Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 32 din 22 decembrie 1978
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2003 (M. Of. 285/2003)
MEMORANDUM DE FINANŢARE din 2 august 2002 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România"*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 24 aprilie 2003
---------*) traducere.măsura ispa nr. 2000/ro/16/p/pe/007comisia europeană, denumită în continuare comisia, acţionând pentru şi în numele comunităţii europene, denumită în continuare comunitatea, reprezentată de către comisarul pentru politică regională, domnul michel barnier, pe de o parte, şi guvernul româniei, reprezentat de doamna hildegard carola puwak, ministrul integrării europene, denumit în continuare beneficiarul, pe de altă parte,au convenit următoarele:art. 1 măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor ...
LEGE nr. 127 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 7 iunie 2002 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 24 aprilie 2003
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 se ratifică memorandumul de finanţare convenit între guvernul româniei şi comisia europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul braşov, românia", semnat la bucureşti la 2 august 2002 şi la bruxelles la 7 iunie 2002.art. 2 (1) În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri şi servicii plăţile pot fi efectuate şi în euro.(2) cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în planul de finanţare prevăzut în ...
Monitorul Oficial 51 din 29 Ianuarie 2003 (M. Of. 51/2003)
LEGE nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 29 ianuarie 2003
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 În sensul prezentei legi: a) prin pacient se înţelege persoana sanatoasa sau bolnava care utilizeazã serviciile de sãnãtate; b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenentei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale; c) prin îngrijiri de sãnãtate se înţelege serviciile medicale, serviciile comunitare şi serviciile conexe actului medical; ...
Monitorul Oficial 844 din 22 Noiembrie 2002 (M. Of. 844/2002)
LEGE nr. 611 din 13 noiembrie 2002 privind aderarea Romaniei la Conventia privind eliberarea brevetelor europene, adoptata la Munchen la 5 octombrie 1973, precum si la Actul de revizuire a acesteia, adoptat la Munchen la 29 noiembrie 2000 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 22 noiembrie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 românia adera la convenţia privind eliberarea brevetelor europene, denumita convenţia brevetului european, adoptatã la munchen la 5 octombrie 1973, astfel cum a fost amendata prin actul de revizuire a art. 63 din convenţia din 17 decembrie 1991 şi prin deciziile consiliului de administraţie al organizaţiei europene a brevetelor din 21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20 octombrie 1995, 5 decembrie 1996 şi 10 decembrie 1998, precum şi la actul de revizuire a acesteia, adoptat la munchen la 29 noiembrie 2000. art. 2 ...
Monitorul Oficial 369 bis din 31 Mai 2002 (M. Of. 369 bis/2002)
HOTĂRÂRE nr. 46 din 8 martie 2002 privind aprobarea Tabloului cuprinzând membrii activi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a Listei cuprinzând persoanele fizice şi juridice abilitate să aibă calitatea de tutore de stagiu şi a Listei cuprinzând persoanele care efectuează stagiul în vederea accesului la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat EMITENT: CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 bis din 31 mai 2002
În temeiul:- art. 20 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994, aprobată şi modificată prin legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările ulterioare;- pct. 18 şi 93 din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, modificat şi completat prin hotărârea consiliului superior al c.e.c.c.a.r. nr. 00/36/2000, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 28 martie 2001;- art. 8 din regulamentul privind efectuarea stagiului şi examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil şi de contabil autorizat, aprobat prin hotărârea consiliului superior al c.e.c.c.a.r. nr. 00/33/2000, publicat în monitorul ...
Monitorul Oficial 418 din 17 Iunie 2002 (M. Of. 418/2002)
LEGE nr. 336 din 31 mai 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 17 iunie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenta a guvernului nr. 152 din 14 octombrie 1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 508 din 20 octombrie 1999, cu următoarele modificări şi completări:1. articolul 1 va avea următorul cuprins:"art. 1prezenta ordonanţă de urgenţă defineste produsele medicamentoase de uz uman, condiţiile şi normele producerii, punerii lor pe piaţa, precum şi condiţiile pentru asigurarea calităţii, eficacitatii şi siguranţei acestora."2. articolul 2 va avea următorul cuprins:"art. 2(1) prin produs medicamentos de uz uman, denumit în continuare produs medicamentos, se înţelege:a) orice substanţa sau amestec ...
Monitorul Oficial 834 din 27 Decembrie 2001 (M. Of. 834/2001)
ORDIN nr. 485 din 17 decembrie 2001 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Programul de supraveghere, profilaxie si combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om si de protectie a mediului pentru anul 2002 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 27 decembrie 2001
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,în temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 din legea sanitară veterinara nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza hotărârii guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,văzând referatul de aprobare nr. 146.222 din 13 decembrie 2001, întocmit de agenţia naţionala sanitară veterinara,emite următorul ordin:art. 1se aproba norma sanitară veterinara privind programul de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului pentru anul 2002, prevăzută în anexa care face parte ...
Monitorul Oficial 294 bis din 05 Iunie 2001 (M. Of. 294 bis/2001)
HOTĂRÂRE nr. 1 din 2 mai 2001 privind aprobarea Tabloului cuprinzând membrii activi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi a Listei cuprinzând persoanele şi societăţile abilitate să aibă calitatea de tutore de stagiu EMITENT: CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI ŞI CONTABILILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA - CONSILIUL SUPERIOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 bis din 5 iunie 2001
În temeiul:- art. 20 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994, aprobată şi modificată prin legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările ulterioare;- pct. 18 şi 93 din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 28 martie 2001;- art. 8 din regulamentul privind efectuarea stagiului şi examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil şi de contabil autorizat, aprobat prin hotărârea consiliului superior al c.e.c.c.a.r. nr. 00/33/2000, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 14 martie 2000,consiliul ...
Monitorul Oficial 128 din 14 Martie 2001 (M. Of. 128/2001)
DECIZIE nr. 233 din 21 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului Consiliului de Stat nr. 251/1978 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor, modificat prin Legea nr. 28/1990 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 14 martie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 19 din 11 Ianuarie 2001 (M. Of. 19/2001)
HOTARARE din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva Romaniei*) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2001
-------------- *) traducere. În cauza rotaru impotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului, constituitã în marea camera formatã din urmãtorii judecãtori: domnul l. wildhaber, preşedinte; doamna e. palm; domnii a. pastor ridruejo; g. bonello; j. makarczyk; r. turmen; j.-p. costa; ...








