angajatori din statele respective, care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România, nu au calitatea de contribuabili/ plătitori de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj din România.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
    22. (1) Sumele care se includ în câştigul brut realizat din salarii şi în veniturile asimilate salariilor, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj, sunt cele prevăzute la art. 187 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări pentru şomaj potrivit prevederilor art. 187 alin. (2) şi art. 189 din Codul fiscal.
    (2) În categoria sumelor prevăzute la art. 187 alin. (1) lit. c) din codul fiscal se includ indemnizaţiile persoanelor alese în comitetul director/consiliul superior, comitetul executiv/biroul permanent, comisia de disciplină şi altele asemenea.
    (3) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 187 alin. (1) lit. g)-j) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprind în baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj, pentru salariaţi, manageri şi directori, determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective.
    (4) În înţelesul prevederilor art. 187 alin. (1) lit. g)-j) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat (non-UE) care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.

    CAP. V
    Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor supuse contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
    23. În categoria persoanelor prevăzute la art. 192 lit. a) din codul fiscal se includ şi contribuabilii care au calitatea de angajatori, respectiv persoanele fizice şi juridice care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru salariaţii lor care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale de sănătate din România.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
    24. (1) Sumele care se includ în câştigul brut realizat din salarii şi în veniturile asimilate salariilor, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, sunt cele prevăzute la art. 195 alin. (1) şi art. 196 din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 195 alin. (2) şi 197 din Codul fiscal.
    (2) În categoria sumelor prevăzute la art. 195 alin. (1) lit. c) din codul fiscal se includ indemnizaţiile persoanelor alese în consiliul de administraţie/comitetul director/consiliul superior, comitetul executiv/biroul permanent, comisia de disciplină şi altele.
    (3) În categoria persoanelor prevăzute la art. 195 alin. (1) lit. d) din codul fiscal se includ administratorii, membrii consiliului de administraţie, consiliului de supraveghere şi comitetului consultativ, precum şi reprezentanţii statului sau reprezentanţii membrilor consiliului de administraţie, fie în adunarea generală a acţionarilor, fie în consiliul de administraţie, după caz.
    (4) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 195 alin. (1) lit. h)-k) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective.
    (5) În înţelesul prevederilor art. 195 alin. (1) lit. h)-k) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.

    25. (1) Sumele prevăzute la art. 196 alin. (1) din Codul fiscal, care se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator reprezintă:
    a) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, numai pentru primele 5 zile de incapacitate temporară de muncă;
    b) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

    (2) Baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se plafonează potrivit art. 195 alin. (3) din Codul fiscal, luând în calcul numărul asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară garantate în plată.

    26. În sensul art. 199 alin. (8) din Codul fiscal, în cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând indemnizaţii de şomaj, stabilite pentru perioade anterioare conform legii, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii care era în vigoare în acea perioadă.
    CAP. VI
    Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, în cazul veniturilor supuse contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
    27. În categoria persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, prevăzute la art. 201 lit. a) din Codul fiscal, se includ şi persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori şi care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru salariaţii lor, care sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale din România.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
    28. (1) Sumele care se includ în câştigul brut care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt cele prevăzute la art. 204 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale potrivit prevederilor art. 204 alin. (2) şi art. 205 din Codul fiscal.
    (2) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 204 alin. (1) lit. f)-g) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprind în baza de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective.
    (3) În înţelesul prevederilor art. 204 alin. (1) lit. f)-g) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.
    (4) Pe perioada în care persoanele fizice pentru care angajatorii acestora sau persoanele asimilate angajatorilor, prevăzute la art. 201 lit. a) din Codul fiscal, beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, baza de calcul al contribuţiei pentru accidente de muncă şi boli profesionale o reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical.

    CAP. VII

    Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare
    SECŢIUNEA 1
    Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cota de contribuţie şi baza de calcul
    29. (1) În câştigul brut realizat de un salariat încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, inclusiv salariatul care cumulează pensia cu salariul, atât pe perioada în care sunt încadrate în muncă, cât şi în perioadele de suspendare ca urmare a statutului de salariat pe care îl deţin, se includ sumele prevăzute la art. 212 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepţia veniturilor asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale potrivit prevederilor art. 212 alin. (2) şi art. 213 din Codul fiscal.
    (2) Sumele care depăşesc limita prevăzută la art. 212 alin. (1) lit. c) din codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor şi se cuprind în baza de calcul al contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale determinată prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective.
    (3) În înţelesul prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, prin străinătate se înţelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, orice stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială, precum şi orice stat care nu face parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.
    (4) Sumele prevăzute la art. 212 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal, care se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, reprezintă indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru primele 5 zile de incapacitate, suportate de angajator, şi, respectiv, indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare, numai pentru primele 3 zile de incapacitate, suportate de angajator.

    TITLUL VI
    Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România
    CAP. I
    Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi
    SECŢIUNEA 1
    Venituri impozabile obţinute din România
    1. În sensul prevederilor art. 223 alin. (1) lit. c), e) şi g) din Codul fiscal, veniturile de natura dobânzilor, redevenţelor sau comisioanelor realizate de către nerezidenţi şi care sunt cheltuieli atribuibile sediului permanent din România al unui nerezident sunt venituri impozabile în România potrivit titlului VI din Codul fiscal.
    2. În aplicarea prevederilor art. 223 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul fiscal:
    (1) Termenul redevenţă cuprinde orice sumă care trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 pct. 36 din Codul fiscal, indiferent dacă suma trebuie plătită conform unui contract sau ca urmare a copierii ilegale sau a încălcării drepturilor legale ale unei alte persoane.
    (2) Nu reprezintă redevenţe, potrivit art. 7 pct. 36 din Codul fiscal, sumele plătite în schimbul obţinerii drepturilor exclusive de distribuţie a unui produs sau serviciu, deoarece acestea nu sunt efectuate în schimbul folosinţei sau dreptului de folosinţă a unui element de proprietate inclus în definiţie. Intermediarul distribuitor rezident nu plăteşte dreptul de a folosi marca sau numele sub care sunt vândute bunurile, el obţine doar dreptul exclusiv de a vinde bunurile pe care le cumpără de la producător.
    (3) În cazul unei tranzacţii care implică transferul de software, încadrarea ca redevenţă a sumei care trebuie plătită depinde de natura drepturilor transferate.
    (4) În cazul unui transfer parţial al dreptului de autor asupra unui software, suma care trebuie plătită este o redevenţă dacă primitorul dobândeşte dreptul de a utiliza acel software, astfel încât lipsa acestui drept constituie o încălcare a dreptului de autor. Exemple de astfel de tranzacţii sunt transferurile de drepturi de a reproduce şi distribui către public orice software, precum şi transferurile de drept de a modifica şi a face public orice software.
    (5) În analiza caracterului unei tranzacţii care implică transferul de software nu se ţine cont de dreptul de a copia un program exclusiv în scopul de a permite exploatarea efectivă a programului de către utilizator. În consecinţă, o sumă care trebuie plătită nu este o redevenţă dacă singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, în scopul de a permite utilizatorului să-l exploateze. Acelaşi rezultat se aplică şi pentru "drepturi de reţea sau site", în care primitorul obţine dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv în scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau în reţeaua primitorului.
    (6) Nu reprezintă redevenţe sumele plătite de intermediarii distribuitori ai unui software în baza unui contract prin care se acordă frecvent dreptul de distribuţie a unor exemplare ale software-ului, fără a da dreptul de reproducere. Distribuţia poate fi făcută pe suporturi tangibile sau pe cale electronică, fără ca distribuitorul să aibă dreptul de a reproduce software-ul. De asemenea, nu reprezintă redevenţă suma plătită pentru un software ce urmează a fi supus unui proces de personalizare în vederea instalării sale. În aceste tranzacţii, intermediarii distribuitori plătesc numai pentru achiziţionarea exemplarelor de software şi nu pentru a exploata un drept de autor pentru software.
    (7) Suma care trebuie plătită pentru folosirea sau dreptul de a folosi ideile sau principiile cu privire la un software, cum ar fi schemele logice, algoritmii sau limbajele de programare, este o redevenţă.
    (8) Software este orice program sau serie de programe care conţine instrucţiuni pentru un computer, atât pentru operarea computerului (software de operare), cât şi pentru îndeplinirea altor sarcini (software de aplicaţie).
    (9) În cazul unei tranzacţii care permite unei persoane să descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie plătită nu este redevenţă dacă folosirea acestor materiale se limitează la drepturile necesare pentru a permite descărcarea, stocarea şi exploatarea computerului, reţelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afişare a utilizatorului. În caz contrar, suma care trebuie plătită pentru transferul dreptului de a reproduce şi a face public un produs digital este o redevenţă.
    (10) Tranzacţiile ce permit clientului să descarce electronic produse digitale pot duce la folosirea dreptului de autor de către client, deoarece un drept de a efectua una sau mai multe copii ale conţinutului digital este acordat prin contract. Atunci când compensaţia este esenţial plătită pentru altceva decât pentru folosirea sau pentru dreptul de a folosi drepturile de autor, cum ar fi pentru dobândirea altor tipuri de drepturi contractuale, date sau servicii, şi folosirea dreptului de autor este limitată la drepturile necesare pentru a putea descărca, stoca şi opera pe computerul, reţeaua sau alte medii de stocare, rulare sau proiectare ale clientului, această folosire a dreptului de autor nu trebuie să influenţeze analiza caracterului plăţii atunci când se urmăreşte aplicarea definiţiei "redevenţei".
    (11) Se consideră redevenţă plata făcută în scopul acordării dreptului de folosinţă a dreptului de autor asupra unui produs digital ce este descărcat electronic. Aceasta ar fi situaţia unei edituri care plăteşte pentru a obţine dreptul de a reproduce o fotografie protejată de drept de autor pe care o va descărca electronic în scopul includerii ei pe coperta unei cărţi pe care o editează. În această tranzacţie, motivaţia esenţială a plăţii este achiziţionarea dreptului de a folosi dreptul de autor asupra produsului digital, adică a dreptului de a reproduce şi distribui fotografia, şi nu simpla achiziţie a conţinutului digital.
    (12) În cazul unui contract care implică folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 pct. 36 din Codul fiscal, precum şi transferul unei alte proprietăţi sau altui serviciu, suma care trebuie plătită conform contractului trebuie să fie împărţită, conform diverselor porţiuni de contract, pe baza condiţiilor contractului sau pe baza unei împărţiri rezonabile, fiecărei porţiuni aplicându-i-se tratamentul fiscal corespunzător. Dacă totuşi o anumită parte din ceea ce urmează a se asigura prin contract constituie de departe scopul principal al contractului, cealaltă porţiune fiind auxiliară, tratamentul aplicat porţiunii principale de contract se aplică întregii sume care trebuie plătită conform contractului.
    (13) Este considerată redevenţă şi suma plătită în cadrul contractului de know-how, în baza căruia vânzătorul acceptă să împărtăşească cunoştinţele şi experienţa sa cumpărătorului, astfel încât cumpărătorul să le poată folosi în interesul său şi să nu le dezvăluie publicului. În acelaşi timp vânzătorul nu joacă niciun rol în aplicarea cunoştinţelor puse la dispoziţie cumpărătorului şi nu garantează rezultatele aplicării acestora.
    (14) În cazul contractului de prestări de servicii în care una dintre părţi se angajează să utilizeze cunoştinţele sale pentru executarea unei lucrări pentru cealaltă parte, suma plătită nu constituie redevenţă.
    (15) Sumele plătite operatorilor de sateliţi de către societăţile de radio, televiziune sau de către societăţile de telecomunicaţii ori de către alţi clienţi, în baza unor contracte de închiriere de transponder care permit utilizarea capacităţii de a transmite în mai multe zone geografice, nu reprezintă redevenţă dacă nu este transferată nicio tehnologie legată de satelit şi dacă clientul nu se află în posesia satelitului când realizează transmisiile, ci are numai acces la capacitatea de transmisie a acestuia. În situaţia în care proprietarul satelitului închiriază satelitul unei alte părţi, suma plătită de operatorul de satelit proprietarului este considerată ca reprezentând închirierea unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific. Un tratament similar se aplică sumelor plătite pentru închirierea ori achiziţionarea capacităţii unor cabluri pentru transmiterea energiei sau pentru comunicaţii ori a unor conducte pentru transportul gazului sau al petrolului.
    (16) Sumele plătite de un operator de reţea de telecomunicaţii către un alt operator, în baza unor acorduri clasice de roaming, nu reprezintă redevenţe dacă nu este utilizată sau transferată o tehnologie secretă. Sumele plătite în cadrul acestui tip de contract nu pot fi interpretate ca fiind sume plătite pentru utilizarea unui echipament comercial, industrial sau ştiinţific, dacă nu este utilizat efectiv un echipament. Aceste sume reprezintă o taxă pentru utilizarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate de operatorul de reţea din străinătate. În mod similar sumele plătite pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza frecvenţele radio nu reprezintă redevenţe.
    (17) Sumele plătite pentru difuzarea unor filme la cinematograf sau prin televiziune reprezintă redevenţă.

    3. (1) Potrivit art. 223 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, veniturile obţinute de nerezidenţi din România din prestări de servicii de management sau de consultanţă în orice domeniu de la un rezident sau veniturile de această natură obţinute de nerezidenţi şi care sunt cheltuieli ale sediului permanent din România al unui nerezident, indiferent dacă sunt sau nu prestate în România, sunt considerate venituri impozabile în România potrivit titlului VI din Codul fiscal, atunci când nu sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi statul de rezidenţă al beneficiarului de venit sau când beneficiarul de venit nu prezintă dovada rezidenţei sale fiscale.
    (2) Încadrarea în categoria veniturilor din prestări servicii de consultanţă şi de management se efectuează prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor.

    4. În aplicarea art. 223 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, prin transport internaţional se înţelege orice activitate de transport pasageri sau bunuri efectuat de o societate în trafic internaţional, precum şi activităţile auxiliare, strâns legate de această activitate de transport şi care nu constituie activităţi separate de sine stătătoare. Nu reprezintă transport internaţional cazurile în care mijlocul de transport este operat exclusiv între locuri aflate pe teritoriul României.
    5. În aplicarea prevederilor art. 223 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, venituri din proprietăţi imobiliare înseamnă venituri din vânzarea, precum şi din cedarea dreptului de folosinţă asupra proprietăţii imobiliare sau a unei cote-părţi din această proprietate (închiriere, concesionare sau arendare).
    6. Potrivit prevederilor art. 223 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, prin cedarea dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare se înţelege şi arendarea sau concesionarea proprietăţii imobiliare sau a unei cote-părţi din această proprietate.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Reţinerea impozitului din veniturile impozabile obţinute din România
    7. În aplicarea art. 224 alin. (1) din Codul fiscal:
    (1) Pentru veniturile obţinute de nerezidenţi din România, plătitorii de venituri au obligaţia calculării şi reţinerii impozitelor datorate prin stopaj la sursă, declarării şi plăţii lor la bugetul de stat în termenul stabilit la art. 224 alin. (5) din Codul fiscal.
    (2) În cazurile prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. c), e) şi g) din Codul fiscal, plătitorul venitului prevăzut la titlul VI din codul fiscal care are obligaţia calculării şi reţinerii impozitelor datorate prin stopaj la sursă, declarării şi plăţii lor la bugetul de stat este nerezidentul care are sediul permanent în România în evidenţa căruia sunt înregistrate respectivele cheltuieli deductibile.

    8. În aplicarea art. 224 alin. (3) din Codul fiscal, sumele plătite cu titlu de dobândă negativă nu se consideră o plată de venit pentru scopurile cap. I din titlul VI.
    9. (1) Se aplică o cotă de impozit de 50%, potrivit art. 224 alin. (4) lit. c) din codul fiscal veniturilor prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. b)-g), i), k), l) şi o) din codul fiscal plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii şi aceste tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, indiferent dacă rezidenţa persoanei beneficiare a acestor venituri este într-un stat cu care România are încheiată convenţie pentru evitarea dublei impuneri sau nu.
    (2) Cota de impozit de 50% prevăzută la art. 224 alin. (4) lit. c) din codul fiscal se aplică veniturilor realizate sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii şi aceste tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, indiferent de data constituirii raportului juridic.
    (3) Cota de 50% prevăzută la art. 224 alin. (4) lit. c) din codul fiscal se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor, plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii, cum ar fi dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow, considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit normelor Băncii Naţionale a României, dar numai dacă aceste tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale.
    (4) În sensul art. 224 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal, instrumentele juridice încheiate de România în baza cărora se realizează schimbul de informaţii reprezintă acordurile/ convenţiile bilaterale/multilaterale în baza cărora România poate realiza un schimb de informaţii care este relevant pentru aplicarea acestor prevederi legale. Lista acordurilor/convenţiilor se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi se actualizează periodic.

    10. (1) În aplicarea art. 224 alin (4) lit. d) din Codul fiscal, veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România se impun cu o cotă de 16% din suma acestora atunci când veniturile de această natură sunt plătite într-un stat cu care România are încheiat un instrument juridic în baza căruia se realizează schimbul de informaţii şi beneficiarul sumelor nu face dovada rezidenţei fiscale.
    (2) Cota de 16% prevăzută la art. 224 alin (4) lit. d) din codul fiscal se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor, cum ar fi dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow, considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit normelor Băncii Naţionale a României, atunci când veniturile de această natură sunt plătite într-un stat cu care România are încheiat un instrument juridic în baza căruia se face schimbul de informaţii şi beneficiarul sumelor nu face dovada rezidenţei fiscale.

    11. În aplicarea art. 224 alin. (5) din Codul fiscal:
    (1) Conversia în lei a impozitului în valută aferent veniturilor obţinute din România de nerezidenţi se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care se plăteşte venitul către nerezident şi impozitul în lei rezultat se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul.
    (2) Pentru impozitul în valută aferent dobânzilor capitalizate realizate din România de nerezidenţi, conversia se face, de asemenea, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care s-a capitalizat dobânda, respectiv la cursul valutar din momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului dobânzii capitalizate sau din momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, ori în momentul în care dobânda se transformă în împrumut. Impozitul în lei astfel calculat se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a înregistrat venitul/răscumpărat instrumentul de economisire.
    (3) În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 25 a primei luni a anului fiscal următor anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, iar nerezidentul prezintă certificatul de rezidenţă fiscală valabil pentru anul pentru care s-au aprobat situaţiile financiare anuale pentru a i se aplica în vederea impozitării cota mai favorabilă din codul fiscal sau din convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul de rezidenţă al nerezidentului, beneficiar al dividendului. Cota de impozit de 5% prevăzută la art. 224 alin (4) lit. b) din codul fiscal se aplică asupra veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Tratamentul fiscal al veniturilor din dobânzi obţinute din România de persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European
    12. (1) Opţiunea de regularizare a impozitului plătit conform art. 224 sau art. 225 alin. (1) din Codul fiscal, după caz, poate fi realizată de persoana nerezidentă în perioada de prescripţie stabilită potrivit Codului de procedură fiscală.
    (2) La declaraţia fiscală care se depune în vederea regularizării impozitului plătit conform art. 224, respectiv a art. 225 alin. (1) din codul fiscal se anexează două certificate de rezidenţă fiscale în original sau copie legalizată, însoţite de o traducere autorizată în limba română. Un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală în anul în care s-a obţinut venitul din România într-un stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European şi un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală într-un stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European în anul în care a exercitat opţiunea pentru a-şi regulariza în România impozitul pe profit.
    (3) În cazul obţinerii veniturilor de natura dobânzilor de către persoane juridice străine rezidente într-un stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, se au în vedere în principal următoarele cheltuieli pentru determinarea rezultatului fiscal aferent veniturilor din dobânzi : costuri de refinanţare direct legate de dobânda obţinută în baza împrumutului, pierderi de schimb valutar direct legate de împrumutul în valută, comisioane direct atribuibile împrumutului, alte costuri cum ar fi costurile de asigurare, de acoperire a riscului sau costuri operaţionale cu condiţia urmăririi şi regăsirii acestor costuri în acordul de împrumut.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Tratamentul fiscal al categoriilor de venituri din activităţi independente impozabile în România obţinute de persoane fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European
    13. Opţiunea de regularizare a impozitului plătit conform art. 224, respectiv a art. 226 alin. (1) din codul fiscal poate fi realizată de persoana nerezidentă în perioada de prescripţie stabilită potrivit Codului de procedură fiscală. La declaraţia fiscală care se depune în vederea regularizării impozitului plătit conform art. 224, respectiv a art. 226 alin. (1) din codul fiscal se anexează două certificate de rezidenţă fiscale în original sau copie legalizată, însoţite de o traducere autorizată în limba română. Un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală în anul în care s-a obţinut venitul din România într-un stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European şi un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală într-un stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European în anul în care a exercitat opţiunea pentru a-şi regulariza în România impozitul pe venit.
    SECŢIUNEA a 5-a
    Reţinerea impozitului din veniturile obţinute din România de persoane rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri din activităţi desfăşurate de artişti şi sportivi
    14. Opţiunea de regularizare a impozitului plătit conform art. 227 alin. (1) din codul fiscal poate fi realizată de persoana nerezidentă în perioada de prescripţie stabilită potrivit Codului de procedură fiscală. La declaraţia fiscală care se depune în vederea regularizării impozitului plătit conform art. 227 alin. (1) din codul fiscal se anexează două certificate de rezidenţă fiscale în original sau copie legalizată, însoţite de o traducere autorizată în limba română. Un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală în anul în care s-a obţinut venitul din România într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri şi un certificat de rezidenţă fiscală în care se menţionează că beneficiarul venitului a avut rezidenţa fiscală într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri în anul în care a exercitat opţiunea, pentru a-şi regulariza în România impozitul pe profit sau pe venit, după caz.
    SECŢIUNEA a 6-a
    Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol
    15. În aplicarea prevederilor art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal:
    (1) Condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 1 an va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit Internaţional BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume: dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 1 an nu este încheiată, scutirea prevăzută în codul fiscal nu se va acorda.
    (2) În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere de 1 an a fost îndeplinită după data plăţii, beneficiarul efectiv persoană nerezidentă poate solicita restituirea impozitelor plătite în plus, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    16. Premiile prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. d) şi e) din codul fiscal sunt premii de natura celor plătite de la bugetul de stat sau de la bugetele consiliilor locale prin intermediul instituţiilor publice centrale şi locale.
    17. În aplicarea prevederilor art. 229 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal:
    (1) Condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani prevăzută la art. 255 alin. (10) din codul fiscal va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit Internaţional BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume: dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în codul fiscal nu se va acorda.
    (2) În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere de 2 ani a fost îndeplinită după data plăţii, beneficiarul efectiv persoană nerezidentă poate solicita restituirea impozitelor plătite în plus, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene
    18. În aplicarea art. 230 alin. (1) din Codul fiscal:
    (1) Dispoziţiile alin. 2 ale art. "Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, care reglementează impunerea în ţara de sursă a acestor venituri, se aplică cu prioritate. În cazul când legislaţia internă prevede în mod expres o cotă de impozitare mai favorabilă sunt aplicabile prevederile legislaţiei interne.
    (2) Dispoziţiile alin. 2 ale art. "Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţiile de evitare a dublei impuneri derogă de la prevederile paragrafului 1 al acestor articole din convenţiile respective.
    (3) Aplicarea alin. 2 al art. "Dividende", "Dobânzi", "Comisioane", "Redevenţe" din convenţiile de evitare a dublei impuneri care prevăd impunerea în statul de sursă nu conduce la o dublă impunere pentru acelaşi venit, întrucât statul de rezidenţă acordă credit fiscal/scutire pentru impozitul plătit în România, în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri.
    (4) Dispoziţiile titlurilor II şi IV din codul fiscal reprezintă legislaţia internă şi se aplică atunci când România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este beneficiarul venitului realizat din România şi acesta prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 19 alin. (1). În acest sens, se vor avea în vedere veniturile menţionate la art. 223 alin. (2) din Codul fiscal, precum şi alte venituri pentru care România are potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri drept de impozitare.
    (5) Prevederile titlului VI din codul fiscal se aplică atunci când beneficiarul venitului obţinut din România este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau când beneficiarul venitului obţinut din România, rezident al unui stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, nu prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 19 alin. (1) ori atunci când impozitul datorat de nerezident este suportat de către plătitorul de venit.
    (6) Prevederile Acordului încheiat între Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană de stabilire a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi se aplică de la data aderării la Uniunea Europeană.
    (7) În cazul României, societăţile pentru care sunt aplicabile prevederile art. 15 pct. (1), respectiv pct. (2) ale Acordului încheiat între Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană de stabilire a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi sunt cele menţionate la art. 229 alin. (1) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal, respectiv cele menţionate la art. 263 lit. x) din Codul fiscal.
    (8) În situaţia în care pentru acelaşi venit sunt cote diferite de impunere în legislaţia internă, legislaţia europeană sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cota de impozit mai favorabilă, dacă beneficiarul venitului face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi, după caz, îndeplineşte condiţia de beneficiar al legislaţiei Uniunii Europene.

    19. În scopul aplicării art. 230 alin. (2) din Codul fiscal:
    (1) Pentru a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul său de rezidenţă, precum şi de cele ale legislaţiei Uniunii Europene, nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să prezinte certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală din statul respectiv sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat.
    (2) Nerezidenţii care sunt beneficiarii veniturilor din România depun la plătitorul de venit originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală ori a documentului menţionat la alin. (1), însoţite de o traducere autorizată în limba română. În situaţia în care autoritatea competentă străină emite certificatul de rezidenţă fiscală în format electronic sau online, acesta reprezintă originalul certificatului de rezidenţă fiscală avut în vedere pentru aplicarea convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul de rezidenţă al beneficiarului veniturilor obţinute din România, respectiv pentru aplicarea legislaţiei Uniunii Europene, după caz.
    (3) În ipoteza în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România transmite un singur original al certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1) unui plătitor de venituri rezident român care are filiale, sucursale ori puncte de lucru în diferite localităţi din România şi care fac plăţi, la rândul lor, către beneficiarul de venituri nerezident, primitorul originalului certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1) va transmite la fiecare subunitate o copie legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la alin. (1), însoţită de o traducere autorizată în limba română. Pe copia legalizată primitorul originalului certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1) va semna cu menţiunea că deţine originalul acestuia.
    (4) Prevederile alin. (3) sunt valabile şi în situaţia în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România are înfiinţată o filială în România care are relaţii contractuale cu diverşi clienţi din localităţi diferite din România şi care primeşte un singur original al certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1). Filiala aparţinând persoanei nerezidente va face copii legalizate pe care le va distribui clienţilor români.
    (5) Nerezidenţii, beneficiari ai veniturilor obţinute din România care au deschise conturi de custodie la agenţii custode, definiţi potrivit legii române, vor depune la aceşti agenţi custode originalul certificatului de rezidenţă fiscală ori a documentului menţionat la alin. (1). Agentul custode va transmite, la cererea nerezidentului, copia legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală ori a documentului menţionat la alin. (1), însoţită de o traducere autorizată în limba română, fiecărei persoane care a făcut plăţi către beneficiarul de venituri nerezident. Pe copia legalizată, agentul custode, primitor al originalului certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1), va semna cu menţiunea că deţine originalul acestuia.
    (6) Un nerezident poate fi considerat rezident al unui stat şi ca urmare a informaţiilor primite pe baza schimbului de informaţii iniţiat/procedurii amiabile declanşate de o ţară parteneră de convenţie de evitare a dublei impuneri.
    (7) În certificatul de rezidenţă fiscală sau în documentul prevăzut la alin. (1), prezentat de nerezidenţii care au obţinut venituri din România, trebuie să se ateste că aceştia au fost rezidenţi în statele cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, în anul/perioada obţinerii veniturilor sau în anul/perioada pentru care a fost emis certificatul de rezidenţă fiscală ori documentul prevăzut la alin. (1).
    (8) Plătitorul de venit este răspunzător pentru primirea în termenul stabilit a originalului sau a copiei legalizate a certificatului de rezidenţă fiscală ori a documentului prevăzut la alin. (1) şi pentru aplicarea prevederilor din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state.
    (9) Forma şi conţinutul certificatului de rezidenţă fiscală sau ale documentului prevăzut la alin. (1) pentru nerezidenţi sunt cele emise de autoritatea din statul de rezidenţă al beneficiarului venitului. Certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă, în principal, elemente de identificare a nerezidentului, precum şi a autorităţii care a emis certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la alin. (1), de exemplu: numele, denumirea, adresa, codul de identificare fiscală, menţiunea că este rezident fiscal în statul emitent, precum şi data emiterii certificatului sau a documentului.

    20. Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi ale art. 230 alin. (5) din Codul fiscal:
    (1) În cazul câştigurilor din transferul titlurilor de valoare realizate printr-un intermediar, definit potrivit legislaţiei în materie, rezident în România, originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 19 alin. (1), însoţit/însoţită de o traducere autorizată în limba română se depune de persoana fizică nerezidentă la intermediar pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative.
    (2) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi operaţiunea nu se efectuează printr-un intermediar, precum şi în cazul persoanelor juridice străine care obţin câştiguri din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 19 alin. (1) se depune la societatea ale cărei titluri de valoare/titluri de participare sunt transferate, respectiv sunt vândute-cesionate. O copie legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 19 alin. (1), însoţită de o traducere autorizată în limba română, se va anexa la declaraţia de venit sau la declaraţia privind impozitul pe profit, după caz, care se depune la organul fiscal competent.

    21. Prevederile titlului II sau IV din Codul fiscal, în ceea ce priveşte determinarea, stabilirea, declararea şi plata impozitului asupra rezultatului fiscal din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, respectiv a câştigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare sunt aplicabile persoanelor nerezidente în condiţiile neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală sau atunci când România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul de rezidenţă al beneficiarului acestor profituri/câştiguri ori în cazul în care, prin convenţie, România are dreptul de impunere asupra profitului/câştigului. Declaraţia de venit sau declaraţia privind impozitul pe profit, după caz, se depune de persoana nerezidentă la organul fiscal competent.
    SECŢIUNEA a 8-a
    Declaraţii anuale privind reţinerea la sursă
    22. (1) În aplicarea art. 231 alin. (1) din Codul fiscal, modelul şi conţinutul declaraţiei informative privind impozitul reţinut pentru veniturile cu regim de reţinere la sursă/venituri scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit Codului de procedură fiscală.
    (2) Declaraţia depusă de plătitorii de venituri, potrivit art. 231 alin. (1) din Codul fiscal, care au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de nerezidenţi din România în anul 2015 este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
    (3) Plătitorii de venituri sub forma dobânzilor depun până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2016, respectiv până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2017 în relaţia cu Austria declaraţia informativă prevăzută la art. 231 alin. (2) din Codul fiscal, pentru veniturile din dobânzile realizate din România de către persoane fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene în anul 2015, respectiv în anul 2016 în relaţia cu Austria.

    SECŢIUNEA a 9-a
    Certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi
    23. În aplicarea art. 232 din Codul fiscal:
    (1) Cererea de eliberare a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se depune la organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.
    (2) Certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se eliberează de către organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit în numele acestuia.
    (3) Forma cererii şi a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum şi instrucţiunile de completare şi eliberare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    CAP. II
    Impozitul pe reprezentanţe
    SECŢIUNEA 1
    Contribuabili
    24. În scopul aplicării art. 235 din Codul fiscal:
    (1) Persoanele juridice străine, prin reprezentanţe înfiinţate în România, nu sunt abilitate să desfăşoare activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, aceste reprezentanţe neavând calitatea de persoană juridică.
    (2) Persoanele juridice străine care doresc să îşi înfiinţeze o reprezentanţă în România trebuie să obţină autorizaţia prevăzută de lege.
    (3) Autorizaţia obţinută poate fi retrasă în condiţiile care sunt stabilite prin acelaşi act normativ.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Stabilirea impozitului
    25. Potrivit art. 236 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul persoanelor juridice străine care înfiinţează o reprezentanţă în România în cursul unei luni din anul de impunere, impozitul pentru anul de impunere se calculează începând cu data de 1 a lunii în care reprezentanţa a fost înfiinţată până la sfârşitul anului respectiv. Pentru reprezentanţele care se desfiinţează în cursul anului de impunere impozitul anual se recalculează pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei în care a avut loc desfiinţarea reprezentanţei.
    SECŢIUNEA a 3-a
    Plata impozitului şi depunerea declaraţiei fiscale
    26. În aplicarea art. 237 din Codul fiscal:
    (1) Impozitul datorat până la data de 25 iunie de reprezentanţele care sunt înfiinţate în primul semestru al anului este proporţional cu numărul de luni de activitate desfăşurată de reprezentanţă în cursul semestrului I. Pentru semestrul II, impozitul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 2.000 de euro se va plăti până la data de 25 decembrie inclusiv.
    (2) Forma declaraţiei fiscale care va fi depusă anual la autoritatea fiscală competentă şi instrucţiunile de completare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    Declaraţia anuală de impunere, precum şi declaraţia fiscală în cazul înfiinţării sau desfiinţării reprezentanţei în cursul anului pot fi depuse în numele persoanei juridice străine şi de reprezentantul reprezentanţei la organul fiscal teritorial în raza căruia reprezentanţa îşi desfăşoară activitatea.
    (3) Forma declaraţiei fiscale care va fi depusă la autoritatea fiscală competentă în caz de înfiinţare sau de desfiinţare a reprezentanţei şi instrucţiunile de completare vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (4) În termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei fiscale de înfiinţare sau de desfiinţare a reprezentanţei, organul fiscal teritorial stabileşte sau recalculează impozitul stabilit pentru perioada în care reprezentanţa va desfăşura sau îşi va înceta activitatea, după caz.

    ANEXA 1

    la normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VI din Codul fiscal
    [] Declaraţie rectificativă
    DECLARAŢIE INFORMATIVĂ
    privind impozitul reţinut pentru veniturile cu regim de reţinere
    la sursă/venituri scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi
    Anul .........
    A. Datele de identificare a plătitorului de venit

┌───────────────────┬────────────────────┐
│Denumirea/Numele şi│Codul de │
│prenumele │identificare fiscală│
│ │/CNP │
├───────────────────┼────────────────────┤
│ │ │
├─┬────────┬────────┼────────┬───────────┤
│ │ │ │ │ │
├─┼────────┼────────┼────────┼───────────┤
│ │Adresa: │Judeţ/ │Sectorul│Localitatea│
├─┼────────┴────────┼────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
├─┼────────┬─────┬──┴┬────┬──┴┬──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├─┼────────┼─────┼───┼────┼───┼──────────┤
│ │Strada │Nr. │Bl.│Sc. │Et.│Ap. │
├─┼────────┼─────┼───┼────┼───┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├─┼────────┼─────┴─┬─┴────┴───┼───┬──────┤
│ │ │ │ │ │ │
├─┼────────┼───────┼──────────┼───┼──────┤
│ │Cod │Telefon│Telefon │Fax│E-mail│
│ │poştal │fix │mobil │ │ │
├─┼────────┼───────┼──────────┼───┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │
└─┴────────┴───────┴──────────┴───┴──────┘


    B. Datele de identificare a beneficiarului de venit nerezident

┌────┬──────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │Denumirea │ │Codul de │
│ │statului de │Denumirea│identificarea│
│Nr. │rezidenţă a │/ │fiscală │
│crt.│beneficiarului│Numele şi│atribuit de │
│ │de venit │prenumele│autoritatea │
│ │ │ │din România*)│
├────┼──────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴─────────────┘


    C. Date informative privind impozitul reţinut la sursă/venituri scutite pe beneficiari de venit nerezidenţi

┌────┬──────────────┬─────────┬──────────────┬───────┬─────────────┐
│ │Denumirea/ │ │Venitul │Impozit│Actul │
│ │Numele │ │beneficiarului│reţinut│normativ │
│Nr. │şi prenumele │Natura │de venit │/ │care │
│crt.│beneficiarului│venitului│nerezident │scutire│reglementează│
│ │de venit │ │(suma brută) │de │impunerea/ │
│ │nerezident │ │ │impozit│scutirea │
├────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴──────────────┴───────┴─────────────┘


    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele înscrise în acest formular sunt corecte şi complete.
    Numele şi prenumele .................. Semnătura
    Funcţia .....................
    Loc rezervat organului fiscal Număr de înregistrare ...........
    Data
    Declaraţia se completează în două exemplare:
    - originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit;
    – copia se păstrează de către plătitorul de venit.

──────────
    * Dacă pentru veniturile obţinute din România în anul 2015 nerezidentului nu i-a fost atribuit cod de identificare fiscală, această rubrică se completează cu datele de identificare ale beneficiarului de venit nerezident.
──────────
    TITLUL VII
    Taxa pe valoarea adăugată
    CAP. I
    Definiţii
    SECŢIUNEA 1
    Semnificaţia unor termeni şi expresii
    1. (1) Potrivit art. 266 alin. (1) pct. 9 din Codul fiscal, atunci când intervin modificări în Nomenclatura combinată, se realizează corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în titlul VII din Codul fiscal, în normele, ordinele şi instrucţiunile date în aplicarea acestuia şi noile coduri din nomenclatura adoptată în temeiul art. 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 266 alin. (2) din Codul fiscal, locul în care o persoană impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice este locul în care se desfăşoară funcţiile de administrare centrală a societăţii. Pentru a stabili locul unde o persoană impozabilă îşi are stabilit sediul activităţii sale economice se iau în considerare locul în care se iau deciziile principale legate de managementul general al societăţii, locul în care se află sediul social al societăţii şi locul în care se întâlneşte conducerea societăţii. În cazul în care aceste criterii nu permit determinarea cu certitudine a locului de stabilire a sediului unei activităţi economice, locul în care se iau deciziile principale legate de managementul general al societăţii este criteriul care prevalează. O persoană impozabilă poate avea sediul activităţii economice într-un stat membru chiar dacă nu realizează efectiv activităţi economice în statul respectiv. Prezenţa unei cutii poştale sau a unor reprezentanţe comerciale nu poate fi considerată ca sediu al activităţii economice a unei persoane impozabile, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate în tezele anterioare.
    (3) În cazul persoanelor fizice care sunt persoane impozabile pentru care nu poate fi identificat un sediu al activităţii economice în sensul alin. (2), domiciliul stabil al acestor persoane este considerat sediul activităţii economice, în scopul determinării statului în care acestea sunt stabilite, în sensul art. 266 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.
    (4) În aplicarea titlului VII al Codului fiscal, "domiciliul stabil" al unei persoane fizice, impozabile sau nu, înseamnă adresa înregistrată în registrul de evidenţă a populaţiei ori într-un registru similar sau adresa indicată de persoana respectivă autorităţilor fiscale competente, cu excepţia cazului în care există dovada că această adresă nu reflectă realitatea.
    (5) "Reşedinţa obişnuită" a unei persoane fizice, impozabile sau nu, menţionată în titlul VII al Codului fiscal reprezintă locul în care persoana fizică respectivă locuieşte în mod obişnuit, ca rezultat al unor legături personale şi profesionale. Atunci când există legături profesionale într-o altă ţară decât cea în care există legături personale sau când nu există legături profesionale, locul "reşedinţei obişnuite" se determină pe baza legăturilor personale care indică existenţa unor legături strânse între persoana respectivă şi locul în care locuieşte.
    (6) În scopul aplicării prevederilor art. 266 alin. (2) lit. c) şi art. 307 din Codul fiscal:
    a) dacă sediul fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României nu participă la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, respectiv resursele tehnice şi/sau umane din România nu sunt utilizate pentru realizarea acestor operaţiuni, se consideră că persoana impozabilă nu este stabilită în România pentru respectivele operaţiuni;
    b) dacă sediul fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României participă la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii înainte sau în timpul realizării acestor operaţiuni sau conform unor înţelegeri este prevăzut că sediul fix poate să intervină ulterior derulării operaţiunilor pentru operaţiuni postvânzare ori pentru respectarea unor clauze contractuale de garanţie şi această potenţială participare nu constituie o operaţiune separată din perspectiva TVA, măsura în care sunt utilizate resursele umane şi/sau materiale în legătură cu aceste operaţiuni nu este relevantă, deoarece se consideră că în orice situaţie acest sediu fix participă la realizarea operaţiunilor respective;
    c) atunci când resursele tehnice şi/sau umane ale sediului fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României sunt utilizate numai pentru scopuri administrative suport, cum sunt serviciile de contabilitate, de emitere a facturilor şi colectarea titlurilor de creanţă, utilizarea acestor resurse nu se consideră ca participare la realizarea de livrări de bunuri sau prestări de servicii, fiind tratate doar ca servicii-suport necesare îndeplinirii obligaţiilor legate de aceste operaţiuni. În această situaţie, se consideră că persoana impozabilă nu este stabilită în România pentru aceste operaţiuni;
    d) atunci când factura este emisă indicând codul de înregistrare în scopuri de TVA al sediului fix din România, acesta se consideră că a participat la livrarea de bunuri sau la prestarea de servicii, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă poate face dovada contrariului.

    (7) Atunci când gazul sau energia electrică sunt livrate de o persoană impozabilă sau către o persoană impozabilă care deţine în România o licenţă care îi permite să desfăşoare activitatea economică în sectorul gazului sau al energiei electrice, incluzând şi cumpărări şi revânzări ale gazului natural sau ale energiei electrice, existenţa licenţei în sine nu este suficientă pentru a considera că respectiva persoană impozabilă are un sediu fix în România. Pentru ca sediul fix să existe în România este necesar ca persoana impozabilă să îndeplinească condiţiile art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Aplicare teritorială
    2. (1) Bunurile de origine din teritoriile excluse prevăzute la art. 267 alin. (2) şi (3) din codul fiscal trebuie importate din perspectiva taxei, dacă sunt transportate în teritoriul Uniunii Europene.
    (2) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile cu originea sau destinaţia în:
    a) Insula Man sunt considerate cu originea sau destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
    b) Principatul Monaco sunt considerate cu originea sau destinaţia în Republica Franceză;
    c) zonele aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate cu originea sau cu destinaţia în Republica Cipru.

    (3) Zona contiguă a României şi zona economică exclusivă a României, astfel cum sunt delimitate prin Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, republicată, se consideră că fac parte din teritoriul României din punct de vedere al TVA, pentru operaţiunile legate de activităţile desfăşurate în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 56 şi 77 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, ratificată prin Legea nr. 110/1996.

    CAP. II
    Operaţiuni impozabile
    3. (1) Dacă o operaţiune îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 268 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Codul fiscal, dar nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 268 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, operaţiunea nu este impozabilă în România.
    (2) Condiţia referitoare la "plată" prevăzută la art. 268 alin. (1) lit. a) din codul fiscal implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută. O livrare de bunuri sau o prestare de servicii este impozabilă în condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută, este aferentă avantajului primit, după cum urmează:
    a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un client este îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri şi/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează plata sau, în absenţa plăţii, când operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciile au fost colective, nu au fost măsurabile cu exactitate sau au făcut parte dintr-o obligaţie legală;
    b) condiţia existenţei unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este îndeplinită chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, respectiv ia forma unor cotizaţii, bunuri sau servicii, reduceri de preţ, sau nu este plătit direct de beneficiar, ci de un terţ.

    (3) Achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport efectuată de orice persoană impozabilă ori neimpozabilă, prevăzută la art. 268 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 268 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 276 din Codul fiscal.
    (4) Achiziţia intracomunitară de produse accizabile efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă, prevăzută la art. 268 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 268 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 276 din Codul fiscal.
    (5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de bunuri de 10.000 euro, prevăzut la art. 268 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare plafonul este de 34.000 lei.
    (6) În aplicarea art. 268 alin. (5), pentru calculul plafonului de achiziţii intracomunitare de bunuri se iau în considerare următoarele elemente:
    a) valoarea tuturor achiziţiilor intracomunitare de bunuri, cu excepţia achiziţiilor prevăzute la alin. (7);
    b) valoarea tranzacţiei ce conduce la depăşirea plafonului pentru achiziţii intracomunitare de bunuri;
    c) valoarea oricărui import efectuat de persoana juridică neimpozabilă în alt stat membru, pentru bunurile transportate în România după import.

    (7) La calculul plafonului pentru achiziţii intracomunitare de bunuri nu se vor lua în considerare:
    a) valoarea achiziţiilor intracomunitare de produse accizabile;
    b) valoarea achiziţiilor intracomunitare de mijloace noi de transport;
    c) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;
    d) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o vânzare la distanţă, pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal;
    e) valoarea achiziţiilor de bunuri second-hand, de opere de artă, de obiecte de colecţie şi antichităţi, aşa cum sunt definite la art. 312 din Codul fiscal, în cazul în care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevăzut la art. 312 din codul fiscal în statul membru din care au fost livrate;
    f) valoarea achiziţiilor de gaze naturale, energie electrică, energie termică sau agent frigorific a căror livrare a fost efectuată în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

    (8) În cazul în care plafonul pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este depăşit, persoana prevăzută la art. 268 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 317 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Înregistrarea va rămâne valabilă pentru perioada până la sfârşitul anului calendaristic în care a fost depăşit plafonul de achiziţii şi cel puţin pentru anul calendaristic următor sau, după caz, până la data la care persoana respectivă se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, dacă această dată este anterioară acestui termen.
    (9) Persoana prevăzută la art. 268 alin. (4) lit. a) din codul fiscal poate solicita anularea înregistrării oricând după încheierea anului calendaristic următor celui în care s-a înregistrat, conform art. 317 alin. (5) din Codul fiscal. Prin excepţie, persoana respectivă rămâne înregistrată în scopuri de TVA conform art. 317 din codul fiscal pentru toate achiziţiile intracomunitare de bunuri efectuate cel puţin pentru încă un an calendaristic, dacă plafonul pentru achiziţii de bunuri este depăşit şi în anul calendaristic care a urmat celui în care persoana a fost înregistrată.
    (10) Dacă după expirarea anului calendaristic următor celui în care persoana a fost înregistrată persoana respectivă efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 317 din Codul fiscal, se consideră că persoana a optat conform art. 268 alin. (6) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care este obligată să rămână înregistrată în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii de bunuri în anul următor anului în care s-a înregistrat, situaţie în care se aplică prevederile alin. (9).
    (11) Conform prevederilor art. 268 alin. (6) din Codul fiscal, persoanele impozabile care efectuează numai operaţiuni pentru care taxa nu este deductibilă şi persoanele juridice neimpozabile, care nu sunt înregistrate şi nu au obligaţia de a fi înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care nu depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare, pot opta pentru regimul general prevăzut la art. 268 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. Aceste persoane sunt obligate la plata taxei în România pentru toate achiziţiile intracomunitare de bunuri de la data la care îşi exercită opţiunea şi vor solicita un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 317 alin. (2) din Codul fiscal. Aceste persoane pot solicita anularea înregistrării oricând după încheierea a 2 ani calendaristici ce urmează celui în care s-au înregistrat, conform art. 317 alin. (6) din Codul fiscal.
    (12) În cazul în care după încheierea a 2 ani calendaristici consecutivi de la înregistrare persoanele prevăzute la alin. (11) efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 317 din Codul fiscal, se consideră că aceste persoane şi-au reexercitat opţiunea în condiţiile art. 268 alin. (6) şi art. 317 alin. (7) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care aceste persoane sunt obligate să rămână înregistrate în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare de bunuri în anul calendaristic anterior, situaţie în care se aplică prevederile alin. (9).
    (13) În scopul aplicării prevederilor art. 268 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, relaţia de transport al bunurilor din primul stat membru în România trebuie să existe între furnizor şi cumpărătorul revânzător, oricare dintre aceştia putând fi responsabil pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă transportul este realizat de beneficiarul livrării ulterioare, nu sunt aplicabile măsurile de simplificare pentru operaţiuni triunghiulare. Obligaţiile ce revin beneficiarului livrării ulterioare, dacă România este al treilea stat membru:
    a) să plătească taxa aferentă livrării efectuate de cumpărătorul revânzător care nu este stabilit în România, indiferent dacă este sau nu înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu prevederile art. 307 alin. (4) şi art. 326 alin. (1) sau (2) din Codul fiscal, după caz;
    b) să înscrie achiziţia efectuată în rubricile alocate achiziţiilor intracomunitare de bunuri din decontul de taxă prevăzut la art. 323 sau art. 324 din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal.

    (14) În cazul operaţiunilor triunghiulare efectuate în condiţiile art. 268 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, dacă România este al doilea stat membru al cumpărătorului revânzător şi acesta a transmis furnizorului din primul stat membru codul său de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 316 din Codul fiscal, cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
    a) să emită factura prevăzută la art. 319 din Codul fiscal, în care să fie înscrise codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România şi codul de înregistrare în scopuri de TVA din al treilea stat membru al beneficiarului livrării;
    b) să nu înscrie achiziţia intracomunitară de bunuri care ar avea loc în România ca urmare a transmiterii codului de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 316 din codul fiscal în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, aceasta fiind neimpozabilă. În decontul de taxă aceste achiziţii se înscriu la rubrica rezervată achiziţiilor neimpozabile;
    c) să înscrie livrarea efectuată către beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica rezervată livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă a decontului de taxă şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din codul fiscal următoarele date:
    1. codul de înregistrare în scopuri de TVA, din al treilea stat membru, al beneficiarului livrării;
    2. codul T în rubrica corespunzătoare;
    3. valoarea livrării efectuate.



    CAP. III
    Persoane impozabile
    4. (1) În sensul art. 269 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menţionează în constatările Curţii Europene de Justiţie în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM).
    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri, care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcţiile şi, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuinţă, inclusiv casele de vacanţă, orice alte bunuri utilizate în scop personal de către persoana fizică, precum şi bunurile de orice natură moştenite sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
    (3) Persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activităţi, se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, dacă acţionează ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 269 alin. (2) din Codul fiscal.
    (4) În cazul construirii de bunuri imobile de către o persoană fizică, în vederea vânzării, activitatea economică este considerată începută în momentul în care persoana fizică respectivă intenţionează să efectueze o astfel de activitate, iar intenţia acesteia trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare iniţierii activităţii economice. Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând şi livrarea bunului sau părţilor din bunul imobil construit, chiar dacă este un singur bun imobil.
    (5) În cazul achiziţiei de terenuri şi/sau de construcţii de către persoana fizică în scopul vânzării, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacţie în cursul unui an calendaristic. Dacă persoana fizică realizează o singură livrare într-un an aceasta este considerată ocazională şi nu este considerată o livrare impozabilă. Dacă intervine o a doua livrare în cursul aceluiaşi an, prima livrare nu se impozitează, dar este luată în considerare la calculul plafonului prevăzut la art. 310 din Codul fiscal. Totuşi, dacă persoana fizică derulează deja construcţia unui bun imobil în vederea vânzării, conform alin. (4), activitatea economică fiind deja considerată începută şi continuă, orice alte tranzacţii efectuate ulterior nu mai au caracter ocazional. Livrările de construcţii şi terenuri, scutite de taxă conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, sunt avute în vedere atât la stabilirea caracterului de continuitate al activităţii economice, cât şi la calculul plafonului de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal. În situaţia în care persoana fizică nu se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, dar începe activitatea economică, se consideră că aplică regimul special de scutire pentru întreprinderile mici conform art. 310 din Codul fiscal, obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA intervenind la termenul prevăzut la art. 310 din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 1: O persoană fizică, care nu a mai realizat tranzacţii cu bunuri imobile în anii precedenţi, a livrat în cursul anului 2015 două terenuri care nu sunt construibile. Aceste terenuri au fost achiziţionate în cursul anului 2012, în vederea revânzării şi nu pentru a fi utilizate în scopuri personale. Deşi persoana fizică a devenit persoană impozabilă pentru aceste livrări, totuşi livrările respective fiind scutite de taxă conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, persoana fizică nu are obligaţia înregistrării în scopuri de taxă conform art. 316 din Codul fiscal. Dacă aceeaşi persoană fizică ar fi livrat în cursul anului 2015 o construcţie nouă în sensul art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, ar fi avut obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de taxă dacă valoarea livrării respective cumulată cu valoarea livrărilor anterioare ar fi depăşit plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, cel mai târziu în termen de 10 zile de la data depăşirii plafonului, respectiv de la data de 1 a lunii următoare celei în care plafonul a fost depăşit, conform prevederilor art. 310 alin. (6) din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 2: O persoană fizică vinde în luna ianuarie 2016 un teren construibil sau o construcţie nouă în sensul art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Deşi în principiu operaţiunea nu ar fi scutită de taxă conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, indiferent de valoarea livrării, dacă persoana fizică nu realizează şi alte operaţiuni pentru care ar deveni persoană impozabilă în cursul anului 2016, această operaţiune este considerată ocazională şi persoana fizică nu datorează TVA pentru respectiva livrare. Dacă în acelaşi an, în luna martie, aceeaşi persoană fizică livrează un teren sau o construcţie, indiferent dacă livrarea este taxabilă sau scutită conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, respectiva persoană va deveni persoană impozabilă după cea de-a doua tranzacţie. Dacă a doua tranzacţie este taxabilă şi valoarea cumulată a acesteia cu cea a primei livrări depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, persoana fizică are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, cel târziu în termen de 10 zile de la data depăşirii plafonului, respectiv de la data de 1 a lunii următoare celei în care plafonul a fost depăşit, conform art. 310 alin. (6) din Codul fiscal. Dacă a doua tranzacţie este scutită, persoana fizică nu are obligaţia de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA. Dacă în acelaşi an, după a doua operaţiune care a fost scutită, intervine a treia operaţiune în luna septembrie, care este taxabilă (de exemplu, livrarea unui teren construibil), iar valoarea cumulată a celor trei operaţiuni depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA intervine la termenul prevăzut la art. 310 din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 3: O persoană fizică realizează în cursul anului 2015 cinci livrări care ar fi scutite conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Deşi în anul 2015 persoana fizică a devenit în principiu persoană impozabilă, nu a avut obligaţia de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA deoarece a realizat numai operaţiuni scutite. Dacă în anul 2016, în luna februarie, persoana fizică va livra o construcţie nouă sau un teren construibil în sensul art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, chiar dacă este prima tranzacţie din acest an, aceasta nu mai este considerată ocazională, deoarece persoana fizică devenise deja persoană impozabilă în anul precedent şi va avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de taxă până pe 10 martie 2016, dacă valoarea livrării respective va depăşi plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 4: O persoană fizică a început în cursul anului 2015 construcţia unui bun imobil cu intenţia de a vinde această construcţie, devenind astfel persoană impozabilă. În cursul anului 2015 nu a încasat avansuri şi în principiu nu are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de taxă. Dacă în anul 2016, înainte să înceapă să încaseze avansuri sau înainte să facă livrări ale unor părţi ale bunului imobil sau livrarea respectivului imobil în integralitatea sa, livrează un teren construibil sau o altă construcţie nouă în sensul art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, persoana fizică ar avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de taxă cel mai târziu până pe data de 10 a lunii următoare celei în care depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal. Această livrare nu este considerată ocazională, activitatea economică fiind considerată continuă din momentul începerii construcţiei, respectiv din anul 2015.
    Exemplul nr. 5: În luna martie 2015 o persoană fizică vinde o casă pe care a utilizat-o în scop de locuinţă, operaţiunea fiind neimpozabilă. În luna aprilie vinde o casă pe care a moştenit-o, nici această operaţiune nefiind impozabilă. În luna mai, aceeaşi persoană fizică cumpără o construcţie nouă pe care o vinde în luna iulie. Nici după această vânzare persoana fizică nu devine persoană impozabilă, deoarece această tranzacţie, fiind prima vânzare a unui bun care nu a fost utilizat în scopuri personale, este considerată ocazională. Dacă persoana fizică va mai livra de exemplu un teren construibil în luna august, aceasta este considerată a doua tranzacţie în sfera TVA, iar persoana fizică va deveni persoană impozabilă şi va avea obligaţia să solicite înregistrarea cel mai târziu până pe data de 10 septembrie, dacă livrarea din luna iulie cumulată cu cea din luna august depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal. Primele două vânzări din lunile martie şi aprilie nu sunt luate în calculul plafonului de scutire deoarece nu sunt în sfera de aplicare a TVA.
    Exemplul nr. 6: O familie deţine un teren situat într-o zonă construibilă pe care l-a utilizat pentru cultivarea de produse agricole. În luna ianuarie 2016 familia respectivă împarte în loturi terenul în vederea vânzării. Pentru a analiza dacă terenul a fost utilizat în scop personal sau pentru activităţi economice trebuie să se constate dacă produsele cultivate erau folosite numai pentru consumul familiei sau şi pentru comercializare. În situaţia în care cantitatea de produse obţinute nu justifică numai consumul în scop personal, se consideră că terenul a fost utilizat în scopul unei activităţi economice şi livrarea lui intră în sfera de aplicare a TVA consecinţă, dacă livrarea primului lot are loc în luna februarie nu se consideră o operaţiune ocazională şi dacă depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, familia respectivă ar avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA, prin unul dintre soţi. Înregistrarea în scopuri de TVA trebuie solicitată cel mai târziu în termenul prevăzut la art. 310 alin. (6) din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 7: În cursul anului 2015 o persoană fizică începe să construiască un bun imobil. Încasează avansuri care depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din codul fiscal în luna decembrie 2015. Fiind avansuri încasate pentru livrarea de părţi de construcţie noi, operaţiunile sunt taxabile, dar persoana respectivă poate aplica regimul de scutire prevăzut la art. 310 din codul fiscal până la depăşirea plafonului. Astfel, persoana respectivă va avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel mai târziu până pe data de 10 ianuarie 2016. Dacă livrarea unor apartamente din construcţia respectivă are loc în luna martie 2016, avansurile încasate în regim de scutire în anul 2015 vor trebui să fie regularizate la data livrării prin aplicarea cotei de TVA corespunzătoare.

    (6) În cazul exemplelor prezentate la alin. (5) au fost avute în vedere numai persoanele fizice care nu sunt considerate persoane impozabile pentru alte activităţi economice desfăşurate şi faptul că orice livrare de locuinţe personale, de case de vacanţă sau de alte bunuri prevăzute la alin. (2) nu este luată în considerare pentru stabilirea caracterului de continuitate al activităţii nefiind considerată operaţiune în sfera de aplicare a taxei.
    (7) În cazul în care bunurile imobile sunt deţinute în coproprietate de o familie, dacă există obligaţia înregistrării în scopuri de taxă pentru vânzarea acestor bunuri imobile, unul dintre soţi va fi desemnat să îndeplinească această obligaţie.
    (8) Transferul în patrimoniul afacerii al bunurilor sau serviciilor achiziţionate sau dobândite de persoanele fizice şi care au fost folosite în scopuri personale, în vederea utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 304 şi 305 din Codul fiscal.
    (9) Persoanele care nu sunt legate de angajator printr-un contract individual de muncă, ci prin alte instrumente juridice, nu acţionează de o manieră independentă în condiţiile prevăzute la art. 269 alin. (4) din Codul fiscal, respectiv atunci când activitatea este exercitată de o persoană care nu dispune de o libertate de organizare corespunzătoare în ceea ce priveşte resursele materiale şi umane folosite pentru exerciţiul activităţii în discuţie, cum ar fi libertatea de a alege colaboratorii, orarul de lucru, baza materială necesare desfăşurării activităţii sale, şi riscul economic inerent acestei activităţi nu este suportat de această persoană. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-202/90 Ayuntamiento de Sevilla împotriva Recaudadores de Tributos de las Zonas primera y segunda.
    (10) Nu sunt considerate activităţi economice:
    a) acordarea de bunuri şi/sau servicii în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial;
    b) livrarea de către organismele de cult religios a următoarelor obiecte: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, cruci, crucifixe, cruciuliţe şi medalioane cu imagini religioase specifice cultului, obiecte de colportaj religios, calendare religioase, produse necesare exercitării activităţii de cult religios, precum tămâia, lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.

    (11) În sensul art. 269 alin. (5) din Codul fiscal, distorsiuni concurenţiale rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai multe persoane, dintre care unele beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de acestea nu este grevată de taxă, faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze cu taxă contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate.
    (12) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, este considerată persoană impozabilă în legătură cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi. Prin excepţie, în scopul stabilirii locului prestării serviciilor conform art. 278 din Codul fiscal, o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.
    (13) În sensul art. 269 alin. (8) din Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi. De asemenea, orice altă persoană juridică neimpozabilă se consideră persoană impozabilă pentru livrarea intracomunitară de mijloace de transport noi. Aceste persoane nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA conform art. 316 din codul fiscal pentru aceste livrări intracomunitare de mijloace de transport noi, în conformitate cu prevederile art. 316 alin. (3) din Codul fiscal.

    5. (1) În sensul art. 269 alin. (9) din Codul fiscal, grupul de persoane impozabile stabilite în România, independente din punct de vedere juridic şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric, poate opta să fie tratat drept grup fiscal unic, cu următoarele condiţii cumulative:
    a) o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal;
    b) opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani;
    c) toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală.

    (2) Opţiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se referă la grup, nu la fiecare membru al grupului.
    (3) Grupul fiscal se poate constitui din minimum două persoane impozabile.
    (4) Organul fiscal competent în administrarea persoanelor impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal este organul fiscal central desemnat în acest scop, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, denumită în continuare Codul de procedură fiscală.
    (5) Se consideră, conform alin. (1), în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric persoanele impozabile al căror capital este deţinut direct sau indirect în proporţie de mai mult de 50% de către aceeaşi asociaţi. Termenul "asociaţi" include şi acţionarii, conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Îndeplinirea acestei condiţii se dovedeşte prin certificatul constatator eliberat de către registrul comerţului şi/sau, după caz, alte documente justificative.
    (6) În vederea implementării grupului fiscal se depune la organul fiscal competent prevăzut la alin. (4) o cerere semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului, care să cuprindă următoarele:
    a) numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al fiecărui membru;
    b) dovada că membrii sunt în strânsă legătură conform alin. (5);
    c) numele membrului numit reprezentant.

    (7) Organul fiscal competent trebuie să ia o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi să comunice acea decizie reprezentantului grupului, în termen de 60 de zile de la data primirii documentaţiei complete, respectiv a cererii completate potrivit alin. (6), însoţită de documentele justificative.
    (8) Implementarea grupului fiscal intră în vigoare:
    a) în prima zi din luna următoare datei comunicării deciziei prevăzute la alin. (7), în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică;
    b) în prima zi a perioadei fiscale următoare datei comunicării deciziei prevăzute la alin. (7), în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică.

    (9) Reprezentantul grupului trebuie să notifice organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:
    a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
    b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1)-(5), care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
    c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
    d) părăsirea grupului fiscal de către unul dintre membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
    e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

    (10) În situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. a) şi b), organul fiscal competent anulează tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal sau, după caz, al unei persoane ca membru al grupului fiscal, astfel:
    a) în cazul prevăzut la alin. (9) lit. a), de la data de 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a încetat opţiunea, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică;
    b) în cazul prevăzut la alin. (9) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care s-a produs evenimentul, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică.

    (11) În situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. c)-e) organul fiscal competent trebuie să ia o decizie oficială în termen de 30 de zile de la data primirii notificării şi să comunice această decizie reprezentantului. Această decizie intră în vigoare din prima zi a lunii următoare celei în care a fost transmisă reprezentantului, în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică. Până la intrarea în vigoare a deciziei, persoanele impozabile care au solicitat părăsirea sau intrarea în grup a unui membru sunt tratate ca grup fiscal unic format din membri care au depus iniţial opţiunea de a fi trataţi ca grup fiscal unic şi au fost acceptaţi în acest sens de către organul fiscal competent. În situaţia în care se solicită numirea unui alt reprezentant al grupului, organul fiscal competent anulează calitatea reprezentantului grupului fiscal şi în aceeaşi decizie va aproba numirea unui alt reprezentant propus de membrii grupului.
    (12) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), organul fiscal competent, în urma verificărilor efectuate sau la cererea persoanei impozabile:
    a) anulează, din oficiu sau, după caz, la cerere, tratamentul unei persoane ca membru al unui grup fiscal în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în conformitate cu prevederile alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organul fiscal competent în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică;
    b) anulează, din oficiu sau, după caz, la cerere, tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal în cazul în care acele persoane impozabile nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organul fiscal competent, în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică.

    (13) De la data implementării grupului fiscal unic conform alin. (8):
    a) fiecare membru al grupului fiscal, altul decât reprezentantul:
    1. raportează în decontul de taxă menţionat la art. 323 din codul fiscal orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;
    2. trimite decontul său de taxă reprezentantului;
    3. nu plăteşte nicio taxă datorată şi nu solicită nicio rambursare conform decontului său de taxă;

    b) reprezentantul:
    1. preia, în primul decont consolidat, soldurile taxei de plată de la sfârşitul perioadei fiscale anterioare, neachitate până la data depunerii acestui decont, precum şi soldurile sumei negative a taxei pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile de TVA ale membrilor grupului aferente perioadei fiscale anterioare;
    2. raportează în propriul decont de taxă, menţionat în art. 323 din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri ori de servicii, precum şi orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;
    3. raportează într-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alţi membri ai grupului fiscal, precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă;
    4. depune la organul fiscal competent toate deconturile de taxă ale membrilor, precum şi formularul de decont de taxă consolidat;
    5. plăteşte sau, după caz, solicită rambursarea taxei care rezultă din decontul de taxă consolidat.


    (14) Fiecare membru al grupului fiscal trebuie:
    a) să depună declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, la organul fiscal competent;
    b) să se supună controlului organului fiscal competent;
    c) să răspundă separat şi în solidar pentru orice taxă datorată de el sau de orice membru al grupului fiscal pentru perioada cât aparţine respectivului grup fiscal;
    d) să întocmească primul decont de TVA, după părăsirea grupului fiscal, doar pe baza operaţiunilor efectuate în perioada ulterioară părăsirii grupului, fără preluarea soldului din decontul aferent perioadei fiscale anterioare, depus în vederea întocmirii decontului consolidat.

    (15) Livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse regimului normal de impozitare prevăzut de titlul VII din Codul fiscal, indiferent dacă sunt realizate către terţi sau către ceilalţi membri ai grupului fiscal, fiecare membru al grupului fiind considerat o persoană impozabilă separată.

    6. Obligaţiile şi drepturile din punct de vedere al taxei pentru operaţiunile derulate de asocierile prevăzute la art. 269 alin. (11) din codul fiscal sunt prevăzute la pct. 102.
    CAP. IV
    Operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei
    SECŢIUNEA 1
    Livrarea de bunuri
    7. (1) Preluarea de bunuri produse de către o persoană impozabilă pentru a fi folosite în cursul desfăşurării activităţii sale economice sau pentru continuarea acesteia nu se consideră ca fiind o livrare de bunuri în sensul art. 270 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 270 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplică şi prestărilor de servicii.
    (2) Valorificarea produselor scoase din rezerva de mobilizare constituie livrare de bunuri în sensul art. 270 alin. (1) din Codul fiscal.
    (3) În sensul art. 270 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă care nu deţine proprietatea bunurilor dar primeşte facturi pe numele său de la furnizor şi emite facturi pe numele său către client, pentru respectivele bunuri se consideră că acţionează în nume propriu. Persoana respectivă este considerată din punctul de vedere al taxei cumpărător şi revânzător al bunurilor. Indiferent de natura contractului încheiat de părţi, dacă o persoană impozabilă primeşte şi/sau emite facturi pe numele său, acest fapt o transformă în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei.
    (4) Prevederile alin. (3) se aplică sub denumirea de structură de comisionar în cazurile prevăzute la pct. 31 alin. (4).
    (5) Bunurile constatate lipsă din gestiune nu sunt considerate livrări de bunuri, fiind aplicabile prevederile art. 304, 305 şi 306 din codul fiscal şi ale pct. 78, 79 şi 80.
    (6) În sensul art. 270 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul executat silit este o persoană impozabilă.
    (7) Distribuirea de produse agricole de către societăţile agricole reglementate de Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare, către asociaţii acestora este asimilată din punct de vedere al TVA unei livrări de bunuri efectuate cu plată, în sensul art. 270 alin. (5) din Codul fiscal, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial.
    Exemplu: O societate agricolă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din codul fiscal achiziţionează seminţe, îngrăşăminte, servicii de arat şi semănat pentru realizarea producţiei agricole. Societatea deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii. După recoltare, societatea distribuie o parte din produsele agricole către asociaţii săi. Întrucât societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate realizării întregii producţii agricole, distribuirea de produse agricole din producţia realizată către asociaţii săi este asimilată din punctul de vedere al TVA unei livrări de bunuri efectuate cu plată, pentru care societatea are obligaţia de a colecta TVA, aplicând cota corespunzătoare.

    (8) Transferul de active prevăzut la art. 270 alin. (7) din codul fiscal este un transfer universal de bunuri şi/sau servicii, acestea nemaifiind tratate individual, ci ca un tot unitar la persoana impozabilă cedentă, indiferent dacă este un transfer total sau parţial de active. Se consideră transfer parţial de active, în sensul art. 270 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părţi din activele investite într-o anumită ramură a activităţii economice, dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate. De asemenea, se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului. Simplul transfer al unor active nu garantează posibilitatea continuării unei activităţi economice în orice situaţie. Pentru ca o operaţiune să poată fi considerată transfer de active, în sensul art. 270 alin. (7) din Codul fiscal, primitorul activelor trebuie să facă dovada intenţiei de a desfăşura activitatea economică sau partea din activitatea economică care i-a fost transferată, şi nu să lichideze imediat activitatea respectivă şi, după caz, să vândă eventualele stocuri. Primitorul activelor are obligaţia să transmită cedentului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea acestei condiţii. Pentru calificarea unei activităţi ca transfer de active nu este relevant dacă primitorul activelor este autorizat pentru desfăşurarea activităţii care i-a fost transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cazul C - 497/01 - Zita Modes. Cerinţele prevăzute de prezentul alineat nu se aplică în cazul divizării şi fuziunii, care sunt în orice situaţie considerate transfer de active conform art. 270 alin. (7) din Codul fiscal.
    (9) Persoana impozabilă care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. (7) este considerată ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacă este înregistrată în scopuri de taxă sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv pe cele privind livrările către sine prevăzute la art. 270 alin. (4) din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 304 şi 305 din Codul fiscal. Dacă beneficiarul transferului este o persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din codul fiscal şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, va trebui să plătească la bugetul de stat suma rezultată ca urmare a ajustărilor conform art. 270 alin. (4), art. 304, 305, 306 sau 332 din Codul fiscal, după caz, şi să depună în acest sens declaraţia prevăzută la art. 324 alin. (8) din Codul fiscal. Momentul de referinţă pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, nu este data transferului, ci data obţinerii bunului de către cedent, conform art. 305 sau 332 din Codul fiscal, după caz. Cedentul va trebui să transmită cesionarului o copie de pe registrul bunurilor de capital, dacă acestea sunt obţinute după data aderării. Aplicarea regimului de taxare pentru transferul de active de către persoanele impozabile nu implică anularea dreptului de deducere a taxei la beneficiar, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile prin efectul legii sau prin opţiune, cu excepţia situaţiei în care se constată că tranzacţia a fost taxată în scopuri fiscale.
    (10) În sensul art. 270 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal:
    a) se cuprind în categoria bunurilor acordate în mod gratuit în scopul stimulării vânzărilor bunurile care sunt produse de persoana impozabilă în vederea vânzării sau sunt comercializate în mod obişnuit de către persoana impozabilă, acordate în mod gratuit clientului, numai în măsura în care sunt bunuri de acelaşi fel ca şi cele care sunt, au fost ori vor fi livrate clientului. Atunci când bunurile acordate gratuit în vederea stimulării vânzărilor nu sunt produse de persoana impozabilă şi/sau nu sunt bunuri comercializate în mod obişnuit de persoana impozabilă şi/sau nu sunt de acelaşi fel ca şi cele care sunt ori au fost livrate clientului, acordarea gratuită a acestora nu se consideră livrare de bunuri dacă:
    1. se poate face dovada obiectivă a faptului că acestea pot fi utilizate de către client în legătură cu bunurile/serviciile pe care le-a achiziţionat de la respectiva persoană impozabilă; sau
    2. bunurile/serviciile sunt furnizate către consumatorul final şi valoarea bunurilor acordate gratuit este mai mică decât valoarea bunurilor/serviciilor furnizate acestuia;

    b) bunurile acordate în scop de reclamă cuprind, fără a se limita la acestea, bunurile oferite în mod gratuit în cadrul campaniilor promoţionale, mostre acordate pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare.

    (11) Pe lângă situaţiile prevăzute la alin. (10), nu constituie livrare de bunuri conform prevederilor art. 270 alin. (8) lit. b) din codul fiscal bunurile acordate în mod gratuit pentru scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice a persoanei impozabile. În această categorie se cuprind, fără a se limita la acestea, bunurile pe care persoana impozabilă le acordă gratuit angajaţilor săi şi care sunt legate de desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice, cum sunt, de exemplu: echipamentul de protecţie şi uniformele de lucru, pentru contravaloarea care nu este suportată de angajaţi, materiale igienico-sanitare în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Nu se încadrează în această categorie orice gratuităţi acordate propriilor angajaţi sau altor persoane, dacă nu există nicio legătură cu desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice, cum sunt: cotele gratuite de energie electrică acordate persoanelor pensionate din sectorul energiei electrice, abonamentele de transport acordate gratuit pentru diverse categorii de persoane şi altele de aceeaşi natură.
    Exemplu: Pentru facilitarea accesului la un centru comercial o societate a depus diligenţele necesare pentru construirea unui sens giratoriu. O parte a sensului giratoriu a fost construită pe terenul aparţinând domeniului public, iar o parte pe terenul societăţii. După finalizarea lucrărilor, pentru care primăria a obţinut autorizaţie de construire, sensul giratoriu şi partea din terenul aferent aparţinând societăţii vor fi donate primăriei. Deşi contractul prevede că sensul giratoriu va fi donat primăriei, întrucât bunurile construite pe domeniul public aparţin unităţii administrativ-teritoriale, din punctul de vedere al TVA nu se consideră că are loc o livrare de bunuri de la societate la primărie pentru lucrările efectuate pe terenul primăriei. Acestea reprezintă din punctul de vedere al TVA servicii acordate gratuit. În ceea ce priveşte donaţia părţii din sensul giratoriu construite pe terenul societăţii şi a terenului aferent, aceasta reprezintă din punctul de vedere al TVA o livrare de bunuri cu titlu gratuit. Atât prestările de servicii, cât şi livrarea de bunuri, acordate gratuit, se consideră că au fost efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, respectiv pentru facilitarea accesului la centrul comercial, nefiind în sfera de aplicare a TVA. Societatea în cauză beneficiază de dreptul de deducere a TVA conform prevederilor art. 297 din Codul fiscal.

    (12) În sensul art. 270 alin. (8) lit. c) din Codul fiscal:
    a) bunurile de mică valoare acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea fiecărui cadou oferit este mai mică sau egală cu plafonul de 100 lei, exclusiv TVA. Cadoul cuprinde unul sau mai multe bunuri oferite gratuit. În situaţia în care persoana impozabilă a oferit şi cadouri care depăşesc individual plafonul de 100 lei, exclusiv TVA, însumează valoarea depăşirilor de plafon aferente unei perioade fiscale, care constituie livrare de bunuri cu plată, şi colectează taxa, dacă taxa aferentă bunurilor respective este deductibilă total sau parţial. Se consideră că livrarea de bunuri are loc în ultima zi lucrătoare a perioadei fiscale în care au fost acordate bunurile gratuit şi a fost depăşit plafonul. Baza impozabilă, respectiv valoarea depăşirilor de plafon, şi taxa colectată aferentă se înscriu în autofactura prevăzută la art. 319 alin. (8) din Codul fiscal, care se include în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a acordat bunurile gratuit în cadrul acţiunilor de protocol şi a depăşit plafonul;
    b) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituită din operaţiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, precum şi din operaţiuni pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate potrivit prevederilor art. 275 şi 278 din Codul fiscal. Încadrarea în plafon se determină pe baza datelor raportate prin deconturile de taxă depuse pentru un an calendaristic. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările şi acţiunile de mecenat, acordate în numerar, şi nici bunurile pentru care taxa nu a fost dedusă. Depăşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată, respectiv se colectează taxa. Taxa colectată aferentă depăşirii se include în decontul întocmit pentru ultima perioadă fiscală a anului respectiv.

    (13) Transferul prevăzut la art. 270 alin. (10) din codul fiscal este o operaţiune asimilată unei livrări intracomunitare cu plată de bunuri, fiind obligatoriu să fie respectate toate condiţiile şi regulile aferente livrărilor intracomunitare, inclusiv cele referitoare la scutirea de taxă. Caracteristic acestei operaţiuni este faptul că în momentul expedierii bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru acestea nu fac obiectul unei livrări în sensul art. 270 alin. (1) din codul fiscal şi, pe cale de consecinţă, aceeaşi persoană impozabilă care declară transferul în statul membru unde începe transportul bunurilor trebuie să declare şi achiziţia intracomunitară de bunuri asimilată în statul membru în care aceasta are loc. Exemple de transferuri: transportul în alt stat membru de bunuri importate în România, efectuat de persoana care a realizat importul, în lipsa unei tranzacţii în momentul expedierii, transportul/expedierea de bunuri mobile corporale din România în alt stat membru în vederea constituirii unui stoc care urmează a fi vândut în respectivul stat membru, transportul de bunuri în alt stat membru în vederea încorporării într-un bun mobil sau imobil în respectivul stat membru în situaţia în care persoana respectivă prestează servicii în respectivul stat membru, transportul/expedierea unui bun mobil corporal din România în alt stat membru în vederea reparării şi care, ulterior, nu se mai întoarce în România, situaţie în care nontransferul iniţial devine transfer, transportul/expedierea din România de materii prime în vederea prelucrării în alt stat membru şi care, ulterior, nu se mai întorc în România, situaţie în care nontransferul iniţial al materiilor prime devine transfer.
    (14) Nontransferul cuprinde şi expedierea sau transportul de produse accizabile din România în alt stat membru de către persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din acel stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile.
    (15) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, însoţită de licenţă obişnuită care interzice copierea şi distribuirea acestora şi care permite doar instalarea lor, constituie livrare de bunuri conform art. 270 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintă orice software produs ca un bun de folosinţă generală care conţine date preînregistrate, este comercializat ca atare şi, după instalare şi eventual o perioadă scurtă de training, poate fi utilizat în mod independent de către clienţi în formatul standard pentru aceleaşi aplicaţii şi funcţii.
    (16) Procesarea fotografiilor digitale constituie:
    a) livrare de bunuri, în sensul art. 270 din Codul fiscal, în măsura în care se limitează la reproducerea fotografiilor pe suporturi, dreptul de a dispune de acestea fiind transferat de la procesator la clientul care a comandat copiile după original;
    b) prestare de servicii, în sensul art. 271 din Codul fiscal, atunci când procesarea este însoţită de prestări de servicii complementare care pot avea, ţinând seama de importanţa pe care o au pentru client, de timpul necesar pentru executarea lor, de tratamentul necesar pentru documentele originale şi de partea din costul total pe care o reprezintă aceste prestări de servicii, un caracter predominant în raport cu operaţiunea de livrare de bunuri, astfel încât acestea să constituie un scop în sine pentru client.

    (17) În cazul contractelor de construire, al antecontractelor de vânzare-cumpărare şi al contractelor de promisiune de vânzare a unui imobil neconstruit, finalizate prin transferul titlului de proprietate asupra construcţiilor rezultate prin contract de vânzare-cumpărare, se consideră că are loc o livrare de bunuri imobile în sensul art. 270 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul în care nu are loc transferul titlului de proprietate asupra construcţiilor rezultate, are loc o prestare de servicii în sensul art. 271 alin. (1) din Codul fiscal.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Prestarea de servicii
    8. (1) Prestările de servicii prevăzute la art. 271 din codul fiscal cuprind orice operaţiuni care nu sunt considerate livrări de bunuri conform art. 270 din Codul fiscal, inclusiv vânzarea de active imobilizate necorporale.
    (2) În sensul art. 271 alin. (2) din Codul fiscal, când pentru aceeaşi prestare de servicii intervin mai multe persoane impozabile care acţionează în nume propriu, prin tranzacţii succesive, indiferent de natura contractului, se consideră că fiecare persoană este cumpărător şi revânzător, respectiv a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
    Exemplu: Societatea A prestează servicii de publicitate pentru produsele societăţii B. Serviciile sunt facturate către societatea C şi aceasta le facturează către societatea B. Societatea C se consideră că a primit şi a prestat în nume propriu servicii de publicitate.

    (3) Prevederile alin. (2) se aplică sub denumirea de structură de comisionar în cazurile prevăzute la pct. 31 alin. (4).
    (4) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerată prestare de servicii conform art. 271 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasing, dacă locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, situaţie în care valoarea de transfer va cuprinde şi suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenţă, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odată cu rata de leasing. Dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator se realizează înainte de derularea a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, se consideră că nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerându-se că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa.
    (5) Este considerată prestare de servicii, conform art. 271 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de o persoană care acţionează în numele şi în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme, intermediarul care acţionează în numele şi în contul altei persoane este persoana care se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract, fiind remunerat cu un comision. Pentru livrarea de bunuri/prestarea de servicii intermediată, furnizorul/prestatorul emite factura direct către beneficiar, în timp ce intermediarul emite factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către clientul său, care poate fi furnizorul/prestatorul sau beneficiarul livrării de bunuri/prestării de servicii intermediate.
    (6) Emiterea de către intermediar a unei facturi în numele său către cumpărător/beneficiar, pentru livrarea de bunuri/prestarea de servicii intermediată, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. De asemenea, intermediarul devine din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la furnizor/prestator o factură întocmită pe numele său.
    (7) În sensul art. 271 alin. (4) din Codul fiscal, nu sunt asimilate unei prestări de servicii efectuate cu plată utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile pentru a fi puse la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit altor persoane, precum şi prestarea de servicii în mod gratuit, pentru scopuri legate de desfăşurarea activităţii sale economice. Sunt asimilate unei prestări de servicii efectuate cu plată utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau serviciile prestate în mod gratuit de către persoana impozabilă pentru uzul propriu, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor art. 298 din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 1: O societate comercială care produce frigidere pe care le pune la dispoziţia grădiniţei de copii organizate în cadrul societăţii comerciale se consideră că utilizează în folosul propriu bunurile respective, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice.
    Exemplul nr. 2: O societate comercială care distribuie apă minerală pune gratuit frigidere la dispoziţia magazinelor care comercializează apa minerală. Având în vedere scopul urmărit de distribuitor, şi anume expunerea mai bună a produselor sale şi vânzarea acestora la o temperatură optimă consumului, operaţiunea nu este asimilată unei prestări de servicii cu plată, fiind considerată o prestare legată de activitatea economică a acestuia, care nu intră în sfera de aplicare a taxei.
    Exemplul nr. 3: În cazul unor contracte prin care o persoană impozabilă pune la dispoziţia altei persoane impozabile bunuri pe care aceasta din urmă le utilizează pentru prestarea de servicii în beneficiul persoanei care i-a pus bunurile la dispoziţie, în măsura în care prestatorul utilizează bunurile exclusiv pentru prestarea de servicii în beneficiul persoanei care deţine bunul, se consideră că are loc o prestare de servicii legată de activitatea economică a persoanei care a pus bunul gratuit la dispoziţia altei persoane, care nu este asimilată unei prestări cu plată. Nu are loc transferul dreptului de proprietate a bunurilor către persoana care utilizează bunurile respective.
    Exemplul nr. 4: În cazul contractelor prin care o persoană impozabilă având calitatea de prestator de servicii, pentru realizarea unor bunuri în beneficiul altei persoane, utilizează o matriţă sau alte echipamente destinate realizării comenzilor clientului său, în funcţie de natura contractului se pot distinge următoarele situaţii:
    a) dacă se face transferul de proprietate a matriţei sau a echipamentelor de către prestator către persoana cu care aceasta a contractat realizarea unor bunuri, are loc o livrare în sensul art. 270 din Codul fiscal. Achiziţia acestor matriţe/echipamente este considerată a fi efectuată în scopul desfăşurării activităţii economice a persoanei impozabile care a contractat realizarea unor bunuri cu prestatorul, chiar dacă aceste bunuri sunt utilizate de prestatorul de servicii. Punerea acestora la dispoziţia prestatorului este o prestare de servicii legată de activitatea economică a persoanei care a pus bunul gratuit la dispoziţia altei persoane, care nu este asimilată unei prestări cu plată, în măsura în care prestatorul utilizează bunurile pentru prestarea de servicii exclusiv în beneficiul persoanei care deţine bunul;
    b) dacă nu se face transferul de proprietate a matriţei sau a echipamentelor de către prestator, dar prestatorul recuperează contravaloarea acestora de la persoana cu care aceasta a contractat realizarea unor bunuri, se consideră că recuperarea contravalorii matriţelor/echipamentelor este accesorie serviciului principal, respectiv prestarea de servicii în scopul realizării unor bunuri, care urmează acelaşi regim fiscal ca şi operaţiunea principală.


    (8) În sensul art. 271 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal, nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit în cadrul acţiunilor de protocol în măsura în care acţiunile de protocol sunt realizate în scopuri legate de activitatea economică a persoanei impozabile, nefiind aplicabil plafonul prevăzut la pct. 7 alin. (12) lit. a). Prevederile pct. 7 alin. (12) lit. b) se aplică în mod corespunzător pentru utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile sau pentru prestarea de servicii în mod gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat.
    (9) Prevederile pct. 7 alin. (10) şi (11) se aplică corespunzător şi pentru operaţiunile prevăzute la art. 271 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal.
    (10) Prevederile pct. 7 alin. (8) şi (9) se aplică corespunzător şi pentru prevederile art. 271 alin. (6) din Codul fiscal.
    (11) În sensul art. 271 din Codul fiscal, sunt considerate prestări de servicii următoarele:
    a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altă reţea electronică şi care este în principal automatizată, necesitând intervenţie umană minimă, fiind un serviciu furnizat pe cale electronică, conform art. 266 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal;
    b) furnizarea de licenţe în cadrul unui contract de licenţă privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse staţii de lucru, împreună cu furnizarea de programe software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, conform art. 271 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal;
    c) furnizarea de programe informatice software personalizate, chiar şi în cazul în care programul software este furnizat pe dischetă sau pe un alt purtător de date. Programul software personalizat reprezintă orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienţilor, conform cerinţelor exprimate de aceştia;
    d) transferul cu plată al unui sportiv de la un club sportiv la altul. Sumele plătite drept compensaţie pentru încetarea contractului sau drept penalităţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de părţile contractante nu sunt considerate prestări de servicii efectuate cu plată.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Schimbul de bunuri sau servicii
    9. (1) Operaţiunile prevăzute la art. 272 din codul fiscal includ orice livrări de bunuri/prestări de servicii a căror plată se realizează printr-o altă livrare/prestare, precum:
    a) plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a serviciului de prelucrare/obţinere a produselor agricole;
    b) plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a arendei, care constituie o prestare de servicii.

    (2) Fiecare operaţiune din cadrul schimbului este tratată separat, aplicându-se prevederile prezentului titlu în funcţie de calitatea persoanei care realizează operaţiunea, cotele şi regulile aplicabile fiecărei operaţiuni în parte.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Achiziţiile intracomunitare de bunuri
    10. (1) În sensul art. 273 alin. (1) din Codul fiscal, dacă în statul membru din care începe expedierea sau transportul bunurilor are loc o livrare intracomunitară de bunuri, într-un alt stat membru are loc o achiziţie intracomunitară de bunuri în funcţie de locul acestei operaţiuni stabilit conform prevederilor art. 276 din Codul fiscal.
    (2) Prevederea art. 273 alin. (2) lit. a) din codul fiscal este prevederea "în oglindă" a celei de la art. 270 alin. (10) din Codul fiscal, cu privire la transferul bunurilor din România într-un alt stat membru. Atunci când un bun intră în România în aceste condiţii, persoana impozabilă trebuie să analizeze dacă din punctul de vedere al legislaţiei române operaţiunea ar fi constituit un transfer de bunuri dacă operaţiunea s-ar fi realizat din România în alt stat membru. În acest caz, transferul bunurilor din alt stat membru în România dă naştere unei operaţiuni asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată. Tratarea acestor transferuri ca şi achiziţii intracomunitare nu depinde de tratamentul aplicat pentru acelaşi transfer în statul membru de origine.
    (3) Prevederile art. 273 alin. (2) lit. b) din codul fiscal se aplică bunurilor achiziţionate de forţele armate române în alt stat membru, în situaţia în care aceste bunuri, după ce au fost folosite de forţele armate, sunt expediate în România.
    (4) În sensul art. 273 alin. (3) din codul fiscal este considerată a fi efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în ţară ar fi fost asimilată unei livrări de bunuri cu plată.
    (5) Conform art. 273 alin. (4) din Codul fiscal, dacă o persoană juridică neimpozabilă din România importă bunuri în alt stat membru, pe care apoi le transportă/expediază în România, operaţiunea respectivă este asimilată unei achiziţii intracomunitare cu plată în România, chiar dacă taxa aferentă importului a fost plătită în statul membru de import. În temeiul dovezii achitării taxei aferente achiziţiei intracomunitare în România, persoana juridică neimpozabilă poate solicita statului membru de import restituirea taxei achitate pentru import. În cazul invers, când o persoană juridică neimpozabilă stabilită în alt stat membru importă bunuri în România, pe care apoi le transportă/expediază în alt stat membru, poate solicita în România restituirea taxei achitate pentru importul respectiv, dacă face dovada că achiziţia intracomunitară a bunurilor a fost supusă taxei în celălalt stat membru.
    (6) Nu este asimilată unei achiziţii intracomunitare efectuate cu plată utilizarea în România de către o persoană impozabilă în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, de produse accizabile transportate sau expediate din alt stat membru de persoana impozabilă sau de altă persoană, în numele acesteia.

    CAP. V
    Locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a taxei
    SECŢIUNEA 1
    Locul livrării de bunuri
    11. (1) În sensul art. 275 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacă transportul este în sarcina furnizorului sau a cumpărătorului. Terţa persoană care realizează transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul sau orice altă persoană care intervine în numele şi în contul furnizorului ori al cumpărătorului în realizarea serviciului de transport.
    (2) Prevederile art. 275 alin. (1) lit. b) din codul fiscal nu se aplică în situaţia în care cumpărătorul a optat pentru calitatea de importator al bunurilor conform prevederilor pct. 82 alin. (1) lit. b).
    (3) Conform art. 275 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care, deşi sunt livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altă persoană, care cumpără bunurile de la B. În primul caz persoana obligată să realizeze transportul este A sau B. Pe relaţia A-B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia B-C se consideră o livrare fără transport. În al doilea caz, dacă persoana obligată să realizeze transportul este C, pe relaţia A-B se consideră o livrare fără transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B-C se consideră o livrare cu transport, locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A, unde se află bunurile atunci când începe transportul.

    12. (1) În sensul art. 275 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de euro pentru vânzările la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare, când cifra sutelor este egală cu sau mai mare decât 5, şi prin reducere, când cifra sutelor este mai mică decât 5, prin urmare plafonul este de 118.000 lei.
    (2) În cazul în care vânzările la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depăşesc plafonul prevăzut la alin. (1), se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul fiscal, la depăşirea plafonului calculat conform alin. (4) şi (5). Înregistrarea rămâne valabilă până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor celui în care furnizorul a depăşit plafonul pentru vânzări la distanţă în România, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3).
    (3) În cazul în care plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit şi în anul calendaristic următor, se aplică prevederile alin. (2) referitoare la locul acestor vânzări.
    (4) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) se iau în considerare:
    a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri care au fost livrate dintr-un teritoriu terţ şi care sunt considerate că au fost livrate în România din statul membru de import, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (8) din Codul fiscal;
    b) valoarea vânzării la distanţă ce conduce la depăşirea plafonului.

    (5) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) nu se iau în considerare:
    a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;
    b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;
    c) valoarea oricărei livrări de bunuri cu instalare sau montare, efectuată în România de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia, conform art. 275 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;
    d) valoarea oricărei livrări efectuate de furnizor în statul membru de plecare în cadrul tranzacţiei supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzute la art. 312 din Codul fiscal;
    e) valoarea oricărei livrări de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire, conform art. 275 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

    (6) Furnizorul unei vânzări la distanţă în România poate opta în statul membru în care este stabilit să schimbe locul livrării în România pentru toate vânzările sale la distanţă din acel stat membru în România. Opţiunea se comunică şi organelor fiscale competente din România printr-o scrisoare recomandată în care furnizorul specifică data de la care intenţionează să aplice opţiunea. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul fiscal, înainte de prima livrare care va fi realizată ulterior exprimării opţiunii. Înregistrarea ca urmare a opţiunii rămâne valabilă până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (7).
    (7) Dacă plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (6), se aplică prevederile alin. (2)-(5) în privinţa locului pentru vânzările la distanţă în România.
    (8) Vânzarea la distanţă are loc într-un stat membru, altul decât România, conform art. 275 alin. (5) din Codul fiscal, dacă valoarea totală a vânzărilor la distanţă efectuate de furnizorul din România depăşeşte plafonul vânzărilor la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, care poate să difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru România, sau în cazul în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (12). Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic. În sensul art. 275 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunică furnizorului din România un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA se consideră că sunt persoanele care beneficiază în statul lor membru de derogarea prevăzută la art. 3 alin. (2) din Directiva 112, al cărei echivalent în codul fiscal este art. 268 alin. (4).
    (9) În cazul în care furnizorul depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizorul din România în statul membru de destinaţie au loc în acel stat membru pentru perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Dacă se depăşeşte plafonul şi în anul următor, se aplică aceleaşi reguli referitoare la locul acestor vânzări. Furnizorii trebuie să comunice printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România, în termen de 30 de zile de la data înregistrării în alt stat membru, pentru vânzări la distanţă ca urmare a depăşirii plafonului pentru vânzări la distanţă din alt stat membru, locul acestor livrări nemaifiind în România, ci în statul membru în care s-a depăşit plafonul.
    (10) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru se iau în considerare:
    a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor din România către un anumit stat membru, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri expediate dintr-un teritoriu terţ şi importate în România, care se consideră că au fost expediate din România, în condiţiile art. 275 alin. (8) din Codul fiscal;
    b) valoarea vânzării care conduce la depăşirea plafonului în celălalt stat membru.

    (11) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru nu se iau în considerare:
    a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;
    b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;
    c) valoarea livrărilor de bunuri cu instalare, efectuate în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
    d) valoarea oricărei livrări efectuate de un furnizor din România în cadrul unei tranzacţii supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform art. 312 din Codul fiscal;
    e) valoarea oricărei livrări de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific, prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire.

    (12) Furnizorul poate opta să schimbe locul livrării într-un alt stat membru pentru toate vânzările sale la distanţă efectuate din România către acel stat membru. Opţiunea se comunică printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România şi se exercită de la data trimiterii scrisorii recomandate, rămânând valabilă până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (13).
    (13) Dacă plafonul pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru este depăşit şi în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (12), se aplică prevederile alin. (9)-(11) pentru locul vânzărilor la distanţă în celălalt stat membru.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri
    13. (1) Conform art. 276 alin. (1) din Codul fiscal, locul unei achiziţii intracomunitare de bunuri este întotdeauna în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor. În cazul în care, conform art. 276 alin. (2) din Codul fiscal, cumpărătorul furnizează un cod de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, se aplică reţeaua de siguranţă, respectiv achiziţia intracomunitară se consideră că are loc şi în statul membru care a furnizat codul de înregistrare în scopuri de TVA şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
    (2) În sensul art. 276 alin. (3) din Codul fiscal, dacă cumpărătorul face dovada că a supus la plata taxei achiziţia intracomunitară şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor şi în statul membru care a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, acesta poate solicita restituirea taxei achitate în statul membru care a furnizat codul de înregistrare în scopuri de TVA. Restituirea taxei aferente achiziţiei intracomunitare se realizează astfel:
    a) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, prin înregistrarea cu semnul minus în decontul de taxă prevăzut la art. 323 din codul fiscal a achiziţiei intracomunitare şi a taxei aferente;
    b) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal, restituirea taxei se realizează conform normelor procedurale în vigoare.
    Exemplu: o persoană impozabilă din România înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din codul fiscal achiziţionează în Ungaria (locul unde se încheie transportul bunurilor) bunuri livrate din Franţa. Persoana respectivă nu este înregistrată în Ungaria în scopuri de TVA, dar comunică furnizorului din Franţa codul său de înregistrare în scopuri de TVA din România, pentru a beneficia de scutirea de taxă aferentă livrării intracomunitare realizate de furnizorul din Franţa. După înregistrarea în scopuri de TVA în Ungaria şi plata TVA aferente achiziţiei intracomunitare conform art. 276 alin. (1) din Codul fiscal, persoana respectivă poate solicita restituirea taxei plătite în România aferente achiziţiei intracomunitare, care a avut loc şi în România conform art. 276 alin. (2) din Codul fiscal.


    (3) În conformitate cu prevederile art. 276 alin. (4) din Codul fiscal, în cazul în care până la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru achiziţia intracomunitară efectuată în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 276 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata TVA în statul membru unde se încheie expedierea sau transportul bunurilor, nu se mai aplică prevederile art. 276 alin. (2) din Codul fiscal.
    (4) Obligaţiile părţilor implicate în operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 276 alin. (5) din codul fiscal sunt cele stabilite la pct. 3 alin. (13) şi (14).

    SECŢIUNEA a 3-a
    Locul prestării de servicii
    14. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 278 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii.
    (2) În aplicarea art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, sediu fix înseamnă sediul definit la art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanenţă şi o structură adecvată ca resurse umane şi tehnice care îi permit să primească şi să utilizeze serviciile care sunt furnizate pentru necesităţile proprii ale sediului respectiv.
    (3) În aplicarea art. 278 alin. (3) şi art. 278 alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, sediu fix înseamnă sediul definit la art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanenţă şi o structură adecvată ca resurse umane şi tehnice care îi permit să furnizeze serviciile respective.
    (4) Faptul că dispune de un cod de înregistrare în scopuri de TVA nu este suficient pentru ca un sediu să fie considerat sediu fix.
    (5) În aplicarea art. 278 din Codul fiscal, locul în care este stabilită o persoană juridică neimpozabilă este:
    a) locul în care se exercită funcţiile de administrare centrală a acesteia; sau
    b) locul oricărui alt sediu care se caracterizează printr-un grad suficient de permanenţă şi o structură adecvată, în ceea ce priveşte resursele umane şi tehnice, care îi permit să primească şi să utilizeze serviciile care îi sunt prestate pentru necesităţile proprii.

    (6) În aplicarea art. 278 alin. (2) şi alin. (5) lit. h) din Codul fiscal, în cazul în care un prestator de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune sau televiziune ori de servicii prestate pe cale electronică furnizează serviciile respective într-un loc precum o cabină telefonică, un punct de acces la internet fără fir (wi-fi hot spot), un internet cafe, un restaurant sau holul unui hotel, iar prezenţa fizică a beneficiarului serviciului în locul respectiv este necesară pentru ca serviciul să îi fie furnizat de prestatorul în cauză, se prezumă că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul respectiv şi că serviciul este utilizat sau exploatat efectiv acolo.
    (7) În cazul în care locul menţionat la alin. (6) este la bordul unei nave, al unei aeronave sau al unui tren care efectuează transport de călători în interiorul Uniunii Europene, ţara în care se consideră că este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită clientul este ţara în care începe operaţiunea de transport de călători.
    (8) Prevederile referitoare la stabilirea locului prestării serviciilor se completează cu prevederile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care sunt de directă aplicare.

    15. (1) Regulile prevăzute la art. 278 alin. (2) sau (3) din codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra în niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 278 alin. (4)-(7) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate în una dintre excepţiile prevăzute la art. 278 alin. (4)-(7) din Codul fiscal, întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 278 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal.
    (2) În cazul în care o prestare de servicii efectuată în beneficiul unei persoane impozabile sau în beneficiul unei persoane juridice neimpozabile considerate a fi o persoană impozabilă intră sub incidenţa art. 278 alin. (2) din Codul fiscal:
    a) dacă persoana impozabilă respectivă este stabilită într-o singură ţară sau, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, are domiciliul stabil şi reşedinţa obişnuită într-o singură ţară, prestarea de servicii în cauză se consideră că are locul în ţara respectivă. Prestatorul stabileşte respectivul loc pe baza informaţiilor furnizate de client şi verifică aceste informaţii pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii. Aceste informaţii pot cuprinde codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de statul membru în care este stabilit clientul;
    b) dacă persoana impozabilă este stabilită în mai multe ţări, prestarea în cauză se consideră că are locul în ţara în care respectiva persoană impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice. Cu toate acestea, în cazul în care serviciul este prestat către un sediu fix al persoanei impozabile aflat în altă ţară decât cea în care clientul şi-a stabilit sediul activităţii economice, prestarea în cauză este impozabilă în locul în care se află acel sediu fix care primeşte serviciul respectiv şi îl utilizează pentru propriile sale nevoi. În cazul în care persoana impozabilă nu dispune de un sediu al activităţii economice sau de un sediu fix, serviciul este impozabil la locul unde este domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită a acesteia.

    (3) În scopul identificării sediului fix al clientului căruia îi este prestat serviciul, prestatorul examinează natura şi utilizarea serviciului prestat. Atunci când natura şi utilizarea serviciului furnizat nu îi permit să identifice sediul fix căruia îi este furnizat serviciul, prestatorul, pentru a identifica sediul fix respectiv, trebuie să urmărească în special dacă contractul, formularul de comandă şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de statul membru al clientului şi comunicat acestuia de către client identifică sediul fix ca fiind client al serviciului şi dacă sediul fix este entitatea care plăteşte pentru serviciul în cauză.
    (4) În cazul în care sediul fix al clientului căruia îi este furnizat serviciul nu poate fi stabilit în conformitate cu alin. (3) sau în cazul în care serviciile sunt prestate către o persoană impozabilă în temeiul unui contract încheiat pentru unul sau mai multe servicii utilizate, în mod neidentificabil şi necuantificabil, prestatorul consideră în mod valabil că serviciile sunt furnizate la locul în care clientul şi-a stabilit sediul activităţii economice.
    (5) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.
    (6) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Uniunii Europene, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 325 din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 316 şi 317 din Codul fiscal.
    (7) Serviciile prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Uniunii Europene sau, după caz, prestate de prestatori stabiliţi în afara Uniunii Europene către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 325 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă, şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 316 şi 317 din Codul fiscal.
    (8) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Uniunea Europeană. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în alt stat membru are statutul de persoană impozabilă:
    a) atunci când respectivul client i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA şi dacă prestatorul obţine confirmarea validităţii codului de înregistrare respectiv, precum şi a numelui şi adresei aferente acestuia, în conformitate cu art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată;
    b) atunci când clientul nu a primit încă un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, însă îl informează pe prestator că a depus o cerere în acest sens, şi dacă prestatorul obţine orice altă dovadă care demonstrează că clientul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă care trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA, precum şi dacă efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de client, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.

    (9) Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Uniunea Europeană are statutul de persoană neimpozabilă atunci când demonstrează că acel client nu i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA. Cu toate acestea, indiferent de existenţa unor informaţii contrare, prestatorul de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune şi televiziune sau de servicii prestate pe cale electronică poate considera un client stabilit în alt stat membru drept persoană neimpozabilă, atât timp cât clientul în cauză nu a comunicat prestatorului numărul său individual de identificare în scopuri de TVA.
    (10) În scopul punerii în aplicare a regulilor privind locul de prestare a serviciilor prevăzut la art. 278 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă considerată persoană impozabilă, care primeşte servicii destinate exclusiv uzului privat, inclusiv celui al personalului său, este considerată drept o persoană neimpozabilă. Dacă nu dispune de informaţii contrare, cum ar fi natura serviciilor prestate, prestatorul poate considera că serviciile sunt destinate activităţii economice a clientului în cazul în care, pentru această operaţiune, clientul i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA. Dacă unul şi acelaşi serviciu este destinat atât uzului privat, inclusiv celui al personalului clientului, cât şi uzului activităţii economice, prestarea acestui serviciu este reglementată exclusiv de art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu condiţia să nu existe nicio practică abuzivă.
    (11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Uniunii Europene, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Uniunii Europene, fiind aplicabile prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Uniunii Europene. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice sau a sediului fix ori, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite din afara Uniunii Europene. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.
    (12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Uniunii Europene. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un beneficiar stabilit în afara Uniunii Europene are statutul de persoană impozabilă:
    a) dacă obţine din partea beneficiarului un certificat eliberat de autorităţile fiscale competente din ţara beneficiarului, prin care se confirmă că respectivul beneficiar desfăşoară activităţi economice, astfel încât să i se permită acestuia să obţină o rambursare a TVA în temeiul Directivei 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii;
    b) atunci când beneficiarul nu deţine certificatul respectiv, dacă prestatorul dispune de codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului sau de un cod similar atribuit beneficiarului de ţara de stabilire şi utilizat pentru a identifica societăţile ori de orice altă dovadă care să ateste faptul că clientul este o persoană impozabilă şi dacă prestatorul efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de beneficiar, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.

    (13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 291 din codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 292, 294, 295 sau 296 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul, persoană impozabilă stabilită în România, nu este înregistrat în scopuri de taxă şi serviciul este taxabil, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 316 sau 317 din Codul fiscal.
    (14) În aplicarea prevederilor art. 278 din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 278 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (6) lit. a) din Codul fiscal.
    (15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:
    a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă ori pe alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea ori altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii ori altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 270 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 275 din Codul fiscal;
    b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă ori pe alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 271 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 278 alin. (2) sau, după caz, art. 278 alin. (5) lit. d) ori alin. (6) lit. a) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

    (16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 278 alin. (2) sau, după caz, art. 278 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 292 din codul fiscal nu poate fi aplicată.
    (17) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 294 sau 295 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa.

    16. (1) Prin excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 278 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, respectiv persoană impozabilă sau persoană neimpozabilă, locul prestării serviciilor prevăzute la art. 278 alin. (4) din codul fiscal se stabileşte în funcţie de regulile prevăzute la alin. (4) al art. 278 din Codul fiscal. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 325 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.
    (2) Serviciile legate de bunuri imobile prevăzute la art. 278 alin. (4) lit. a) din codul fiscal includ numai acele servicii care au o legătură suficient de directă cu bunul imobil în cauză. Serviciile sunt considerate ca având o legătură suficient de directă cu bunul imobil în următoarele cazuri:
    a) sunt derivate dintr-un bun imobil, iar respectivul bun imobil este un element constitutiv al serviciului şi este central şi esenţial pentru serviciile prestate;
    b) sunt furnizate în beneficiul unui bun imobil sau vizează un bun imobil şi au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statutului juridic al respectivului bun.

    (3) Prevederile alin. (2) se aplică în special pentru următoarele:
    a) elaborarea de planuri pentru o construcţie sau părţi ale unei construcţii destinate să fie edificată pe un anumit lot de teren, indiferent dacă construcţia este sau nu edificată;
    b) prestarea de servicii de supraveghere sau de securitate la faţa locului;
    c) edificarea unei construcţii pe un teren, precum şi lucrările de construcţie şi de demolare executate asupra unei construcţii sau a unor părţi ale unei construcţii;
    d) construirea de structuri permanente pe un teren, precum şi lucrările de construcţie şi de demolare executate asupra unor structuri permanente precum reţelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare şi altele similare;
    e) lucrări executate pe terenuri, inclusiv servicii agricole precum aratul, semănatul, irigarea şi fertilizarea;
    f) studierea şi evaluarea riscului şi a integrităţii bunurilor imobile;
    g) evaluarea bunului imobil, inclusiv în cazul în care astfel de servicii sunt necesare în scopuri legate de asigurări, pentru a determina valoarea unui bun imobil ca garanţie pentru un împrumut sau pentru a evalua riscurile şi daunele în litigii;
    h) leasingul sau închirierea de bunuri imobile, în alte situaţii decât cele vizate de alin. (4) lit. c), inclusiv depozitarea de bunuri într-o parte specifică a bunului imobil alocată utilizării exclusive de către client;
    i) prestarea de servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu o funcţie similară, cum ar fi tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, inclusiv dreptul de a sta într-un loc specific rezultat din conversia drepturilor de folosinţă pe durată limitată şi situaţiile similare;
    j) cesiunea sau transferul de drepturi, altele decât cele vizate de lit. h) şi i), legate de utilizarea unui întreg bun imobil sau a unor părţi ale acestuia, inclusiv autorizaţia de a utiliza o parte a unei proprietăţi, cum ar fi acordarea de drepturi de pescuit şi de vânătoare sau a accesului în săli de aşteptare din aeroporturi sau utilizarea unei infrastructuri pentru care se percep taxe, cum ar fi un pod sau un tunel;
    k) întreţinerea, renovarea şi repararea unei clădiri sau a unor părţi ale unei clădiri, inclusiv lucrări de curăţenie, montare de gresie şi faianţă, tapet şi parchet;
    l) întreţinerea, renovarea şi repararea unor structuri permanente precum reţelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare şi altele similare;
    m) instalarea sau montarea unor maşini sau echipamente care, la instalare sau montare, sunt considerate bunuri imobile, respectiv care nu pot fi deplasate fără distrugerea sau modificarea clădirii sau a construcţiei în care au fost instalate permanent;
    n) întreţinerea şi repararea, inspecţia şi controlul maşinilor sau al echipamentelor în cazul în care maşinile sau echipamentele sunt considerate bunuri imobile;
    o) administrarea de proprietăţi, alta decât administrarea de portofolii de investiţii imobiliare care face obiectul alin. (4) lit. g), constând în exploatarea de bunuri imobile de către proprietar sau pe seama acestuia;
    p) serviciile de intermediere privind vânzarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile şi stabilirea sau transferul de anumite drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asupra unor bunuri imobile, altele decât serviciile de intermediere care fac obiectul alin. (4) lit. d);
    q) serviciile juridice privind transferul unui titlu de proprietate imobiliară, stabilirea sau transferul anumitor drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asupra unui bun imobil, cum ar fi acte notariale, sau elaborarea unui contract pentru vânzarea sau achiziţionarea unor bunuri imobile, chiar dacă operaţiunea care priveşte bunul imobil în cauză nu este finalizată.

    (4) Alin. (2) nu se aplică pentru următoarele:
    a) elaborarea de planuri pentru o clădire sau părţi ale unei construcţii dacă aceasta nu este destinată să fie edificată pe un anumit lot de teren;
    b) depozitarea de bunuri într-un bun imobil dacă nicio parte specifică a bunului imobil nu este alocată utilizării exclusive de către client;
    c) serviciile de publicitate, chiar dacă implică utilizarea de bunuri imobile;
    d) serviciile de intermediere în prestarea de servicii de cazare la hotel sau în sectoare cu o funcţie similară, cum ar fi tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, dacă intermediarul acţionează în numele şi pe seama unei alte persoane;
    e) punerea la dispoziţie a unui stand la locul de desfăşurare a unui târg sau a unei expoziţii, împreună cu alte servicii conexe care permit expozantului să prezinte obiecte, cum ar fi conceperea standului, transportul şi depozitarea obiectelor, punerea la dispoziţie de maşini, cablarea, asigurarea şi publicitatea;
    f) instalarea sau montarea, întreţinerea şi repararea, inspecţia sau supravegherea maşinilor sau a echipamentelor care nu fac parte şi nu devin parte din bunul imobil;
    g) administrarea portofoliului de investiţii imobiliare;
    h) serviciile juridice, altele decât cele care fac obiectul alin. (2) lit. q), legate de contracte, inclusiv consultanţa privind termenii unui contract pentru transferarea unui bun imobil sau executarea unui astfel de contract, ori vizând dovedirea existenţei unui astfel de contract, în cazul în care aceste servicii nu sunt specifice unui transfer de titlu de proprietate asupra unui bun imobil.

    (5) În cazul în care se pun echipamente la dispoziţia unui client în scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil, această operaţiune constituie o prestare de servicii legate de bunuri imobile numai dacă prestatorul îşi asumă responsabilitatea execuţiei lucrărilor. Un prestator care pune la dispoziţia clientului echipamente împreună cu suficient personal pentru operarea acestora în vederea executării lucrărilor se presupune că şi-a asumat responsabilitatea execuţiei lucrărilor. Prezumţia conform căreia prestatorul are responsabilitatea execuţiei lucrărilor poate fi infirmată prin orice mijloace relevante de fapt sau de drept.
    (6) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 278 alin. (4) lit. a) din codul fiscal trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

    17. (1) Conform art. 278 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse.
    (2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.
    (3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.
    (4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de călători, determinată după cum urmează:
    a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
    b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
    c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
    d) în cazurile prevăzute la lit. a)-c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

    (5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional de călători se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 294 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa.

    18. (1) În sensul TVA, serviciile de restaurant şi de catering reprezintă servicii care constau în furnizarea de produse alimentare şi/sau de băutură, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţită de servicii conexe suficiente care să permită consumul imediat al acestora. Furnizarea de produse alimentare şi/sau de băutură este numai unul dintre elementele unui întreg în care predomină serviciile. Serviciile de restaurant constau în prestarea unor astfel de servicii în spaţiile prestatorului, iar serviciile de catering constau în prestarea unor astfel de servicii în afara localurilor prestatorului.
    (2) Furnizarea de produse alimentare şi/sau de băuturi, preparate sau nu, fie cu transport, fie fără, dar fără vreun alt serviciu conex, nu se consideră a fi servicii de restaurant sau catering în sensul alin. (1).

    19. (1) Noţiunea de mijloc de transport prevăzută la art. 278 alin. (4) lit. d) şi alin. (5) lit. e) pct. 1 şi 2 şi lit. g) din codul fiscal include vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane sau obiecte dintr-un loc în altul, care pot fi trase, tractate sau împinse de vehicule, şi care sunt în mod normal proiectate să fie utilizate pentru transport şi pot realiza efectiv acest lucru.
    (2) În sensul alin. (1), sunt incluse în categoria mijloacelor de transport în special următoarele vehicule:
    a) vehiculele terestre, precum automobile, motociclete, biciclete, triciclete şi rulote;
    b) remorcile şi semiremorcile;
    c) vagoanele feroviare;
    d) navele;
    e) aeronavele;
    f) vehiculele proiectate special pentru transportul persoanelor bolnave sau rănite;
    g) tractoarele agricole şi alte vehicule agricole;
    h) vehiculele pentru invalizi acţionate manual sau electronic.

    (3) Nu sunt considerate mijloace de transport în sensul alin. (1) vehiculele care sunt imobilizate în permanenţă şi containerele.
    (4) În aplicarea art. 278 alin. (4) lit. d) şi alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a unui mijloc de transport care face obiectul închirierii se determină pe baza contractului dintre părţile implicate. Contractul serveşte drept prezumţie, care poate fi contestată prin orice element de fapt sau de drept în vederea stabilirii duratei reale a posesiei sau utilizării continue. Depăşirea în caz de forţă majoră a perioadei contractuale pentru închirierea pe termen scurt nu afectează stabilirea duratei sau utilizării continue a mijlocului de transport.
    (5) În cazul în care închirierea aceluiaşi mijloc de transport face obiectul mai multor contracte succesive încheiate între aceleaşi părţi contractante, durata reprezintă durata posesiei sau utilizării continue a respectivului mijloc de transport în temeiul tuturor contractelor. Un contract şi prelungirile sale se consideră a fi contracte succesive. Cu toate acestea, durata contractului sau a contractelor de închiriere pe termen scurt care precedă contractul care este considerat pe termen lung este reevaluată numai dacă există o practică abuzivă.
    (6) Cu excepţia cazurilor de practică abuzivă, contractele de închiriere succesive încheiate între aceleaşi părţi contractante, dar care au ca obiect mijloace de transport diferite, nu sunt considerate drept contracte succesive în sensul alin. (5). Fiecare contract se analizează separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 278 alin. (4) lit. d) şi alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.
    (7) În sensul art. 278 alin. (4) lit. d) şi alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul sau un terţ care acţionează în numele acestuia preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.
    (8) Acordarea de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

    20. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor, în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în Uniunea Europeană, astfel cum este prevăzut la art. 278 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Prestarea de servicii de restaurant şi de catering în afara unei astfel de părţi, însă pe teritoriul unui stat membru sau al unei ţări terţe ori al unui teritoriu terţ intră sub incidenţa art. 278 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal.
    (2) Partea dintr-o operaţiune de transport de călători efectuată în Uniunea Europeană se determină în funcţie de călătoria mijlocului de transport, şi nu de călătoria efectuată de către fiecare dintre călători.
    (3) Locul prestării unui serviciu de restaurant sau de catering furnizat în interiorul Uniunii Europene parţial în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în Uniunea Europeană şi parţial în afara unei astfel de părţi, însă pe teritoriul unui stat membru, se determină în întregime conform regulilor de stabilire a locului prestării aplicabile la începutul respectivei prestări de servicii de restaurant sau de catering.

    21. (1) Pentru serviciile prevăzute la art. 278 alin. (5) din Codul fiscal, prin excepţie de la regula generală a serviciilor prestate către persoane neimpozabile prevăzută la art. 278 alin. (3) din Codul fiscal, locul prestării se determină în funcţie de criteriile prevăzute la alin. (5) al art. 278 din Codul fiscal.
    (2) În cazul în care, în conformitate cu art. 278 alin. (5) lit. e), g) şi h) din Codul fiscal, o prestare de servicii este impozabilă la locul în care este stabilit clientul sau, în absenţa unui sediu, la locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, prestatorul determină respectivul loc pe baza informaţiilor faptice furnizate de client şi verifică aceste informaţii pe baza procedurilor de securitate comerciale normale cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.
    (3) În cazul în care serviciile care intră sub incidenţa art. 278 alin. (5) lit. e), g) şi h) din codul fiscal sunt prestate unei persoane neimpozabile care este stabilită în mai multe ţări sau care are domiciliul stabil într-o ţară şi reşedinţa obişnuită în alta, se acordă prioritate:
    a) în cazul unei persoane juridice neimpozabile, locului menţionat la pct. 14 alin. (5) lit. a), cu excepţia cazului în care există elemente de probă că serviciul este utilizat la sediul menţionat la pct. 14 alin. (5) lit. b);
    b) în cazul unei persoane fizice, locului în care aceasta îşi are reşedinţa obişnuită, cu excepţia cazului în care există elemente de probă că serviciul este utilizat la domiciliul stabil al acesteia.

    (4) Pentru aplicarea art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal, în cazul în care serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune sau serviciile prestate pe cale electronică sunt prestate către o persoană neimpozabilă:
    a) prin linia sa telefonică fixă, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul în care este instalată linia telefonică fixă;
    b) prin reţele mobile, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în ţara identificată prin codul mobil de ţară al cartelei SIM utilizate pentru primirea serviciilor respective;
    c) pentru care este necesară utilizarea unui decodor sau a unui dispozitiv similar sau a unei cartele de vizionare şi pentru care nu se utilizează o linie telefonică fixă, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul în care este situat decodorul sau dispozitivul similar respectiv sau, dacă acest loc nu este cunoscut, în locul în care este trimisă cartela de vizionare pentru a fi utilizată;
    d) în alte circumstanţe decât cele menţionate la lit. a), b) şi c) şi la pct. 14 alin. (6) şi (7), se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul identificat ca atare de către prestator prin intermediul a două elemente de probă care nu sunt contradictorii, astfel cum sunt enumerate la alin. (6).

    (5) În scopul aplicării prevederilor art. 278 alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, pentru stabilirea locului unde este stabilit beneficiarul, în cazul în care serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât închirierea pe termen scurt, sunt prestate unei persoane neimpozabile, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul identificat ca atare de către prestator pe baza a două elemente de probă care nu sunt contradictorii. În special următoarele elemente servesc drept probe:
    a) adresa de facturare a clientului;
    b) detaliile bancare, precum locaţia în care se află contul bancar utilizat pentru plată sau adresa de facturare a clientului deţinută de banca în cauză;
    c) datele de înmatriculare a mijlocului de transport închiriat de client, dacă înmatricularea este necesară în locul în care mijlocul de transport este utilizat, sau alte informaţii similare;
    d) alte informaţii relevante din punct de vedere comercial.

    (6) În scopul aplicării prevederilor alin. (4) lit. d) şi alin. (7), pentru determinarea locului în care se găseşte clientul, în special următoarele elemente servesc drept probe:
    a) adresa de facturare a clientului;
    b) adresa IP a dispozitivului utilizat de către client sau orice altă metodă de geolocalizare;
    c) detaliile bancare, precum locaţia în care se află contul bancar utilizat pentru plată sau adresa de facturare a clientului cunoscută de banca în cauză;
    d) codul mobil de ţară al identificatorului internaţional al abonatului mobil stocat pe cartela SIM utilizată de client;
    e) locul instalării liniei telefonice fixe a clientului prin care serviciul este prestat acestuia;
    f) alte informaţii relevante din punct de vedere comercial.

    (7) În cazul în care un prestator prestează un serviciu menţionat la art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal, acesta poate infirma prezumţia prevăzută la pct. 14 alin. (6) şi (7) sau la alin. (4) lit. a), b) şi c) pe baza a trei elemente de probă care nu sunt contradictorii şi care arată că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în altă parte.
    (8) O autoritate fiscală poate infirma prezumţiile instituite la alin. (4), (5) şi pct. 14 alin. (6) şi (7) dacă există indicii de utilizare improprie sau de abuz din partea prestatorului.
    (9) În sensul art. 278 alin. (5) lit. f) din Codul fiscal, conceptul "activităţi" include şi evenimentele la care se face referire în art. 278 alin. (6) lit. b) din Codul fiscal.

    22. (1) În aplicarea art. 278 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal:
    a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea, se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;
    b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;
    c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile ale căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

    (2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 278 alin. (6) lit. a) din codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 291 din codul fiscal sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 292, 294, 295, 296 şi 310 din Codul fiscal.
    (3) Prevederile art. 278 alin. (6) lit. a) din codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Uniunii Europene, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Uniunea Europeană la care sunt prestate serviciile.
    (4) Serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau evenimentele similare, prevăzute la art. 278 alin. (6) lit. b) din Codul fiscal, includ prestarea serviciilor ale căror caracteristici esenţiale constau în garantarea dreptului de acces la un eveniment în schimbul unui bilet sau al unei plăţi, inclusiv sub forma unui abonament sau a unei cotizaţii periodice.
    (5) Alin. (4) include în special acordarea:
    a) dreptului de acces la spectacole, reprezentaţii teatrale, reprezentaţii de circ, târguri, parcuri de distracţii, concerte, expoziţii şi alte evenimente culturale similare;
    b) dreptului de acces la evenimente sportive precum meciuri sau competiţii;
    c) dreptului de acces la evenimente educaţionale şi ştiinţifice, precum conferinţe şi seminare.

    (6) Nu intră sub incidenţa art. 278 alin. (6) lit. b) din codul fiscal utilizarea, în schimbul plăţii unei cotizaţii, a unor facilităţi precum cele oferite de sălile de gimnastică şi altele asemănătoare.
    (7) Serviciile auxiliare prevăzute la art. 278 alin. (6) lit. b) din codul fiscal includ serviciile legate în mod direct de accesul la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare, furnizate separat unei persoane care participă la un eveniment, în schimbul plăţii unei sume de bani. Astfel de servicii auxiliare includ în special utilizarea vestiarelor sau a instalaţiilor sanitare, dar nu includ serviciile de intermediere legate de vânzarea biletelor.
    (8) Furnizarea de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau evenimente similare, de către un intermediar care acţionează în nume propriu, dar în contul organizatorului, sau de către o persoană impozabilă, alta decât organizatorul, care acţionează în contul său, face obiectul art. 278 alin. (5) lit. f) şi alin. (6) lit. b) din Codul fiscal.

    CAP. VI
    Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
    SECŢIUNEA 1
    Faptul generator şi exigibilitatea - definiţii
    23. (1) Pentru a determina regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile, conform prevederilor art. 280 alin. (4) din Codul fiscal, trebuie determinate:
    a) natura operaţiunii, respectiv dacă este o livrare de bunuri sau o prestare de servicii;
    b) în cazul în care furnizorul/prestatorul realizează mai multe livrări/prestări către clientul său, în cadrul aceluiaşi contract sau aceleiaşi tranzacţii, trebuie să se determine dacă există o operaţiune principală şi alte operaţiuni accesorii sau dacă fiecare operaţiune poate fi considerată independentă. O livrare/prestare trebuie să fie considerată ca accesorie unei livrări/prestări principale dacă nu constituie pentru client un scop în sine, ci un mijloc de a beneficia în cele mai bune condiţii de livrarea/prestarea principală realizată de furnizor/prestator. Operaţiunile accesorii beneficiază de tratamentul fiscal al operaţiunii principale referitoare, printre altele, la locul livrării/prestării, cotele, scutirile, ca şi livrarea/prestarea de care sunt legate. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană de Justiţie în Cauza C-349/96 Card Protection Plan;
    c) în cazul în care furnizorul/prestatorul realizează mai multe livrări/prestări către clientul său, în cadrul aceluiaşi contract sau aceleiaşi tranzacţii, şi nu se poate stabili o operaţiune principală şi alte operaţiuni accesorii, fiecare dintre ele constituind pentru client un scop în sine, dar care sunt atât de legate între ele încât nu pot fi tratate ca tranzacţii independente, se consideră că se efectuează o operaţiune complexă unică.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 280 alin. (6) din Codul fiscal:
    a) în cazul persoanelor impozabile scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (11) lit. g) din Codul fiscal, în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, care, înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA au emis facturi sau au încasat avansuri, pentru contravaloarea parţială a livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile, al căror fapt generator de taxă intervine după scoaterea din evidenţă, se procedează la regularizare pentru a se aplica regimul de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri/prestării de servicii. În acest sens furnizorul/prestatorul neînregistrat în scopuri de TVA emite factura de regularizare pe care înscrie cu semnul minus baza de impozitare şi taxa colectată pentru partea facturată/încasată înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA şi concomitent înscrie contravaloarea integrală a livrării de bunuri/prestării de servicii aplicând regimul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, pe aceeaşi factură sau pe o factură separată, conform prevederilor art. 330 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Facturile de regularizare se transmit beneficiarului care are obligaţia să efectueze ajustările taxei deduse în conformitate cu prevederile art. 304 şi 305 din Codul fiscal. Factura de regularizare nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA al furnizorului/prestatorului. Furnizorul/Prestatorul poate solicita restituirea taxei colectate astfel regularizate pe baza documentului prevăzut la art. 324 alin. (9) din Codul fiscal. Aceste prevederi nu se aplică în situaţia în care factura este emisă pentru întreaga contravaloare a livrării/prestării sau este încasată integral contravaloarea livrării/prestării înainte de data faptului generator de taxă;
    b) în cazul persoanelor impozabile care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal, care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, se procedează la regularizare în vederea aplicării regimului de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii în cazurile prevăzute la art. 282 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul fiscal, pentru facturile emise şi/sau avansurile care au fost încasate, înainte de înregistrarea în scopuri de TVA, pentru contravaloarea parţială sau integrală a livrării de bunuri ori a prestării de servicii. În acest sens furnizorul/prestatorul, după înregistrarea în scopuri de TVA, emite factura de regularizare pe care înscrie cu semnul minus baza de impozitare aferentă livrării/prestării în regim de scutire facturată/încasată înainte de înregistrarea în scopuri de TVA şi concomitent înscrie contravaloarea integrală a livrării de bunuri/prestării de servicii aplicând regimul corespunzător operaţiunii respective, respectiv taxare sau scutire fără drept de deducere prevăzută la art. 292 din codul fiscal ori scutire cu drept de deducere prevăzută la art. 294-296 din codul fiscal ori alt regim special prevăzut de titlul VII al Codului fiscal, pe aceeaşi factură sau pe o factură separată, conform prevederilor art. 330 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Aceste prevederi se aplică indiferent dacă factura este emisă pentru întreaga contravaloare a livrării/prestării sau este încasată integral contravaloarea livrării/prestării înainte de data faptului generator de taxă.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
    24. (1) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, prevăzut la art. 281 alin. (2) din Codul fiscal, se consideră că faptul generator, respectiv livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi. În sensul titlului VII din Codul fiscal, contractul de consignaţie reprezintă un contract prin care consignantul se angajează să livreze bunuri consignatarului, pentru ca acesta din urmă să găsească un cumpărător pentru aceste bunuri. Consignatarul acţionează în nume propriu, dar în contul consignantului, când livrează bunurile către cumpărători.
    (2) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, conform art. 281 alin. (3) din Codul fiscal, se consideră că faptul generator, respectiv transferul proprietăţii bunurilor are loc la data acceptării lor de către beneficiar. Bunurile transmise în vederea verificării conformităţii sunt bunurile oferite de furnizor clienţilor, aceştia având dreptul fie să le achiziţioneze, fie să le returneze furnizorului. Contractul aferent bunurilor livrate în vederea testării este un contract provizoriu prin care vânzarea efectivă a acestora este condiţionată de obţinerea de rezultate satisfăcătoare în urma testării de către clientul potenţial, testare ce are scopul de a stabili că bunurile au caracteristicile solicitate de clientul respectiv. Pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat, conform prevederilor art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care se înregistrează rezultatul medical, astfel cum acesta a fost definit în contractele încheiate între deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă/reprezentanţii legali ai acestora şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, după caz, Ministerul Sănătăţii. Aceste prevederi se aplică tranzacţiilor efectuate pe întregul lanţ de distribuţie a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.
    (3) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, prevăzute la art. 281 alin. (4) din Codul fiscal, se consideră că faptul generator, respectiv transferul proprietăţii bunurilor are loc la data la care clientul intră în posesia acestora. Stocurile la dispoziţia clientului reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit propriu sau într-un depozit al clientului, iar transferul proprietăţii bunurilor intervine, potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal pentru a le utiliza în procesul de producţie, dar şi pentru alte activităţi economice.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în situaţia în care bunurile provin din import şi beneficiarul înregistrat conform art. 316 din codul fiscal a optat pentru calitatea de persoană obligată la plata taxei pentru import, conform prevederilor pct. 82 alin. (1) lit. e) pct. 1, fiind aplicabile prevederile art. 285 din codul fiscal referitoare la exigibilitatea taxei pentru importul de bunuri.
    (5) În cazul contractelor de prestări de servicii în cadrul cărora clientul s-a angajat să plătească sume forfetare cu titlu de remuneraţie convenită între părţi, independent de volumul şi de natura serviciilor efectiv furnizate în perioada la care se raportează această remuneraţie, serviciile trebuie considerate efectuate în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii clientului său în această perioadă. În cazul unor astfel de contracte, obiectul prestării de servicii nu este furnizarea unor servicii bine definite, ci faptul de a se afla la dispoziţia clientului pentru a-i oferi serviciile contractate, prestarea de servicii fiind efectuată de prestator prin însuşi faptul de a se afla la dispoziţia clientului în perioada stabilită în contract, independent de volumul şi de natura serviciilor efectiv furnizate în perioada la care se referă această remuneraţie. Faptul generator al taxei intervine conform prevederilor art. 281 alin. (8) din Codul fiscal, fără să prezinte importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului. În acest sens a fost dată şi decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-463/14 Asparuhovo Lake Investment Company OOD. Aceste prevederi se aplică inclusiv în cazul serviciilor de consultanţă, juridice, de contabilitate, de expertiză, de mentenanţă, de service şi alte servicii similare, pentru care nu se întocmesc rapoarte de lucru sau alte situaţii pe baza cărora prestatorul atestă serviciile prestate, fiind încheiate contracte în condiţiile descrise de prezentul alineat.
    (6) În aplicarea prevederilor art. 281 alin. (8) din Codul fiscal, în cazul livrărilor de bunuri şi al prestărilor de servicii care sunt efectuate continuu, faptul generator de taxă intervine la data stipulată în contract pentru plata acestora sau la emiterea unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăşi un an. În cazul în care contractul nu stipulează o dată pentru plata bunurilor/serviciilor livrate/prestate în mod continuu, faptul generator de taxă intervine la data la care se emite o factură, iar dacă pe factură se menţionează un termen de plată, acesta nu este considerat fapt generator de taxă.
    (7) În aplicarea prevederilor art. 281 alin. (9) din Codul fiscal, în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superficia, asupra unui bun imobil, faptul generator intervine la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plăţii. Dacă factura este emisă înainte de data stipulată în contract pentru efectuarea plăţii, se consideră că factura este emisă înainte de faptul generator de taxă. În situaţia în care contractul prevede că serviciile se plătesc la data emiterii unei facturi, factura fiind emisă la anumite intervale de timp, iar pe factură se menţionează un termen în care se face plata facturii, faptul generator de taxă intervine la data plăţii facturii, dar nu mai târziu de termenul-limită stipulat pentru plata facturii respective. Dacă în această ultimă situaţie nu se menţionează pe factură un termen în care se face plata facturii, se consideră că plata trebuie efectuată la data emiterii facturii, dată la care intervine şi faptul generator de taxă. Avansul perceput pentru transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerat o rată de leasing, respectiv o prestare de servicii, pentru care faptul generator de taxă intervine conform art. 281 alin. (9) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care include şi încasarea în avans a unei părţi din contravaloarea livrării de bunuri care are loc la sfârşitul perioadei de leasing când se transferă dreptul de proprietate asupra bunului care face obiectul contractului de leasing, conform prevederilor pct. 8 alin. (4).
    Exemplu: în cazul unui contract de închiriere a unui bun imobil, pentru care persoana impozabilă a optat pentru taxare, pot exista următoarele situaţii:
    a) dacă în contract se prevede de exemplu că plata chiriei se efectuează pe data de 10 a fiecărei luni care urmează unui trimestru calendaristic, pentru trimestrul anterior, pentru serviciile de închiriere din trimestrul anterior, faptul generator de taxă intervine pe data de 10 a lunii ulterioare fiecărui trimestrului calendaristic. Astfel, pentru serviciul de închiriere aferent trimestrului IV 2015, faptul generator de taxă are loc pe data de 10 ianuarie 2016, indiferent de data la care este emisă factura sau de data la care se face plata efectivă a acestor servicii. Dacă este emisă o factură înainte de data de 10 ianuarie 2016, de exemplu în data de 21 decembrie 2015, intervine exigibilitatea de taxă în luna decembrie 2015, se aplică cota de TVA de 24% şi factura se declară în decontul de taxă al lunii decembrie 2015. În contextul modificării cotei standard la 1 ianuarie 2016, persoana impozabilă trebuie să facă o regularizare pentru a aplica cota de 20% de TVA în vigoare la data faptului generator de taxă, respectiv data de 10 ianuarie 2016, care este data stipulată în contract pentru plata serviciilor, indiferent de data la care au fost plătite efectiv aceste servicii;
    b) dacă contractul nu prevede o anumită dată pentru plata serviciilor, ci prevede că serviciile se plătesc într-un anumit termen de la data emiterii unei facturi, iar factura este emisă de exemplu pe data de 21 decembrie 2015, fiind menţionat că plata trebuie efectuată în termen de 20 de zile calendaristice, faptul generator de taxă intervine astfel:
    1. dacă factura este achitată pe data de 23 decembrie 2015, faptul generator de taxă are loc pe data de 23 decembrie 2015 şi se aplică cota de TVA de 24%;
    2. dacă factura este achitată pe data de 8 ianuarie 2016, faptul generator de taxă are loc în această dată şi se regularizează factura iniţială pentru a aplica cota de TVA de 20%;
    3. dacă factura nu este achitată în termenul de 20 de zile prevăzut, faptul generator de taxă intervine la expirarea acestui termen, respectiv pe data de 9 ianuarie 2016 şi se regularizează factura iniţială pentru a aplica cota de TVA de 20%;

    c) dacă contractul nu prevede o anumită dată pentru plata serviciilor, ci prevede că serviciile se plătesc la data emiterii unei facturi, iar factura este emisă de exemplu pe data de 21 decembrie 2015, fără să fie menţionat un termen de plată, faptul generator de taxă intervine pe data de 21 decembrie 2015, aplicându-se cota de TVA de 24%. Indiferent de data la care se face plata facturii nu se mai fac regularizări de cotă de TVA.



    SECŢIUNEA a 3-a
    Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
    25. (1) Prevederile art. 282 alin. (2) lit. a) din codul fiscal se aplică în situaţia în care facturile totale ori parţiale pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii au fost emise înaintea faptului generator de taxă şi includ şi situaţia în care sunt emise facturi pentru avansuri înainte de încasarea acestora.
    (2) În aplicarea art. 282 alin. (9) din Codul fiscal, în cazul în care intervin evenimentele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, ulterior datei la care se modifică cota de TVA şi/sau regimul de impozitare, pentru ajustarea bazei de impozitare sunt aplicabile cota şi regimul de impozitare ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente. Pentru operaţiunile a căror bază impozabilă este determinată în valută, cursul de schimb valutar utilizat pentru ajustarea bazei de impozitare este acelaşi ca al operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente, respectiv cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea de bază. Totuşi, în cazul în care nu se poate determina operaţiunea de bază care a generat aceste evenimente, se vor aplica cota de TVA şi regimul de impozitare în vigoare la data la care a intervenit evenimentul şi, corespunzător, şi cursul de schimb valutar de la această dată, în cazul operaţiunilor pentru care baza de impozitare este determinată în valută.
    (3) În cazul în care intervin evenimentele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, ulterior datei de la care se modifică cota de TVA, pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, cota aplicabilă pentru ajustarea bazei de impozitare este cota în vigoare la data la care a intervenit exigibilitatea taxei pentru achiziţia intracomunitară potrivit art. 284 din Codul fiscal. În situaţia în care nu se poate determina achiziţia intracomunitară care a generat aceste evenimente, se va aplica cota de TVA în vigoare la data la care a intervenit evenimentul.
    Exemplu: Societatea A din România a primit o factură pentru un avans la o achiziţie intracomunitară de bunuri în sumă de 1.000 euro, emisă la data de 12 decembrie 2015. Taxa aferentă achiziţiei intracomunitare se determină pe baza cursului de schimb în vigoare la data de 12 decembrie 2015, respectiv 4,41 lei/euro, aplicându-se cota de TVA de 24%, astfel: 1.000 euro x 4,41 lei/euro x 24% = 1.058,4 lei.
    În luna ianuarie 2016, societatea primeşte factura emisă la data de 16 ianuarie 2016 pentru diferenţa până la valoarea integrală a bunurilor care sunt achiziţionate intracomunitar, în sumă de 5.000 euro, valoarea integrală a bunurilor fiind de 6.000 euro. Taxa aferentă achiziţiei intracomunitare se determină pe baza cursului de schimb în vigoare la data de 16 ianuarie 2016, respectiv 4,45 lei/euro, aplicându-se cota de TVA de 20%, astfel: 5.000 euro x 4,45 lei/euro x 20% = 4.450 lei.
    La data de 5 august 2016, furnizorul extern emite un credit-note prin care acordă o reducere de preţ de 10% aferentă livrării intracomunitare care a generat achiziţia intracomunitară de bunuri la societatea A din România. Societatea A are obligaţia să ajusteze baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare cu sumele calculate astfel:
    1.000 euro x 10% x 4,41 lei/euro x 24% = 105,84 lei
    5.000 euro x 10% x 4,45 lei/euro x 20% = 445 lei


    (4) În cazul în care evenimentele prevăzute la art. 287 din codul fiscal intervin ulterior scoaterii persoanei impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (11) lit. g) din Codul fiscal, se va proceda la ajustarea bazei impozabile aplicându-se regimul de impozitare al operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente. În acest sens furnizorul/prestatorul neînregistrat în scopuri de TVA emite factura conform prevederilor pct. 32 alin. (1) pe care înscrie cu semnul minus reducerea bazei de impozitare şi a taxei colectate ca urmare a evenimentelor prevăzute la art. 287 din Codul fiscal. Facturile respective se transmit beneficiarului care are obligaţia să efectueze ajustările taxei deduse în conformitate cu prevederile art. 304 şi 305 din Codul fiscal. Factura de regularizare nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA a furnizorului/prestatorului. Furnizorul/Prestatorul poate solicita restituirea taxei colectate astfel regularizate pe baza documentului prevăzut la art. 324 alin. (9) din Codul fiscal.
    (5) Sumele încasate pentru vânzarea unui voucher cu scop unic reprezintă avansuri pentru care intervine exigibilitatea TVA conform art. 282 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal. Voucher în sensul TVA reprezintă un instrument prin care un furnizor de bunuri şi/sau un prestator de servicii îşi asumă obligaţia de a-l accepta drept contrapartidă sau parte a contrapartidei pentru o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii. Voucher cu scop unic înseamnă un voucher pentru care toate informaţiile relevante privind regimul TVA aplicabil operaţiunii la care acesta se referă, respectiv livrarea de bunuri/prestarea de servicii ulterioară, trebuie să fie cunoscute la momentul vânzării acestuia şi bunurile şi serviciile trebuie să fie identificate. În cazul bonurilor de valoare pentru carburanţi auto, biletelor de călătorie, biletelor la spectacole şi al altor vouchere cu scop unic similare, care acoperă integral contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate, se aplică prevederile alin. (6).
    (6) Vânzarea unei cartele telefonice preplătite sau reîncărcarea cu credit a unei cartele care poate fi utilizată numai pentru servicii de telecomunicaţii reprezintă o prestare de servicii de telecomunicaţii cu titlu oneros pentru care faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la momentul vânzării cartelei. Un operator de servicii de telecomunicaţii constând în servicii de telefonie care vinde către un distribuitor cartele telefonice care conţin toate informaţiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice prin infrastructura pusă la dispoziţie de operatorul respectiv şi care sunt revândute de distribuitor, în nume propriu, unor utilizatori finali, fie în mod direct, fie prin intermediul altor persoane impozabile, furnizează o prestare de servicii de telecomunicaţii cu titlu oneros către distribuitor. Distribuitorul, precum şi orice altă persoană impozabilă care intervine în nume propriu în vânzarea cartelei telefonice realizează o prestare de servicii de telecomunicaţii cu titlu oneros, pentru care faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data vânzării cartelei. Operatorul de telefonie nu realizează o a doua prestare de servicii cu titlu oneros către utilizatorul final atunci când acesta, după ce a achiziţionat cartela telefonică, îşi exercită dreptul de a efectua apeluri telefonice folosind informaţiile înscrise pe această cartelă. În acest sens a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C520/2010 Lebara.
    (7) Vânzarea de vouchere cu scop multiplu intră sub incidenţa prevederilor art. 292 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal. Voucher cu scop multiplu înseamnă un voucher, altul decât cel cu scop unic, respectiv un voucher pentru care la momentul vânzării nu sunt cunoscute toate informaţiile relevante privind regimul TVA aplicabil operaţiunii la care acesta se referă şi/sau bunurile şi serviciile nu sunt identificate. Voucherele cu scop multiplu reprezintă din punctul de vedere al TVA mijloace de plată, iar sumele încasate pentru vânzarea acestora nu reprezintă avansuri pentru care intervine exigibilitatea TVA conform art. 282 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal. În acest sens a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-419/02 BUPA Hospitals Ltd. De exemplu, tichetele de masă şi cartele telefonice preplătite care pot fi utilizate pentru mai multe scopuri, respectiv pentru servicii de telefonie şi pentru alte diverse operaţiuni, cum ar fi achiziţionarea unor jocuri, melodii, donaţii, sunt considerate vouchere cu scop multiplu.
    (8) Prevederile alin. (5)-(7) nu se aplică în cazul voucherelor care conferă dreptul de a beneficia de livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii pentru care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism prevăzut la art. 311 din Codul fiscal.

    26. (1) Persoanele impozabile eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, prevăzute la art. 282 alin. (3) din Codul fiscal, care optează pentru aplicarea sistemului trebuie să aplice prevederile art. 324 alin. (12) din Codul fiscal.
    (2) În situaţia în care o persoană impozabilă optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 282 alin. (3)-(8) din Codul fiscal, aceasta trebuie să aplice sistemul TVA la încasare pentru toate operaţiunile realizate, cu excepţia operaţiunilor care nu au locul livrării/prestării în România conform prevederilor art. 275 şi 278 din Codul fiscal, precum şi a operaţiunilor prevăzute la art. 282 alin. (6) lit. a)-d) din Codul fiscal, pentru care se aplică regulile generale privind exigibilitatea TVA prevăzute la art. 282 alin. (1) şi (2), art. 283, 284 şi 285 din Codul fiscal.
    (3) Potrivit prevederilor art. 319 alin. (20) lit. p) din Codul fiscal, pe facturile emise de persoanele care aplică sistemul TVA la încasare este obligatorie menţiunea "TVA la încasare", cu excepţia operaţiunilor pentru care persoanele respective au obligaţia să aplice regulile generale de exigibilitate prevăzute la alin. (2).
    (4) La determinarea cifrei de afaceri care serveşte drept referinţă pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei, prevăzută la art. 282 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, se au în vedere baza de impozitare înscrisă pe rândurile din decontul de taxă prevăzut la art. 323 din codul fiscal corespunzătoare operaţiunilor taxabile şi/sau scutite de TVA conform art. 292, 294, 295 şi 296 din Codul fiscal, operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate conform prevederilor art. 275 şi 278 din Codul fiscal, precum şi rândurile de regularizări aferente. Nu sunt luate în calcul sumele înscrise în rândurile din decont aferente unor câmpuri de date informative cum sunt facturile emise după inspecţia fiscală, informaţii privind TVA neexigibilă sau nedeductibilă. În cazul persoanelor impozabile care au aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 310 din codul fiscal şi care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, precum şi în cazul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA este anulată din oficiu de către organele fiscale competente conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e) şi h) din codul fiscal şi ulterior sunt înregistrate conform art. 316 alin. (12) din Codul fiscal, nu sunt luate în calculul cifrei de afaceri livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în perioada în care persoana impozabilă nu a avut un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal.
    (5) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşeşte în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la art. 282 alin. (3) lit. a) din codul fiscal aplică sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. În cazul acestor persoane impozabile se aplică corespunzător prevederile art. 324 alin. (14) din Codul fiscal.
    (6) În cazul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA este anulată din oficiu de organele fiscale competente conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e) şi h) din codul fiscal şi ulterior sunt înregistrate conform art. 316 alin. (12) din Codul fiscal, se aplică următoarele reguli:
    a) în situaţia în care organele fiscale competente au anulat din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e) şi h) din codul fiscal şi au radiat persoana impozabilă din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, iar înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (12) din codul fiscal are loc în acelaşi an, persoana impozabilă poate aplica regimul normal de exigibilitate prevăzut la art. 282 alin. (1) şi (2), art. 283, 284 şi 285 din codul fiscal sau poate solicita să fie reînregistrată în Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare dacă la data înregistrării în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (12) din codul fiscal cifra de afaceri, determinată potrivit prevederilor art. 282 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, realizată în anul calendaristic precedent şi, respectiv, în anul calendaristic în curs, nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, prin depunerea unei notificări conform art. 324 alin. (12) din Codul fiscal. Nu sunt luate în calculul acestui plafon livrările/prestările efectuate în perioada din anul respectiv în care persoana impozabilă nu a avut un cod valabil de TVA;
    b) în situaţia în care înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (12) din Codul fiscal, are loc în alt an decât cel în care organele fiscale competente au anulat din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e) şi h) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate aplica regimul normal de exigibilitate prevăzut la art. 282 alin. (1) şi (2), art. 283, 284 şi 285 din codul fiscal sau poate solicita reînregistrarea în Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, dacă la data înregistrării cifra de afaceri din anul calendaristic precedent şi, respectiv, din anul calendaristic în curs, determinată potrivit prevederilor art. 282 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, prin depunerea unei notificări conform art. 324 alin. (12) din Codul fiscal. Nu sunt luate în calculul acestui plafon livrările/prestările efectuate în perioada în care persoana respectivă nu a avut un cod valabil de TVA.

    (7) În sensul art. 282 alin. (3) din Codul fiscal, prin încasarea contravalorii livrării de bunuri sau a prestării de servicii se înţelege orice modalitate prin care furnizorul/prestatorul obţine contrapartida pentru aceste operaţiuni de la beneficiarul său ori de la un terţ, precum plata în bani, plata în natură, compensarea, cesiunea de creanţe, utilizarea unor instrumente de plată.
    (8) În situaţia în care are loc o cesiune de creanţe:
    a) dacă furnizorul/prestatorul cesionează creanţele aferente unor facturi emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii, se consideră că la data cesiunii creanţelor, indiferent de preţul cesiunii creanţelor, este încasată întreaga contravaloare a facturilor neîncasate până la momentul cesiunii. În cazul în care cedentul este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, exigibilitatea taxei intervine la data cesiunii creanţelor. Indiferent de faptul că furnizorii/prestatorii au cesionat creanţele, în cazul beneficiarilor care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi al celor care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane care au aplicat sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, dreptul de deducere a taxei este amânat până la data la care taxa aferentă bunurilor/serviciilor achiziţionate a fost plătită;
    b) dacă persoana care achiziţionează bunuri/servicii cesionează furnizorului/prestatorului, drept plată a acestor achiziţii, orice creanţe, inclusiv cesiunea dreptului de rambursare a TVA prevăzută la art. 28 din Codul de procedură fiscală, data cesiunii este data la care se consideră că beneficiarul a efectuat plata, respectiv că furnizorul a încasat contravaloarea livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii la nivelul creanţei cesionate. În cazul în care cesionarul este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, exigibilitatea taxei aferente livrărilor/prestărilor efectuate în beneficiul cedentului creanţei intervine la data cesiunii creanţei şi corespunzător valorii creanţei cesionate. În cazul în care beneficiarul livrării/prestării este cedentul creanţei şi este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare sau achiziţionează bunuri/servicii de la o persoană care a aplicat sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, dreptul de deducere a taxei intervine la data cesiunii creanţei corespunzător valorii creanţei cesionate, iar dreptul de deducere a taxei aferente eventualei diferenţe între contravaloarea achiziţiilor de bunuri/servicii şi contravaloarea creanţei cesionate este amânat până la data la care taxa aferentă diferenţei respective este plătită.
    Exemplu pentru situaţia prevăzută la lit. a): Societatea A, având perioada fiscală luna calendaristică, care aplică sistemul TVA la încasare, emite o factură pentru livrarea unui bun în sumă de 120.000 lei (inclusiv TVA de 20%) la data de 10 octombrie 2016 către societatea B. TVA în sumă de 20.000 lei se înregistrează în creditul contului 4428 "TVA neexigibilă", nefiind încasată de la beneficiar în perioada fiscală respectivă. La data de 15 noiembrie 2016, societatea A cesionează către societatea N creanţa aferentă acestei facturi, care nu este încasată de la beneficiarul B. Preţul cesiunii este de 80.000 lei şi este încasat în data de 20 decembrie 2016. În ceea ce priveşte factura pentru livrarea de bunuri din data de 10 octombrie 2016, se consideră că aceasta este încasată şi exigibilitatea TVA intervine la data de 15 noiembrie 2016, societatea A având obligaţia să colecteze TVA în sumă de 20.000 lei, respectiv evidenţiază suma TVA de 20.000 lei în debitul contului 4428 "TVA neexigibilă" şi concomitent în creditul contului 4427 "TVA colectată".
    Exemplu pentru situaţia prevăzută la lit. b): Societatea B, care aplică sistemul TVA la încasare, livrează la data de 11 octombrie 2016 către societatea A bunuri (cărţi supuse cotei de TVA de 5%) a căror valoare, inclusiv TVA, este de 105.000 lei. În data de 10 noiembrie 2016, societatea A cesionează societăţii B dreptul său de rambursare conform art. 28 din Codul de procedură fiscală, în sumă de 100.000 lei. La data cesiunii, respectiv 10 noiembrie 2016, se consideră că societatea A a plătit/societatea B a încasat suma de 100.000 lei din factura de 105.000 lei. La această dată:
    - societatea A va putea să deducă taxa aferentă achiziţiei astfel: 100.000 x 5/105 = 4.761,9 lei. Diferenţa de 238,1 lei rămasă în contul 4428 "TVA neexigibilă" va putea fi dedusă la momentul plăţii;
    – societatea B va colecta TVA aferentă livrării corespunzător creanţei care i-a fost cesionată, respectiv 4.761,9 lei. Pentru diferenţa de 238,1 lei rămasă în contul 4428 "TVA neexigibilă", exigibilitatea va interveni la data efectuării plăţii de către A a diferenţei de 5.000 lei.


    (9) În cazul compensării datoriilor aferente unor facturi pentru livrări de bunuri/prestări de servicii se consideră că furnizorul/prestatorul a încasat, respectiv beneficiarul a plătit contravaloarea bunurilor/serviciilor, la data la care se sting total sau parţial datoriile, respectiv:
    a) în cazul compensărilor între persoane juridice, la data compensării realizate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2001, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor din economie, şi a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) în cazul compensărilor în care cel puţin una dintre părţi nu este persoană juridică, la data semnării unui proces-verbal de compensare care să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: denumirea părţilor, codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, numărul facturii, data emiterii facturii, valoarea facturii, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, valoarea compensată, semnătura părţilor şi data semnării procesului-verbal de compensare.

    (10) În cazul încasărilor prin bancă de tipul transfer-credit, data încasării contravalorii totale/parţiale a livrării de bunuri/prestării de servicii de către persoana care aplică sistemul TVA la încasare este data înscrisă în extrasul de cont sau în alt document asimilat acestuia.
    (11) În cazul în care încasarea se efectuează prin instrumente de plată de tip transfer-debit, respectiv cec, cambie şi bilet la ordin, data încasării contravalorii totale/parţiale a livrării de bunuri/prestării de servicii de către persoana care aplică sistemul TVA la încasare este:
    a) data înscrisă în extrasul de cont sau în alt document asimilat acestuia, în situaţia în care furnizorul/prestatorul care aplică sistemul TVA la încasare nu girează instrumentul de plată, ci îl încasează/scontează. În cazul scontării instrumentului de plată, se consideră că persoana respectivă a încasat contravaloarea integrală a instrumentului de plată;
    b) data girului, în situaţia în care furnizorul/prestatorul care aplică sistemul TVA la încasare girează instrumentul de plată altei persoane. În acest scop se păstrează o copie de pe instrumentul de plată care a fost girat, în care se află menţiunea cu privire la persoana către care a fost girat instrumentul de plată.

    (12) Data încasării în situaţia în care plata s-a efectuat prin carduri de debit sau de credit de către cumpărător este data înscrisă în extrasul de cont ori în alt document asimilat acestuia.
    (13) În cazul plăţii în natură, data încasării este data la care intervine faptul generator de taxă pentru livrarea/prestarea obţinută drept contrapartidă pentru livrarea/prestarea efectuată.
    (14) În sensul art. 282 alin. (6) lit. d) din Codul fiscal, se exclud de la aplicarea sistemului TVA la încasare livrările de bunuri/prestările de servicii dacă, la momentul emiterii facturii sau, după caz, la data termenului-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii în situaţia în care factura nu a fost emisă în termenul prevăzut de lege, beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 pct. 26 din Codul fiscal.
    (15) În scopul aplicării prevederilor art. 282 alin. (7) din Codul fiscal:
    a) în cazul unei facturi parţiale emise de către persoana impozabilă înainte de intrarea în sistemul TVA la încasare, care nu a fost încasată integral înainte de intrarea în sistem, orice sumă încasată/plătită după intrarea furnizorului/prestatorului în sistemul TVA la încasare se atribuie mai întâi părţii din factură neîncasate/neplătite până la intrarea în sistem, atât la furnizor, cât şi la beneficiar;
    b) în cazul unei facturi parţiale emise de către persoana impozabilă înainte de ieşirea din sistemul TVA la încasare, care nu a fost încasată integral înainte de ieşirea din sistem, orice sumă încasată/plătită după ieşirea furnizorului/prestatorului din sistemul TVA la încasare se atribuie mai întâi părţii din factură neîncasate/neplătite până la ieşirea din sistem, atât la furnizor, cât şi la beneficiar.

    (16) În scopul aplicării prevederilor art. 282 alin. (8) din Codul fiscal, persoana impozabilă care încasează/plăteşte parţial o factură cuprinzând contravaloarea unor livrări de bunuri/prestări de servicii care conţin mai multe cote de TVA şi/sau mai multe regimuri de impozitare are dreptul să aleagă bunurile/serviciile care consideră că au fost încasate/plătite parţial pentru a determina suma taxei încasate/plătite în funcţie de cote, respectiv regimul aplicabil.
    (17) Persoana impozabilă care este scoasă din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA la cerere sau din oficiu de către organele fiscale, potrivit legii, este radiată din oficiu de organele fiscale competente şi din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare. Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care intră într-un grup fiscal unic este radiată din oficiu de organele fiscale competente din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare de la data la care intră în vigoare implementarea grupului fiscal unic conform prevederilor pct. 5 alin. (8).

    SECŢIUNEA a 4-a
    Exigibilitatea pentru livrări şi achiziţii intracomunitare de bunuri
    27. (1) Pentru avansurile încasate în legătură cu o livrare intracomunitară de bunuri nu intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 283 alin. (2) din Codul fiscal. Dacă persoana impozabilă optează pentru emiterea facturii anterior faptului generator de taxă pentru livrarea intracomunitară de bunuri efectuată în condiţiile art. 294 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în cazul încasării de avansuri, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii, conform art. 283 alin. (1) din Codul fiscal.
    (2) Exigibilitatea determină perioada fiscală în care livrarea intracomunitară scutită se înregistrează în decontul de taxă pe valoarea adăugată prevăzut la art. 323 din codul fiscal şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal.

    28. (1) Faptul generator în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri.
    (2) Dacă furnizorul optează pentru emiterea facturii anterior faptului generator de taxă pentru livrarea intracomunitară de bunuri efectuată în condiţiile art. 294 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în cazul încasării de avansuri, exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare la beneficiar intervine la data emiterii facturii, conform art. 284 alin. (2) din Codul fiscal.
    (3) Dacă beneficiarul nu a primit o factură de la furnizor până în a 15-a zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, are obligaţia să emită autofactura prevăzută la art. 320 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru determinarea taxei se utilizează cursul de schimb prevăzut la art. 290 din Codul fiscal, respectiv cel din data emiterii autofacturii. În situaţia în care, ulterior emiterii autofacturii, beneficiarul primeşte factura de la furnizor, care este emisă la o dată anterioară datei autofacturii, acesta are obligaţia de a ajusta baza de impozitare în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii de către furnizor.
    Exemplul nr. 1: Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă în luna următoare celei în care se efectuează livrarea.

┌────────────────────┬─────────────────┐
│Alt stat │România │
│Livrare │Achiziţie │
│intracomunitară │intracomunitară │
│scutită de TVA │supusă TVA şi │
│Data livrării: │taxabilă │
│25.01.2016 │ │
│Data facturii: │Faptul generator:│
│12.02.2016 │25.01.2016 │
│Faptul generator: │Exigibilitatea: │
│25.01.2016 │12.02.2016 │
│Exigibilitatea: │Achiziţia │
│12.02.2016 │intracomunitară │
│Livrarea este │se │
│inclusă în │evidenţiază în │
│declaraţia │declaraţia │
│recapitulativă şi în│recapitulativă şi│
│decontul de TVA │în decontul de │
│aferente lunii │TVA aferente │
│februarie 2016. │lunii februarie │
│ │2016. │
└────────────────────┴─────────────────┘


    Exemplul nr. 2: Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă în aceeaşi lună în care se efectuează livrarea intracomunitară.

┌─────────────────────┬────────────────┐
│Alt stat │România │
│Livrare │Achiziţie │
│intracomunitară │intracomunitară │
│scutită de TVA │supusă TVA şi │
│Data livrării: │taxabilă │
│25.01.2016 │ │
│Data facturii: │Faptul │
│29.01.2016 │generator: │
│Faptul generator: │25.01.2016 │
│25.01.2016 │Exigibilitatea: │
│Exigibilitatea: │29.01.2016 │
│29.01.2016 │Achiziţia │
│Livrarea este inclusă│intracomunitară │
│în declaraţia │este inclusă în │
│recapitulativă │declaraţia │
│aferentă lunii │recapitulativă │
│ianuarie │aferentă lunii │
│şi se evidenţiază în │ianuarie şi se │
│decontul │evidenţiază în │
│de TVA din luna │decontul de TVA │
│ianuarie 2016. │din luna │
│ │ianuarie 2016. │
│ │ │
└─────────────────────┴────────────────┘




    SECŢIUNEA a 5-a
    Faptul generator şi exigibilitatea pentru importul de bunuri
    29. (1) În sensul art. 285 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul bunurilor plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import şi în regim de transformare sub control vamal, regimuri care din punct de vedere al TVA constituie importuri de bunuri care nu beneficiază de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată conform art. 295 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, exigibilitatea TVA intervine atunci când intervine obligaţia de plată a taxelor vamale, taxelor agricole sau a altor taxe ale Uniunii Europene similare stabilite ca urmare a politicii comune aplicabile bunurilor respective.
    (2) În cazul în care bunurile plasate în regimurile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxe vamale, taxe agricole sau alte taxe comunitare similare stabilite ca urmare a politicii comune, exigibilitatea TVA pentru importul bunurilor respective intervine atunci când ar fi intervenit obligaţia de plată a taxelor vamale, taxelor agricole sau a altor taxe comunitare similare stabilite ca urmare a politicii comune aplicabile bunurilor respective, dacă acestea ar fi fost datorate.

    CAP. VII
    Baza de impozitare
    SECŢIUNEA 1
    Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării
    30. (1) Potrivit art. 286 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei. Sunt luate în considerare subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Uniunii Europene sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenţii intervine la data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Uniunii Europene sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Se consideră că subvenţia este legată direct de preţ dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) subvenţia este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual;
    b) cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenţia acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că preţul bunurilor/serviciilor achiziţionate de aceştia trebuie să fie mai mic decât preţul la care aceleaşi produse/servicii s-ar vinde/presta în absenţa subvenţiei.

    (2) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale, de la bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), respectiv subvenţiile care sunt acordate pentru atingerea unor parametri de calitate, subvenţiile acordate pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situaţii similare.
    (3) În sensul art. 286 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 270 alin. (4) şi (5) din codul fiscal este constituită din valoarea de înregistrare în contabilitate diminuată cu amortizarea contabilă. Dacă activele corporale fixe sunt complet amortizate, precum şi în cazul bunurilor de natură alimentară al căror termen de consum a expirat şi care nu mai pot fi valorificate, fiind acordate gratuit unor organizaţii fără scop patrimonial, instituţii publice sau unităţi de cult şi structuri ale cultelor religioase recunoscute în România, conform prevederilor în vigoare privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, care fac dovada că le vor acorda gratuit în scopuri sociale sau filantropice, baza de impozitare este zero.
    (4) Orice cheltuieli cu impozitele şi taxele datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 286 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. De exemplu:
    - în cazul închirierii unei clădiri, impozitul pe clădiri datorat conform art. 455 alin. (1) din codul fiscal de proprietarul clădirii se cuprinde în baza de impozitare a TVA, dacă operaţiunea este taxabilă prin opţiune;
    – ecotaxa datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă nu este cuprinsă în preţul bunurilor livrate, ci este facturată separat, se cuprinde în baza impozabilă.

    (5) În sensul art. 286 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, orice cheltuieli accesorii efectuate de persoana care realizează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă fac obiectul unui contract separat. Există o singură livrare/prestare în cazul în care unul sau mai multe elemente trebuie considerate ca reprezentând tranzacţia principală, în timp ce unul sau mai multe elemente trebuie considerate cheltuieli accesorii care beneficiază de tratamentul fiscal al tranzacţiei principale referitoare, printre altele, la locul livrării/prestării, cotele, scutirile ca şi livrarea/prestarea de care sunt legate. Furnizorul/ prestatorul nu poate aplica structura de comisionar prevăzută la pct. 31 alin. (4) pentru a refactura cheltuieli accesorii şi nici pentru a refactura cheltuieli cu impozite şi taxe conform prevederilor alin. (4).
    Exemplul nr. 1: Pentru prestarea unor servicii de consultanţă, prestatorul stabileşte cu beneficiarul său că acesta va suporta şi cheltuielile cu deplasările consultanţilor, respectiv transport, cazare, diurnă, alte cheltuieli. Toate aceste cheltuieli sunt accesorii serviciului principal, respectiv cel de consultanţă şi se includ în baza de impozitare a acestuia.
    Exemplul nr. 2: O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA încheie un contract pentru livrarea unor bunuri pe teritoriul României către o altă persoană impozabilă. Toate cheltuielile de transport, asigurare pe timpul transportului, încărcare-descărcare, manipulare sunt în sarcina furnizorului, dar se recuperează de la client. Respectivele cheltuieli reprezintă cheltuieli accesorii livrării de bunuri, care se includ în baza de impozitare a livrării, beneficiind de tratamentul fiscal al tranzacţiei principale. Refacturarea acestora nu reprezintă o refacturare de cheltuieli în sensul pct. 31.

    (6) Cheltuielile cu transportul bunurilor livrate intracomunitar sau alte cheltuieli accesorii, cum sunt cele de asigurare sau de ambalare, se cuprind în baza impozabilă a livrării intracomunitare numai dacă, potrivit prevederilor contractuale, acestea cad în sarcina vânzătorului.
    (7) În sensul art. 286 alin. (2) din Codul fiscal, atunci când poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piaţă a bunurilor livrate/serviciilor prestate se determină prin metodele prevăzute la art. 11 alin. (4) din Codul fiscal.

    31. (1) În sensul art. 286 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau unei livrări.
    Exemplul nr. 1: Un furnizor livrează bunuri şi, potrivit înţelegerii dintre părţi, furnizorul va acoperi orice cheltuieli cu eventuale remedieri sau reparaţii ale bunurilor livrate în condiţiile în care aceste operaţiuni sunt realizate de către client. Furnizorul nu va putea considera că sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli sunt considerate reduceri de preţ, acestea fiind în fapt remunerarea unui serviciu prestat de către client în contul său.
    Exemplul nr. 2: La data livrării unor bunuri, furnizorul acordă o reducere de preţ de 10% din valoarea acestora. Sunt livrate bunuri supuse cotei standard de TVA de 20% în valoare de 2.000 lei şi bunuri supuse cotei de 9% în valoare de 5.000 lei.
    Pe factură se înscrie baza impozabilă a celor două livrări, respectiv 2.000 lei plus 5.000 lei, baza se reduce cu 10%, iar TVA se aplică asupra bazei reduse: [2000 - (2000 x 10/100)] x 20% = 360 lei şi [5000 - (5000 x 10/100)] x 9% = 405 lei.
    Se consideră că factura este corectă inclusiv dacă TVA este menţionată integral înainte de reducerea bazei şi apoi se menţionează cu minus TVA aferentă reducerii.

    (2) În cazul reducerilor de preţ acordate consumatorului final pe bază de cupoane valorice de către producătorii/distribuitorii de bunuri în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate şi în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul sau mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:
    a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;
    b) produsul pentru care se face promoţia;
    c) valoarea reducerii acordate, în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, fără a fi menţionată distinct în cupon;
    d) termenul de valabilitate a cuponului;
    e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;
    f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;
    g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul.

    (3) În sensul art. 286 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane impozabile reprezintă sumele achitate de o persoană impozabilă pentru facturi emise de diverşi furnizori/prestatori pe numele altei persoane şi care apoi sunt recuperate de cel care le achită de la beneficiar. Persoana care achită sume în numele şi în contul altei persoane nu primeşte facturi pe numele său şi nici nu emite facturi pe numele său. Pentru recuperarea sumelor achitate în numele şi în contul altei persoane se poate emite, în mod opţional, o factură de decontare de către persoana impozabilă care a achitat respectivele facturi. În situaţia în care părţile convin să îşi deconteze sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu se menţionează distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de decontare se transmite beneficiarului însoţită de factura achitată în numele său. Persoana care a achitat facturile în numele altei persoane nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate, nu colectează taxa pe baza facturii de decontare şi nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri. Beneficiarul ale cărui facturi au fost achitate de altă persoană îşi va deduce în condiţiile legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său de furnizori/prestatori, factura de decontare fiind doar un document care se anexează la factura achitată.
    Exemplu: Persoana A emite o factură de servicii de transport către persoana B, dar factura lui A este plătită de C în numele lui B. Pentru recuperarea de la B a sumelor plătite, C are posibilitatea să emită o factură de decontare, dar care nu este obligatorie. B îşi exercită dreptul de deducere a TVA în condiţiile stabilite de lege pe baza facturii emise de A, în timp ce o eventuală factură de decontare de la C doar se ataşează acestei facturi.

    (4) În cazul refacturării de cheltuieli, se aplică structura de comisionar conform prevederilor pct. 7 alin. (4) sau, după caz, ale pct. 8 alin. (3). Totuşi, structura de comisionar nu se aplică în situaţia în care se aplică prevederile pct. 30 alin. (4) şi (5), respectiv dacă sunt cheltuieli cu impozite şi taxe sau sunt cheltuieli accesorii, care cad în sarcina furnizorului/prestatorului în legătură cu operaţiunile pe care le-a realizat, fiind recuperate de la client.
    (5) Se consideră că are loc o refacturare de cheltuieli, în sensul alin. (4), atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) persoana impozabilă urmăreşte doar recuperarea contravalorii unor achiziţii de bunuri/servicii care au fost efectuate pe numele său, dar în contul altei persoane;
    b) persoana impozabilă nu recuperează mai mult decât cheltuiala efectuată.

    (6) În măsura în care persoana impozabilă poate face dovada că singurul scop este refacturarea de cheltuieli, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (5), nu este obligată să aibă înscrisă în obiectul de activitate realizarea livrărilor/prestărilor pe care le refacturează. Spre deosebire de situaţia prezentată la alin. (3), în cazul structurii de comisionar persoana impozabilă are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care vor fi refacturate, în condiţiile legii, şi are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile. Se consideră că la aplicarea structurii de comisionar exigibilitatea pentru operaţiunile refacturate intervine la data emiterii facturii de către persoana care refacturează cheltuieli efectuate pentru alte persoane, indiferent de natura operaţiunilor refacturate. Pentru fiecare cheltuială refacturată se va aplica regimul fiscal al operaţiunii de refacturate, referitoare, printre altele, la locul livrării/prestării, cotele, scutirile livrării/prestării refacturate.
    Exemplul nr. 1: Un furnizor A din România realizează o livrare intracomunitară de bunuri către beneficiarul B din Ungaria. Condiţia de livrare este ex-works, prin urmare transportul este în sarcina cumpărătorului, a lui B. Totuşi, B îl mandatează pe A să angajeze o firmă de transport, urmând să îi achite costul transportului. Transportatorul C facturează lui A serviciul de transport din România în Ungaria, iar A, aplicând structura de comisionar, va refactura costul exact al serviciul lui B. Din perspectiva stabilirii naturii serviciului prestat, se consideră că A a primit şi a prestat el însuşi serviciul de transport, dar nu este tratat ca şi un cumpărător revânzător, ci ca o persoană care refacturează cheltuieli, deoarece persoana impozabilă nu recuperează o cheltuială mai mare decât cea efectuată. Acest serviciu de transport se facturează de către C către A cu TVA, locul prestării fiind în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. A refacturează transportul către B fără TVA, serviciul fiind neimpozabil în România conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 2: O societate care derulează operaţiuni imobiliare are încheiate contracte de închiriere pentru diverse spaţii dintr-un bun imobil. În cadrul acestei activităţi, ea refacturează prestaţii care cuprind, pe de o parte, furnizarea anumitor utilităţi, şi anume electricitate, încălzire şi apă, precum şi, pe de altă parte, colectarea deşeurilor, serviciile de curăţenie în spaţiile comune ale imobilului, transferând chiriaşului costurile pe care le-a suportat pentru cumpărarea acestor bunuri şi servicii de la terţi furnizori. Trebuie să se verifice în cadrul fiecărei închirieri dacă, în ceea ce priveşte utilităţile, chiriaşul are libertatea să decidă în privinţa consumului său în cantitatea pe care o doreşte. Dacă chiriaşul are posibilitatea să îşi aleagă prestatorii şi/sau modalităţile de utilizare a bunurilor sau a serviciilor în cauză, prestaţiile care privesc aceste bunuri sau servicii pot, în principiu, să fie considerate distincte de închiriere. În special, dacă chiriaşul poate să decidă în legătură cu consumul de apă, de electricitate sau de energie pentru încălzire, care poate fi verificat prin montarea unor contoare individuale şi facturat în funcţie de consumul respectiv, prestaţiile care privesc aceste bunuri sau servicii pot, în principiu, să fie considerate distincte de închiriere. În ceea ce priveşte serviciul de curăţenie a părţilor comune a bunului imobil, acestea trebuie să fie considerate distincte de închiriere dacă pot fi organizate de fiecare chiriaş individual sau de chiriaşi în mod colectiv şi dacă în toate cazurile facturile adresate chiriaşului menţionează furnizarea acestor bunuri şi prestarea acestor servicii în rubrici diferite de chirie. În ceea ce priveşte colectarea deşeurilor, dacă chiriaşul poate alege prestatorul sau poate încheia un contract direct cu acesta, chiar dacă, pentru motive care ţin de facilitate, nu îşi exercită această alegere sau această posibilitate, ci obţine această prestaţie de la operatorul desemnat de locator pe baza unui contract încheiat între aceştia din urmă, această împrejurare constituie un indiciu în favoarea existenţei unei prestaţii distincte de închiriere. În acest sens a fost pronunţată şi Hotărârea Curţii de Justiţie Europene în Cauza C-42/14. În toate situaţiile în care livrările/prestările sunt distincte de serviciul de închiriere, locatorul aplică structura de comisionar, aplicând regimul fiscal adecvat pentru fiecare livrare/prestare în parte, în funcţie de natura acestora.
    Exemplul nr. 3: Societatea A din Franţa îşi trimite angajaţii în România pentru negocierea unor contracte cu parteneri din România. Conform înţelegerii dintre părţi, facturile pentru cazare, transport local şi alte cheltuieli efectuate pentru angajaţii trimişi din Franţa vor fi emise către partenerii din România, aceştia urmând să îşi recupereze sumele achitate prin refacturare către societatea A din Franţa. Astfel, serviciile de cazare au locul în România, acolo unde este situat bunul imobil [art. 278 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal], şi vor fi refacturate prin aplicarea cotei reduse de TVA de 9%, serviciile de transport local de călători au locul în România, acolo unde sunt efectiv prestate [art. 278 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal], şi vor fi refacturate prin aplicarea cotei standard de TVA.
    Exemplul nr. 4: Societatea A încheie un contract de proiectare a unui bun imobil cu societatea B. În contract se stipulează că B va suporta cheltuielile de cazare, transport, masă, diurnă etc. ale salariaţilor lui A care realizează acest proiect. Pe factura emisă A menţionează separat costul proiectării şi costul aşa-numitelor cheltuieli suportate de B. În această situaţie nu este vorba despre o refacturare de cheltuieli. Toate cheltuielile de cazare, transport, masă, diurnă etc., facturate de A lui B, sunt cheltuieli accesorii serviciilor de proiectare şi trebuie să urmeze aceleaşi reguli referitoare la locul prestării, cotele sau regimul aplicabil ca şi serviciul de proiectare de care sunt legate, conform prevederilor pct. 30 alin. (5). În acest exemplu nu se refacturează cheltuieli, deoarece toate cheltuielile respective sunt accesorii serviciului de proiectare, întrucât cad în sarcina prestatorului, chiar dacă sunt recuperate de la client prin refacturare.

    (7) În sensul art. 286 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu se cuprind în baza de impozitare, cuprind operaţiuni precum:
    a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă pentru acestea instituţia publică nu este persoană impozabilă în sensul art. 269 din Codul fiscal, iar persoana de la care sunt percepute aceste plăţi nu este şi persoana care suportă costul acestora;
    b) sume încasate în contul altei persoane, dacă factura este emisă de această altă persoană către un terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi întocmite facturi de decontare conform prevederilor alin. (3).

    (8) În cazul sumelor încasate de persoana impozabilă în contul altei persoane, dacă persoana impozabilă acţionează în nume propriu, respectiv emite facturi sau alte documente către clienţi şi primeşte facturi sau alte documente pe numele său de la persoana în numele căreia încasează sumele, se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 7 alin. (4) sau, după caz, la pct. 8 alin. (3), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.
    Exemplu: O companie B încasează contravaloarea taxei radio TV de la clienţi, pe care o virează apoi companiilor de radio şi televiziune. Această taxă este menţionată pe factura emisă de compania B, alături de propriile sale livrări/prestări efectuate.
    Întrucât taxa radio TV reprezintă contravaloarea unei operaţiuni scutite de TVA conform art. 292 alin. (1) lit. o) din Codul fiscal, fiind efectuată de posturile publice de radio şi televiziune, compania B va păstra acelaşi regim la facturarea acestei taxe către clienţi. Conform structurii de comisionar, posturile de radio şi televiziune vor factura către compania B serviciile pentru care aceasta a încasat sumele în contul lor.

    (9) În sensul art. 286 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxă. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.
    (10) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. Furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite se va colecta taxa pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de un an calendaristic.
    (11) În sensul prevederilor art. 286 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, în cazul contractelor de leasing, atunci când locatorul asigură el însuşi bunul care face obiectul unui contract de leasing şi refacturează locatarului costul exact al asigurării, costul asigurării nu reprezintă o cheltuială accesorie serviciului de leasing în sensul art. 286 alin. (3) din Codul fiscal, nefiind inclus în baza de impozitare a serviciului de leasing. Refacturarea de către locator a costului exact al asigurării reprezintă o operaţiune de asigurare scutită de TVA conform art. 292 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, distinctă şi independentă de operaţiunea de leasing.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Ajustarea bazei de impozitare
    32. (1) În situaţiile prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii îşi ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării sau după facturarea livrării/prestării, chiar dacă livrarea/prestarea nu a fost efectuată, dar evenimentele prevăzute la art. 287 din codul fiscal intervin ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele persoanei impozabile. În acest scop furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru livrări intracomunitare.
    (2) În cazul în care persoanele care aplică sistemul TVA la încasare se află în situaţiile prevăzute la alin. (1), se aplică prevederile art. 282 alin. (10) din Codul fiscal. În acest scop furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de impozitare se reduce, ori, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului, indiferent dacă taxa aferentă este sau nu exigibilă.
    (3) În sensul art. 287 lit. a) şi b) din Codul fiscal, desfiinţarea unui contract reprezintă orice modalitate prin care părţile renunţă la contract de comun acord sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau a unui arbitraj. În cazul bunurilor, dacă desfiinţarea contractului presupune şi restituirea bunurilor deja livrate, nu se consideră că are loc o nouă livrare de la cumpărător către vânzătorul iniţial. În cazul prestărilor de servicii, art. 287 lit. a) şi b) din codul fiscal se aplică numai pentru servicii care nu au fost prestate, desfiinţarea unui contract care are ca obiect prestări de servicii având efecte numai pentru viitor în ce priveşte reducerea bazei de impozitare.
    (4) Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor art. 304 alin. (1) lit. b) şi art. 305 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 287 lit. a)-c) şi e) din Codul fiscal. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru achiziţiile intracomunitare.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul achiziţiilor realizate de/de la persoanele care aplică sistemul TVA la încasare, se aplică corespunzător prevederile art. 282 alin. (10) din codul fiscal în situaţiile prevăzute la art. 287 lit. a)-c) şi e) din Codul fiscal.
    Exemplu: Societatea A, care aplică sistemul TVA la încasare, emite către beneficiarul B o factură pentru o livrare de bunuri la data de 10 ianuarie 2016, în valoare de 5.000 lei plus 20% TVA, respectiv 1.000 lei, total factură 6.000 lei. TVA în sumă de 1.000 lei se înregistrează în creditul contului 4428 "TVA neexigibilă". La data de 20 martie 2016 încasează suma de 2.000 lei de la beneficiarul său. TVA aferentă acestei încasări se determină astfel: 2.000 x 20/120 = 333 lei şi se evidenţiază în debitul contului 4428 "TVA neexigibilă" şi concomitent în creditul contului 4427 "TVA colectată". În data de 25 aprilie 2016, societatea A acordă o reducere de preţ beneficiarului B de 10% din contravaloarea bunurilor livrate.
    Societatea A emite o factură în care înscrie cu semnul minus baza de impozitare, respectiv 5.000 x 10/100 = 500 lei, şi TVA aferentă, respectiv 1.000 x 10/100 = 100 lei. Conform prevederilor art. 282 alin. (10) din Codul fiscal, în luna noiembrie 2014, societatea A va diminua TVA neexigibilă în cuantum de 667 lei cu suma de 100 lei.
    Beneficiarul B, la primirea facturii pentru reducerea de preţ de la societatea A, va diminua TVA neexigibilă în cuantum de 667 lei cu suma de 100 lei.

    (6) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 287 lit. d) din Codul fiscal, este permisă pentru facturile emise care se află în cadrul termenului de prescripţie prevăzut în Codul de procedură fiscală. În cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa ca urmare a punerii în aplicare a unui plan de reorganizare admis şi confirmat printr-o hotărâre judecătorească, prin care creanţa creditorului este modificată sau eliminată, ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de confirmare a planului de reorganizare, dacă aceasta a intervenit după data de 1 ianuarie 2016. În cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează anularea taxei neexigibile aferente livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii realizate.
    (7) Reducerile de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice în cadrul unor campanii promoţionale se reflectă în facturi astfel:
    a) facturile de reducere se întocmesc direct de către producătorii/distribuitorii de bunuri pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica "Cumpărător" se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali;
    b) în cazul în care producătorii/distribuitorii de bunuri încheie contracte cu societăţi specializate în administrarea cupoanelor valorice, producătorii/distribuitorii emit o singură factură cu semnul minus pentru valoarea reducerilor de preţ acordate în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente. Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Cumpărător" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice. Societăţile specializate în administrarea cupoanelor valorice vor emite către fiecare comerciant o singură factură cu semnul minus pentru toate bunurile în cauză, în care vor înscrie valoarea reducerilor de preţ acordate de producători/distribuitori în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente. Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Furnizor" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare
    33. În sensul art. 288 din Codul fiscal, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare cuprinde elementele prevăzute la art. 286 alin. (3) din codul fiscal şi nu cuprinde elementele prevăzute la art. 286 alin. (4) din codul fiscal şi/sau, după caz, se ajustează în conformitate cu prevederile art. 287 din Codul fiscal. Cheltuielile de transport sau alte cheltuieli accesorii, cum sunt cele de asigurare sau de ambalare, se cuprind în baza impozabilă a bunurilor achiziţionate intracomunitar numai dacă acestea cad în sarcina vânzătorului conform contractului dintre părţi.
    SECŢIUNEA a 4-a
    Baza de impozitare pentru import
    34. (1) În sensul art. 289 din Codul fiscal, baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 286 alin. (4) lit. a)-d) din Codul fiscal, dacă acestea sunt cunoscute în momentul în care intervine exigibilitatea taxei pentru un import conform art. 285 din Codul fiscal.
    (2) Baza de impozitare pentru importul de bunuri nu se ajustează în cazul modificării ulterioare a elementelor care au stat la baza determinării valorii în vamă a bunurilor, ca urmare a unor evenimente prevăzute la art. 286 alin. (4) lit. a)-d) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiilor în care aceste modificări sunt cuprinse într-un document pentru regularizarea situaţiei emis de organele vamale.
    (3) În cazul bunurilor care au fost achiziţionate din afara Uniunii Europene şi înainte de a fi importate pe teritoriul Uniunii sunt supuse unor lucrări sau evaluări asupra bunurilor mobile corporale în afara Uniunii Europene, pentru evitarea dublei impozitări, atunci când beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă stabilită în România, inclusiv o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal, pentru serviciile prestate în afara Uniunii Europene se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Contravaloarea acestor servicii nu va fi inclusă în baza de impozitare a importului de bunuri. Ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrările sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu sunt tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. Baza de impozitare a taxei pentru aceste servicii cuprinde şi eventualele taxe, impozite, prelevări care sunt percepute pentru importul bunurilor accesorii serviciilor.
    (4) Atunci când beneficiarul serviciilor prevăzute la alin. (3) prestate în afara Uniunii Europene este o persoană neimpozabilă, inclusiv persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal, baza de impozitare a importului va cuprinde şi valoarea serviciilor prestate în afara Uniunii Europene, la care se adaugă elementele care nu sunt deja cuprinse în această valoare, conform art. 289 alin. (2) din Codul fiscal.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Cursul de schimb valutar
    35. (1) În sensul art. 290 alin. (2) din Codul fiscal, prin ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României se înţelege cursul de schimb comunicat de respectiva bancă în ziua anterioară şi care este valabil pentru operaţiunile care se vor desfăşura în ziua următoare.
    (2) În sensul art. 290 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul emiterii de facturi înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ori de încasarea unui avans, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data emiterii acestor facturi va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii, respectiv la data regularizării operaţiunii, inclusiv în cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul TVA la încasare. În cazul încasării de avansuri pentru care factura este emisă ulterior încasării avansului, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii, respectiv atunci când se fac regularizările avansurilor încasate.
    Exemplul nr. 1: În luna ianuarie 2016, o persoană impozabilă A înregistrată în scopuri de TVA potrivit art. 316 din codul fiscal încasează 1.000 euro drept avans pentru livrarea în interiorul ţării a unui automobil de la o altă societate B; A va emite o factură către B la cursul de 4,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.
    Baza de impozitare a TVA: 1.000 euro x 4,5 lei/euro = 4.500 lei.
    Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului: 4.500 lei x 20% = 900 lei.
    După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 4,4 lei/euro. La data livrării se vor storna avansul şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia, respectiv 4.500 lei şi 900 lei, cu semnul minus.
    Baza de impozitare a TVA pentru livrare se determină astfel:
    [(1.000 euro x 4,5 lei/euro) + (4.000 euro x 4,4 lei/euro)] = 22.100 lei.

    Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării se determină astfel:
    22.100 lei x 20% = 4.420 lei.


    Exemplul nr. 2: Compania A încasează în luna decembrie 2015 un avans de 2.000 euro pentru livrarea în interiorul ţării a unui utilaj către clientul său B. Livrarea utilajului are loc în cursul lunii ianuarie la preţul de 6.000 euro.
    A va emite o factură pentru avansul de 2.000 euro către B la cursul de 4,45 lei/euro, valabil la data încasării avansului în luna decembrie.
    Baza de impozitare a TVA pentru avans: 2.000 euro x 4,45 lei/euro = 8.900 lei.
    Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului: 8.900 lei x 24% = 2.136 lei.
    În ianuarie 2016, la livrarea utilajului se regularizează avansul facturat, inclusiv cota de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a modificării cotei standard la 1 ianuarie 2016. Cursul din data livrării bunului este de 4,5 lei/euro. Regularizările efectuate, inclusiv regularizarea cotei de TVA:
    Stornarea avansului, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată aferente acestuia, respectiv 8.900 lei şi 2.136 lei, cu semnul minus.
    Baza de impozitare a livrării: [(2.000 euro x 4,45 lei/euro) + (4.000 euro x 4,5 lei/euro)] = 8.900 lei + 18.000 lei = 26.900 lei.
    Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării: 26.900 lei x 20% = 5.380 lei.
    Exemplul nr. 3: Compania A livrează bunuri în valoare de 7.000 euro către compania B, la data de 20 februarie 2016. Compania A aplică sistemul TVA la încasare, iar factura este emisă la data de 10 martie 2016. Cursul de schimb valutar valabil în data de 20 februarie 2016 este de 4,5 lei/euro. Societatea A încasează contravaloarea integrală a facturii în data de 15 mai 2016, la cursul de 4,4 lei/euro. Societatea A va înregistra ca taxă neexigibilă aferentă livrării suma de 6.300 lei, calculată astfel:
    - baza impozabilă: 7.000 euro x 4,5 lei/euro = 31.500 lei;
    – TVA neexigibilă aferentă livrării: 31.500 lei x 20% = 6.300 lei.

    Exigibilitatea TVA aferente livrării intervine la data încasării, respectiv 15 mai 2016, dată la care societatea A trebuie să colecteze TVA în sumă de 6.300 lei.


    (3) Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în interiorul ţării, contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plăţii, diferenţele de curs dintre cursul de schimb menţionat în factura întocmită conform alin. (1) şi cursul de schimb utilizat la data încasării nu sunt considerate diferenţe de preţ şi nu se emite o factură în acest sens.
    (4) În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilităţii taxei, astfel cum este stabilită la art. 284 din Codul fiscal, indiferent de data la care sunt sau vor fi recepţionate bunurile.
    (5) În cazul livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă conform art. 294 alin. (2) din Codul fiscal, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilităţii taxei, astfel cum este stabilită la art. 283 din Codul fiscal, indiferent de data la care sunt sau vor fi livrate bunurile.
    (6) Pentru operaţiunile în interiorul ţării, dacă baza impozabilă este stabilită în valută, transformarea în lei se va efectua la cursul din data la care intervine exigibilitatea taxei, conform prevederilor art. 280, 281 şi 282 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal. Prin excepţie, în cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 282 alin. (3)-(8) din Codul fiscal, transformarea în lei se efectuează la cursul din data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare, respectiv conform prevederilor art. 280-282 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal.
    (7) Prevederile primei teze a alin. (6) se aplică şi pentru serviciile prestate către persoane stabilite în Uniunea Europeană ori în afara Uniunii Europene, precum şi pentru serviciile achiziţionate de la prestatori stabiliţi în Uniunea Europeană sau în afara Uniunii Europene, precum şi în cazul livrărilor de bunuri care nu au locul în România conform art. 275 din Codul fiscal, efectuate de persoane impozabile stabilite în România, sau al achiziţiilor de bunuri care au locul în România şi pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform art. 307 alin. (2)-(6) din Codul fiscal.

    CAP. VIII
    Cotele de taxă
    36. Pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile, respectiv cele care sunt supuse cotei standard de TVA sau cotelor reduse de TVA, prevăzute de art. 291 din Codul fiscal, taxa colectată se determină după cum urmează:
    a) se aplică cota legală de TVA la contravaloarea livrării/prestării, în cazul în care rezultă că părţile au convenit că TVA nu este inclusă în contravaloarea livrării, sau în cazul în care contrapartida nu este stabilită de părţi, ci este stabilită prin lege, prin licitaţie, printr-o hotărâre a instanţei, sau alte situaţii similare, şi nu include taxa;
    b) contrapartida unei livrări de bunuri/prestări de servicii trebuie considerată ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată, taxa determinându-se prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv 20 x 100/120 în cazul cotei standard şi 19 x 100/119 începând cu data de 1 ianuarie 2017, 9 x 100/109 sau 5 x 100/105 în cazul cotelor reduse, în următoarele situaţii:
    1. atunci când părţile au convenit că TVA este inclusă în contravaloarea livrării/prestării;
    2. în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie pentru care nu este necesară potrivit legii emiterea unei facturi;
    3. în orice situaţie în care contrapartida nu este stabilită de părţi, ci este stabilită prin lege, prin licitaţie, printr-o hotărâre a instanţei, sau alte situaţii similare, şi include taxa;
    4. atunci când preţul unui bun/serviciu a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul/prestatorul bunului/serviciului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată colectate pentru operaţiunea supusă taxei, şi furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la beneficiar taxa pe valoarea adăugată care ar fi trebuit colectată pentru operaţiunea respectivă. Poate fi acceptată ca mijloc de probă a faptului că furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la beneficiar taxa pe valoarea adăugată, inclusiv o declaraţie pe propria răspundere a furnizorului.


    37. (1) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 291 alin. (2) lit. a) din codul fiscal se aplică pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Proteza medicală este un dispozitiv medical destinat utilizării personale exclusive care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi ori dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.
    (2) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 291 alin. (2) lit. b) din codul fiscal se aplică pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.
    (3) În sensul art. 291 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin cazare în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară se înţelege cazarea în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică prevăzute la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 291 alin. (2) lit. d) din codul fiscal se aplică pentru tipurile de cazare în structurile de primire turistică cu funcţiune de cazare, prevăzute la art. 2^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul cazării cu demipensiune, cu pensiune completă sau cu "all inclusive", astfel cum sunt definite la art. 2^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cota redusă de TVA se aplică asupra preţului total al cazării, care poate include şi băuturi alcoolice. Orice persoană care acţionează în condiţiile prevăzute la pct. 8 alin. (2) sau care intermediază astfel de operaţiuni în nume propriu, dar în contul altei persoane, potrivit art. 271 alin. (2) din Codul fiscal, aplică cota de 9% a taxei, cu excepţia situaţiilor în care este obligatorie aplicarea regimului special de taxă pentru agenţii de turism, prevăzut la art. 311 din Codul fiscal.
    (4) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 291 alin. (2) lit. e) din codul fiscal se aplică pe tot lanţul economic de la producţie până la vânzarea către consumatorul final de către toţi furnizorii, indiferent de calitatea acestora, respectiv producători sau comercianţi, pentru livrarea bunurilor care se încadrează la următoarele coduri NC, indiferent de destinaţia acestora:
    a) animale vii şi păsări vii, din specii domestice, care se încadrează la codurile NC 0101-0105, 0106 14 10, 0106 19 00, 0106 33 00, 0106 39 10, 0106 39 80, 0106 41 00 şi 0106 90 00 destinate consumului alimentar uman sau animal sau destinate producerii de alimente pentru consumul uman sau animal, de materii prime sau ingrediente pentru prepararea alimentelor pentru consumul uman sau animal, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate pentru reproducţie;
    b) carne şi organe comestibile care se încadrează la codurile NC 0201-0210;
    c) peşti şi crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice, care se încadrează la codurile NC 0301-0308, cu excepţia peştilor ornamentali vii care se încadrează la codurile NC 0301 11 00 şi 0301 19 00;
    d) lapte şi produse lactate care se încadrează la codurile NC 0401-0406;
    e) ouă de păsări care se încadrează la codurile NC 0407- 0408, cu excepţia celor care se încadrează la codurile NC 0407 11 00, 0407 19, 0408 11 20, 0408 19 20, 0408 91 20, 0408 99 20;
    f) miere naturală care se încadrează la codul NC 04090000;
    g) alte produse comestibile de origine animală care se încadrează la codurile NC 0410 00 00, 0504 00 00, 0506 90 00, 0507, 0508 00 00, 0511 91, 0511 99;
    h) plante vii utilizate ca alimente destinate consumului uman sau animal ori ca materii prime sau ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal, care se încadrează la codul NC 0602 90 50;
    i) legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC 0701-0714, cu excepţia celor care se încadrează la codurile NC 0701 10 00, 0703 10 11, 0712 90 11, 0713 10 10, 0713 33 10;
    j) fructe comestibile, coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC 0801-0814 00 00;
    k) cafea, ceai, mate şi mirodenii, care se încadrează la codurile NC 0901-0910;
    l) cereale care se încadrează la codurile NC 1001-1008, cu excepţia celor destinate însămânţării care se încadrează la codurile NC 1001 11 00, 1001 91, 1002 10 00, 1003 10 00, 1004 10 00, 1005 10, 1006 10 10, 1007 10 şi 1008 21 00;
    m) produse ale industriei morăritului, malţ, amidon şi fecule, inulină, gluten de grâu, care se încadrează la codurile NC 1101 00-1109 00 00, cu excepţia celor care se încadrează la codul NC 1106 20 10;
    n) seminţe şi fructe oleaginoase, seminţe şi fructe diverse, plante industriale sau medicinale, paie şi furaje, care se încadrează la codurile NC 1201-1206, 1208, 1210, 1213 şi 1214, cu excepţia celor care se încadrează la codurile 1201 10 00, 1202 30 00, 1204 00 10, 1205 10 10, 1206 00 10;
    o) grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală, produse ale disocierii acestora, grăsimi alimentare prelucrate, care se încadrează la codurile NC 1501-1517, cu excepţia celor care se încadrează la codurile NC 1505 00, 1509 10 10;
    p) preparate din carne, din peşte sau din crustacee, din moluşte sau din alte nevertebrate acvatice, care se încadrează la codurile NC 1601 00-1605;
    q) zaharuri şi produse zaharoase, care se încadrează la codurile NC 1701-1704;
    r) cacao şi preparate din cacao, care se încadrează la codurile NC 1801 00 00-1806;
    s) preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule sau de lapte, produse de patiserie, care se încadrează la codurile NC 1901-1905;
    ş) preparate din legume, din fructe sau din alte părţi de plante, care se încadrează la codurile NC 2001-2009;
    t) preparate alimentare diverse care se încadrează la codurile NC 2101-2106, cu excepţia preparatelor ce conţin alcool de la codul 2106 90 20;
    ţ) băuturi, oţet comestibil şi înlocuitori de oţet comestibil obţinuţi din acid acetic, care se încadrează la codurile NC 2201, 2202 şi 2209 00;
    u) reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare, alimente preparate pentru animale, care se încadrează la codurile NC 2301, 2302, 2304 00 00-2306, 2308 00 şi 2309;
    Exemplul nr. 1: Un producător agricol vinde caise care se încadrează la codul NC 0809 10 00 către un comerciant. Pentru livrarea efectuată producătorul agricol aplică cota de TVA de 9%. La rândul său, comerciantul vinde caisele cu cota de 9% indiferent ce destinaţie ulterioară vor avea fructele livrate: alimente, materie primă pentru dulceaţă, compoturi sau producţia de alcool.
    Exemplul nr. 2: Un producător de miere livrează mierea, care se încadrează la codul NC NC 04090000, atât către magazine de vânzare cu amănuntul, cât şi către fabrici de produse cosmetice sau către producători de hidromel. În toate situaţiile va aplica cota redusă de 9% la livrarea mierii.
    Exemplul nr. 3: O persoană impozabilă importă ulei de soia, care se încadrează la codul NC 1507, pentru producerea de biodiesel. Cota de TVA aplicabilă pentru importul de ulei de soia este cota redusă de 9%.

    (5) Pentru livrarea următoarelor bunuri, datorită naturii lor, cota redusă de TVA de 9% se aplică de orice furnizor numai dacă acesta poate face dovada că sunt utilizate pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal:
    a) seminţe şi fructe oleaginoase, seminţe şi fructe diverse, plante industriale sau medicinale, paie şi furaje, care se încadrează la codurile NC 1207, 1209, 1211 şi 1212;
    b) grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală, produse ale disocierii acestora, grăsimi alimentare prelucrate, care se încadrează la codurile NC 1518 00, 1520 00 00, 1521 şi 1522 00;
    c) reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare, alimente preparate pentru animale, care se încadrează la codurile NC 2303 şi 2307 00;
    d) gume, răşini şi alte seve şi extracte vegetale, care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal, ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal şi care se încadrează la codurile NC 1301 şi 1302, cu excepţia celor care se încadrează la codul NC 1302 11 00;
    e) sare care este utilizată ca ingredient pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal şi care se încadrează la codul NC 2501 00;
    f) produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal şi care se încadrează la codurile NC 2801-2853 şi 2901-2942, cu excepţia codurilor 2805 40, 2815 11 00, 2815 12 00, 2815 30 00, 2818-2825, 2828, 2834 29, 2837, 2843-2846, 2849, 2850, 2852, 2853 00 50, 2901-2904, 2905 11-2905 39 95, 2909 11 00-2909 60 şi 2910;
    g) alte bunuri care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal şi care se încadrează la codurile NC 3203, 3204, 3301, 3302 10, 3402 13 00, 3501-3505, 3507, 3823, 3824 60, 3824 90 25, 3824 90 55, 3824 90 62, 3824 90 64, 3824 90 80, 3824 90 92-3824 90 96, 3912 31 00, 3913 10 00, 3917 10 şi 4706 91 00.

    (6) Condiţia prevăzută la alin. (5) se consideră îndeplinită dacă bunurile:
    a) fie sunt comercializate în propriile magazine de comerţ cu amănuntul sau cash and carry sau sunt utilizate în propriile unităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal, restaurante sau alte unităţi de servicii de alimentaţie, pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal;
    b) fie sunt livrate către persoane impozabile care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul, comerţ cash and carry, restaurant sau alte activităţi de servicii de alimentaţie ori activităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal.

    (7) În cazul importului de bunuri prevăzute la alin. (5), cota redusă de TVA se aplică pe baza declaraţiei angajament, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, care se depune la organul vamal competent la momentul importului, din care să rezulte:
    a) fie că va comercializa bunurile importate în propriile magazine de comerţ cu amănuntul sau cash and carry sau le va utiliza în propriile unităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal, restaurante sau alte unităţi de servicii de alimentaţie, pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal;
    b) fie că va livra ulterior importului bunurile către persoane impozabile care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul, comerţ cash and carry, restaurante sau alte activităţi de servicii de alimentaţie ori activităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal.

    (8) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri prevăzute la alin. (5), cota redusă de TVA de 9% se aplică numai dacă persoana impozabilă poate face dovada:
    a) fie că va comercializa bunurile achiziţionate intracomunitar în propriile magazine de comerţ cu amănuntul sau cash and carry sau le va utiliza în propriile unităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal, restaurante sau alte unităţi de servicii de alimentaţie, pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului uman sau animal;
    b) fie că va livra ulterior achiziţiei intracomunitare bunurile către persoane impozabile care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul, comerţ cash and carry, restaurante sau alte activităţi de servicii de alimentaţie ori activităţi de producţie de alimente destinate consumului uman sau animal.

    (9) Dacă persoana impozabilă care importă, achiziţionează intracomunitar sau livrează în ţară bunurile prevăzute la alin. (5) nu poate face dovada aplicării cotei reduse de TVA de 9% în condiţiile prevăzute la alin. (6)-(8), se aplică cota standard de TVA, chiar dacă pentru o livrare ulterioară se aplică cota redusă de 9% pentru acelaşi bun.
    (10) Cota redusă de TVA de 9% se aplică pentru livrarea, importul sau achiziţia intracomunitară de suplimente alimentare notificate care se regăsesc pe site-ul Ministerului Sănătăţii sau pe cel al Institutului de Bioresurse Alimentare, în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi, cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate şi cu Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare.
    (11) În situaţia în care se comercializează un pachet care cuprinde bunuri supuse atât cotei de TVA de 9%, cât şi cotei standard de TVA, la un preţ total, se aplică cota de TVA corespunzătoare fiecărui bun, în măsura în care bunurile care compun pachetul pot fi separate, în caz contrar aplicându-se cota standard de TVA la valoarea totală a pachetului. Se exceptează bunurile acordate gratuit în vederea stimulării vânzărilor în condiţiile prevăzute la pct. 7 alin. (10) lit. a).
    Exemplul 1: La vânzarea unui coş care are un preţ total, care cuprinde atât produse alimentare, cât şi băuturi alcoolice şi produse cosmetice, se aplică cota de TVA aferentă fiecărui produs în parte.
    Exemplul 2: La vânzarea unui aragaz, dacă comerciantul oferă gratuit un pachet de spaghete, se consideră că acesta este acordat gratuit, în scopul stimulării vânzărilor, iar cota aplicabilă pentru vânzarea aragazului este de 20%.

    (12) În aplicarea art. 291 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, prin servicii de restaurant şi de catering se înţelege serviciile prevăzute la pct. 18. Orice combinaţie de băuturi alcoolice şi nealcoolice indiferent de concentraţia alcoolică este considerată băutură alcoolică. Pentru băuturile alcoolice servite la restaurant sau oferite în cazul serviciilor de catering se aplică cota standard de TVA, dar nu se consideră că are loc o livrare separată de bunuri, oferirea de băuturi alcoolice făcând parte din serviciile de restaurant sau de catering.
    Exemplu: Un restaurant care vinde şi mâncare pentru a fi servită în afara locaţiei restaurantului nu este considerată prestare de servicii de restaurant, ci livrare de bunuri, dar pentru care aplică cota redusă de TVA de 9%, inclusiv pentru caserola sau paharele în care sunt servite alimentele sau băuturile nealcoolice, chiar dacă contravaloarea acestora ar fi evidenţiată separat pe bonul fiscal. În acest caz se consideră că livrarea alimentelor este livrarea principală care atrage aceeaşi cotă de TVA livrării caserolei sau a paharului, acestea fiind livrări accesorii, nu un scop în sine pentru client.

    (13) În aplicarea art. 291 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, se aplică cota redusă de TVA de 9%:
    a) de orice persoană impozabilă care livrează apă potabilă. Prin apă potabilă se înţelege apa care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată, cu modificările ulterioare;
    b) de orice persoană care livrează apă de irigaţii care este transportată prin infrastructura principală şi/sau secundară de irigaţii. În categoria persoanelor care livrează apă destinată irigaţiilor se cuprind inclusiv furnizorii de apă din Dunăre, din râuri interioare, izvoare, lacuri de acumulare sau alte surse de apă, care alimentează sistemele de irigaţii.


    38. (1) Cota redusă de 5% prevăzută la art. 291 alin. (3) lit. a) din codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, inclusiv partiturile muzicale imprimate care au cod ISMN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Ziarele şi revistele sunt orice tipărituri care au cod ISSN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate în principal sau exclusiv publicităţii. Prin sintagma "în principal" se înţelege că mai mult de jumătate din conţinutul cărţii, ziarului sau revistei este destinat publicităţii. De asemenea, nu se aplică cota redusă a taxei pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste, în cazul în care acestea sunt furnizate pe cale electronică, operaţiunile fiind considerate prestări de servicii, conform art. 7 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
    (2) Cota redusă de taxă de 5% prevăzută la art. 291 alin. (3) lit. c) din codul fiscal se aplică numai pentru livrarea, astfel cum este definită la art. 270 alin. (1) din Codul fiscal, a locuinţelor ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca şi un proprietar de bunurile prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal. Pentru livrările prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din Codul fiscal, cota redusă de TVA de 5% se aplică inclusiv pentru terenul pe care este construită locuinţa.
    (3) În aplicarea art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal:
    a) prin locuinţă se înţelege construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care, la data livrării, satisface cerinţele de locuit ale unei persoane ori familii;
    b) anexele gospodăreşti nu se iau în calculul suprafeţei utile a locuinţei de 120 mp;
    c) valoarea-limită de 450.000 lei cuprinde valoarea locuinţei, inclusiv valoarea cotelor indivize din părţile comune ale imobilului şi a anexelor gospodăreşti şi, după caz, a terenului pe care este construită locuinţa, dar exclude unele drepturi de servitute legate de locuinţa respectivă; aceste prevederi se aplică inclusiv pentru contractele încheiate până la data de 31 decembrie 2015, pentru operaţiuni al căror fapt generator de taxă intervine după 1 ianuarie 2016;
    d) la calculul suprafeţei maxime de 250 mp se cuprind şi suprafeţele anexelor gospodăreşti, precum şi cotele indivize din orice alte suprafeţe dobândite împreună cu locuinţa şi care au o legătură directă cu locuinţa respectivă, fiind considerate accesorii livrării, chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.

    (4) Suprafaţa terenului pe care este construită locuinţa, precum şi suprafaţa utilă a locuinţei, prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentaţia cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile legii.
    (5) Cumpărătorul trebuie să pună la dispoziţia vânzătorului, cel mai târziu până la momentul livrării bunului imobil, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 subpct. (i) şi (ii) din Codul fiscal, care se păstrează de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.
    (6) Persoanele impozabile care livrează locuinţe vor aplica cota de 5%, inclusiv pentru avansurile aferente acestor livrări, dacă din contractele încheiate rezultă că la momentul livrării vor fi îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 291 alin. (3) lit. c) din codul fiscal şi sunt în posesia declaraţiei prevăzute la alin. (5). În situaţia în care avansurile au fost facturate prin aplicarea cotei standard de TVA, datorită neprezentării de către cumpărător a declaraţiei prevăzute la alin. (5) sau din alte motive obiective, la livrarea bunului imobil se efectuează regularizările prevăzute la art. 291 alin. (4) din codul fiscal în vederea aplicării cotei de 5%, dacă toate condiţiile impuse de art. 291 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, astfel cum sunt detaliate şi de prezentele norme metodologice, sunt îndeplinite la data livrării.
    (7) Pentru clădirile prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că va utiliza aceste clădiri conform destinaţiei prevăzute de lege, care se păstrează de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. Declaraţia trebuie prezentată cel mai târziu până la momentul livrării clădirii respective. Prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din codul fiscal se aplică şi în cazul livrării de părţi dintr-o clădire destinate scopurilor respective.

    39. (1) În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri pentru care exigibilitatea taxei a intervenit integral sau parţial anticipat faptului generator, nu se fac regularizări în situaţia modificării cotelor de TVA, în sensul aplicării cotei de TVA de la data faptului generator de taxă, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.
    (2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, inclusiv în cazul în care beneficiarul are obligaţia plăţii taxei potrivit art. 331 sau art. 307 alin. (2)-(6) din Codul fiscal, în situaţia modificărilor de cote se aplică regularizările prevăzute la art. 291 alin. (6) din Codul fiscal.
    Exemplul nr. 1: O societate de construcţii întocmeşte situaţia de lucrări în cursul lunii decembrie 2015, pentru lucrările efectuate în lunile noiembrie şi decembrie. Contractul prevede că situaţia de lucrări trebuie acceptată de beneficiar. Beneficiarul acceptă situaţia de lucrări în luna ianuarie 2016. Faptul generator de taxă, respectiv data la care se consideră serviciul prestat, intervine la data acceptării situaţiei de lucrări de către beneficiar, potrivit prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul fiscal. În consecinţă, cota aplicabilă pentru întreaga contravaloare a serviciilor acceptate de beneficiar este de 20%, cota în vigoare la data faptului generator de taxă. În situaţia în care anterior emiterii situaţiei de lucrări au fost emise facturi de avans cu cota de 24%, după data de 1 ianuarie 2016 avansurile respective se regularizează prin aplicarea cotei de 20%.
    Exemplul nr. 2: O societate de furnizare a energiei electrice are încheiate contracte cu persoane fizice şi cu persoane juridice:
    A. Pentru categoria de consumatori casnici, în contractul de furnizare se prevede că societatea facturează energia electrică furnizată la valoarea indexului comunicat de client lunar în intervalul 1-10 al fiecărei luni. După comunicarea indexului pentru energia electrică consumată, societatea de furnizare emite factura în luna următoare celei în care a fost comunicat indexul de către client. Faptul generator intervine la data la care societatea de furnizare emite factura potrivit art. 281 alin. (8) din Codul fiscal, întrucât contractul nu specifică o anumită dată la care trebuie efectuată plata. Dacă pe factură se menţionează un anumit termen de plată a facturii, data plăţii nu constituie fapt generator de taxă în lipsa acestei menţiuni în contract. Presupunând că indexul a fost comunicat de client la data de 10 decembrie 2015, iar factura este emisă în cursul lunii ianuarie 2016, cota de TVA aplicabilă este de 20%.
    De asemenea, contractul de furnizare a energiei electrice prevede că în situaţia în care clientul nu transmite indexul, societatea de furnizare va emite factura pentru o valoare estimată a consumului de energie electrică, determinat potrivit consumurilor anterioare efectuate de client. Presupunând că facturarea s-a realizat în lunile noiembrie, decembrie 2015 şi ianuarie 2016, pe baza consumului estimat, se consideră că faptul generator de taxă a intervenit la data emiterii fiecărei facturi pentru valoarea consumului estimat, cu cota de TVA în vigoare în perioadele respective, 24% în noiembrie şi decembrie 2015 şi 20% în ianuarie 2016. În luna februarie 2016, societatea de furnizare va trimite un reprezentant pentru citirea indexului în vederea regularizării la consumul efectiv din perioadele de facturare anterioare. Presupunând că există diferenţe în plus sau în minus faţă de consumul estimat facturat, în luna februarie 2016 intervine o situaţie de ajustare a bazei de impozitare potrivit art. 287 din Codul fiscal, pentru care societatea de furnizare va emite o factură. În situaţia în care societatea de furnizare nu poate determina cărei livrări îi corespund diferenţele respective, se va aplica cota de TVA în vigoare la data la care a intervenit evenimentul prevăzut la art. 287 din Codul fiscal, conform pct. 25 alin. (2), respectiv 20%. Exemplul este valabil şi pentru furnizarea de gaze naturale şi apă, a căror livrare este continuă.

    B. Pentru categoria de consumatori mari, potrivit contractului de furnizare de energie electrică, societatea de furnizare facturează lunar în avans o valoare a energiei electrice ce urmează a fi livrată în luna în curs, având la bază criterii de determinare a cantităţii necesare de energie electrică la punctele de consum ale clientului. La finalul perioadei de facturare lunare, societatea de furnizare regularizează valoarea facturată iniţial în vederea reflectării energiei electrice efectiv furnizate în luna respectivă. În această situaţie, factura emisă iniţial pentru valoarea energiei electrice ce urmează să fie furnizată se consideră o factură de avans şi nu dă naştere unui fapt generator de taxă. În acest sens, faptul generator intervine la emiterea facturii pentru cantitatea de energie electrică efectiv furnizată în luna respectivă. Presupunând că la data de 1 decembrie 2015 se emite factura de avans pentru luna decembrie 2015, se aplică cota de TVA de 24%, iar regularizarea facturii de avans se realizează la data de 3 ianuarie 2016, factura de avans se reia cu semnul minus şi se va factura cantitatea de energie electrică furnizată la cota de TVA de 20%, cota în vigoare la data faptului generator de taxă. Presupunând că regularizarea facturii de avans se realizează la 31 decembrie 2015, la facturarea cantităţii de energie electrică furnizată se aplică cota de TVA de 24%. Exemplul este valabil şi pentru furnizarea de gaze naturale şi apă, a căror livrare este continuă.

    Exemplul nr. 3: O societate de leasing are încheiate cu utilizatori contracte de leasing financiar pentru autovehicule, în care se precizează un scadenţar pentru efectuarea plăţii ratelor de leasing. Pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în data de 20 decembrie 2015 se aplică cota de TVA de 24%. Pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în data de 20 ianuarie 2016 se aplică cota de TVA de 20%. Dacă societatea de leasing emite factura pentru rata de leasing scadentă în ianuarie 2016, aceasta se consideră o factură emisă înainte de faptul generator de taxă. Prin urmare, se efectuează regularizarea facturii emise anticipat pentru a aplica cota de TVA de 20% de la data faptului generator de taxă, potrivit prevederilor art. 291 alin. (4) din Codul fiscal. În cazul acestui exemplu, dacă factura ar fi fost achitată în luna decembrie, nu ar fi modificat faptul generator de taxă, care rămâne data de 20 ianuarie 2016, astfel cum este stipulată în contract. În cazul contractelor care nu au o dată stipulată în contract pentru plata se aplică prevederile pct. 24 alin. (7).
    Exemplul nr. 4: O societate de consultanţă fiscală prestează servicii de consultanţă pentru care emite rapoarte de lucru. Prin contract nu se prevede că este necesară acceptarea raportului de lucru de către client. Faptul generator de taxă este, prin urmare, data emiterii raportului de lucru. Dacă societatea de consultanţă fiscală a prestat servicii de consultanţă în lunile noiembrie şi decembrie 2015 pentru care a emis rapoartele de lucru în luna decembrie 2015, factura va fi emisă aplicându-se cota de TVA de 24%, termenul de emitere a facturii fiind până la data de 15 ianuarie 2016, potrivit art. 319 alin. (16) din Codul fiscal. În situaţia în care serviciile de consultanţă sunt prestate în baza unui contract în condiţiile prevăzute la pct. 24 alin. (5), respectiv se fac plăţi forfetare, indiferent de volumul serviciilor prestate, fără să fie emise rapoarte sau alte situaţii de lucru, faptul generator de taxă intervine potrivit art. 281 alin. (8) din codul fiscal şi a pct. 24 alin. (5).
    Exemplul nr. 5: O societate furnizează reviste online pe bază de abonament, prin care clientul primeşte acces la consultarea revistei pentru perioada de timp la care se referă abonamentul. Societatea facturează în luna decembrie 2015 abonamente prin care se acordă acces la revista online pentru o perioadă de 6 luni, aplicând cota de TVA de 24%. Faptul generator de taxă intervine la data acordării dreptului de acces online la reviste.
    Exemplul nr. 6: O societate înregistrată în scopuri de TVA recepţionează bunuri livrate din Ungaria în România în cursul lunii decembrie 2015. Până la data de 15 ianuarie 2016 societatea nu primeşte factura aferentă bunurilor recepţionate în luna decembrie 2015 şi, în consecinţă, va emite autofactura prevăzută la art. 320 alin. (1) din codul fiscal la data de 15 ianuarie 2016, aplicând cota de TVA de 20%. Achiziţia intracomunitară de bunuri se declară în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă aferente lunii ianuarie 2016. În luna februarie 2016, societatea primeşte factura emisă de furnizor având data de 10 decembrie 2015. Întrucât factura are data anterioară faţă de 15 ianuarie 2015, exigibilitatea TVA intervine la data la care este emisă factura. Prin urmare, în luna februarie 2016, societatea va înscrie pe rândurile de regularizări din decontul de TVA diferenţele de curs valutar rezultate între cursul în vigoare la data emiterii autofacturii şi cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii de către furnizor, pentru a raporta achiziţia intracomunitară de bunuri la cursul de schimb valutar valabil la data exigibilităţii de taxă. De asemenea, societatea va regulariza cota de TVA aferentă acestei achiziţii intracomunitare de bunuri în sensul aplicării cotei de TVA de 24%, cota de TVA aplicabilă la data exigibilităţii achiziţiei intracomunitare de bunuri. În ceea ce priveşte declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, societatea va rectifica atât declaraţia recapitulativă aferentă lunii ianuarie 2016, în sensul excluderii achiziţiei intracomunitare de bunuri, cât şi declaraţia recapitulativă aferentă lunii decembrie 2015, în sensul includerii achiziţiei intracomunitare de bunuri.
    Exemplul nr. 7: O casă de expediţie prestează servicii de transport, servicii accesorii transportului (încărcare, manipulare), alte servicii necesare pentru transportul de bunuri. Casa de expediţie nu dispune de propriile mijloace de transport, apelând la transportatori pentru transportul efectiv al bunurilor. De asemenea apelează la alţi prestatori de servicii şi pentru celelalte servicii. Pentru a determina faptul generator de taxă al serviciilor prestate de casa de expediţie, se pot distinge două situaţii:
    a) Dacă casa de expediţie facturează un singur serviciu, nu un complex de servicii, cum ar fi numai serviciul de transport, faptul generator de taxă intervine la data finalizării serviciului respectiv potrivit prevederilor art. 281 alin. (12) din Codul fiscal. Astfel, dacă din documentele de transport emise de transportator rezultă că transportul s-a finalizat în luna decembrie 2015, acesta va fi facturat cu cota de TVA de 24%, chiar dacă casa de expediţie va factura cu întârziere acest transport către client, de exemplu doar în luna februarie 2016.
    b) Dacă casa de expediţie face un pachet de servicii pe care le facturează clientului, care cuprinde de exemplu transport, manipulare, alte servicii de logistică, se consideră că se prestează un serviciu complex unic pentru care faptul generator de taxă intervine la data finalizării ultimului serviciu din pachetul respectiv. Astfel, dacă presupunem că transportul şi serviciile de manipulare s-au finalizat în luna decembrie 2015, dar serviciile logistice s-au finalizat în luna ianuarie 2016, faptul generator de taxă al acestui serviciu complex unic intervine în luna ianuarie 2016 şi se aplică cota de TVA în vigoare la data faptului generator de taxă, respectiv de 20%.

    Exemplul nr. 8: O societate de leasing a încheiat un contract de leasing pentru o clădire în anul 2010. Contractul prevedea că pe lângă rata de leasing (capitalul), societatea de leasing mai factura în vederea încasării, pe parcursul derulării contractului de leasing, şi valoarea reziduală a clădirii respective. De asemenea, societatea de leasing mai factura odată cu rata de leasing şi comisionul de administrare, comisioane bancare, diferenţe de curs, alte cheltuieli care intrau în sarcina societăţii de leasing în legătură cu operaţiunea de leasing şi care erau recuperate de la beneficiar şi asigurarea. Societatea de leasing a optat pentru taxarea operaţiunii de leasing potrivit prevederilor art. 292 alin. (3) din Codul fiscal. Pe perioada derulării contractului de leasing, operaţiunea efectuată de societatea de leasing este o prestare de servicii, conform prevederilor pct. 8 alin. (4), iar la sfârşitul perioadei de leasing, când locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul, respectiv pentru valoarea reziduală prevăzută în contract. Faptul generator de taxă pentru serviciul de leasing (rate) intervine la data prevăzută în contract pentru efectuarea plăţii ratei, iar pentru valoarea reziduală, la data la care are loc transferul dreptului de a dispune de bun ca şi un proprietar. La fiecare rată de leasing facturată, toate cheltuielile accesorii vor urma acelaşi regim ca şi operaţiunea de bază, respectiv, pe lângă capital, vor fi facturate cu TVA şi comisionul de administrare, comisioanele bancare, diferenţele de curs şi celelalte cheltuieli care sunt facturate de societatea de leasing, dar asigurarea se facturează în regim de scutire de TVA, conform prevederilor art. 286 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Facturarea unei părţi din valoarea reziduală odată cu ratele de leasing reprezintă facturarea în avans a contravalorii livrării de bunuri care are loc la sfârşitul contractului de leasing. Pentru ratele facturate s-a aplicat cota în vigoare la data faptului generator de taxă (fiecare dată prevăzută în contract pentru plata ratei) şi nu se mai fac regularizări la data transferului dreptului de proprietate asupra clădirii. Întrucât valoarea reziduală a fost încasată în avans faţă de data livrării, aplicându-se cota de 24%, dacă livrarea clădirii are loc după data de 1 ianuarie 2016, se va proceda la regularizarea sumelor încasate în avans pentru a aplica cota de TVA de 20% în vigoare la data faptului generator de taxă.


    CAP. IX
    Operaţiuni scutite de taxă
    SECŢIUNEA 1
    Scutiri pentru anumite activităţi de interes general şi scutiri pentru alte activităţi
    40. (1) Scutirea prevăzută la art. 292 alin. (1) lit. a) din codul fiscal se aplică pentru:
    a) serviciile de spitalizare şi alte servicii al căror scop principal îl constituie îngrijirea medicală, respectiv protejarea, inclusiv menţinerea sau refacerea sănătăţii, desfăşurate de unităţile autorizate prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Se cuprind în sfera de aplicare a acestei scutiri inclusiv servicii precum: efectuarea examinărilor medicale ale persoanelor fizice pentru angajatori sau companiile de asigurare, prelevarea de sânge ori alte probe în vederea testării prezenţei unor viruşi, infecţii sau alte boli, în numele angajatorilor ori al asigurătorilor, certificarea stării de sănătate, de exemplu cu privire la posibilitatea de a călători;
    b) operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare către pacienţi în perioada tratamentului, precum şi furnizarea de hrană şi cazare pacienţilor în timpul spitalizării şi îngrijirii medicale, desfăşurate de unităţile autorizate prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Totuşi scutirea nu se aplică meselor pe care spitalul le asigură contra cost vizitatorilor într-o cantină sau în alt mod şi nici pentru bunurile vândute la cantina spitalului.

    (2) Scutirea prevăzută la art. 292 alin. (1) lit. a) din codul fiscal nu se aplică pentru:
    a) serviciile care nu au ca scop principal îngrijirea medicală, respectiv protejarea, menţinerea sau refacerea sănătăţii, cum sunt:
    1. serviciile cu scop unic estetic;
    2. serviciile constând în trimiterea unui kit de colectare a sângelui din cordonul ombilical al nou-născuţilor, testarea şi procesarea acestui sânge şi, dacă este cazul, depozitarea celulelor stem conţinute în el în vederea unei eventuale utilizări terapeutice în viitor, destinate numai pentru a se asigura că o anumită resursă va fi disponibilă pentru tratament medical în ipoteza incertă în care tratamentul ar deveni necesar, dar nu, în sine, pentru a diagnostica, trata sau vindeca boli sau tulburări de sănătate, indiferent dacă serviciile în cauză sunt rea