Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 276 din 7 decembrie 2011
Monitorul Oficial 818 din 19 Noiembrie 2011 (M. Of. 818/2011)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 96 din 16 noiembrie 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 noiembrie 2011
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulatã pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2011;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfãşurãrii normale a activitãţii acestora pânã la finele anuluişi ţinând seama de faptul cã nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative urmãtoarele:- imposibilitatea asigurãrii fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfãşurãrii activitãţii acestora în bune condiţii pânã la finele anului;- imposibilitatea asigurãrii fondurilor necesare susţinerii proiectelor de investiţii, care conduce la un impact negativ asupra locurilor de muncã şi a creşterii economice din trimestrul iv al anului curent, fãcând ...
Monitorul Oficial 749 din 25 Octombrie 2011 (M. Of. 749/2011)
ORDIN nr. 2.656 din 18 octombrie 2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 25 octombrie 2011
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.________*) anexa se publicã şi în buletinul construcţiilor editat ...
Monitorul Oficial 744 din 24 Octombrie 2011 (M. Of. 744/2011)
HOTARARE ARBITRALA din 3 octombrie 2011 avand ca obiect stabilirea modalitatii de repartizare in cote procentuale intre organismele de gestiune colectiva a drepturilor producatorilor de fonograme, ADPFR si UPFR, a remuneratiei cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora de catre organismele de televiziune, precum si a comisionului de colectare datorat organismului de gestiune colectiva desemnat colector pentru drepturile producatorilor de fonograme EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 24 octombrie 2011
Completul de arbitraj este constituit din:tãnãsescu mihai alexandru - preşedintevoican maria mãdãlina - arbitrugãvenea dumitru-silvan - arbitrunemeş vasile - arbitruolteanu edmond gabriel - arbitrupe rol se aflã soluţionarea cererilor de arbitraj formulate de cãtre asociaţia pentru drepturile producãtorilor de fonograme din românia (adpfr), cu sediul în municipiul bucureşti, str. gheorghe petraşcu nr. 10, bl. b7, sc. 1, ap. 39, sectorul 3, cu sediul ales pentru comunicarea actelor în municipiul bucureşti, str. mihai bravu nr. 29-35, bl. p3, ...
DECIZIE nr. 267 din 12 octombrie 2011 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din data de 3 octombrie 2011 avand ca obiect stabilirea modalitatii de repartizare in cote procentuale intre organismele de gestiune colectiva a drepturilor producatorilor de fonograme, ADPFR si UPFR, a remuneratiei cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora de catre organismele de televiziune, precum si a comisionului de colectare datorat organismului de gestiune colectiva desemnat colector pentru drepturile producatorilor de fonograme EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 24 octombrie 2011
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (8) şi ale art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotãrârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificãrile ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite urmãtoarea decizie:art. 1se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, hotãrârea arbitralã din data de 3 octombrie 2011 având ca obiect stabilirea modalitãţii de repartizare ...
Monitorul Oficial 658 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 658/2011)
HOTARARE nr. 15 din 11 iunie 2011 pentru modificarea si completarea Statutului profesiei de avocat EMITENT: UNIUNEA NATIONALA A BAROURILOR DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 15 septembrie 2011
În conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. d) din legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, cu modificãrile ulterioare,având în vedere proiectul de modificare şi completare a statutului profesiei de avocat, aprobat de consiliul uniunii naţionale a barourilor din românia prin hotãrârea nr. 258 din data de 9 iunie 2011,în temeiul prevederilor art. ii alin. (1) din legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 112 lit. b) din legea nr. 51/1995, republicatã, cu modificãrile ulterioare,congresul avocaţilor, în şedinţa din 10-11 iunie ...
Monitorul Oficial 653 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 653/2011)
HOTARARE nr. 358 din 20 mai 1991 (*republicata*) privind infiintarea si organizarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial"*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 14 septembrie 2011
------------*) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 750/2011 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea regiei autonome "monitorul oficial", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 554 din 4 august 2011, dându-se textelor o nouã numerotare.hotãrârea guvernului nr. 358/1991 a fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 95 din 13 aprilie 1994 şi ulterior a mai fost modificatã prin:- legea nr. 202/1998 privind organizarea monitorului oficial al româniei, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 470 din 8 iulie 2009;- ordonanţa guvernului nr. 1/2007 privind ...
Monitorul Oficial 1 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 1/2011)
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat pana la data de 1 septembrie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL ------- *) Codul Civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865. Forma preluata reprezinta textul oficial al Codului Civil editat de Ministerul Justitiei in anul 1981, pe care au fost operate trimiteri la legislatia in vigoare la data de 1 septembrie 1996. Ulterior au fost operate si modificarile aduse de ORDONANTA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 abrogata de ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011, ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 14 septembrie 2000, LEGEA nr. 356 din 6 iunie 2002, ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011.
Titlul preliminardespre efectele si aplicarea legilor in genereart. 1legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivã. (cod civil 1589, 1911).-------a se vedea şi art. 15 alin. (2) din constituţia româniei, adoptatã la 8 decembrie 1991 şi publicatã în monitorul oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.art. 2(abrogat expres prin art. 183 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în monitorul oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)art. 3judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã sau neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...








