Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 595 din 14 aprilie 2009
Monitorul Oficial 473 din 27 Iunie 2014 (M. Of. 473/2014)
DECIZIE nr. 8 din 26 mai 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: "dacă în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal se pot lua în considerarea la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă" EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 27 iunie 2014
Dosar nr. 12/1/2014/hp/pcorina michaela jîjîie - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluifrancisca maria vasile - judecător la secţia penalălavinia valeria lefterache - judecător la secţia penalămaricela cobzariu - judecător la secţia penală - judecător-raportorsăndel lucian macavei - judecător la secţia penalăana maria dascălu - judecător la secţia penalăŞtefan pistol - ...
Monitorul Oficial 471 din 26 Iunie 2014 (M. Of. 471/2014)
DECIZIE nr. 6 din 26 mai 2014 privind solicitarea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând dacă în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba de tentativă, se reduce pedeapsa la maximul prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii ori la maximul prevăzut de lege pentru forma tentativei EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 26 iunie 2014
Dosar nr. 6/1/2014/hp/pcorina michaela jîjîie - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluifrancisca maria vasile - judecător la secţia penalălavinia valeria lefterache - judecător la secţia penalămaricela cobzariu - judecător la secţia penalăsăndel lucian macavei - judecător la secţia penalăana maria dascălu - judecător la secţia penală - judecător-raportorŞtefan pistol - ...
Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)
Monitorul Oficial 403 din 30 Mai 2014 (M. Of. 403/2014)
Monitorul Oficial 261 din 10 Aprilie 2014 (M. Of. 261/2014)
ACORD INTERN din 24 iunie 2013 între reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadrul Consiliului, privind finanţarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 10 aprilie 2014
Reprezentanţii guvernelor statelor membre ale uniunii europene, reuniţi în cadrul consiliului,având în vedere tratatul privind uniunea europeană,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene,după consultarea comisiei europene,după consultarea băncii europene de investiţii,întrucât:(1) acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din africa, caraibe şi pacific, pe de o parte, şi comunitatea europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, semnat la cotonou la 23 iunie 2000*1), astfel cum a fost modificat pentru prima oară la luxemburg la 25 iunie 2005*2) şi astfel cum a fost modificat pentru a doua oară la ouagadougou la 22 iunie 2010*3) ("acordul de parteneriat acp-ue"), ...
LEGE nr. 35 din 27 martie 2014 pentru ratificarea Acordului intern dintre reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadrul Consiliului, privind finanţarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 24 iunie 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 10 aprilie 2014
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unic se ratifică acordul intern dintre reprezentanţii guvernelor statelor membre ale uniunii europene, reuniţi în cadrul consiliului, privind finanţarea ajutoarelor uniunii europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu acordul de parteneriat acp-ue, şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din tratatul privind funcţionarea uniunii europene, semnat la bruxelles la 24 iunie 2013.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. preŞedintele camerei deputaŢilor valeriu-Ştefan zgonea preŞedintele ...
Monitorul Oficial 831 din 24 Decembrie 2013 (M. Of. 831/2013)
ORDIN nr. 2.021 din 17 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 decembrie 2013
În baza prevederilor art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul delegat pentru buget emite următorul ...
Monitorul Oficial 601 din 26 Septembrie 2013 (M. Of. 601/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 (*republicată*) privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare*) EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 601 din 26 septembrie 2013
──────────*) republicată în temeiul art. v din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2012 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 702 din 12 octombrie 2012, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 732 din 30 octombrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 104/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 222 din 18 aprilie 2013, dându-se textului o nouă numerotare.──────────ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de ...








