Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente“, excepţie ridicată de Radu Guţă în Dosarul nr. 16.272/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.018D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constatându-se lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, în opinia sa, o lege care nu se aplică întrun termen rezonabil nu poate fi constituţională. Critică faptul că unica instanţă care soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor emise de entităţile învestite este Tribunalul Bucureşti. Susţine că se încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât se acordă o despăgubire parţială pentru bunurile care mai există în materialitatea lor, dar care nu pot fi restituite în natură. Consideră că legile retrocedării ar fi trebuit să aibă şi o componentă morală. Invocă opinia separată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 724 din 16 decembrie 2014. Reiterează, în esenţă, cele expuse în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate, aflată la dosarul cauzei. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că, faţă de practica în materie a Curţii Constituţionale, nu au apărut elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei deja existente. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.272/3/2015 (925/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente“, excepţie ridicată de Radu Guţă, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi menţinerea hotărârii Comisiei locale de fond funciar Podgoria prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru un teren solicitat în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 4 raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, întrucât nu se pot considera nesoluţionate, din punctul de vedere al dreptului de proprietate, cererile pentru care s-au emis hotărâri ale comisiilor judeţene, pentru care Instituţia Prefectului a efectuat un control de legalitate, emiţând un aviz de legalitate, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aceste hotărâri puteau fi atacate în justiţie în termen de 30 de zile, ulterior acestea devenind definitive pentru toate părţile. Arată că trebuie avută în vedere autoritatea de lucru judecat şi precizează că, prin analizarea suplimentară a dreptului de proprietate stabilit deja definitiv, se întârzie şi mai mult soluţionarea dosarelor. 7. În ceea ce priveşte art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 susţine că încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate privată. În opinia sa, cererile trebuie rezolvate pe cale administrativă, pentru că stabilirea unui termen pentru acţiune în justiţie în cazul în care comisiile locale şi judeţene de fond funciar nu îşi îndeplinesc îndatoririle menţine preluarea abuzivă a terenurilor. 8. Autorul excepţiei consideră că şi prevederile art. 16 raportat la art. 21 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Astfel, despăgubirea trebuie făcută în bani, nu în puncte. Despăgubirea poate fi acordată, în opinia sa, şi în rate anuale, cu o limită minimă şi maximă, dar, pentru a mai putea beneficia de despăgubiri şi persoanele în vârstă, este necesară o plată imediată, cu o valoare minimă. 9. În ce priveşte art. 21 din Legea nr. 165/2013 susţine că nesocoteşte dreptul de proprietate privată, întrucât despăgubirea trebuie stabilită la o valoare justă, în urma unei evaluări independente, şi nu conform grilei notariale. Evaluările necontestate în termen, deci definitive, existente în dosarele întocmite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, trebuie utilizate pentru despăgubirea în bani. În cazul stabilirii unei valori subevaluate se menţine parţial preluarea abuzivă. 10. Referitor la prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 arată că încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate privată. În argumentarea acestei susţineri precizează că fostul proprietar trebuie să prezinte doar titlul de proprietate, statul trebuind să procure de la diversele instituţii celelalte documente de care consideră că are nevoie pentru soluţionarea cererii de retrocedare. Mai consideră că trebuie avută în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 11. Autorul excepţiei critică şi prevederile „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005“, tot prin prisma încălcării dreptului de proprietate privată. În acest sens arată că Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/2013 specifică faptul că imobilele au fost preluate abuziv pentru că nu au fost respectate prevederile Constituţiei referitoare la exproprierea cu justă şi prealabilă despăgubire. Limitarea reconstituirii dreptului de proprietate la 50 ha de proprietar deposedat menţine parţial preluarea abuzivă, retrocedându-se mai puţin decât s-a preluat abuziv în 1949, în unele cazuri. De asemenea, stabilirea unor termene până la care pot fi depuse cereri de retrocedare nu este constituţională, întrucât se menţine parţial preluarea abuzivă. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că procedura specială reglementată de dispoziţiile Legii nr. 165/2013 este conformă cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, iar măsurile adoptate de statul român se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general a căror adoptare a fost sugerată de instanţa europeană. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate este neîntemeiată. 15. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate din Legea nr. 165/2013 nu contravin dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect fiind neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 este inadmisibilă, textul invocat fiind neidentificabil. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile orale ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 21 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi cele ale „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea observă că, în realitate, autorul excepţiei vizează art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005. În ceea ce priveşte art. 4 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, în cauză, este incidentă doar teza întâi a acestuia, acţiunea introductivă de instanţă fiind formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, situaţia juridică particulară existentă în cauză încadrându-se în teza menţionată. Curtea observă, totodată, că, din motivarea scrisă a excepţiei, rezultă că autorul acesteia critică şi prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reţinute de instanţă în considerentele încheierii de sesizare, nu însă şi în dispozitiv. Aşadar, obiect al excepţiei îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi, art. 11 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013, precum şi cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut normativ: - Art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)“; – Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: „(2) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1) (1 ianuarie 2016, prorogat până la 1 ianuarie 2018 - s.n.), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.“; – Art. 16 din Legea nr. 165/2013: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).“; – Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013: "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii" – Art. 21 din Legea nr. 165/2013: "(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.(10) Prin excepţie de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8), în cazul dosarelor ce conţin decizii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri compensatorii, Comisia Naţională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7)." – Art. 31 alin. (1): „În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.“; – Art. 32 din Legea nr. 165/2013: "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate." – Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000: „(2) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.“ 19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin art. 44 din Constituţie, privind dreptul de proprietate privată. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în situaţia în care comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti nu soluţionează cererea de restituire până la data de 1 ianuarie 2017, termen prelungit până la 1 ianuarie 2018. Autorul excepţiei susţine că textul de lege menţionat încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât, în opinia sa, cererile trebuie rezolvate pe cale administrativă, pentru că „stabilirea unui termen pentru acţiunea în justiţie (...) menţine preluarea abuzivă a terenurilor“. Faţă de această critică, instanţa de control constituţional reţine că obiectul cauzei în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl reprezintă cererea de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi menţinerea hotărârii Comisiei locale de fond funciar Podgoria prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru un teren solicitat în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991. Aşadar, prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cauză, domeniul lor de aplicare fiind circumscris unei alte etape a procedurii de restituire a terenurilor agricole şi forestiere, depăşită în speţa de faţă. Prevederile de lege criticate ar fi putut să fie supuse controlului de constituţionalitate în ipoteza în care Comisia locală de fond funciar Podgoria, respectiv Comisia judeţeană Buzău, nu ar fi soluţionat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantul autor al excepţiei în termenul prevăzut de lege. În cauză, însă, autorităţile administrative menţionate şi-au îndeplinit această obligaţie, Comisia judeţeană de fond funciar Buzău emiţând o hotărâre de validare a hotărârii Comisiei locale Podgoria şi de aprobare a acordării de despăgubiri pentru o suprafaţă de teren de 7 ha. Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu cauza impusă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. De altfel, prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018. 21. Curtea observă, în continuare, că autorul excepţiei critică prevederile art. 16 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care instituie soluţia acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă. În legătură cu această critică, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a apreciat că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Prin urmare, nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie. 22. În ce priveşte art. 21 din Legea nr. 165/2013, autorul excepţiei susţine că nesocoteşte dreptul de proprietate privată, întrucât despăgubirea trebuie stabilită la o valoare justă, în urma unei evaluări independente, şi nu conform grilei notariale. Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie mai sus citată, că scopul legiuitorului român a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. În aceeaşi ordine de idei, Curtea a făcut referire şi la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), prin care instanţa de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Instanţa de contencios constituţional a observat că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul este, într-adevăr, posibil ca valoarea despăgubirilor acordate sub formă de puncte să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie (Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Dar legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării. 23. În ceea ce priveşte prevederile art. 17 alin. (1) lit. a), Curtea reţine că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Or, în cauza de faţă, decizia iniţială a entităţii învestite de lege, respectiv a Comisiei locale de fond funciar Podgoria, invalidată ulterior prin decizia contestată în speţă, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, nu este consecinţa unei hotărâri judecătoreşti prin care o instanţă să se fi pronunţat definitiv/irevocabil asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii propriu-zise a dreptului de proprietate al autorilor excepţiei. Aşadar, nu se pune problema respingerii prezentei excepţii de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii sale printr-o decizie precedentă, ci constituţionalitatea textului ce formează obiect al acesteia poate fi examinată prin prisma criticilor formulate. Or, prin raportare la critici similare, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Astfel, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragrafele 46 şi 47, că textul de lege care instituie această competenţă oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut. Curtea a observat, sub acest aspect, în esenţă, că scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi bun imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. 24. Totodată, Curtea a observat că, din Hotărârea-pilot pronunţată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, se desprinde constatarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la existenţa, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situaţii de suprapunere de titluri de proprietate, ce au stat la originea multora dintre litigiile aduse în faţa sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne şi a acestui aspect. O asemenea atribuţie legală de control suplimentar, conferită unui organism central, răspunde astfel acestei cerinţe, având scopul de a preveni cazuri similare şi de a asigura legalitatea şi stabilitatea circuitului civil. Curtea a mai observat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea, după caz, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura autoritate competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat „determinat“ (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30). 25. Aceleaşi considerente de principiu îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 26. În ce priveşte prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea a statuat, prin mai multe decizii, că instituirea, în cadrul procedurii administrative, a unui termen de decădere (iniţial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege, urmăreşte lămurirea unor aspecte de care depinde soluţionarea justă a dosarului, fără a fi de natură a tergiversa în mod excesiv tranşarea sa. Termenul este rezonabil, având în vedere scopul său, iar reglementarea criticată este însoţită de anumite garanţii împotriva abuzului autorităţii de a nu răspunde la timp. Astfel, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, „Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate“, iar în temeiul art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din acelaşi act normativ, nerespectarea termenelor prevăzute în acest scop constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, de pildă prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014 (paragraful 28), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015 (paragraful 19). Aşadar, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală. Afirmaţia autorului excepţiei potrivit căreia fostul proprietar trebuie să prezinte doar titlul de proprietate, statul trebuind să procure de la diversele instituţii celelalte documente de care consideră că are nevoie pentru soluţionarea cererii de retrocedare este o simplă opinie personală, care nu se poate converti într-o critică de neconstituţionalitate. 27. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, care vizează domeniul propriu de reglementare al legii. 28. Referitor la criticile formulate prin raportare la pretinsa nesocotire a dreptului de proprietate privată cu privire la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, care limitează la 50 ha de proprietar deposedat posibilitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, au mai fost, de asemenea, analizate dintr-o perspectivă similară de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, a reţinut că acest aspect se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional. Curtea a constatat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, fără ca instanţa de control constituţional să se poată pronunţa asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii. Aceste considerente de principiu îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Radu Guţă în Dosarul nr. 16.272/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 165/2013 şi cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
