Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 105 din 8 mai 2018
Monitorul Oficial 631 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 631/2020)
ORDIN nr. 143 din 17 iulie 2020 privind obligaţia de a oferta gaze naturale pe pieţele centralizate a producătorilor de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 MWh EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 din 17 iulie 2020
Având în vedere prevederile art. 177 alin. (3^16) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 din legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. ...
Monitorul Oficial 625 din 16 Iulie 2020 (M. Of. 625/2020)
DECIZIE nr. 9 din 15 iulie 2020 privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 625 din 16 iulie 2020
În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată,preşedintele senatului decide:articol unic(1) senatul se convoacă în sesiune extraordinară în data de 16 iulie 2020, ora 12,00, pentru perioada 16-31 iulie 2020.(2) proiectul ordinii de zi este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.p. preŞedintele senatului,robert-marius cazanciucbucureşti, 15 iulie 2020.nr. 9.anexa 1 sesiunea extraordinarĂ a senatului 16-31 iulie 2020proiectul ordinii de zi pentru perioada 16-31 iulie 20201. proiect de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (l433/2020);2. proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 592 din 07 Iulie 2020 (M. Of. 592/2020)
DECIZIA nr. 9 din 6 aprilie 2020 referitoare la formularea unei hotărâri prealabile privitoare la veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 7 iulie 2020
Dosar nr. 3.144/1/2019┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│denisa │- preşedintele secţiei de││angelica │contencios administrativ ││stănişor │şi fiscal ...
Monitorul Oficial 580 din 02 Iulie 2020 (M. Of. 580/2020)
DECIZIA nr. 71 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 580 din 2 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 572 din 01 Iulie 2020 (M. Of. 572/2020)
DECIZIA nr. 46 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 572 din 1 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 557 din 26 Iunie 2020 (M. Of. 557/2020)
DECIZIA nr. 21 din 21 ianuarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, ale art. 3-8, ale art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 557 din 26 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 543 din 24 Iunie 2020 (M. Of. 543/2020)
DECIZIA nr. 23 din 2 martie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 117^2 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 543 din 24 iunie 2020
Dosar nr. 3.245/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 541 din 24 Iunie 2020 (M. Of. 541/2020)
DECIZIA nr. 36 din 4 mai 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2^1) coroborate cu art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 24 iunie 2020
Dosar nr. 434/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- judecător la secţia i ││dascălu │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│sorinela │- judecător la secţia i ││alina macavei│civilă ...
Monitorul Oficial 535 din 23 Iunie 2020 (M. Of. 535/2020)
DECIZIA nr. 30 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 23 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...