Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 181 din 22 aprilie 2004
Monitorul Oficial 932 din 29 Decembrie 2011 (M. Of. 932/2011)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 21 decembrie 2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 932 din 29 decembrie 2011
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru elaborarea şi promovarea unei noi legislaţii privind achiziţiile publice în domeniile apărării şi securităţii,ţinând seama de obligaţia prevăzută la art. 288 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene referitoare la transpunerea directivelor uniunii,luând în considerare recomandările comisiei europene,luând în considerare că netranspunerea urgentă a acestui act comunitar echivalează cu încălcarea obligaţiilor ce revin româniei, în calitate de stat membru al uniunii europene, din perspectiva armonizării legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar, fiind de natură a conduce la declanşarea, de către comisia europeană, a unei proceduri de infringement împotriva statului român,luând în considerare faptul ...
Monitorul Oficial 922 bis din 27 Decembrie 2011 (M. Of. 922 bis/2011)
NORME METODOLOGICE din 20 decembrie 2011 de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010*) EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 bis din 27 decembrie 2011
──────────*) aprobate de ordinul nr. 1.723/950/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 922 din 27 decembrie 2011.──────────anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile prevăzute la lit. a, b, c ale cap. i din anexa nr. 21 la ordin, pentru care medicul de familie acordă primul ajutor ...
NORME METODOLOGICE din 20 decembrie 2011 de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010*) EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 bis din 27 decembrie 2011
──────────*) aprobate de ordinul nr. 1.723/950/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 922 din 27 decembrie 2011.──────────anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile prevăzute la lit. a, b, c ale cap. i din anexa nr. 21 la ordin, pentru care medicul de familie acordă primul ajutor ...
Monitorul Oficial 922 din 27 Decembrie 2011 (M. Of. 922/2011)
ORDIN nr. 950 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2012 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii ...
ORDIN nr. 1.723 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii ...
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 852 din 02 Decembrie 2011 (M. Of. 852/2011)
HOTARARE nr. 830 din 15 noiembrie 2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului sau examenului pentru definitivare in functie, promovare in grade sau trepte profesionale superioare in cadrul aceleiasi instante ori aceluiasi parchet, precum si in functii de executie a personalului auxiliar de specialitate la instante si parchete superioare, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007 EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 2 decembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 42-44 din legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea şi al personalului care funcţioneazã în cadrul institutului naţional de expertize criminalistice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicatã, precum şi ale art. 23 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,plenul consiliului superior al magistraturii hotãrãşte:art. iregulamentul privind organizarea şi desfãşurarea concursului sau examenului pentru definitivare în funcţie, ...
Monitorul Oficial 763 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 763/2011)
LEGE nr. 188 din 24 octombrie 2011 privind gestionarea taxelor colectate in cadrul aplicarii politicii agricole comune si care fac parte din sistemul de finantare al fondurilor europene pentru agricultura, precum si din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 28 octombrie 2011
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege reglementeazã instituirea obligaţiei de platã, stabilirea, determinarea, controlul şi colectarea sumelor reprezentând taxe colectate în cadrul aplicãrii politicii agricole comune şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agriculturã, precum şi din sistemul resurselor proprii al uniunii europene.art. 2 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:a) taxe instituite prin politica agricolã comunã reprezintã sume de platã cãtre bugetul general al uniunii europene, precum şi/sau la bugetul de stat şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...