Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 1 102 din 22 septembrie 2005
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008(*actualizata*) privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale (actualizata pana la data de 9 august 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 9 august 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre HOTARAREA nr. 802 din 4 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, ale regulamentului (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 739 din 31 Octombrie 2008 (M. Of. 739/2008)
HOTARARE nr. 1.308 din 14 octombrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 964/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Mures, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Mures EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 31 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 964/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului mureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul mureş, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 686 şi 686 bis din 17 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 717 din 22 Octombrie 2008 (M. Of. 717/2008)
HOTARARE nr. 1.198 din 24 septembrie 2008 pentru aprobarea Acordului dintre statele membre si statele partenere si Marele Ducat al Luxemburgului, avand rolul de Autoritate de management si Autoritate de certificare, privind implementarea Programului operational ESPON 2013, semnat la Bucuresti la 12 martie 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 22 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã acordul dintre statele membre şi statele partenere şi marele ducat al luxemburgului, în calitate de autoritate de management şi autoritate de certificare, privind implementarea programului operaţional espon 2013, semnat la bucureşti la 12 martie 2008. prim-ministru ...
Monitorul Oficial 646 din 10 Septembrie 2008 (M. Of. 646/2008)
HOTARARE nr. 860 din 13 august 2008 privind aprobarea Strategiei nationale in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului 2008-2013 si a Planului operational pentru implementarea Strategiei nationale in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului 2008-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 10 septembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia naţionalã în domeniul protecţiei şi promovãrii drepturilor copilului 2008-2013, prevãzutã în anexa nr. 1. art. 2 se aprobã planul operaţional pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovãrii drepturilor copilului 2008-2013, prevãzut în anexa nr. 2. art. 3 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 4 pe data intrãrii ...
Monitorul Oficial 617 din 22 August 2008 (M. Of. 617/2008)
HOTARARE din 11 octombrie 2007 in Cauza Stefanescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 22 august 2008
(cererea nr. 9.555/03) strasbourg În cauza Ştefanescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamnele e. fura-sandstrom, a. gyulumyan, domnul david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea cauzei se ...
Monitorul Oficial 561 din 24 Iulie 2008 (M. Of. 561/2008)
HOTARARE din 20 decembrie 2007 in Cauza Iosif si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a III-a PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iulie 2008
(cererea nr. 10.443/03) strasbourg În cauza iosif şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamna a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 29 noiembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea ...
Monitorul Oficial 454 din 18 Iunie 2008 (M. Of. 454/2008)
HOTARARE nr. 08/93 din 14 mai 2008 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind efectuarea stagiului si examenul de aptitudini in vederea accesului la calitatea de expert contabil si de contabil autorizat EMITENT: CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA - CONSILIUL SUPERIOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 18 iunie 2008
HotĂ?rÂre nr. 08/93 din 14 mai 2008 pentru modificarea şi completarea regulamentului privind efectuarea stagiului şi examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil şi de contabil autorizat emitent: corpul experŢilor contabili Şi contabililor autorizaŢi din romÂnia - consiliul superior publicat În: monitorul oficial nr. 454 din 18 iunie 2008 În temeiul: - avizului ministerului economiei şi finanţelor nr. 51.082 din 15 aprilie 2008; - art. 20 lit. c) şi ...
Monitorul Oficial 417 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 417/2008)
HOTARARE nr. 501 din 14 mai 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Gorj, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Gorj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 3 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicat, al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului gorj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul gorj, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 668 şi 668 bis din 9 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 415 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 415/2008)
HOTARARE din 29 septembrie 2005 in Cauza Strungariu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 3 iunie 2008
(cererea nr. 23.878/02) strasbourg În cauza strungariu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, j. hedigan, l. caflisch, c. bîrsan, doamna m. tsatsa-nikolovska, domnul v. zagrebelsky, doamna a. gyulumyan, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 septembrie 2005, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 13 mai 2008
HotĂ?rÂre nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 364 din 13 mai 2008 având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, ...