Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Joboloct - S.R.L. din Braşov, prin lichidator judiciar CII Ion Dumitrescu Dumitru, în Dosarul nr. 7.238/62/2007* al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.419D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în acest sens, invocă jurisprudenţa constantă a Curţii în raport cu prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2). CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 7.238/62/2007*, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura de insolvenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Joboloct - S.R.L. din Braşov, prin lichidator judiciar CII Ion Dumitrescu Dumitru, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recurs formulate împotriva sentinţei prin care a fost închisă procedura falimentului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prin prevederile criticate legiuitorul nu a instituit reguli precise şi transparente privind repartizarea manuală a dosarului şi că nu se poate înţelege dacă identificarea completului de judecată se face în raport cu componenţa completului sau cu numărul acestuia. Autoarea excepţiei consideră că reglementarea este neconstituţională, întrucât nu dispune în mod clar şi precis ce se întâmplă în situaţia în care niciun judecător sesizat cu judecarea unui recurs declarat în procedura insolvenţei nu mai face parte din completul având acelaşi număr precum cel care a fost repartizat aleatoriu. În această situaţie ar trebui să se revină la principiul repartizării aleatorii a dosarelor, care reprezintă regula în materia distribuirii dosarelor şi respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie. 6. Se mai susţine că repartizarea manuală a dosarelor s-a realizat în mod neunitar în cauza dedusă controlului şi că acest mod de repartizare a dosarelor poate reprezenta „un potenţial instrument de ingerinţă în actul de justiţie“, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil. 7. În susţinerea excepţiei, autoarea invocă şi prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 privind repartizarea aleatorie a dosarelor. 8. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ar trebui respinsă. Instanţa de judecată aminteşte că, printr-o jurisprudenţă constantă, respectiv Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, Decizia nr. 923 din 14 decembrie 2006, Decizia 1.055 din 13 noiembrie 2007, Decizia nr. 309 din 3 martie 2011 şi Decizia nr. 525 din 5 iulie 2016, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii şi a respins excepţiile invocate ca fiind neîntemeiate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. 13. Curtea menţionează faptul că Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, ţinând cont de prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate. Textul criticat avea următorul conţinut: „Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că legiuitorul a stabilit o procedură specială de judecare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în primă instanţă, procedură ce presupune constituirea unui singur dosar şi judecarea tuturor cererilor de apel din cadrul aceleiaşi proceduri de un singur complet de judecată. Autoarea excepţiei apreciază că reglementarea legislativă nu este suficient de clară şi precisă, întrucât nu există instrucţiuni de funcţionare pentru repartizarea manuală a cauzelor, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi aduce atingere dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât presupune repartizarea manuală a cauzelor aflate în apel, în detrimentul repartizării aleatorii. 16. În ceea ce priveşte prima critică a autoarei excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). 17. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene, de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 18. Analizând textul criticat, instanţa constituţională constată că prevederile legale criticate sunt norme de procedură ce nu trebuie interpretate în mod disparat, ci coroborat cu actele normative care stabilesc normele de organizare judiciară, respectiv cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi cu cele ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015. În acest sens, Curtea arată că art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 prevede că, prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se vor stabili modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii, iar dispoziţiile art. 107 din acest regulament detaliază cazurile în care se va proceda la repartizarea manuală a anumitor cauze, precum şi condiţiile în care urmează să se realizeze această repartizare. În acest sens, art. 107 alin. (1) din regulamentul menţionat, care este aplicabil şi în căile de atac potrivit alin. (4), prevede că „dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă“. 19. În continuare, Curtea observă că prin Minuta Consiliului Superior al Magistraturii - Comisia nr. 2 Resurse Umane şi Organizare din 23 ianuarie 2018 (pct. 23), la solicitarea Curţii de Apel Ploieşti, s-a clarificat înţelesul sintagmei „primul complet învestit“ cuprinsă în art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii precizând că atribuţiile referitoare la modalitatea de aplicare a art. 107 revin colegiului de conducere al instanţei de judecată, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din regulamentul anterior menţionat. 20. Referitor la critica autoarei în sensul că textul criticat nu cuprinde anumite ipoteze ce pot apărea în practica instanţelor judecătoreşti şi, din acest motiv, nu îndeplineşte cerinţele de calitate ale legii, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât legiuitorul nu poate prevedea toate situaţiile posibil a fi întâlnite în practica judiciară. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 22 noiembrie 1995 pronunţată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34), care statuează că oricât de clar ar putea fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară, fiind necesare elucidarea punctelor îndoielnice şi adaptarea la schimbările de situaţie, subliniind rolul instanţelor judecătoreşti în acest proces. 21. De altfel, Curtea, în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 106 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, paragraful 32), a reţinut că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ sarcina să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. 22. Prin urmare, având în vedere cele prezentate anterior, Curtea reţine că reglementarea criticată corespunde exigenţelor constituţionale ale art. 1 alin. (5), fiind clară şi precisă, pentru aceasta fiind nevoie de un proces firesc de interpretare coroborată a actelor normative aplicabile în materie. 23. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privind modalitatea de aplicare a dispoziţiilor criticate şi a principiului continuităţii completului de judecată în cauza dedusă controlului, Curtea Constituţională a reţinut că este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti să soluţioneze probleme care ţin de interpretarea şi aplicarea legii. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea legii în cauza dedusă controlului, aceasta fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 24. O altă critică a autoarei vizează faptul că prevederile legale criticate vin în contradicţie cu dreptul la un tribunal stabilit prin lege, independent şi imparţial, drept prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, întrucât cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul aceluiaşi dosar de insolvenţă nu sunt repartizate aleatoriu, fapt ce ar afecta imparţialitatea justiţiei şi ar ridica suspiciuni cu privire la corectitudinea acestui mod de repartizare a cauzelor. 25. Reiterând jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 17), precum şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că imparţialitatea magistratului, drept garanţie a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie apreciată într-un dublu sens: subiectiv şi obiectiv. Demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, care este prezumată până la proba contrară. Demersul obiectiv are drept scop să determine dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni relative la o eventuală lipsă de imparţialitate. 26. De asemenea, Curtea a constatat că judecătorii se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului lor profesional. Această prezumţie poate fi însă răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţiile în care se demonstrează lipsa imparţialităţii subiective sau obiective a judecătorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 604 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 22 octombrie 2020, paragraful 21). Testul obiectiv priveşte, îndeosebi, legăturile ierarhice sau de altă natură între judecător şi ceilalţi participanţi la procedură, astfel încât trebuie demonstrat, de la caz la caz, dacă o asemenea relaţie de o asemenea natură sau de un asemenea grad indică lipsa imparţialităţii tribunalului (Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Morice împotriva Franţei, paragraful 77). Acesta trebuie să determine dacă tribunalul însuşi şi, printre alte aspecte, compunerea sa au oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială rezonabilă în privinţa imparţialităţii sale (Hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Miracle Europe KFT împotriva Ungariei, paragraful 54). 27. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa dedusă controlului, instanţa constituţională reţine că dispoziţia criticată nu aduce atingere independenţei şi imparţialităţii instanţei de judecată competente să judece calea de atac în materia insolvenţei. Textul de lege criticat prevede că, în cazul în care a fost deja înregistrată o cerere de apel, care să privească o anumită procedură de insolvenţă, toate apelurile care privesc respectiva procedură vor fi judecate de acelaşi complet de judecată. Desemnarea completului de judecată învestit iniţial să soluţioneze calea de atac se realizează în mod aleatoriu, cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, şi, numai ulterior, cauzele atacate cu apel sunt repartizate manual completului iniţial învestit. Ţinând cont că prima cauză aflată în apel se repartizează în mod aleatoriu unui complet de judecată, constituit potrivit legii şi compus din magistraţi care se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, şi că, ulterior, din raţiuni ce ţin de celeritate şi de specificul procedurii de insolvenţă, legiuitorul a optat ca un singur complet de judecată să judece toate căile de atac formulate în cadrul aceleiaşi proceduri, textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 28. Curtea observă că prin edictarea acestei norme, legiuitorul a avut în vedere ocrotirea intereselor părţilor, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuţiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, asigurând cadrul necesar desfăşurării şi finalizării procedurii insolvenţei. De altfel, în mod similar, legiuitorul a stabilit că toate cererile de deschidere a procedurii insolvenţei să se judece împreună, în cadrul aceluiaşi dosar de către un singur complet de judecată. 29. Curtea reţine că prevederile art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil. Astfel, prin Decizia nr. 525 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016, paragraful 22, Curtea a reţinut că procedura insolvenţei este o procedură specială ce presupune desfăşurarea cu celeritate a cauzelor, impunându-se adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 205 din 10 aprilie 2013). Ca atare, în acest cadru legislativ special se înscriu şi dispoziţiile criticate în prezenta cauză. Astfel, legiuitorul, în virtutea prerogativelor sale constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, a adoptat norme legale - respectiv un cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar, care să satisfacă cerinţa de celeritate a desfăşurării procedurii insolvenţei, prevederi care sunt în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să reconsidere practica Curţii Constituţionale, considerentele cuprinse în decizia menţionată anterior sunt valabile şi în prezenta cauză. 30. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, instanţa constituţională reţine că atât timp cât nu s-a reţinut îngrădirea exerciţiului vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauză. 31. Având în vedere cele mai sus prezentate, Curtea constată că pretinsele vicii de constituţionalitate invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă, în realitate, o critică a unei opţiuni care aparţine în exclusivitate legiuitorului şi care nu este în contradicţie cu Legea fundamentală sau cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Joboloct - S.R.L. din Braşov, prin lichidator judiciar CII Ion Dumitrescu Dumitru, în Dosarul nr. 7.238/62/2007* al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Făşie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
