Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 274 din 2 octombrie 2001

‹‹ Pagina 24 din 34

Monitorul Oficial 543 din 03 August 2010 (M. Of. 543/2010)

Monitorul Oficial 453 din 02 Iulie 2010 (M. Of. 453/2010)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 453 din 2 iulie 2010

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,ţinând seama de faptul că în prezent procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt îngreunate de utilizarea abuzivă a căilor de atac, respectiv a contestaţiilor, de existenţa prevederilor legale potrivit cărora autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a încheia contractul dacă decizia ...

Monitorul Oficial 422 din 24 Iunie 2010 (M. Of. 422/2010)

DECIZIE nr. 768 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1) si (2), art. 8 alin. (2) si art. 9 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 24 iunie 2010

Augustin zegrean - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor simona ricu - procuror doina suliman - magistrat-asistent-şef pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ...

Monitorul Oficial 395 din 15 Iunie 2010 (M. Of. 395/2010)

DECIZIE nr. 429 din 3 iunie 2010 privind sanctionarea Societatii Comerciale "Romtep Broker de Asigurare" - S.R.L. cu retragerea autorizatiei EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 15 iunie 2010

Comisia de supraveghere a asigurãrilor, cu sediul în municipiul bucureşti, str. amiral constantin bãlescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscalã 14045240/01.07.2001, reprezentatã legal prin preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor, consemnatã în procesul-verbal al şedinţei din data de 27 aprilie 2010, în cadrul cãreia a fost analizatã nota nr. x. 656 din 23 aprilie 2009 privind controlul efectuat la societatea comercialã ...

Monitorul Oficial 385 din 10 Iunie 2010 (M. Of. 385/2010)

ORDIN nr. 663 din 12 aprilie 2010 pentru aprobarea Prescriptiilor tehnice PT C 1-2010 "Cazane de abur, cazane de apa fierbinte, supraincalzitoare si economizoare independente", PT C 4-2010 "Recipiente metalice stabile sub presiune", PT C 6-2010 "Conducte metalice sub presiune pentru fluide", PT C 7-2010 "Dispozitive de siguranta", PT C 8-2010 "Instalatii de distributie gaze petroliere lichefiate", PT C 9-2010 "Cazane de apa calda si cazane de abur de joasa presiune", PT C 10-2010 "Conducte de abur si conducte de apa fierbinte sub presiune" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 10 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 2, art. 5 lit. o), art. 14 lit. a), b), c) şi a celor din anexa nr. 2 din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţã a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu prevederile anexelor nr. 1 şi 3 la hotãrârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 320 din 17 Mai 2010 (M. Of. 320/2010)

DECIZIE nr. 365 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 21, art. 24 si art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 17 mai 2010

Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor antonia ...

Monitorul Oficial 227 din 12 Aprilie 2010 (M. Of. 227/2010)

Monitorul Oficial 208 din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 208/2010)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 208 din 1 aprilie 2010

Având în vedere angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul crizei financiare globale actuale şi de a asigura îmbunătăţirea corespunzătoare a cadrului legislativ relevant,ţinând seama de obligaţiile asumate prin aranjamentul stand-by dintre românia şi fondul monetar internaţional, convenit prin scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din 4 mai 2009, precum şi prin scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin decizia consiliului director al fondului ...

Monitorul Oficial 108 din 17 Februarie 2010 (M. Of. 108/2010)

LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004 (*republicata*) privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 17 februarie 2010

Lege nr. 274 din 21 iunie 2004 (*republicatã*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea oficiului român pentru adopţii*) emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 108 din 17 februarie 2010 -------- *) republicatã în temeiul dispoziţiilor art. iii din ordonanţa guvernului nr. 25/2009 pentru modificarea şi completarea legii nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea oficiului român pentru adopţii, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 599 din 31 august 2009, aprobatã prin legea nr. 2/2010 , publicatã în ...

Monitorul Oficial 76 din 03 Februarie 2010 (M. Of. 76/2010)

DECIZIE nr. 61 din 14 ianuarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 alin. (17) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 3 februarie 2010

Decizie nr. 61 din 14 ianuarie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (17) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 76 din 3 februarie 2010 ioan vida ...

‹‹ Pagina 24 din 34
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016