Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 105 din 3 mai 2005

‹‹ Pagina 129 din 200

Monitorul Oficial 862 din 22 Decembrie 2010 (M. Of. 862/2010)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 115 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010

Ţinând cont de situaţia extraordinarã constând în necesitatea conformãrii reţelei naţionale de monitorizare a calitãţii aerului cu prevederile legislaţiei europene şi aplicãrii mãsurilor necesare pentru optimizarea şi dezvoltarea acestei structuri în vederea satisfacerii noilor cerinţe apãrute în domeniul calitãţii aerului, precum şi de faptul cã acestea reprezintã obiective de interes public prin care se realizeazã obligaţiile de monitorizare continuã a calitãţii aerului la nivelul întregii ţãri şi furnizarea datelor necesare întocmirii rapoartelor solicitate de organismele europene,având în vedere respingerea ordonanţei guvernului nr. 25/2008, contribuţia pentru deşeuri de ambalaje fiind scãzutã de la 2 lei/kg la o taxã de 1 leu/kg ...

Monitorul Oficial 855 din 21 Decembrie 2010 (M. Of. 855/2010)

DECIZIE nr. 1.362 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 304^1 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 21 decembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din legea nr. 53/2003 - codul muncii şi ale art. ...

Monitorul Oficial 852 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 852/2010)

LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2 sistemul public de pensii se organizeazã şi funcţioneazã având ca principii de bazã:a) principiul unicitãţii, potrivit cãruia statul organizeazã şi garanteazã sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativitãţii, potrivit cãruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile ...

Monitorul Oficial 803 din 02 Decembrie 2010 (M. Of. 803/2010)

DECIZIE nr. 161A din 23 iunie 2010 privind Hotararea arbitrala pronuntata la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe langa Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 2 decembrie 2010

Curtea este constituitã din:preşedinte - ileana ruxandra dãnãilãjudecãtor - georgeta stegarugrefier - mihaela lãcãtuşupe rol se aflã soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta uniunea compozitorilor şi muzicologilor din românia - asociaţia pentru drepturi de autor (ucmr-ada) împotriva hotãrârii arbitrale având ca obiect stabilirea formei finale a metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrãri sonore, pronunţatã la data de 15 decembrie 2008, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, prin decizia directorului general ...

DECIZIE nr. 311 din 12 noiembrie 2010 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 si a Incheierii privind indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 2 decembrie 2010

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotãrârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificãrile ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite urmãtoarea decizie: articol unicse publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilã nr. 161 a din 23 iunie 2010 privind schimbarea în parte a hotãrârii arbitrale ...

Monitorul Oficial 797 din 29 Noiembrie 2010 (M. Of. 797/2010)

REGULAMENT nr. 27 din 16 noiembrie 2010 privind supravegherea electronica prin raportari EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 29 noiembrie 2010

 cap.i dispoziţii generaleart. 1 prezentul regulament stabileşte procedura de transmitere electronicã a raportãrilor de cãtre entitãţile reglementate şi supravegheate de comisia naţionalã a valorilor mobiliare (c.n.v.m.).art. 2 În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:a) destinatar este c.n.v.m., cãtre care entitãţile aflate sub incidenţa legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificãrile şi completãrile ulterioare (legea nr. 297/2004) sau a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare (oug nr. 99/2006), au obligaţia de ...

ORDIN nr. 100 din 16 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului nr. 27/2010 privind supravegherea electronica prin raportari EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 29 noiembrie 2010

În conformitate cu prevederile art. 1, 2 şi ale art. 7 alin. (3), (10) şi (15) din statutul comisiei naţionale a valorilor mobiliare, aprobat prin ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 25/2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 514/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,comisia naţionalã a valorilor mobiliare, în şedinţa din data de 10 noiembrie 2010, a hotãrât emiterea urmãtorului ordin:art. 1 se aprobã regulamentul nr. 27/2010 privind supravegherea electronicã prin raportãri, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2 regulamentul menţionat la art. 1 intrã în vigoare la data publicãrii acestuia şi a prezentului ...

Monitorul Oficial 788 din 25 Noiembrie 2010 (M. Of. 788/2010)

DECIZIE nr. 1.320 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si urmatoarele din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 25 noiembrie 2010

Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi urmãtoarele din ordonanţa guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de ...

Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)

HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010

(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...

Monitorul Oficial 746 din 09 Noiembrie 2010 (M. Of. 746/2010)

HOTARARE nr. 1.038 din 13 octombrie 2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 9 noiembrie 2010

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 428 din 20 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul hotărârii se modifică şi va avea următorul cuprins:"hotĂrÂreprivind aprobarea programului de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice"2. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1. - se aprobă programul de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, prevăzut în ...

‹‹ Pagina 129 din 200
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016