Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 862 din 16 iunie 2009
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 521 bis din 29 Iulie 2009 (M. Of. 521 bis/2009)
PROGRAM din 1 iulie 2009 statistic national multianual 2009-2010*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 521 bis din 29 iulie 2009
__________*)aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 772 din 1 iulie 2009 publicatã în monitorul oficial al romãniei, partea i, nr. 521 din 29 iulie 2009.1. introducerefundamentarea, monitorizarea şi evaluarea programelor de dezvoltare economicã şi socialã, a deciziilor guvernamentale şi ale operatorilor economici, în contextul procesului complex de integrare a româniei în structurile europene, necesitã date şi informaţii statistice prompte şi de calitate. rapidele schimbãri ale condiţiilor mediului extern impun nevoia de informaţie statisticã diversificatã şi cuprinzãtoare, nevoie care se îndreaptã cãtre producãtorii de date statistice oficiale şi, implicit, asupra potenţialilor furnizori ai datelor primare.statistica oficialã, potrivit principiilor fundamentale care o guverneazã, ...
Monitorul Oficial 524 din 30 Iulie 2009 (M. Of. 524/2009)
DECIZIE nr. 862 din 16 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2007 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei, coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 30 iulie 2009
Decizie nr. 862 din 16 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul româniei, coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în românia emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 524 din 30 iulie 2009 ioan vida ...
Monitorul Oficial 521 din 29 Iulie 2009 (M. Of. 521/2009)
HOTARARE nr. 772 din 1 iulie 2009 privind aprobarea Programului statistic national multianual 2009-2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 29 iulie 2009
*t* ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── obiective specifice obiectiv strategic ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── a) promovarea implementãrii codului european de practici 1; 2; 3; 5 în statisticã la nivelul tuturor autoritãţilor din structura sistemului statistic naţional; b) consolidarea rolului consiliului în scopul facilitãrii 1; 2 dialogului dintre utilizatorii, producãtorii şi ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...
Monitorul Oficial 464 din 06 Iulie 2009 (M. Of. 464/2009)
DECIZIE nr. 842 din 2 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 6 iulie 2009
Decizie nr. 842 din 2 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. i pct. 2 şi 3 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 464 din 6 iulie 2009 ioan vida - preşedinte ...
Monitorul Oficial 303 din 08 Mai 2009 (M. Of. 303/2009)
DECIZIE nr. 430 din 26 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 8 mai 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader - judecãtor augustin ...
Monitorul Oficial 656 din 17 Septembrie 2008 (M. Of. 656/2008)
ORDIN nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 17 septembrie 2008
Ordin nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "sprijinirea activitãţilor economice în vederea diversificãrii economiei rurale şi a creşterii calitãţii vieţii în spaţiul rural" emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial nr. 656 din 17 septembrie 2008 având în vedere referatul de aprobare nr. 78.800 din 22 august 2008, întocmit de direcţia generalã dezvoltare ruralã - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare ruralã, în conformitate cu ...








