Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 448 din 16 septembrie 2014
Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)
Monitorul Oficial 332 din 07 Mai 2014 (M. Of. 332/2014)
HOTĂRÂRE nr. 344 din 30 aprilie 2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 7 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale şi al art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor ...
Monitorul Oficial 246 din 07 Aprilie 2014 (M. Of. 246/2014)
DECIZIE nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 7 aprilie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader ...
Monitorul Oficial 123 din 19 Februarie 2014 (M. Of. 123/2014)
DECIZIE nr. 1 din 10 ianuarie 2014 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 19 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta ...
Monitorul Oficial 109 din 13 Februarie 2014 (M. Of. 109/2014)
DECIZIE nr. 13 din 16 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 13 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi alin. ...
Monitorul Oficial 104 din 11 Februarie 2014 (M. Of. 104/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 11 februarie 2014
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al uniunii europene, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate de uniunea europeană,precum şi consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură cadrul primar de transpunere pentru directiva 2011/24/ue a parlamentului european şi a consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, cu termen de transpunere 25 octombrie 2013,şi de faptul că orice întârziere a autorităţilor române poate conduce la declanşarea acţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru, potrivit art. ...
Monitorul Oficial 831 bis din 24 Decembrie 2013 (M. Of. 831 bis/2013)
ANEXĂ din 17 decembrie 2013 la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2021/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 bis din 24 decembrie 2013
1. la capitolul i: "dispoziŢii generale" punctul 1.1 "obiectul contabilităţii publice", se elimină textul:"* contabilitatea trezoreriei statului nu face obiectul prezentelor norme.** contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate, va fi dezvoltată din punct de vedere metodologic după implementarea componentei c)".2. la capitolul iii: "prevederi referitoare la elementele de bilanŢ", punctul 3.2. "categorii de provizioane", se adaugă o liniuţă cu următorul cuprins:"cu diminuările din valoarea garanţiilor ca urmare a constituirii ca provizion la finele exerciţiului a sumelor aferente ratelor de capital scadente în anul următor, estimate a fi plătite de garant".3. la capitolul iv: "prevederi referitoare la elementele din contul de ...
Monitorul Oficial 841 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 841/2013)
REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 30 decembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 831 din 24 Decembrie 2013 (M. Of. 831/2013)
ORDIN nr. 2.021 din 17 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 decembrie 2013
În baza prevederilor art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul delegat pentru buget emite următorul ...








