Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 169 din 10 iulie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 672 din 02 August 2018 (M. Of. 672/2018)
PROCEDURĂ din 4 iulie 2018 de stabilire şi de regularizare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 672 din 2 august 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1701 din 4 iulie 2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 672 din 2 august 2018──────────cap. idispoziţii generale1. stabilirea şi regularizarea obligaţiilor de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei de asigurări sociale se realizează de compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate. 2. organul fiscal central competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică are domiciliul fiscal, potrivit art. 31 alin. (1) lit. a) din legea nr. 207/2015 privind ...
Monitorul Oficial 661 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 661/2018)
LEGE nr. 221 din 27 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 661 din 30 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 55 litera b), tabelul nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"tabelul nr. 2 ┌──────────────────────┬───────────────┐│stagiul de cotizare │reducerea ││realizat în grupa i de│vârstei ││muncă şi condiţii │standard de ││speciale ...
Monitorul Oficial 652 din 26 Iulie 2018 (M. Of. 652/2018)
DECIZIA nr. 355 din 23 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 26 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya │- judecător ││teodoroiu │ ...
Monitorul Oficial 635 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 635/2018)
DECIZIA nr. 30 din 14 mai 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 din 20 iulie 2018
Dosar nr. 336/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│ionel │- preşedintele secţiei de ││barbă │contencios administrativ şi ││ ...
Monitorul Oficial 609 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 609/2018)
DECIZIA nr. 52 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018
Dosar nr. 866/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- judecător la secţia i ││georgeta │civilă ...
Monitorul Oficial 594 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 594/2018)
LEGE nr. 169 din 10 iulie 2018 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 12 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se respinge ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 76 din 11 octombrie 2017 privind înfiinţarea societăţii editura didactică şi pedagogică - s.a. ca urmare a reorganizării regiei autonome „editura didactică şi pedagogică“ prin transformare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 835 din 20 octombrie 2017.art. 2la intrarea în vigoare a prezentei legi, patrimoniul, personalul, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate din actele juridice încheiate de societatea editura didactică şi pedagogică - s.a. vor fi preluate de regia autonomă „editura didactică şi pedagogică“.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, în condiţiile art. 147 ...
Monitorul Oficial 578 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 578/2018)
DECIZIA nr. 31 din 14 mai 2018 referitoare la posibilitatea acordării punctajului suplimentar reglementat de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 din 9 iulie 2018
Dosar nr. 363/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│ionel │- preşedintele secţiei de ││barbă │contencios administrativ şi ││ ...