Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 45 din 30 mai 1995
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 369 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 369/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 29 mai 2013 privind unele masuri pentru reorganizarea prin divizare partiala a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin si infiintarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă în prezent sucursala romag prod şi sucursala romag-termo, care afectează şi buna funcţionare a celor două sucursale scn şi siton, blocajul financiar la nivelul regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin, cât şi la nivelul sucursalelor constând în blocarea conturilor şi împiedicarea activităţilor care privesc securitatea nucleară,întrucât este necesară adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita destabilizarea activităţii celor două sucursale, scn şi siton, cu consecinţe ireversibile asupra activităţilor legate de securitatea instalaţiilor nucleare,întrucât neadoptarea acestor măsuri conduce la imposibilitatea asigurării cu utilităţi şi materiale necesare operării instalaţiilor nucleare şi poate ...
Monitorul Oficial 362 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 362/2013)
DECIZIE nr. 219 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din legea nr. 51/1995 pentru organizarea ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 308 din 29 Mai 2013 (M. Of. 308/2013)
DECIZIE nr. 108*) din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-5 si art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013
----------*) a se vedea opinia separată de la decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 433 din 28 iunie 2010.augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean ...
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 271 din 14 Mai 2013 (M. Of. 271/2013)
ORDIN nr. 23 din 17 aprilie 2013 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiecteaza, executa si verifica instalatii electrice EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 14 mai 2013
În temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. n) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.__________*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 271 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", ...