Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 150 din 26 ianuarie 2009
Monitorul Oficial 70 din 22 Ianuarie 2021 (M. Of. 70/2021)
DECIZIE nr. 322 din 14 ianuarie 2021 privind modificarea şi completarea Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 859/2016 pentru aprobarea modului de calcul şi de respectare a mediei preţurilor în cadrul punctelor comerciale din incinta penitenciarului şi a procedurii privind închirierea spaţiilor din sistemul administraţiei penitenciare EMITENT: Administraţia Naţională a Penitenciarelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 70 din 22 ianuarie 2021
Potrivit prevederilor art. 151 alin. (3) din regulamentul de aplicare a legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor şi pentru modificarea hotărârii guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu completările ulterioare,directorul general al administraţiei naţionale a penitenciarelor emite prezenta decizie.art. idecizia directorului general al administraţiei naţionale a penitenciarelor nr. 859/2016 pentru aprobarea modului de calcul şi de respectare ...
Monitorul Oficial 1247 bis din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1247 bis/2020)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 27 noiembrie 2020 de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, atât publice, cât şi private, şi transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficienţă energetică şi decarbonat până în 2050 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1247 bis din 17 decembrie 2020
──────────aprobată de hotĂrÂrea guvernului nr. 1.034 din 27 noiembrie 2020 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1247 din 17 decembrie 2020.──────────cuprinscapitolul i introducerecapitolul ii informaţii generale relevante privind cadrul stabilit prin directiva epdbcapitolul iii politici existente şi cadrul juridic actual1. tendinţele consumului de energie în românia2. strategii naţionale, politici şi cadrul juridic actualcapitolul iv definirea problemei1. prezentarea generală a fondului naţional de clădiri2. prezentarea generală a problemelor identificate în domeniul eficienţei energetice a clădirilorcapitolul v obiectivecapitolul vi principii generalecapitolul vii direcţii de acţiune1. asigurarea unor abordări eficiente din punct de vedere al costurilor pentru renovare2. stimularea renovării aprofundate ...
Monitorul Oficial 61 din 20 Ianuarie 2021 (M. Of. 61/2021)
DECIZIA nr. 17 din 20 iulie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şiart. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 61 din 20 ianuarie 2021
Dosar nr. 1.135/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 56 din 19 Ianuarie 2021 (M. Of. 56/2021)
INSTRUCŢIUNE nr. 1 din 8 ianuarie 2021 privind modificarea contractului de achiziţie publică/contractului de achiziţie sectorială/acordului-cadru EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 56 din 19 ianuarie 2021
Având în vedere prevederile incluse în legislaţia naţională, respectiv:- prevederile art. 221, 222 şi 236 din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea nr. 98/2016;– prevederile art. 235-243 şi art. 253 din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea nr. 99/2016;– prevederile art. 164-165 din anexa la hotărârea guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare anexa la h.g. nr. 395/2016;– prevederile ...
Monitorul Oficial 42 din 14 Ianuarie 2021 (M. Of. 42/2021)
DECIZIA nr. 29 din 9 noiembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 261/2008 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 42 din 14 ianuarie 2021
Dosar nr. 2.095/1/2020┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 1274 din 22 Decembrie 2020 (M. Of. 1274/2020)
DECIZIA nr. 900 din 15 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1274 din 22 decembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1266 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1266/2020)
LEGE nr. 295 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1266 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, punctul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:"31. organ fiscal central - ministerul finanţelor publice şi agenţia naţională de administrare fiscală, denumită în continuare a.n.a.f., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate ale ministerului finanţelor publice sau a.n.a.f.;"2. la articolul 7, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(10) ...
Monitorul Oficial 1233 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1233/2020)
ORDIN nr. 223 din 9 decembrie 2020 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1233 din 15 decembrie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 2 alin. (3^3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă tariful perceput operatorilor economici care desfăşoară activităţi ...
Monitorul Oficial 1229 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1229/2020)
DECIZIA nr. 776 din 28 octombrie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 15 decembrie 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)
DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...








