Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 438 din 22 iunie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 438 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 843 din 25 octombrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.219 D/2016.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Chiriţă, din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care arată că înţelege să nu susţină excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe care le consideră constituţionale, şi formulează concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din acelaşi cod. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală ridică probleme de echitabilitate a procedurii prin raportare la măsurile preventive, pentru că impun ca pronunţarea asupra măsurilor preventive să se facă de către un judecător recuzat. Se susţine că, potrivit doctrinei, textul criticat are ca scop împiedicarea formulării, cu rea credinţă, a unor cereri de recuzare, în vederea împlinirii anumitor termene procesuale. Se arată că, potrivit jurisprudenţei actuale a instanţelor de judecată, cererea de recuzare se judecă în aceeaşi zi, chiar în intervale de câteva ore, motiv pentru care argumentul anterior menţionat nu îşi găseşte aplicabilitatea. Se susţine că ipoteza formulării de către inculpat, cu rea credinţă, a unei cereri de recuzare, în vederea câştigării a câteva ore din timpul ce urmează să se scurgă până la expirarea măsurii preventive, trebuie pusă în balanţă cu cea în care se formulează o cerere de recuzare a unui judecător, care se pronunţă cu privire la măsurile preventive, dispunând, prelungind sau, dimpotrivă, revocând, o astfel de măsură, iar, ulterior, recuzarea să este admisă. În această ultimă situaţie, măsura preventivă în cauză ar fi dispusă, prelungită sau revocată de către un judecător a cărui lipsă de imparţialitate a fost constatată, fără ca persoana în privinţa căreia a fost dispusă sau prelungită măsura să aibă o cale de atac împotriva încheierii pronunţată de judecătorul în cauză. Se susţine că, în ipoteza juridică analizată, sancţiunea formulării cu rea-credinţă a unei cereri de recuzare ar trebui să fie alta decât lipsa căii de atac criticată. Se mai arată că prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală fac o diferenţă nejustificată între abţinere şi recuzare, judecătorul care se abţine neputându-se pronunţa cu privire la măsurile preventive, cu toate că ambele instituţii constituie remedii procesuale similare. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat contravine dreptului la un proces echitabil.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, şi se propune menţinerea acestei jurisprudenţe. Se arată că judecătorul recuzat se poate pronunţa cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză chiar şi la cererea părţilor, care pot solicita revocarea respectivelor măsuri.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 23 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată Aristotel Adrian Căncescu într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva unei încheieri referitoare la dispunerea unor măsuri preventive.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât condiţionează exercitarea dreptului de a recuza membrii ai completului de judecată de situaţia neformulării unei declaraţii de abţinere de către aceştia. Astfel, dacă judecătorul vizat de cererea de recuzare a formulat o declaraţie de abţinere şi aceasta a fost respinsă, el nu mai poate fi recuzat şi este obligat să ia parte la soluţionarea cauzei, contrar convingerilor sale. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală se arată că acestea contravin prevederilor constituţionale invocate prin faptul că permit judecătorului recuzat să participe la soluţionarea definitivă a contestaţiei referitoare la măsurile preventive dispuse în cauză.
    7. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 66 din acelaşi cod şi că, în cuprinsul Codului de procedură penală, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de recuzare, pentru motivul că persoana considerată incompatibilă ar fi formulat, în prealabil, o cerere de abţinere şi aceasta a fost respinsă. Se observă că, de altfel, în speţă, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată, nu ca inadmisibilă. Se mai susţine că legiuitorul a dat prioritate formulării cererii de abţinere, deoarece persoana aflată într-o eventuală stare de incompatibilitate ia prima contact cu dosarul şi poate aprecia dacă este sau nu cazul să formuleze o astfel de cerere. În ceea ce priveşte prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, se arată că raţiunea reglementării lor este aceea de a evita situaţia promovării, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare în ultima zi a măsurii preventive dispuse cu privire la un inculpat, aşa încât, prin procedura de soluţionare a acesteia, să se ajungă la expirarea măsurii în cauză.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În susţinerea inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 15 ianuarie 2008, arătându-se că instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte invocarea unor texte constituţionale pretins încălcate şi a unor motive de neconstituţionalitate, întrucât acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textele criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, fiind invocate, în acest sens, considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 241 din 27 mai 2004, despre care se arată că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul fundamental la apărare, întrucât acestea nu îngrădesc dreptul avocatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, care are asigurate garanţiile procesuale necesare pregătirii unei apărări.
    10. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 269 din 10 mai 2016.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    "(1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, părţile, subiecţii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate. [...].
(6) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive."

    14. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 cu privire la libertatea individuală şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia, referindu-se la cazurile de incompatibilitate ale judecătorului, invocă, de fapt, o greşită interpretare a textului criticat, respectiv aceea că promovarea unei cereri de recuzare ar fi condiţionată de neformularea, în prealabil, de către judecătorul vizat a unei declaraţii de abţinere. În realitate, prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală nu trebuie interpretate izolat, ci sistematic, luând în considerare ansamblul dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia recuzării. Astfel, textul criticat este subsecvent dispoziţiilor legale, prevăzute la art. 66 din Codul de procedură penală, ce reglementează abţinerea. Acestea din urmă, la rândul lor, au fost prevăzute imediat după normele de la art. 64 şi art. 65 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile de incompatibilitate a judecătorului şi, respectiv, a procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului.
    16. Aşa fiind, Curtea constată că, în conceperea acestei structuri a secţiunii a 6-a - Incompatibilitatea şi strămutarea a capitolului II - Competenţa organelor judiciare al titlului III - Participanţii în procesul penal al părţii generale din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere faptul că cel dintâi care are cunoştinţă de existenţa unei situaţii de incompatibilitate, dintre cele prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, este judecătorul, care, înţelegând că se află în unul din cazurile reglementate prin norma anterior menţionată, trebuie să formuleze o cerere de abţinere, potrivit art. 66 din acelaşi cod. Lipsa formulării unei astfel de cereri sau respingerea ei, conform dispoziţiilor art. 68 din Codul de procedură penală, determină continuarea situaţiei de posibilă incompatibilitate, aspect care îndreptăţeşte partea interesată să promoveze o cerere de recuzare. Aceasta va fi soluţionată, conform prevederilor art. 68 din Codul de procedură penală, nefiind condiţionată de neformularea de către judecătorul în cauză a unei cereri de abţinere.
    17. Prin urmare, partea interesată are dreptul de a se prevala de dispoziţiile art. 67 şi următoarele din Codul de procedură penală, independent de conduita procesuală anterioară a judecătorului vizat de cererea de recuzare, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (4) şi alin. (5) ale art. 68 din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Referitor la dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că acesta garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19-20). În ceea ce priveşte dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală, prin aceeaşi jurisprudenţă s-a reţinut că acesta presupune acordarea oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). Or, având în vedere aceste considerente, Curtea constată că textul criticat nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie.
    18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale ale art. 23 referitoare la libertatea individuală, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textul criticat nu afectează garanţiile procesuale specifice acestui drept. Curtea reţine, în acest sens, că părţii interesate îi sunt garantate toate mecanismele procesuale necesare asigurării dreptului său de a fi privată de libertate doar în cazurile, în condiţiile şi în formele prevăzute prin Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 448 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005).
    19. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    20. Prin Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, paragrafele 14-20, Curtea a reţinut că recuzarea este o instituţie reglementată în scopul asigurării respectării dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abţinere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în faţa primei instanţe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât, din momentul recuzării, el nu mai este competent să se pronunţe, până când cererea de recuzare este soluţionată de un alt complet fără participarea judecătorului recuzat. După pronunţarea hotărârii, cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestaţiei în anulare.
    21. În aceste condiţii, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive. Această soluţie juridică a fost preluată de la art. 51 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia „Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunţa asupra măsurilor preventive.“.
    22. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare şi să se pronunţe motivat dacă menţine sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală.
    23. Totodată, pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu a fi făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertăţii individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea a reţinut că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot îndeplini ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără, însă, să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când doresc şi pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege. În cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Aşa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale acestuia, respectiv legalitatea, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părţilor în procesul penal.
    24. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecinţă restrângeri semnificative ale exerciţiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privinţa controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Aşa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunţe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opţiunea legiuitorului, în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunţa asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privinţa cărora sunt dispuse măsuri preventive şi interesul public, referitor la participarea la actul de justiţie a judecătorilor care îndeplinesc condiţiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală.
    25. Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanţie procesuală a libertăţii individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală.
    26. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că accesul liber la justiţie presupune accesul la procedurile judiciare în condiţiile prevăzute de lege. Or, dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunţarea asupra măsurilor preventive, nu sunt de natură a afecta garanţiile procesuale specifice acestui drept fundamental.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa mai sus enunţată, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 269 din 10 mai 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    28. Distinct de cele reţinute prin decizia anterior menţionată şi având în vedere argumentele reţinute în respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă nici garanţiile specifice dreptului constituţional prevăzut la art. 24, întrucât acestea nu împiedică partea interesată să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare, eventual prin intermediul unui avocat ales sau numit din oficiu.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice