Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean în Dosarul nr. 6.606/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 248D/2018. 2. La apelul nominal răspunde domnul avocat Ştefan Vlad, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că a fost depus la dosar un document amicus curiae de către Asociaţia Centrul Syene pentru Educaţie, prin care se susţine excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că la instanţa judecătorească nu a contestat decizia de soluţionare a contestaţiei, ci doar actul administrativ vătămător, însă instanţa a considerat că procedura prealabilă obligatorie nu a fost îndeplinită şi, astfel, a respins acţiunea ca inadmisibilă. Susţine că nu critică existenţa unei proceduri prealabile obligatorii, ci prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, deoarece limitează accesul la justiţie. Arată că, în practică, s-a cristalizat soluţia potrivit căreia, dacă administraţia nu emite decizia prin care soluţionează contestaţia administrativă, persoana vătămată se poate adresa în justiţie pentru obligarea organului administrativ la emiterea deciziei. Or, din moment ce există un act administrativ vătămător, iar persoana vătămată nu se poate adresa direct instanţei împotriva acestuia, se limitează accesul la justiţie, din perspectiva scopului pentru care a fost instituită procedura prealabilă, şi anume degrevarea instanţelor. Este evident că acest scop devine iluzoriu, din moment ce vor exista două procese, în loc de unul singur, direct împotriva actului vătămător. Mai susţine că dispoziţiile criticate încalcă şi principiul proporţionalităţii, deoarece nu ţin cont de ambele interese în conflict: interesul justiţiabilului de a-şi apăra dreptul la justiţie şi interesul public de degrevare a instanţelor. În final, susţine că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 52 din Constituţie, care consacră principiul plenitudinii de jurisdicţie în contenciosul administrativ. Din această perspectivă arată că, în cazul refuzului de a soluţiona o cerere, este permis accesul la instanţă pentru ca aceasta să oblige organul administrativ la emiterea deciziei. Or, dacă există deja un act vătămător, este evident că instanţa poate soluţiona cauza, în baza plenitudinii sale de jurisdicţie. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea că art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că instanţa judecătorească poate respinge ca inadmisibilă acţiunea împotriva unui act vătămător, fără a analiza situaţia de fapt. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată, în esenţă, că excepţia vizează interpretarea şi aplicarea legii, respectiv completarea cu dispoziţii similare din noul Cod de procedură fiscală, ceea ce este inadmisibil. 5. Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate susţine că în cauză nu se aplică dispoziţiile noului Cod de procedură fiscală, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reglementează o procedură specială. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 722 din 3 martie 2017 (transmisă Curţii Constituţionale la data de 20 februarie 2018), pronunţată în Dosarul nr. 6.606/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a unor creanţe bugetare. În cadrul soluţionării acestei acţiuni, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, deoarece nu a fost atacată decizia pronunţată, în temeiul art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că nu critică existenţa unei proceduri prealabile obligatorii, ci doar condiţionarea accesului la justiţie de emiterea unei decizii administrative pronunţate în procedura prealabilă. Astfel, în situaţia în care administraţia nu respectă termenul de emitere a deciziei [30 de zile, potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011], petentul ar trebui să aibă acces direct la instanţă pentru a supune cazul unui judecător în vederea soluţionării pe fond, nefiind just şi echitabil ca exercitarea dreptului de acces la justiţie şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil să depindă într-un grad atât de ridicat de voinţa adversarului. De asemenea, nu este exclusă situaţia, destul de frecvent întâlnită, în care deciziile sunt emise după o foarte lungă perioadă de timp, ceea ce face să se încalce dezideratul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, nefiind exclusă nici varianta în care administraţia nu emite niciodată decizia, caz în care accesul la justiţie este total obstrucţionat. Aşadar, o prevedere legală care permite, chiar la nivel teoretic, unei părţi să aibă o atitudine ce conduce la limitarea/îngrădirea/obstrucţionarea dreptului celeilalte părţi de acces la justiţie încalcă prevederile art. 21 din Constituţie. 8. Se mai arată că, prin comparaţie, în ceea ce priveşte creanţele fiscale contestate în sistemul Codului de procedură fiscală, vechiul cod prevedea aceeaşi soluţie legislativă, şi anume inadmisibilitatea acţiunii în contencios fiscal, dacă nu exista o decizie emisă în contestaţia prealabilă, însă noul Cod fiscal a renunţat la această soluţie. Astfel, dispoziţiile de lege criticate erau compatibile cu sistemul vechiului Cod de procedură fiscală, însă nu au mai fost puse de acord cu noul Cod de procedură fiscală, deşi ambele reglementări vizează creanţe fiscale. 9. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului proporţionalităţii, deoarece măsura adoptată de legiuitor este disproporţională în raport cu scopurile pe care acesta şi le-a propus (degrevarea instanţelor şi soluţionarea administrativă a litigiului), deoarece creează posibilitatea administraţiei de a-şi gestiona favorabil propriile interese, prin încălcarea obligaţiei de a emite decizia în termenul legal. O măsură mai puţin oneroasă ar fi fost aceea a reglementării dreptului de acces la instanţă fie la expirarea termenului de emitere a deciziei pe cale administrativă, fie la o anumită perioadă de la expirarea acestui termen, măsură adoptată, de altfel, de Codul de procedură fiscală. 10. Se mai susţine că afirmaţia din „mediul juridic“ - potrivit căreia nu am fi în prezenţa unei îngrădiri a accesului liber la justiţie, deoarece petentul are posibilitatea de a se adresa instanţei pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a administraţiei la emiterea actului - este greşită, deoarece dreptul de acces la instanţă are o componentă principală care vizează posibilitatea unui justiţiabil de a obţine soluţionarea pe fond a cazului său. Pe de altă parte, în acest caz, am fi în prezenţa încălcării dreptului justiţiabilului de soluţionare a litigiului pe fond într-un termen rezonabil, deoarece, după obţinerea unei hotărâri favorabile definitive de obligare a autorităţii la emiterea actului şi punerea ei în executare de către administraţie, urmează o nouă etapă judiciară pentru rezolvarea fondului litigiului. 11. În final, se precizează că nu se critică dispoziţiile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sub aspectul îngrădirii totale a accesului liber la justiţie, ci sub aspectul limitării/îngreunării acestui drept. În cazul în care administraţia nu îşi execută obligaţia de emitere a deciziei, există remedii pentru a o obliga, dar aceste remedii nu sunt satisfăcătoare pentru că nu asigură exigenţa termenului rezonabil de soluţionare pe fond a litigiului. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece, în esenţă, dreptul la instanţă nu este un drept absolut, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Impunerea obligativităţii atacării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, are în vedere complexitatea activităţii de stabilire a situaţiei de fapt respective, complexitate accentuată de informatizarea atât a activităţii organelor cu atribuţii în domeniul respectiv, cât şi a debitorilor, de natură să facă dificilă conturarea fondului raporturilor de drept administrativ. Prin urmare, instituirea unei asemenea condiţii nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie şi nu afectează substanţa dreptului garantat atât constituţional, cât şi prin art. 6 paragraful 1 din Convenţie. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentul amicus curiae depus la dosar, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iulie 2012, având următorul conţinut: „Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.“ Art. 51 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede următoarele: „Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.“ 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea a 2-a - Soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă a capitolului V - Contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Potrivit art. 20 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora, iar, în conformitate cu art. 21 din acelaşi act normativ, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe. Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă“, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii.“ Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă, potrivit art. 47 alin. (1) din acelaşi act normativ. Art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei, după cum urmează: autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia [alin. (1)]; în cazul admiterii contestaţiei, se decide anularea titlului de creanţă atacat şi, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei [alin. (4)]; decizia autorităţii se va comunica debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la pronunţare [alin. (6)]; introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă [alin. (7)]; contestatarul poate cere suspendarea executării titlului de creanţă, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (8)]; instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [alin. (9)]. Art. 51 reglementează efectele deciziilor pronunţate în soluţionarea contestaţiilor, stabilind că acestea sunt definitive în sistemul căilor administrative de atac [alin. (1)] şi că pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 [alin. (2)]. 19. Analizând conţinutul normativ al acestor texte de lege, Curtea reţine că dispoziţiile de lege instituie o cale administrativă de atac care constă în soluţionarea unei contestaţii şi care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii. Aşadar, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ - titlul de creanţă. Această procedură administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea să îşi revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să îşi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată. 20. Curtea reţine că instituirea unei proceduri administrative prealabile, cum este cea reglementată de dispoziţiile de lege criticate, a mai fost analizată în jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că aceasta nu reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia „instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii“. De asemenea, Curtea a reţinut că „nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic“. 21. În plus, Curtea a constatat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a statuat că „parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti“. În acest sens sunt Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.224 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011. 22. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva titlului de creanţă se poate ataca la instanţa de contencios administrativ, nu afectează accesul la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil. 23. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la situaţiile particulare în care organul de soluţionare a contestaţiei întârzie emiterea deciziei în termenul legal de 30 de zile sau chiar refuză emiterea acesteia, Curtea reţine că acestea constituie aspecte privind nerespectarea obligaţiei prevăzute de lege, nefiind probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă are obligaţia să se pronunţe prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia. Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ. 24. Cât priveşte susţinerile referitoare la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reglementează o procedură specială, cu reguli proprii, de constatare şi sancţionare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, iar neconstituţionalitatea invocată de autoarea excepţiei este dedusă din compararea a două texte de lege - textul criticat şi prevederile din noul Cod de procedură fiscală. Or, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, [...]“, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. 25. În final, cu privire la solicitarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de a se analiza, în mod suplimentar, încălcarea art. 52 din Constituţie privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea constată că nu poate primi această solicitare, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013). Or, pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 52 din Constituţie nu a fost invocată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei judecătoreşti. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean în Dosarul nr. 6.606/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
