Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 20 din 4 ianuarie 2001
Monitorul Oficial 51 din 20 Ianuarie 2011 (M. Of. 51/2011)
HOTARARE nr. 32 din 12 ianuarie 2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalitatii si de cooperare cu oficiile de recuperare a creantelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justitiei, in calitate de oficiu national pentru recuperarea creantelor in domeniul urmaririi si identificarii produselor provenite din savarsirea de infractiuni sau a altor bunuri avand legatura cu infractiunile EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 20 ianuarie 2011
Având în vedere obligaţiile ce revin româniei ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul tratatului de aderare la uniunea europeanã şi obligaţia de a înfiinţa sau desemna un oficiu naţional de recuperare a creanţelor, în scopul de a facilita urmãrirea şi identificarea produselor provenite din sãvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legãturã cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciarã competentã în cursul unor proceduri penale, conform prevederilor deciziei 2007/845/jai a consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor ...
Monitorul Oficial 43 din 18 Ianuarie 2011 (M. Of. 43/2011)
HOTARARE nr. 1.402 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea anexei nr. 36 la Hotararea Guvernului nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Bacau, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bacau EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 18 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicanexa nr. 36 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei ghimeş-fãget" la hotãrârea guvernului nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului bacãu, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul bacãu, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 305 şi 305 bis din 9 mai 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantã ...
HOTARARE nr. 1.393 din 28 decembrie 2010 privind modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 18 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 12 alin. (1) şi (2) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 2 din hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i(1) anexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 ...
Monitorul Oficial 38 din 17 Ianuarie 2011 (M. Of. 38/2011)
HOTARARE nr. 20 din 5 ianuarie 2011 privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor constructii aflate in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor in vederea scoaterii din functiune si casarii si pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 17 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 10 alin. (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcãtuiesc domeniul public al statului şi al unitãţilor administrativ-teritoriale, aprobatã prin legea nr. 246/2001, al art. 2^1şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobatã prin legea nr. 493/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. ...
Monitorul Oficial 32 din 13 Ianuarie 2011 (M. Of. 32/2011)
HOTARARE nr. 1.373 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Neamt, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Neamt EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 13 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul neamţ, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 628 şi 628 bis din 23 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 18 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei brusturi", la ...
Monitorul Oficial 2 din 03 Ianuarie 2011 (M. Of. 2/2011)
HOTARARE nr. 1.392 din 28 decembrie 2010 privind organizarea Reuniunii Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizatiei Economice a Marii Negre, precum si a altor reuniuni pe perioada exercitarii de catre Romania a presedintiei in exercitiu a Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritãţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 247/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 se aprobã organizarea în românia a reuniunii consiliului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale organizaţiei economice a mãrii negre (ocemn) (bucureşti, douã zile, în perioada mai-iunie 2011), precedatã de reuniunea comitetului Înalţilor funcţionari ocemn (douã zile, în perioada mai-iunie 2011) şi de reuniunea informalã a comitetului Înalţilor funcţionari ocemn (douã ...
Monitorul Oficial 897 din 31 Decembrie 2010 (M. Of. 897/2010)
HOTARARE nr. 1.397 din 28 decembrie 2010 privind modelul, continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a "Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 31 decembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 296^19 alin. (6) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã modelul şi conţinutul "declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", precum şi anexele nr. 1.1 "anexa angajator" şi nr. 1.2 "anexa asigurat" la aceasta, prevãzute în anexa nr. 1.(2) anexa nr. 1.1 "anexa angajator" şi anexa nr. 1.2 "anexa asigurat" fac parte integrantã din formularul prevãzut la alin. (1).(3) se aprobã nomenclatoarele prevãzute în anexele nr. 2-6.art. ...
Monitorul Oficial 895 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 895/2010)
HOTARARE nr. 1.389 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 30 decembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 217 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã contractul-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011 - 2012, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, denumit în continuare contract-cadru.art. 2(1) casa naţionalã de asigurãri de sãnãtate elaboreazã, în temeiul art. 217 alin. (5) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, norme metodologice de aplicare a ...
Monitorul Oficial 882 din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 882/2010)
HOTARARE nr. 1.332 din 23 decembrie 2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a politiei locale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 29 decembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 45 alin. (2) din legea poliţiei locale nr. 155/2010,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2prezenta hotãrâre intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, cu excepţia art. 3.art. 3În cazul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale la nivelul cãrora poliţia comunitarã este organizatã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, autoritatea deliberativã a acestora, la propunerea autoritãţii executive respective, aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a poliţiei locale, pânã la data ...
Monitorul Oficial 856 din 21 Decembrie 2010 (M. Of. 856/2010)
HOTARARE nr. 182 din 22 septembrie 2010 pentru aprobarea procedurilor privind revizuirea calitatii activitatii de audit financiar si a altor activitati desfasurate de auditorii financiari EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 21 decembrie 2010
Având în vedere dezbaterile pe marginea materialelor prezentate în şedinţa consiliului camerei auditorilor financiari din românia din data de 22 septembrie 2010,în temeiul prevederilor:- art. 6 alin. (3) şi art. 40 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 26 din regulamentul de organizare şi funcţionare al camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 983/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din 22 septembrie 2010, hotãrãşte:art. 1se aprobã procedurile privind revizuirea calitãţii activitãţii de audit financiar şi a ...