Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 382 din 18 noiembrie 2020
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 520 bis din 26 Iunie 2019 (M. Of. 520 bis/2019)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 30 mai 2019 de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune şi obiective - 2019-2029 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 520 bis din 26 iunie 2019
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 358 din 30 mai 2019, publicată în monitorul oficial, partea i nr. 520 din 26 iunie 2019.──────────cuprinslistă de abrevieriintroducerecapitolul i - ecoturismul - formĂ principalĂ de manifestare a turismului durabil1.1. turismul durabil - definiţii şi concepţii1.2. ecoturismul - model de valorificare durabilă a resurselor turistice1.2.1. clarificări conceptuale cu privire la ecoturism1.2.2. tendinţe ale pieţei ecoturismului1.2.3. profilul ecoturistuluicapitolul ii - experienŢa internaŢionalĂ În domeniul ecoturismului2.1. organizaţii internaţionale ce acţionează în sfera ecoturismului2.2. asociaţii şi organizaţii de ecoturism2.3. valorificarea resurselor ecoturistice la nivel mondialcapitolul iii - ecoturismul În romÂnia - situaŢia actualĂ3.1. resurse ecoturistice în românia3.2. infrastructura ...
Monitorul Oficial 273 bis din 10 Aprilie 2019 (M. Of. 273 bis/2019)
PLAN NAŢIONAL din 3 aprilie 2019 de acţiune în domeniul eficienţei energetice IV EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 10 aprilie 2019
────────── aprobat prin hotĂrÂrea nr. 203 din 3 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 10 aprilie 2019──────────al iv-lea pnaee a fost întocmit de un consultant independent contractat de ministerul energiei, pe baza informaţiilor publice, precum şi pe baza informaţiilor relevante privind consumul energetic, economii de energie, planuri de investiţii ş.a., furnizate în perioada august - noiembrie 2017 de către următoarele ministere/entităţi care implementează măsuri de eficienţă: ministerul dezvoltării regionale administraţiei publice şi fondurilor europene*1), ministerul economiei, ministerul transporturilor, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, anre şi departamentul de eficienţă energetică din cadrul anre, precum şi ...
Monitorul Oficial 189 din 08 Martie 2019 (M. Of. 189/2019)
DECIZIA nr. 127 din 6 martie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7), art. 29 alin. (2) şi art. 41 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2019, precum şi ale legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 189 din 8 martie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 225 bis din 13 Martie 2018 (M. Of. 225 bis/2018)
STRATEGIE din 7 martie 2018 privind Cadrul naţional de politică pentru dezvoltarea pieţei în ceea ce priveşte combustibilii alternativi în sectorul transporturilor şi pentru instalarea infrastructurii relevante în România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 225 bis din 13 martie 2018
──────────aprobată prin hotărârea guvernului nr. 87 din 7 martie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 225 din 13 martie 2018.──────────cuprinsintroducere1. evaluarea situaŢiei prezente1.1. cadrul legal şi strategic1.2. situaţia actuală aferentă tipului de combustibil alternativ1.2.1. vehicule electrice şi hibrid electrice1.2.2. gaz petrolier lichefiat (gpl)1.2.3. gaz natural comprimat (gnc) şi gaz natural lichefiat (gnl)1.2.4. biocombustibili1.2.5. hidrogen1.3. situaţia actuală în raport cu aglomerările urbane1.3.1. serviciile de transport public1.3.2. infrastructura de alimentare/încărcare accesibilă publicului1.4 situaţia actuală în raport cu ten-t1.4.1. infrastructura rutieră de alimentare/încărcare accesibilă publicului1.4.2. infrastructura în porturile maritime şi interioare1.4.3. infrastructura în aeroporturi2. obiective de politicĂ naŢionalĂ2.1. obiective în raport ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 905 din 17 Noiembrie 2017 (M. Of. 905/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 15 noiembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 905 din 17 noiembrie 2017
având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2017;– evoluţia principalilor indicatori macroeconomici care stau la baza celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2017;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– posibilitatea şi necesitatea ...
Monitorul Oficial 754 din 21 Septembrie 2017 (M. Of. 754/2017)
HOTĂRÂRE nr. 623 din 30 august 2017 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 754 din 21 septembrie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere art. 5 alin. (2) şi art. 11 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 54/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin şi înfiinţarea regiei autonome tehnologii pentru energia nucleară - raten, aprobată prin legea nr. 302/2013, precum şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...