Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 743 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 16 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Compania Naţionalã "Aeroporturi Bucureşti" - S.A. din Otopeni în Dosarul nr. 38.196/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã, în urma republicãrii Legii nr. 53/2003, soluţia legislativã criticatã se regãseşte, în prezent, la art. 252 alin. (1) din lege. Pe fondul cauzei, se apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocându-se, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 95 din 5 februarie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 38.196/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Compania Naţionalã "Aeroporturi Bucureşti" - S.A. din Otopeni într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la decizia de concediere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt imprecise, împrejurare ce îi pune pe judecãtori în situaţia de a adãuga la lege prin stabilirea actelor şi faptelor ce marcheazã momentul luãrii la cunoştinţã de cãtre angajator despre sãvârşirea abaterii disciplinare. În acest sens, se aratã cã existã o multitudine de ipoteze în virtutea cãrora se poate aprecia, în mod subiectiv sau nu, cã un anumit document sau o anumitã depoziţie testimonialã pot marca acest moment. Toate aceste aspecte demonstreazã, în opinia autorului excepţiei, încãlcarea art. 21, 24, art. 61 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, arãtând cã legea este accesibilã şi previzibilã, fiind de naturã a permite individului sã îşi regleze conduita în funcţie de prevederile acesteia.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Ulterior sesizãrii Curţii, Legea nr. 53/2003 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativã criticatã regãsindu-se la art. 252 alin. (1) din lege, text asupra cãruia Curtea urmeazã sã se pronunţe prin prezenta decizie. Dispoziţiile art. 252 alin. (1) din lege au urmãtorul cuprins:
"Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisã în forma scrisã, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luãrii la cunoştinţã despre sãvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data sãvârşirii faptei".
Autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Totodatã, sunt considerate a fi încãlcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
Aceleaşi termene de prescripţie ca şi cele instituite de dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au fost prevãzute şi în conţinutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, abrogatã prin Legea nr. 53/2003, prevederi a cãror constituţionalitate a fost stabilitã prin Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999. Prin decizia menţionatã, Curtea a stabilit cã "aceste termene constituie, pe de o parte, o mãsurã de protecţie a angajaţilor faţã de aplicarea arbitrarã a unui regim sancţionator, iar pe de altã parte, ele asigurã stabilitatea raporturilor juridice de muncã". Prin aceeaşi decizie s-a arãtat cã "accesul liber la justiţie ar putea fi pus sub semnul îndoielii, în condiţiile în care cel în drept sã adopte mãsura disciplinarã ar putea-o amâna, cu rea-credinţã, la nesfârşit, împiedicându-l pe salariat sã obţinã în justiţie clarificarea situaţiei sale. În situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicãrii sancţiunii disciplinare, Curtea reţine cã aplicarea sancţiunii, în cazul angajatului la o societate comercialã, ar echivala cu imprescriptibilitatea rãspunderii, consecinţã inacceptabilã şi absurdã, din perspectiva principiilor generale ale rãspunderii juridice".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã justifice modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia pronunţatã, cât şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de cele arãtate mai sus, Curtea constatã cã prin Hotãrârea din 25 noiembrie 1996, pronunţatã în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotãrârea din 4 mai 2000, pronunţatã în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Curtea de la Strasbourg a decis cã legea internã trebuie sã fie formulatã cu o precizie suficientã pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sã prevadã într-o mãsurã rezonabilã, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Aşadar, previzibilitatea legii ţine de calitatea acesteia, respectiv legea trebuie sã fie suficient de precisã şi clarã pentru a putea fi aplicatã. Totuşi, poate sã fie dificil sã se redacteze legi de o precizie totalã şi o anumitã supleţe poate chiar sã se dovedeascã de dorit pentru a permite instanţelor naţionale sã facã sã evolueze dreptul în funcţie de ceea ce ele considerã mãsuri necesare în interesul justiţiei, precum şi în funcţie de evoluţia concepţiilor sociale (Hotãrârea din 9 noiembrie 2006, pronunţatã în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
În cauza de faţã, Curtea nu poate primi critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 nu ar îndeplini cerinţele de previzibilitate, deoarece textul are o redactare univocã, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivã sau arbitrarã. Astfel, data luãrii la cunoştinţã despre sãvârşirea abaterii disciplinare este cea la care reprezentantul legal sau convenţional al angajatorului a fost înştiinţat despre sãvârşirea acesteia sau cea care rezultã din coroborarea unor fapte sau acte ce demonstreazã faptul cã reprezentantul angajatorului cunoştea sau avea ştiinţã despre abaterea sãvârşitã. Celelalte aspecte ţin de probatoriul administrat în cauzã.
Toate acestea demonstreazã faptul cã legea edictatã respectã cerinţele de calitate impuse prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate trage concluzia potrivit cãreia instanţele judecãtoreşti ar încãlca sfera de competenţã a Parlamentului.
În final, Curtea constatã cã art. 24 şi 129 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât nu se relevã chestiuni care ar ţine de dreptul de apãrare şi nici aspecte care sã vizeze folosirea cãilor de atac.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Compania Naţionalã "Aeroporturi Bucureşti" - S.A. din Otopeni în Dosarul nr. 38.196/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 iunie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
