Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 315 din 29 aprilie 2015
Monitorul Oficial 664 din 11 August 2017 (M. Of. 664/2017)
ORDIN nr. 5.559 din 2 august 2017 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în întreprinderi mici şi mijlocii pe teritoriul acoperit de Investiţia Teritorială Integrată Delta Dunării prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 11 august 2017
având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (1), (3) şi (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 15 alin. (2) şi (9) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, ...
Monitorul Oficial 646 din 07 August 2017 (M. Of. 646/2017)
DECIZIA nr. 284 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 7 august 2017
┌─────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 592 din 24 Iulie 2017 (M. Of. 592/2017)
DECIZIA nr. 347 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 24 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 574 din 18 Iulie 2017 (M. Of. 574/2017)
DECIZIA nr. 258 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 22 alin. (7) şi (8) teza întâi sub aspectul sintagmei "precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop" din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 574 din 18 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 569 din 18 Iulie 2017 (M. Of. 569/2017)
DECIZIA nr. 69 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi ale art. 349 din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 569 din 18 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 558 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 558/2017)
DECIZIA nr. 251 din 25 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 558 din 13 iulie 2017
┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 553 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 553/2017)
DECIZIA nr. 315 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 549 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 549/2017)
DECIZIA nr. 294 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 549 din 12 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 542 din 10 Iulie 2017 (M. Of. 542/2017)
DECIZIA nr. 20 din 14 iunie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă sfera de incidenţă a obligaţiei de păstrare a contraprobelor prevăzută de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri include şi procedeele probatorii ale constatării tehnico-ştiinţifice şi care este sancţiunea ce poate fi aplicată de către instanţa de apel în cazul nerespectării obligaţiei de a păstra contraprobe." EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 542 din 10 iulie 2017
Dosar nr. 1.211/1/2017 ┌───────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│marius dan foitoş │- judecător la secţia penală ...
Monitorul Oficial 540 din 10 Iulie 2017 (M. Of. 540/2017)
DECIZIA nr. 283 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi ale art. 4 alin. (4), (4^1) şi (4^2) şi ale art. 6 alin. (2^1), (2^2) şi (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 540 din 10 iulie 2017