Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 581 din 4 mai 2010

‹‹ Pagina 39 din 51

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 661 din 16 Septembrie 2011 (M. Of. 661/2011)

DECIZIE nr. 868 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 16 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din legea nr. ...

Monitorul Oficial 656 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 656/2011)

ORDIN nr. 204 din 2 septembrie 2011 pentru modificarea si completarea Planurilor de conturi si a monografiilor pentru reflectarea in contabilitate a fondurilor nerambursabile destinate finantarii politicii agricole comune, alocate de la Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare si prefinantare de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 498/2008 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 14 septembrie 2011

Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din ministerul agriculturii şi dezvoltãrii rurale nr. 111.961/24 noiembrie 2010,în baza ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolã, fondul european agricol de dezvoltare ruralã şi fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la comunitatea europeanã şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfãşurãrii politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de ...

Monitorul Oficial 641 din 08 Septembrie 2011 (M. Of. 641/2011)

DECIZIE nr. 1.053 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 582 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 582 din codul de ...

Monitorul Oficial 635 din 06 Septembrie 2011 (M. Of. 635/2011)

DECIZIE nr. 948 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

DECIZIE nr. 891 din 30 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de gabriela luminiţa lascu în dosarul nr. ...

Monitorul Oficial 630 din 05 Septembrie 2011 (M. Of. 630/2011)

DECIZIE nr. 723 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 5 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de comisia localã de aplicare a legii fondului funciar berevoieşti, în cea ce priveşte art. 581 alin. 1-3, şi de ...

DECIZIE nr. 707 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 5 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 581 din 17 August 2011 (M. Of. 581/2011)

ORDIN nr. 1.177 din 6 iunie 2011 pentru stabilirea criteriilor sectoriale si pragurilor critice aferente sectorului ICN - infrastructura critica nationala - "Industria chimica si nucleara" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 17 august 2011

Pentru aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi al art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 18/2011,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 22 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri şi ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emit prezentul ordin.art. 1 În ...

‹‹ Pagina 39 din 51
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016