Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 203 din 29 iunie 2005
Monitorul Oficial 799 din 30 Noiembrie 2010 (M. Of. 799/2010)
HOTĂRÂRE nr. 1.135 din 10 noiembrie 2010 privind reorganizarea unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 din 30 noiembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ialineatul (1) al articolului 5 din hotărârea guvernului nr. 1.365/1996 privind înfiinţarea muzeului carpaţilor răsăriteni, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 333 din 10 decembrie 1996, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 5(1) numărul de posturi pentru muzeul carpaţilor răsăriteni se stabileşte cu încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut în nota de la pct. ii din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, cu modificările ulterioare. salarizarea personalului se asigură potrivit reglementărilor în vigoare pentru instituţiile ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 738 din 04 Noiembrie 2010 (M. Of. 738/2010)
HOTARARE din 19 ianuarie 2010 in Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 4 noiembrie 2010
(cererea nr. 4.867/04) În cauza andreescu murãreţ şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, boŸ'59tjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, luis lÎpez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 15 decembrie 2009, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 4.867/04) îndreptatã împotriva româniei, prin care patru cetãţeni ai acestui stat, doamnele elena andreescu murãreţ şi maria andreescu şi domnii valentin-georgin andreescu şi ioan andreescu ...
Monitorul Oficial 621 din 02 Septembrie 2010 (M. Of. 621/2010)
LEGE nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 2 septembrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. partea i titlul iobligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publicecap. ideclararea averii şi a intereselorart. 1(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:1. preşedintele româniei;2. consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat;3. preşedinţii camerelor parlamentului, deputaţii şi senatorii;4. membrii din românia în parlamentul european şi membrii în comisia europeană din partea româniei;5. primul-ministru, membrii guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;6. membrii consiliului superior al magistraturii;7. judecătorii, ...
Monitorul Oficial 590 din 19 August 2010 (M. Of. 590/2010)
ORDONANTA nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 19 august 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 138/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i dispoziţii generale art. 1 bugetul de stat pe anul 2010, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 60 şi nr. 60 bis din 27 ianuarie 2010, se modificã şi se completeazã potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. ...
Monitorul Oficial 567 din 11 August 2010 (M. Of. 567/2010)
HOTARARE nr. 741 din 21 iulie 2010 privind aprobarea actelor aditionale pe anul 2010 la contractele de servicii publice in transportul feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 si a contractelor de servicii publice in transportul feroviar de calatori ale operatorilor de transport feroviar de calatori nou-intrati pe piata de transport in perioada de valabilitate a Contractului de servicii publice in transportul feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 11 august 2010
HotĂ?rÂre nr. 741 din 21 iulie 2010 privind aprobarea actelor adiţionale pe anul 2010 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori pentru perioada 2008-2011 şi a contractelor de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori ale operatorilor de transport feroviar de cãlãtori nou-intraţi pe piaţa de transport în perioada de valabilitate a contractului de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori pentru perioada 2008-2011 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 567 din 11 august 2010 În temeiul ...
Monitorul Oficial 562 din 10 August 2010 (M. Of. 562/2010)
HOTARARE din 16 decembrie 2008 in Cauza Rupa impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 10 august 2010
(cererea nr. 58.478/00) În cauza rupa împotriva româniei (nr. 1), curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 18 noiembrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 542 din 03 August 2010 (M. Of. 542/2010)
HOTARARE nr. 791 din 2 august 2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 , precum si pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 3 august 2010
HotĂ?rÂre nr. 791 din 2 august 2010 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 44/2004 , precum şi pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. iii din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi alte mãsuri financiar-fiscale emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 542 din 3 august 2010 În temeiul art. 108 ...
Monitorul Oficial 461 din 06 Iulie 2010 (M. Of. 461/2010)
ORDIN nr. 1.878 din 22 iunie 2010 privind intocmirea situatiilor financiare anuale de catre entitatile care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilitatii nr. 82/1991 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 6 iulie 2010
În baza art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4, art. 27 alin. (3) şi ale art. 28 alin. (1) din legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, ministrul finanţelor publice emite prezentul ordin. art. 1 (1) potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, persoanele prevãzute la art. 1 din lege au obligaţia sã întocmeascã situaţii financiare anuale. (2) pentru scopuri ...
Monitorul Oficial 455 din 05 Iulie 2010 (M. Of. 455/2010)
ORDIN nr. 1.650/C din 21 iunie 2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Ministerului Justitiei EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 5 iulie 2010
Ordin nr. 1.650/c din 21 iunie 2010 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a ministerului justiţiei emitent: ministerul justiŢiei publicat În: monitorul oficial nr. 455 din 5 iulie 2010 În temeiul dispoziţiilor art. 13 şi art. 23 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 5 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, ...








