Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 870 din 10 decembrie 2015
Monitorul Oficial 915 din 22 Noiembrie 2017 (M. Of. 915/2017)
DECIZIA nr. 542 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 915 din 22 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 905 din 17 Noiembrie 2017 (M. Of. 905/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 15 noiembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 905 din 17 noiembrie 2017
având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2017;– evoluţia principalilor indicatori macroeconomici care stau la baza celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2017;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– posibilitatea şi necesitatea ...
Monitorul Oficial 885 din 10 Noiembrie 2017 (M. Of. 885/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017
Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:- implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii guvernului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 496 din 29 iunie 2017; – elaborării legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a legii bugetului de stat pentru anul 2018;– asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;– de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale ...
Monitorul Oficial 870 din 03 Noiembrie 2017 (M. Of. 870/2017)
DECIZIA nr. 439 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 425^1 din acelaşi cod EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 870 din 3 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 865 din 02 Noiembrie 2017 (M. Of. 865/2017)
DECIZIA nr. 434 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 865 din 2 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 843 din 25 Octombrie 2017 (M. Of. 843/2017)
DECIZIA nr. 438 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 din 25 octombrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 815 din 16 Octombrie 2017 (M. Of. 815/2017)
DECIZIA nr. 42 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 815 din 16 octombrie 2017
Dosar nr. 173/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│judecător │ ││iulia │ │├──────────┼───────────────────────────┤│ │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea ...
Monitorul Oficial 737 din 13 Septembrie 2017 (M. Of. 737/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 13 septembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 737 din 13 septembrie 2017
având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 7 luni ale anului 2017;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2017;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea alocării fondurilor pentru programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation-românia";– ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...
Monitorul Oficial 641 din 04 August 2017 (M. Of. 641/2017)
HOTĂRÂRE nr. 547 din 27 iulie 2017 privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 641 din 4 august 2017
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iii alin. (1) din legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea academiei de Ştiinţe agricole şi silvice „gheorghe ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi al art. 14 alin. (1), art. 15, art. 16 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate ...








