Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 501 din 29 mai 2007
Monitorul Oficial 428 din 11 Iunie 2014 (M. Of. 428/2014)
DECIZIE CIVILĂ nr. 118A din 18 iunie 2013 privind judecarea cererii de apel formulată de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 11 iunie 2014
Dosar nr. 8.772/2/2011curtea constituită din:preşedinte - melania stanciujudecător - mădălina gabriela rădulescugrefier - mihaela lăcătuşupe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta uniunea producătorilor de fonograme din românia împotriva hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin decizia oficiului român pentru drepturile de autor nr. 232/2011, pronunţată de completul arbitral de pe lângă oficiul român pentru drepturile de autor în dosarul de arbitraj nr. 2/2010, în contradictoriu cu intimaţii societatea română de radiodifuziune (srr), asociaţia română de comunicaţii ...
DECIZIE nr. 55 din 19 mai 2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 118A din 18 iunie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 8.772/2/2011 EMITENT: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 11 iunie 2014
Având în vedere referatul direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. rgii/4137 din 19 mai 2014,în conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general adjunct al oficiului român pentru drepturile de autor emite prezenta decizie.articol unic se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 204 din 21 Martie 2014 (M. Of. 204/2014)
GHID DE FINANŢARE din 19 martie 2014 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 21 martie 2014
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 rolul ghidului de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional(1) ghidul de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, denumit în continuare program.(2) ghidul conţine dispoziţii privind:a) sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului;b) cuantumul şi condiţiile de acordare a primei de casare;c) categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate;d) participarea persoanelor eligibile în cadrul programului.art. 2 definiţii şi ...
ORDIN nr. 364 din 19 martie 2014 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 21 martie 2014
Luând în considerare referatul administraţiei fondului pentru mediu nr. 136/cab din 17 martie 2014 privind aprobarea ghidului de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional,în temeiul art. 13 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului şi schimbărilor ...
Monitorul Oficial 194 din 19 Martie 2014 (M. Of. 194/2014)
DECIZIE nr. 22 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VI alin. (4) cuprins în titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 19 martie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 50 din 21 Ianuarie 2014 (M. Of. 50/2014)
DECIZIE nr. 423 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VI alin. (4) cuprins în titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 21 ianuarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. vi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 26 din 14 Ianuarie 2014 (M. Of. 26/2014)
ORDIN nr. 1.501 din 20 decembrie 2013 privind stabilirea procedurilor pentru efectuarea controalelor fitosanitare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 14 ianuarie 2014
În baza prevederilor art. 12 alin. (13) lit. a) şi art. 7 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în românia, cu modificările şi completările ulterioare,văzând referatul de aprobare nr. 119.334 din 20 decembrie 2013 al agenţiei naţionale fitosanitare din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în temeiul hotărârii guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 841 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 841/2013)
REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 30 decembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 805 din 19 Decembrie 2013 (M. Of. 805/2013)
LEGE nr. 356 din 18 decembrie 2013 bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 din 19 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 776 din 12 Decembrie 2013 (M. Of. 776/2013)
LEGE nr. 340 din 10 decembrie 2013 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2014 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 12 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2014.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută ...