Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 61 din 21 februarie 2013
Monitorul Oficial 902 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 902 bis/2020)
PROCEDURĂ din 30 septembrie 2020 de implementare a măsurii "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 902 bis din 5 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.989 din 30 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 902 din 5 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.schema este implementată ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 875 din 25 Septembrie 2020 (M. Of. 875/2020)
DECIZIA nr. 14 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 875 din 25 septembrie 2020
Dosar nr. 957/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 861 din 21 Septembrie 2020 (M. Of. 861/2020)
DECIZIA nr. 231 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^2 alin. (3) şi (4) şi ale art. 9^2 alin. (1) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 861 din 21 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 830 din 10 Septembrie 2020 (M. Of. 830/2020)
DECIZIA nr. 260 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 830 din 10 septembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 825 din 09 Septembrie 2020 (M. Of. 825/2020)
DECIZIA nr. 391 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864 şi ale art. 431 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 825 din 9 septembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 824 din 08 Septembrie 2020 (M. Of. 824/2020)
DECIZIA nr. 592 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 824 din 8 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 796 din 31 August 2020 (M. Of. 796/2020)
DECIZIA nr. 51 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 796 din 31 august 2020
Dosar nr. 787/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│simona gina │- judecător la secţia i ││pietreanu │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela vişan │- judecător la secţia i ││ │civilă ...
Monitorul Oficial 781 din 27 August 2020 (M. Of. 781/2020)
DECIZIA nr. 318 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 27 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
DECIZIA nr. 203 din 28 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 27 august 2020