Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 252 din 2 noiembrie 2010

‹‹ Pagina 49 din 58

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)

METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011

---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...

Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)

PROGRAMUL DE IARNA din 28 septembrie 2011 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011

Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional.documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se ...

HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...

Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)

ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...

Monitorul Oficial 706 din 06 Octombrie 2011 (M. Of. 706/2011)

DECIZIE nr. 935 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^1 alin. 2 si art. 373^1 alin. 1 si 6 din Codul de procedura civila si a art. 1 alin. (1) si art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^2, art. 371^4 ...

Monitorul Oficial 579 din 16 August 2011 (M. Of. 579/2011)

DECIZIE nr. 743 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 16 august 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din legea nr. 53/2003 - codul muncii, excepţie ridicatã de compania naţionalã "aeroporturi bucureşti" - s.a. din otopeni în dosarul nr. 38.196/3/2009 ...

Monitorul Oficial 561 din 08 August 2011 (M. Of. 561/2011)

ORDIN nr. 856 din 11 iulie 2011 privind aprobarea Clasificarii ocupatiilor din Romania - nivel de ocupatie (sase caractere) EMITENT: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 8 august 2011

În temeiul prevederilor art. 2 din hotãrârea guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii clasificãrii ocupaţiilor din românia - nivel grupã de bazã, conform clasificãrii internaţionale standard a ocupaţiilor - isco 08, ale art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevãzute în concepţia generalã a informatizãrii în românia,ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi preşedintele institutului naţional de statisticã emit urmãtorul ordin:art. 1 se aprobã clasificarea ocupaţiilor din românia ...

 ORDIN nr. 1.832 din 6 iulie 2011 privind aprobarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere) EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 8 august 2011

În temeiul prevederilor art. 2 din hotărârea guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii clasificării ocupaţiilor din românia - nivel grupă de bază, conform clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - isco 08, ale art. 12 din hotărârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în românia,ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi preşedintele institutului naţional de statistică emit următorul ordin:art. 1se aprobă clasificarea ocupaţiilor din românia - nivel de ocupaţie ...

Monitorul Oficial 507 din 18 Iulie 2011 (M. Of. 507/2011)

DECIZIE nr. 594 din 5 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 1 raportat la art. 76 alin. 1, art. 173 alin. 1, art. 250, art. 252 si art. 257 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 18 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoroana cristina puicã - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

‹‹ Pagina 49 din 58
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016