Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Miron Iliescu în Dosarul nr. 667/59/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.386D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 193 din 3 aprilie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea civilă nr. 45 din 13 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 667/59/2020, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Miron Iliescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de conexare a unor dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, care prevăd anularea cererii de chemare în judecată, în procedura preliminară, ca rezultat al neîndeplinirii unor obligaţii care nu au legătură cu dreptul subiectiv dedus jurisdicţiei, fără dezbaterea în fond a acesteia, sunt contrare atât prevederilor art. 6 din Codul de procedură civilă, cât şi drepturilor constituţionale la un proces echitabil, de acces la justiţie şi de petiţionare, cererea de chemare în judecată fiind o subspecie a petiţiei. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia nu este întemeiată, în condiţiile în care, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii întrun termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014, paragraful 30). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Lefter împotriva României, a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, este o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 - Verificarea cererii şi regularizarea acesteia din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)-c), d) numai în cazul motivării în fapt şi f), precum şi art. 195-197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii.(4^1) Reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date sau informaţii de care acesta nu dispune personal şi pentru obţinerea cărora este necesară intervenţia instanţei.(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit." 11. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 51 privind dreptul de petiţionare. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 193 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 22 august 2018, Decizia nr. 407 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 august 2014, Decizia nr. 306 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 26 iulie 2016, sau Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015). 13. Curtea a reţinut că procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. 14. Aşadar, procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură să pregătească judecata sub toate aspectele sale, iar principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. 15. Curtea a mai reţinut că, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Lefter împotriva României, paragraful 18, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei. Anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, precitată, paragraful 27). 16. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. 17. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziilor menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Distinct, în ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă aduc atingere art. 51 din Constituţie, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, garantat de art. 21 din Constituţie. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005). 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Miron Iliescu în Dosarul nr. 667/59/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 200 din Codul de Procedură Civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
