Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 95 din 18 aprilie 2023
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 263 bis din 05 Aprilie 2019 (M. Of. 263 bis/2019)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 29 martie 2019 pentru autostrada Târgu Neamţ-Iaşi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 263 bis din 5 aprilie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 177 din 29 martie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 263 din 5 aprilie 2019────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.2.1. generalităţi1.2.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. gradul de motorizare la nivel naţional2.3. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.4. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. analiza traficului actual şi prognoza de perspectivă (lungimea şi tipul ...
Monitorul Oficial 273 bis din 10 Aprilie 2019 (M. Of. 273 bis/2019)
PLAN NAŢIONAL din 3 aprilie 2019 de acţiune în domeniul eficienţei energetice IV EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 10 aprilie 2019
────────── aprobat prin hotĂrÂrea nr. 203 din 3 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 10 aprilie 2019──────────al iv-lea pnaee a fost întocmit de un consultant independent contractat de ministerul energiei, pe baza informaţiilor publice, precum şi pe baza informaţiilor relevante privind consumul energetic, economii de energie, planuri de investiţii ş.a., furnizate în perioada august - noiembrie 2017 de către următoarele ministere/entităţi care implementează măsuri de eficienţă: ministerul dezvoltării regionale administraţiei publice şi fondurilor europene*1), ministerul economiei, ministerul transporturilor, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, anre şi departamentul de eficienţă energetică din cadrul anre, precum şi ...
Monitorul Oficial 258 din 03 Aprilie 2019 (M. Of. 258/2019)
PROCEDURĂ din 1 aprilie 2019 de acordare a subvenţiilor pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi în accesarea şi utilizarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 din 3 aprilie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 721/481/310/2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 3 aprilie 2019.──────────art. 1prezenta procedură de acordare a subvenţiilor pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi în accesarea şi utilizarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare procedură, are rolul de a stabili etapele, responsabilităţile şi documentele aferente în procesul de acordare a subvenţiilor cu această destinaţie în vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul ...
Monitorul Oficial 95 bis din 06 Februarie 2019 (M. Of. 95 bis/2019)
PLAN DE ACŢIUNI PREVENTIVE din 25 ianuarie 2019 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 95 bis din 6 februarie 2019
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 32/2019 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 95 din 06 februarie 2019──────────*1) conform art. 8 alin. (12) din regulamentul (ue) nr. 1938/2017, planul de urgenţă elaborat în temeiul regulamentului (ue) nr. 994/2010, actualizat în conformitate cu regulamentul respectiv, rămâne în vigoare până la data stabilirii iniţiale a planurilor de acţiuni preventive şi a planurilor de urgenţă menţionate la alin. (1) al acestui articol.cuprins1. introducere2. cadru legal3. rezultatele evaluării riscurilor4. matricea riscurilor4.1. scenarii de risc4.2. standarde privind infrastructura5. măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în românia5.1. definirea clientului protejat în legislaţia ...
Monitorul Oficial 138 bis din 21 Februarie 2019 (M. Of. 138 bis/2019)
ANEXE din 19 februarie 2019 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2019 şi instrucţiuni de completare EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 138 bis din 21 februarie 2019
──────────conţinute de ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 99/2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 138 din 21 februarie 2019.──────────anexa nr. 1 (a se vedea imaginea asociată) ┌──────────────────────────────────────┐│operator de date cu caracter personal:││9596 │├─────────────────┬────────────────────┤│ │nr. cerere şi data ││ ...
Monitorul Oficial 985 bis din 21 Noiembrie 2018 (M. Of. 985 bis/2018)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 9 noiembrie 2018 pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 985 bis din 21 noiembrie 2018
──────────aprobată prin hotărârea nr. 877 din 9 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 985 din 21 noiembrie 2018.──────────sumar executivcap. i: introducerecontextul internaţional al dezvoltării durabilecontextul european al dezvoltării durabileperspectiva româniei asupra dezvoltării durabilecap. iiobiectivele pentru dezvoltare durabilĂobiectivul 1: fără sărăcierata sărăcieimăsuri adoptate în domeniul serviciilor şi transferurilor socialeorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 2: foamete zeromalnutriţiaproducţia agricolăagricultura ecologică şi produse tradiţionalefinanţarea europeanăorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 3: sănătate şi bunăstaresănătatea populaţiei şi speranţa de viaţăfinanţarea sistemului de sănătateinfrastructurapersonalul medicalmortalitatea maternă şi infantilăvaccinareabolile infecţioasebolile croniceconsumul excesiv de substanţe nocivebolile psihiceorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 4: educaţie de calitateeducaţia formalăinfrastructura învăţământuluirata de părăsire timpurie ...
Monitorul Oficial 866 din 12 Octombrie 2018 (M. Of. 866/2018)
CONDIŢII-CADRU din 10 octombrie 2018 pentru realizarea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel naţional EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 din 12 octombrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 177 din 10 octombrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 866 din 12 octombrie 2018.──────────cap. iscopart. 1prezenta anexă stabileşte condiţiile-cadru pentru întocmirea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel naţional (calendar de implementare a smi) şi a planurilor de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energie electrice (planuri de implementare a smi) propuse de od pentru zonele de concesiune a distribuţiei de energie electrică.cap. iidomeniul de aplicareart. 2(1) prevederile prezentelor condiţii-cadru, în corelare cu prevederile codului de măsurare a energiei electrice, aprobat prin ordin ...
Monitorul Oficial 251 din 22 Martie 2018 (M. Of. 251/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 13 martie 2018 "Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii", aferentă Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 22 martie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 208 din 13 martie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 251 din 22 martie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) se instituie schema transparentă de ajutor de minimis aferentă finanţărilor acordate prin programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, „sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii“, denumită în continuare schemă, finanţate în cadrul măsurii iii.3 „punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii - implementarea strategiilor de dezvoltare locală“.(2) acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face cu respectarea ...








