Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 30 din 27 martie 2014
Monitorul Oficial 218 din 16 Martie 2023 (M. Of. 218/2023)
HOTĂRÂRE nr. 227 din 15 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 218 din 16 martie 2023
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al companiei naţionale „administraţia canalelor navigabile“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor şi ...
HOTĂRÂRE nr. 226 din 15 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 218 din 16 martie 2023
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al societăţii naţionale de transport feroviar de marfă „c.f.r. marfă“ - s.a., aflată sub ...
Monitorul Oficial 215 din 15 Martie 2023 (M. Of. 215/2023)
HOTĂRÂRE nr. 222 din 15 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii "Telecomunicaţii C.F.R." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 15 martie 2023
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al societăţii „telecomunicaţii c.f.r.“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor şi infrastructurii, prevăzut ...
HOTĂRÂRE nr. 221 din 15 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 15 martie 2023
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al societăţii naţionale „aeroportul internaţional timişoara - traian vuia“ - s.a., aflată sub autoritatea ...
Monitorul Oficial 214 din 15 Martie 2023 (M. Of. 214/2023)
LEGE nr. 58 din 14 martie 2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 15 martie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor din domeniile securitate şi apărare cibernetică, mecanismele de cooperare şi responsabilităţile instituţiilor cu atribuţii în domeniile menţionate.(2) securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic.art. 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:a) apărare cibernetică - totalitatea activităţilor, mijloacelor şi măsurilor utilizate pentru a contracara ameninţările cibernetice şi a atenua efectele acestora asupra sistemelor ...
Monitorul Oficial 213 din 15 Martie 2023 (M. Of. 213/2023)
DECIZIA nr. 579 din 22 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 15 martie 2023
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
DECIZIA nr. 556 din 17 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 15 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 211 din 14 Martie 2023 (M. Of. 211/2023)
DECIZIA nr. 70 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c), art. 21 alin. (1), art. 22, art. 25, art. 41, art. 48 şi art. 50 din Legea privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 211 din 14 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 208 din 13 Martie 2023 (M. Of. 208/2023)
HOTĂRÂRE nr. 199 din 9 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune "CNCIR" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 208 din 13 martie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru compania naţională pentru controlul cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune „cncir“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului energiei, prevăzut în anexa care face ...
DECIZIA nr. 499 din 2 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi ale art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma anterioară modificării acestora prin art. I pct. 6 şi 9 din Legea nr. 130/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 208 din 13 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...