Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 19 din 2 iulie 1976
Monitorul Oficial 95 din 28 Iulie 2003 (M. Of. 95/2003)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 2.919 din 13 iunie 2003 la nivelul ramurii industriei materialelor de construcţii pe anul 2003 EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 28 iulie 2003
Înregistrat la ministerul muncii şi protecţiei sociale cu nr. 2919/11/13.06.2003În temeiul art. 1, alin. 2 din legea nr. 130/1996, al prevederilor legii nr. 356/2001 şi al legii nr. 54/2003 părţile contractante sunt:a. angajatorii, prin federaţia patronală din industria materialelor de construcţii patromat care îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevăzute de legea nr. 130/1996 la art. 16, prin reprezentanţii stabiliţi prin decizia nr. 1/2003, sunt persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate, potrivit legii, care administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salariatăb. salariaţii, prin federaţia generală a ...
Monitorul Oficial 377 din 02 Iunie 2003 (M. Of. 377/2003)
ORDIN nr. 728 din 19 mai 2003 pentru aprobarea Sistemului de informare si monitorizare a traficului navelor care intra/ies in/din apele nationale navigabile ale Romaniei EMITENT: MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 2 iunie 2003
Ordin nr. 728 din 19 mai 2003 pentru aprobarea sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor care intra/ies în/din apele naţionale navigabile ale româniei emitent: ministerul lucrÃrilor publice, transporturilor Şi locuinŢei publicat În: monitorul oficial nr. 377 din 2 iunie 2003 având în vedere prevederile art. 69 şi 70 din acordul european instituind o asociere între românia, pe de o parte, şi comunitatile europene şi statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat ...
SISTEMUL DE INFORMARE SI MONITORIZARE din 19 mai 2003 a traficului navelor care intra/ies in/din apele nationale navigabile ale Romaniei EMITENT: MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 2 iunie 2003
Cap. 1 dispoziţii generale art. 1 scopul (1) prezenta anexa stabileşte sistemul de informare şi monitorizare a traficului navelor care intra/ies în/din apele naţionale navigabile ale româniei, în scopul de a întãri siguranta şi eficienta siguranţei navigaţiei, de a îmbunãtãţi modalitãţile de intervenţie a autoritãţilor în caz de incidente, accidente sau situaţii potenţial periculoase pe mare, inclusiv operaţiunile de cãutare şi salvare, şi de a contribui la îmbunãtãţirea coordonãrii activitãţilor de prevenire, combatere şi limitare a consecinţelor poluarii. (2) autoritatea navala romana va supraveghea şi ...
Monitorul Oficial 217 din 02 Aprilie 2003 (M. Of. 217/2003)
DECIZIE nr. 78 din 25 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18^1 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele masuri premergatoare privatizarii bancilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 409/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 2 aprilie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 179 din 21 Martie 2003 (M. Of. 179/2003)
LEGE nr. 58 din 28 februarie 2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 21 martie 2003
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea consiliului economic şi social, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 141 din 7 iulie 1997, cu completãrile ulterioare, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. articolul 1 va avea urmãtorul cuprins: "art. 1. - consiliul economic şi social este instituţie publica de interes naţional, tripartita, autonomã, constituitã în scopul realizãrii dialogului social la nivel naţional dintre patronat, sindicate şi guvern şi a climatului de stabilitate şi pace socialã." ...
Monitorul Oficial 72 din 05 Februarie 2003 (M. Of. 72/2003)
CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 5 februarie 2003
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. titlul i dispoziţii generale cap. 1 domeniul de aplicare art. 1 (1) prezentul cod reglementeazã totalitatea raporturilor individuale şi colective de munca, modul în care se efectueazã controlul aplicãrii reglementãrilor din domeniul raporturilor de munca, precum şi jurisdicţia muncii. (2) prezentul cod se aplica şi raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în mãsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. art. 2 dispoziţiile cuprinse în ...
LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 CODUL MUNCII EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 5 februarie 2003
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. titlul i dispoziţii generale cap. 1 domeniul de aplicare art. 1 (1) prezentul cod reglementeazã totalitatea raporturilor individuale şi colective de munca, modul în care se efectueazã controlul aplicãrii reglementãrilor din domeniul raporturilor de munca, precum şi jurisdicţia muncii. (2) prezentul cod se aplica şi raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în mãsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. art. 2 dispoziţiile cuprinse în ...
Monitorul Oficial 752 din 15 Octombrie 2002 (M. Of. 752/2002)
LEGE nr. 64 din 11 octombrie 1991 (*republicată*) privind brevetele de invenţie EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 15 octombrie 2002
──────────*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 203/2002 pentru modificarea şi completarea legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 340 din 22 mai 2002, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 212 din 21 octombrie 1991, şi a mai fost modificată şi completată prin:- ordonanţa guvernului nr. 70/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 246 din 31 august 1994, abrogată prin legea nr. 414/2002, publicată în monitorul oficial al româniei, partea ...
Monitorul Oficial 500 din 11 Iulie 2002 (M. Of. 500/2002)
LEGE nr. 412 din 26 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 42/1997 privind navigatia civila EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 11 iulie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se aproba ordonanta guvernului nr. 42 din 28 august 1997 privind navigaţia civilã, emisã în temeiul art. 1 lit. h) din legea nr. 134/1997 pentru abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 221 din 29 august 1997, cu urmãtoarele modificãri şi completãri: 1. titlul ordonanţei va avea urmãtorul cuprins: ...
Monitorul Oficial 369 bis din 31 Mai 2002 (M. Of. 369 bis/2002)
HOTĂRÂRE nr. 46 din 8 martie 2002 privind aprobarea Tabloului cuprinzând membrii activi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a Listei cuprinzând persoanele fizice şi juridice abilitate să aibă calitatea de tutore de stagiu şi a Listei cuprinzând persoanele care efectuează stagiul în vederea accesului la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat EMITENT: CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 bis din 31 mai 2002
În temeiul:- art. 20 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994, aprobată şi modificată prin legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările ulterioare;- pct. 18 şi 93 din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, modificat şi completat prin hotărârea consiliului superior al c.e.c.c.a.r. nr. 00/36/2000, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 28 martie 2001;- art. 8 din regulamentul privind efectuarea stagiului şi examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil şi de contabil autorizat, aprobat prin hotărârea consiliului superior al c.e.c.c.a.r. nr. 00/33/2000, publicat în monitorul ...








